Cartea „Stau pe treptele vântului”( poeme alese 1972- 1985) a lui Rolf Rossert apărută la Editura Institutului Cultural Român, în anul 2008, cu o selecție a textelor în limba română realizată de Nora Iuga, reprezintă o culegere de texte ale unui autor care s- a remarcat în România comunistă,(s- a născut în 1952 în Reșița, și este un poet de limba germană) tocmai prin vocația sa culturală prin care alături de membrii Grupului de acțiune Banat, a încercat să spargă gândirea comunistă cuprinsă între tiparele absurdului. Denumirea oficială sub care a funcționat acest grup a fost Cenaclul Universitar al Casei de Cultură a Studenților din Timișoara. Momentul în care acest grup i- a naștere este anul 1972, an în care majoritatea membrilor lui erau în ultimul an de liceu. În curând, textele lor aveau să se transforme într- un denunț public al unui regim care denatura, de fapt, realitățile României, scoțând în evidență totodată lipsa de reacție a oamenilor față de un regim care arăta o indiferență totală față de om.
Datorită acestor lucruri, grupul avea să intre în vizorul securității și inevitabilul se produce în anul 1975, când unul din membrii grupului, William Totok, este arestat, la sfârșitul lunii iunie a anului 1976, când este eliberat, grupul nu mai exista. Majoritatea dintre membrii săi activau acum pe lângă cenaclul Asociației Scriitorilor din Timișoara, acolo unde activa și scriitoarea Herta Muller. Rolf Bossert, după câteva percheziții ale securității, în anul 1984 își depune cererea de a emigra, moment în care nu mai primește niciun loc de muncă și nu i se mai dă dreptul să publice.
În anul 1985, emigrează în Germania, împreună cu soția și cei doi fii, însă la numai șase săptămâni de la emigrare se sinucide la vârsta de doar 33 de ani.
Poezia lui Rolf Bossert este una a unei eliberări pozitive, este o poezie a unei disperări asumate: “ Plumbul e leneș, /glonțu- i încă pe drum. / Mai avem timp”. (Speranță)
Cel mai important lucru care reiese din textele sale este tocmai o revoltă pe care poetul o înalță la rang de artă poetică, într- o perioadă în care cenzura și disperarea sistemului comunist atingeau cote din ce în ce mai înalte: “Nouă noapte ni- e de tot/ Și fără scăpare”. ( Cântec pentru Frank) , poezie scrisă în anul 1982, sau : “ caut câine/ cu două boturi/ care să nu fie obligat să tacă/ atunci când mușcă.” ( anunț la mica publicitate) . Prin astfel de lucruri un scriitor își demonstrează vocația culturală, o vocație fără de care, scriitorul nu poate nici odată să fie plasat în timp și spațiu. Dacă în primul poem mesajul de revoltă este adresat unuia dintre fii sub forma unui cântec de leagăn, făcând și mai apăsat referire la o neliniște continuă, tocmai în cântecul de leagăn care ar fi normal să inducă liniștea și lumina nicidecum întunericul și disperarea, în celălalt poem, mesajul este aruncat direct spre toată lumea, printr- un anunț la mica publicitate. Poetul este, în același timp, fermecător de sincer izbucnind în declarații de iubire: “ Nisip, sânii tăi/ abrubți ca o zi de iulie. / Mâna mea rebegită de ger. ( Marea Neagră). Rafinamentul și precizia sentimentală a unor asfel de poezii te duc inevitabil, cu gândul la Virgil Mazilescu.`
Criticul Gerhardt Csejka, cel care prefațează culegerea de versuri a lui Rolf Bossert, consideră că în poeziile sale putem regăsi, cu siguranță, suma tuturor experiențelor sale, chiar dacă autorul nu ne- a lăsat un jurnal liric: “ în sensul valorificării nemijlocite a acestor întâmplări pe care i le aducea ziua”
Rolf Bossert este un poet în al cărui rafinament te pierzi ca într- o goană a tuturor lucrurilor frumoase pe care nici măcar nu ești capabil să le percepi întotdeauna, este, când închis, când simplu, când liber, când căzut într- o deznădejde care te doare și te eliberează de fiecare dată citindu- i poeziile.