agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-01-17 | [This text should be read in romana] |
Corneliu Zeana este profesor universitar, de formație medic cardiolog, desfășurând-și activitatea la Spitalul de Urgență “Sf. Luca” din București. În luna noiembrie a anului trecut, la Budweis (Ceske Budejovice), la al XV-lea Congresul Asociației Europene a Cadrelor Didactice, a fost ales ca singur reprezentant unei țări din Europa de răsărit în cadrul Biroului Central, care are 12 membri și funcționează la Bruxelles. Sosit în premieră la Lugoj, domnia sa ne-a declarat: “fără exagerare, Lugojul are un aer european de care dv., cei care locuiți aici, probabil că nu vă dați seama”. Trebuie să-l credem, având în vedere că domnia sa este și președinte în exercițiu al secției române a Mișcării Europene.
- Domnule Corneliu Zeana, ca președinte al Mișcării Europene, ce ne puteți spune despre acestă instituție, ce se ascunde în spatele acestei titulaturi generoase? - Mișcarea Europeană s-a înființat la 9 mai 1948, când toți cei care aveau gânduri și sentimente ce gravitau în jurul marii idei unioniste, s-au întrunit la Haga în Congresul constuitutiv al Mișcării Europene, care a fost prezidat de Winston Churchill. La acea vreme, Churchill avea o mare forță de atracție – sigur că a fost europeist, dar nu făcea parte dintre vârfurile acestei mișcări. Noi ne mândrim cu Jean Monet, Robert Schuman, Alcide de Gasperi, Konrad Adenauer, cu Poul Arie Spaak, figuri mari care au căzut de acord că trebuie creat nucleul mental inițial european. Acesta a fost creat într-o manieră, aș putea spune, conspirativă, pentru că popoarele nu erau pregătite, parlamentele cu atât mai puțin – erau și dezorganizate, după război, iar guvernele nu aveau mare forță și personalitate. Profitând de acest moment și de faptul că în țările care au făcut întâiul “nucleu dur” al Europei se aflau personalități formate în spiritul Mișcări Europene și unite de idealul comun, creștin-democrat, care s-a manifestat în special după război, a fost pobilă această “lovitură”, aș putea spune. În momentul în care la “Palatul Orologiului” (n. r. - Ministerul de Externe Francez), Robert Schuman, ca ministru de Externe, a citit acea Declarație Schuman, pe care noi o considerăm capitală, textul acesteia nu era cunoscut de nimeni, decât de câțiva inițiați. Jean Monet, care a proiectat-o, a trimis un mesager special, discret, în servieta căruia se găsea un document confidențial, de informare pentru Konrad Adenauer, care era omul cheie al acestei mișcări. În câteva ore, după ce l-a citit, noaptea, Konrad Adenauer a răspuns: “da, de acord”. În aceeași noapte a plecat curierul. La 9 mai, când Robert Schuman a pronunțat declarația, surpriza a fost că nu a permis reacția multora care s-ar fi opus cu siguranță. De pildă, Palamentul Francez, dacă ar fi fost consultat, nu era de acord cu ideea, foarte stranie, pe atunci, că statele naționale suverane – Franța, Belgia, Olanda, Italia și învinsa Germanie să piardă dreptul de control asupra propriei producții de cărbune și oțel. Atunci s-a constituit acea Comunitate a Cărbunelui și Oțelului, care nu mai era condusă de o structură subordonată guvernelor naționale. Treptat, treptat, acest transfer de la național la supranațional a fost urmărit de Mișcarea Europeană, cu mare perseverență. - Spuneați că Robert Schuman, Jean Monet, Konrad Adenauer și Alcide de Gasperi, cei patru piloni ai Europei unite, erau cu toții creștin-democrați. Care a fost rolul acestui curent de gândire în făurirea unității europene? - Rolul creștin-democrației a constat în unificarea în dragoste a unor popoare care și-au vărsat reciproc sângele. Iar acum francezii și germanii sunt atât de legați, încât i-am văzut plângând împreună la comemorările morților lor. Fac o paranteză –am fost la țară în zona Champagne, unde este și granița dintre Franța și Germania. Acolo se află multe cimitire militare. Mai trăiesc părinți ai tinerilor soldați care au murit de ambele părți și ei îi comemorează, organizând parastasele în comun. Nu-și imaginează cum oameni, creștini, aparținând aceleiași culturi europene, și-au vărsat reciproc sângele în mnodul cel mai stupid. Mișcarea Europeană a urmărit ca un eventual război, măcel, în Europa, să nu mai poată fi niciodată posibil. Mișcarea Europeană promovează ideea de pace. Europa ar putea să se înarmeze și să aibă cele mai puternice submarine nucleare sau cele mai grozave bombe atomice, cu mica excepție a Franței – unde totul se rezumă la chestiune defensivă. Europa nu vrea să fie agresivă în intervenții militare în lume, nu vrea să devină un jandarm mondial, deși la ora actuală este cea mai mare putere ca potențial de gândire, număr de populație, ca voință politică. - Cât este de puternică Europa la ora actuală, cum va evolua ea în perspectivă? - Este o putere care se ridică și se detașează, pentru că orice putere are perioada ei de ascensiune, de glorie, și de îmbătrânire, ca să nu spunem “decadență”. Noi trebuie să privim istoria de lungă perspectivă: Europa începe să bată foarte departe. Gândirea Mișcării Europene nu s-a concretizat numai în instituțiile pe care le-a proiectat. Ultimul nostru mare succes a fost Parlamentul European – idee pornită de la un club de discuții, care apoi au fost luate foarte în serios. Treptat, acum aceasta este o instituție supremă – ea poate destitui sau confirma un guvern european. - În regulă, haideți să vedem care este vocea Secțiunii Române a Mișcării Europene în cadrul concertului general european? - Da, e o întrebare foarte bună. Secțiunea națională română a fost membru constitutiv la Haga. Președintele secțiunii, până în 1989-90, când s-a înființat în țară, a fost George Ciorănescu. Înaintea lui au fost Grigore Gafencu, un mare diplomat și gânditor, Gabriel Bădărău și alții. Ei toți au fost prezenți la Congresul constitutiv, deci noi revendicăm o prioritate a gândirii românești în materie de construcție europeană. Desigur, au existat și alte comitete în exil, care au fost chiar mai active. De pildă, comitetele lituanian, leton și eston, care au dorit eliberarea țărilor lor de sub jugul sovietic, au fost extrem de active, în special la Londra. Ai noștri au activat la Munchen, iar George Ciorănescu a și vorbit repetat pe postul de radio Europa liberă (era în echipa de acolo). El a jucat un rol extrem de important în formarea Noilor echipe internaționale – Nouvelles equipes internationales – era de fapt o structură creștin-democrată, promovând pacea, care nu este o vorbă goală în Europa. - Și totuși, au existat divergențe la nivel european după 1990, începând cu atitudinea față de conflictul care a dus la dezmembrarea Iugoslaviei. Care a fost atunci poziția Mișcării Europene? - Mișcarea a dezavuat intervenția militară în Iugoslavia, în maniera în care s-a făcut. Noi căutam o altă cale și, dacă ni se mai lăsa puțin răgaz, o găseam. Orice intervenție brutală lasă în urmă victime, trezind reacții și resentimente durabile. Revenind la subiect, noi am avut contacte cu acest comitet român al mișcării Europene, care îl pregătea pe Ion Rațiu și alți oameni de valoare, în stare să refacă, și economic, și politic România. Însă aceștia au fost respinși după revoluție – Ion Rațiu a fost foarte întristat și surprins de această reacție de refuz a tot ceea ce venea din afară. Și când ne gândim că țările baltice au acceptat președinți și au avut import de politicieni veniți de peste hotare, care aproiape că uitaseră limnba țării de origine! În 1990, când am participat pentru prima oară la Roma, la o reuniune a Consiliului Federal al Mișcării Europene, prezident era Valery Giscard d’Estaing, care, să spun drept, nu prea auzise sau, mă rog, nu știa bine de Republica Moldova. Pe urmă și-a amintit că era o parte a Uniunii Sovietice… Vedeți unde suntem, Republica Moldova nu a avut o reprezentare, cu toate că George Ciorănescu a scris cărți capitale despre Basarabia. În lumea occidentală, au penetrat foarte bine țările baltice, comitetele lor au fost mai active și în 1990, Valery Giscard d’Estaing spus: trebuie să recuperăm aceste țări. Noi aveam în 1990 așa o frică de potențialul nuclear al Uniunii Sovietice, știam mentalitatea rusească și eram siguri că aceasta este o utopie. Le-am răspuns: domnule, nu cunoașteți Moscova, n-o să dea niciodată litoralul Mprii Baltice înapoi. Și totuși, acest lucru s-a petrecut, adică Moscova a fost determinată s-o facă, inclusiv de doi membri iluștri ai mișcării Europene din Germania: Hans Dietrich Genscher și Helmut Schmidt. Aceștia susțineau și că accentul trebuie pus pe recupararea Ucrainei, în întregime sau a unei părți… - Problema rămâne deosebit de actuală… - Pe vremea președintelui Helmuth Kohl, doamna Rita Sussmuth, președinta Bundesratului, o femeie de o inteligență absolut uluitoare, era și președinta Mișcării Europene din Germania. Ideea a fost emisă atunci, în cadrul unei reuniuni la Bonn, dar n-am privit-o cu atâta scepticism sau rezervă cât a fost cu țările baltice. Nici acum nu-mi vine să cred că acestea s-au rupt de Rusia și de CSI, că n-au urmat traiectoria Bielorusiei, Belarusul de azi. - Deci, iată niște niște acțiuni concrete ale mișcării europene. - Revenid la subiect, Mișcarea Europeană Română încearcă să promoveze ideea europeană în România, să facă România compatibilă cu Uniunea Europeană, ceea ce deocamdată nu este. Pot să vă spun că am asistat la câteva ședințe, în Parlamentului European, ale grupului majoritar creștin-democrat, care are mari dubii în acestă privință, și ale grupului liberal. Creștin-Democrații sunt membrii colectivi ai Mișcării Europene, la fel și Uniunea Partidelor Liberale din Europa, Ecologiștii și Partidele Democrate. Acest lucru nu se regăsește în România, unde noi, prin punctul de vedere foarte critic cu privire la corupție, pe care o considerăm cancerul societății românești, nu suntem agreați deloc de puterea coruptă. Nu mi-e frică s-o spun pe față, am discutat și cu ambasadorul SUA la București, care, ca și cu predecesorii săi, s-a exprimat în termeni de o duritate nepermisă în limbajul diplomatic, pe față, împotriva corupției. Așadar, Mișcarea Europeană este mai puțin agreată, cel puțin pe televiziune nu penetrăm decât foarte greu. - Pentru că vorbim despre educație, în sens mai larg, inclusiv despre evoluțiile din media, cum apreciați prestația acesteia din urmă, în raport cu educația? - Felul în care ne manipulează televiziunea este foarte neplăcut, cel puțin eu îl resimt ca atare. Ea nu reflectă deloc realitățile europene. S-a spus că “ne ducem cu pâra la Bruxelles”. Nu! Românii nu se manifestă ca europeni în politica lor externă – în ceea ce vedem la televiziune – se manifestă ca o prea plecată slugă față de americani, în contrast cu ceea ce spune Europa. Televiziunea noastră nu seamănă deloc cu lumea europeană, iar presa scrisă – doar într-o anume măsură. Vă arăt ultimul număr din “Le Monde Diplomatique” (n.r. – interviul a fost luat în 4 decembrie 2004), ca să vedeți cum este prezentată poziția europeană, în raport cu care România a fost întotdeauna în opoziție, iar tradiționalisnmul care ne apasă și ne leagă ne-a adus numai deservicii. Ei sunt uimiți că în actualele alegeri apar aceleași personaje – de pildă, Ristea Priboi, care pare că va fi întotdeauna ales senator. L-am întrebat pe Constantin Dăscălescu, ajuns la mine cu probleme medicale: care este cea mai mare mândrie a carierei dumneavoastra de comunist și filosovietic? Răspuns: “domnule, eu l-am format pe Șerban Mihăilescu, care a fost secretar al Guvernului pe timpul meu și a rămas și acum!” Adică, am continuat această tradiție, pe care tânăra generație vrea s-o rupă. Europa priveșțe România cu enormă nedumerire, și asta o spun și din punctul de vedere al Mișcării Europene. - Apropo de creștin-democrație, cum apreciați faptul că la baza noii Constituții Europene nu se regăsește menționată explicit tradiția iudeo-creștină, care stă la baza valorilor sale? - Pentru mine, probabil ca și pentru dv., a fost o surpriză neplăcută, dar Valery Giscard d’Estaing, care patronează cumva discuțiile despre Constituția Europeană, spune că trebuie să realizăm materialul cel mai acceptabil, să nu-i deranjăm pe cei de alte credințe. Chiar dacă punem la temelie principiile moralei creștine și le regăsim apoi, totuși nu s-a găsit de cuviință a puncta explicit aceasta. Probabil, pentru ca să nu se creadă că participăm la o nouă cruciadă creștină împotriva islamismului, prin analogie cu alte atitudini mondiale. Spunea d’Estaing la o reuniune la Atena, unde s-a vorbit despre conștiința europeană - și unde au invitat gratuit, cu plata asigurată, inclusiv ziariști din România, singura țară care n-a fost reprezentată acolo prin presă – că este necesar să dăm o formă cât mai acceptabilă acestei Constituții, pentru că important este numai ca ea să existe. În momentul în care ea există, îi dă legitimitate Uniunii Europene – avem monedă comună, avem spațiu economic comun, avem Parlament, dar mergem tot pe Constituții naționale! Deci, Constituția Europeană este extrem de importantă ca etapă în construcția europeană. - Spre ce Europă ne îndreptăm? Spre Statele Unite ale Europei – cum traducea profesorul Josif Constantin Drăgan titlul operei capitale a lui A. C. Popovici, “Statele unite ale Austriei Mari”, sau spre un hiper-stat european? - Nu, fără îndoială, va fi o unitate în diversitate și fiecare popor își va cultiva personalitatea, tradițiile culturale, în respect și înțelegere față de celelalte popoare. La asta contribuie și această politică de jumelaj, de înfrățire între orașe, între școli etc. Toate acestea ceează punți. Europa va fi o Europă a punților, dar între entități naționale clare, bine definite, care nu se vor dizolva. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy