agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-06-16 | [This text should be read in romana] |
o coproducție Brigaela & Omer
Într-o dimineață (desigur însorită), prietenul Adrian Firică îmi zice: „Nu scrii tu o recenzie pentru cartea Danei Ștefan?” „Sigur că da.” Zis și făcut. Bineînțeles că am cerut și ajutorul profesionist al iubitei mele și am purces împreună la lucru. Intrăm pe Liternet și îi vedem volumul cocoțat tocmai sus, fierbinte tare, portocaliu de-a binelea. Să nu mai pierdem timpul și să o lăsăm chiar pe ea să își definească felul de a fi în literatură: Ascultă-mi poveștile cu privirea, privește-mi cu amprentele mâinii sărutul, gustă-mi cu auzul parfumurile acordurilor ce se nasc din șoptit, înalță-te cu mine în nuanțe diluate, să devenim oameni-insecte, încâlciți în aerul zbătut, ca dintr-o pictură pe mătase… Nici nu putea să spună cineva mai bine cum există, hai să le zicem așa, poemele Danei Ștefan întru sinestezie și emoție. Autoarea optează să își însoțească fiecare fragment cu o ilustrație personală sau, cine știe, să își însoțească creațiile plastice cu un text. Unele dintre ele par a nu putea exista separate: Ia, Un ciorap de mătase pe un picior de femeie sau chiar poemul ce dă titlul volumului virtual, Despre dedin înspre iubire . Emoția pură se exprimă într-un limbaj la limita dintre plastică și literatură, în care culorile și formele încearcă să devină cuvinte cu tot atâta putere de comunicare directă. În acest context nu e de mirare că autoarea alunecă empatic între vârste, părând când o școlăriță visătoare, fascinată de Alice, când o profesoară care își transformă dragostea pentru obiectul predat într-un exercițiu de imaginație menit să atingă sufletul elevilor. În acest amestec de cuvinte, culori, forme și senzații Dana Ștefan își întrupează pasiunea căreia i se dedică ca o frumoasă nebună pentru felul de a fi în artă, adică într-o suspensie eterică undeva la jumătatea dintre cotidian și inefabil.
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy