Pe Eminescu îl înveți, vrei nu vrei, de la grădiniță până la facultate. Deoarece a abordat o suită de teme, la fiecare vârstă există una convenabilă, potrivită, să-i zicem așa, ce poate fi recitată la orice spectacol de poezii. Tema naturii e destinată „grădinarilor”(adică, populației de grădiniță) și se extinde până în ciclul primar, perioadă în care învățătoarea te poate îndruma să memorezi și o poezie cu accente istorice, pentru că într-a IV-a dai „iama” prin istoria neamului. Gimnaziul păstreză temele amintite, dar aduce și mirajul magiei unor proze, ca în liceu să apari într-o lumină mai sobră, mai meditativă, simulând și anticipând maturitatea, prin versuri despre timp, condiția geniului, și, desigur, iubire. Cu toate că aproape te naști cu Eminescu, vei ajunge să-l înțelegi mult mai târziu, prin liceu, când poate îți va fi greu să-l descătușezi pe poet din clișee precum „Luceafărul poeziei românești” sau șirul infinit de cel mai... MARE, TALENTAT, BUN.
Nu sunt în măsură să contest geniul lui Eminescu, dar cum rămâne cu actualitatea? Poezia lui a avut trei importante faze de creație, ascendente, cu schimbări notabile atât din punct de vedere formal, cât și tematic. Mândria poate să aparțină, într-adevăr, întregii țări, pentru că în circumstanțele literare ale vremii, total nefavorabile de altfel unui talent fraged, a reușit să se înalțe cu mult asupra Pașoptismului și „poeților” de provincie, care scriau „cuvinte care din coadă au să sune”. E super, mega, ultra, hiper că in a doua jumătate a anilor 1800 CINEVA a reușit să introducă în poezia românească elemente de filosofie germană, dictoane orientale, motive de circulație mondială, dar... te trezești pe 15 ianuarie 2005, cu volumul 5 din „Harry Potter” în față, cu un raft doldora de Ann Rice, Stephen King, Paolo Coelho, Danielle Steel, Sandra Brown și atunci... CÂND să mai ai timp să răsfoiești „Sărmanul Dionis”, având ca protagonist un soi de „Harry Potter” genial, să citești „Strigoii”, cu eroi mult mai „tari” ca vampirii rătăciți pe planetă ai lui Rice și King, să lăcrimezi alături de Cătălina, o eroină net superioară femeilor-sirop din „creația” lui Coelho, Steel sau Brown. Dacă ții neapărat să rămâi fidel lui 2005 și „nu-ți permiți” să cobori în timp, nici nu vei afla ce se scria anteconsum. Surpriza: orice „operă” contemporană se inspiră din creații de când lumea, altfel n-am întâlni două teme, motive sau tipuri asemănătoare(recurente).
Actualiatea lui Eminescu nu se măsoară în arhaisme, actualitatea o decizi tu. Ca să fac o repetiție supărătoare auzului, dar cu substrat, în ultimul TIMP, Eminescu nu are TIMP să mai fie actual: evident, nu mai cutreieri păduri și nici nu admiri lebăda care trece pe ape, dar, presupunând că ești un june inteligent, ai obligația să încropești o critică proprie anti sau pro Eminescu, fără a ține cont de criticii „cu diplomă”. În momentul de față, Eminescu e pe „stand-by”. Tu ești cel care îl poate reactualiza.

ilustratie: "from dusk till down" de maxim matthew