agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-04-26 | [This text should be read in romana] |
1921 este anul în care România își deschidea granițele pentru armeanul refugiat din fața unor atrocități ce au constituit un motto însângerat al secolului XX, Genocidul armean. Familii dezmembrate și grupuri de orfani pășeau pragul României cu speranța că cele proaspăt trăite nu se vor mai repeta niciodată în noua lor patrie. Lăsau în urmă amintiri pline de groază, execuții și deportări, în care s-au pierdut 1.500.000 de suflete, ceea ce reprezenta la vreamea aceea jumătatea populației armene din lume. Puțini dintre frații noștri români cunosc tragedia neamului nostru și asta deoarece niciodată armenii din România nu au încercat să îi facă părtași ai suferinței proprii. S-au integrat în marea masă de oameni așa cum o făcuseră și alți armeni înaintea lor veniți ca urmare a altor și altor valuri însângerate începând cu marele exod al secolului X și sfârșind cu anii1890, anii ultimului masacru din Turcia imperialistă, din timpul domniei lui Abdul Hamid, supranumit din cauza cruzimii sale Sultanul Roșu. Puțini dintre frații noștri români ne cunosc deoarece armenii au fost loiali României și niciodată nu și-au făcut cunoscută apartenența națională considerându-se români pe deplin. Ioan vodă cel Cumplit, Manug Bei, Trancu Iași, Ana Aslan, Vasile Conta sunt doar câteva nume de armeni care fac ca numărul armenilor din România să pară înmiit și nu 1.700 de suflete după cum reiese din ultimul recensământ. Din anul 946, de la prima atestare a armenilor din Cetatea Albă, armenii au luat parte la viața Cetății, ridicându-și biserici și aprinzând vetre, punându-și amprenta în cultura românească. Deși erau în număr mic, și-au făcut simțită prezența în arhitectura bisericească, în evenimentul politic și istoric, precum și în sacrificiul pentru neamul românesc din care face parte. Biserica Argeș stă mărturile, adoptând până și numele localității Argeș din Armenia, locotenentul Pruncu, înmormântat la Mărășești stă mărturie acestui fapt iar, în aceste zile triste pentru România, Ovidiu Ohanesian ne arată că suntem parte a României. Mă folosesc de prilejul acesta pentru a îndemna la rugăciune. Facă Bunul Dumnezeu ca cei trei jurnaliști români, ostateci în Iark, să se întoarcă teferi acasă!
Se spune că armenii au ochii mari datorită grozăviilor cărora au fost victime în decursul veacurilor iar data de 24 aprilie nu poate fi altceva decât momentul în care ochii armenilor nu au putut să se mai închidă. O zi de neuitat în inima fiecărui armean deoarece marchează începutul unui martirium ce s-a desfășurat de-a lungul unor ani lungi și a început prin arestarea și execuția intelectualițății armene din Istanbul sub privirea tăcută și deci complice a marilor puteri europene. Nu mai putem închide ochii și trebuie să ne facem auzit glasul. Au trecut nouăzeci de ani de la un eveniment ignorat prea mult timp a căroror efecte s-au răsfânt asupra altor zeci de nații supuse genocidelor în secolul trecut pentru simplul motiv că acest lucru se întâmplase fără efecte vizibile și fără penalități. Prea târziu s-au întreprins măsuri pentru ca acele ucideri în masă să nu se mai repete, să nu fie un lucru facil, o statistică, genocidul armean fiind precursorul Holocaustului, masacrelor din Africa și America de sud, Asia și a genocidului comunist. Tăcerea a ucis. Anul acesta am ridicat în curtea bisericii armene din București un monument comemorativ, o cruce sculptată în tuf vulcanic care, pe lângă cuvântul senatorului Varujan Vosganian în Senatul României, cuvântul deputatului Varujan Pambuccian în Camera Deputaților, expoziția „Mărturii și destine”, din foaierul Teatrului Național, conferința Științifică din cadrul Facultății de Științe Politice și marșul tăcerii din seara de 24 aprilie din Piața Palatului, constituie acțiunile întreprinse de comunitatea armeană, Biserica Armeană din România și Uniunea Armenilor din România pentru marcarea primului genocid al secolului trecut, acțiuni care nu ar fi fost posibile fără sprijinul autorităților române și fraților noștri români. Suntem creștini și am iertat dar nu vom uita niciodată pierderea ireparabilă pe care a suferit-o poporul armean. Vom comemora acele zile și ne vom face glasul auzit până când Turcia modernă va accepta acele fapte căci recunoașterea lor nu înseamnă o asumare a crimei ci restabilirea adevărului istoric. Preot Paroh Ezras Bogdan Vicar Eparhial al Arhiepiscopiei Armene din România Articolul si comentariile anexate fotografii |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy