agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-10-03 | [This text should be read in romana] |
“Întoarceți-vă la Auschwitz! “, “Nu uitați 11 Septembrie! “. Aceste fraze nu au fost rostite de Osama Bin-Laden, ci de “activiștii pentru pace”, de pe puntea vasului Mavi Marmara, ca răspuns la apelul comando-ului maritim israelian, care încerca să oprească flotila, în drum spre portul Gaza.
Asaltul soldaților israelieni asupra vasului cu aproape 700 de pasageri s-a soldat cu 9 morți și zeci de răniți. În scurt timp, au apărut reacțiile internaționale împotriva Israelului, fără a se cerceta faptele, aproape în mod automat, chiar și din partea țărilor considerate prietene. Presa și televiziunea mondială amintesc, în mod constant, “criza umanitară din Gaza” și blocada maritimă asupra acestei fâșii. Se ignoră în permanență faptul că și Egiptul participă la această blocadă, încercând să împiedice contrabanda cu arme. Făină și rachete Gaza este condusă de Hammas, mișcare teroristă, recunoscută ca atare de țările occidentale și de Quartet, nu numai de Israel. Hammas a preluat cu forța controlul asupra Gazei, asasinând sau alungând forțele de ordine ale Autoritații Palestiniene. Același Hammas a lansat asupra așezărilor israeliene din sud mii de rachete, ceea ce a determinat reacția Israelului prin acțiunea “Plumb Turnat”, care, și ea, s-a soldat cu condamnarea internațională a Israelului, prin raportul Goldstone, tendențios și unilateral, precum mai toate deciziile și rezoluțiile ONU. Transportul de arme către Gaza a continuat prin sutele de tunele subterane, dar acest lucru, binecunoscut întregii lumi, nu pare a îngrijora opinia publică internațională. Miliardele de dolari, provenind din USA, Uniunea Europeană, țările arabe, ajung în mâna conducătorilor mișcării teroriste, care le folosesc în scopul înarmării, perpetuând în mod deliberat starea precară a populației sărace. În schimb, s-au format carteluri, care contra unor sume de bani (mită), oferă locuri de muncă pentru săparea acestor tunele. Blocada navală instituită de Israel și Egipt, este justificată. În trecut, au fost interceptate nave, care, sub pavilionul diferitelor țări, transportau, în spatele sacilor cu faină, mitraliere, rachete, obuze. Pe cale terestră, Israelul permite, aproape întotdeauna, furnizarea celor necesare populației din Gaza, de la hrană la medicamente și ciment (care este confiscat pentru construirea de tunele, nu de locuințe), verificând conținutul camioanelor. Egiptul a refuzat permanent circulația acestor mărfuri prin teritoriul său, împiedică ieșirea populației civile și construiește un zid de separare la granița cu Gaza. De altfel, între Autoritatea Palestiniană, cu sediul la Ramallah, și Hammas, condus de primul ministru Haniya, dirijat de Khaled Mashaal, din Damasc, s-a creat o ruptură care durează de câțiva ani. Deși s-a retras complet din Gaza, încă din timpul administrației Sharon, Israelul continuă să furnizeze pe cale terestră, electricitate, benzină și alte necesități, unei populații ostile, continuând simultan blocada navală. Þările arabe moderate (Egipt, Iordania, Arabia Saudita, Emiratele ) preferă această situație, sprijinând totodată Autoritatea Palestiniană în vederea formării unui stat independent. În ultimii ani, Iranul, care susține organizațiile fundamentaliste islamice (Hezbollah și Hammas), încheie pacturi militare cu Siria, își întărește arsenalul de război, construiește bomba atomică și amenință cu lichidarea Israelului. În nișele unei situații internaționale haotice, primul ministru turc, Erdogan, instigă întreaga lume contra Israelului, același Israel cu care menținea acorduri economice și militare, fiind considerat, până de curând, aliat strategic. Autodefinindu-se prieten al Israelului, Erdogan promovează, în același timp, acțiuni de provocare, cu scopul de a izola Israelul pe plan internațional. Cuțite pe apă Flotila condusă de Mavi Marmara a fost inițiativa organizației I.H.H., susținătoare a lui Erdogan, care, ascunzându-se în spatele unor lozinci pacifiste, colaborează cu Al Qaida și cu Djihadul islamic. În Turcia se produc schimbări interne, iar pe plan extern se semnează alianțe cu Iranul lui Ahmedinejad și cu Siria lui Bashar Assad. Orientarea Turciei spre fundamentalismul islamic, discursurile arogante și agresive ale lui Erdogan, înflăcărează masele. Ne găsim într-o situație asemănătoare Iranului din 1979, care a dus la înlăturarea Șahului și la instaurarea unui islamism extremist. Turcia face parte din NATO și este conștientă de importanța sa strategică pentru USA, în contextul războiului din Afganistan. Erdogan mizează totodată pe slăbiciunea administrației Obama și pe schimbarea politicii guvernului american, care se îndepărtează pe zi ce trece de Israel. În cazul flotilei, guvernul israelian s-a trezit în fața unei situații încâlcite: Evident, nu trebuia permisă spargerea blocadei navale. Existau date asupra pasagerilor. Se știa cine sunt organizatorii. Și totuși, informațiile erau lacunare. S-a pornit de la premiza că oprirea acestor nave se va solda cel mult cu încăierare, înjurături și scuipături. Se credea că “activiștii” nu dețin arme de foc, dar nu s-a prevăzut că va fi o împotrivire cu cuțite, răngi, lanțuri și alte obiecte contondente, așadar ar fi trebuit să ajungă mijloacele de anihilare a unor simple manifestări de protest. Se presupunea că, atâta timp cât intențiile celor de pe vas erau mascate de lozinci pacifiste, în fața opiniei publice, Israelul va apărea într-o lumină nefavorabilă. Dar e de neconceput cum, în condiții cunoscute, primul ministru Netanyahu a preferat să plece într-o vizită oficială în Canada. Cu toate că, prin telefon, Netanyahu a reușit, în mare măsură, să înmoaie corul de acuzatori ai Israelului, prin convorbiri cu Obama, Merkel și Cameron, prezența sa în țară era necesară. În prealabil, miniștrii din guvernul israelian și șeful statului major fuseseră asigurați de omologii lor că guvernul turc nu are nici un amestec în organizarea flotilei. Câteva semne de întrebare apar în mod obsesiv: Dacă se știa cine erau organizatorii, cum de nu s-a prevăzut și eventualitatea unui scenariu mai violent, de ce comando-ul israelian a fost insuficient înarmat ? Coborârea pe puntea vasului Mavi Marmara, filmată, demonstrează în mod clar încercarea de linșare a soldaților israelieni, teroriștii de pe punte atacând cu răngi și arme de foc sustrase soldaților. Ei nu pot fi definiți altfel decât teroriști mascați. Fuseseră solicitați să permită accesul pașnic și devierea direcției vasului spre portul Ashdod, de unde ajutorul umanitar ar fi fost transportat pe cale terestră către Gaza. De altfel, această propunere ajunsese pe căi diplomatice cu mult timp înainte, dar a fost refuzată, pentru că scopul flotilei era provocarea. Un alt semn de întrebare se referă la abordarea în apele internaționale, la 65 km distanță de țărm. Această decizie a fost luată pentru a evita apariția unor ambarcațiuni palestiniene înarmate, sau cu sinucigași, venind din direcția Gaza. E greu de evaluat dacă această hotărare a fost înțeleaptă. E cert, însă, că a evitat alte pierderi de vieți omenești. O altă nedumerire apare când analizăm misiunea comando-ului israelian. De ce erau atât de puțini? Din mass media israeliană rezultă că, în condițiile și ordinele primite, soldații israelieni au acționat ireproșabil, poate chiar în mod naiv. Imaginile filmate au demonstrat că nu exista nici o intenție de a răni pe cineva, dar, în cazul amenințării armate, era legitimă apărare, iar în fața unei răngi, a unui cuțit, sau a unui pistol furat, nu te aperi cu o rachetă de tenis. Numeroșii răniți, de ambele părți, au fost transportați cu elicoptere în spitalele israeliene. Turcii care au fost uciși aveau buzunarele căptușite cu bani și încercaseră să omoare soldați israelieni. De altfel, patru soldați israelieni fuseseră luați ostateci și eliberați cu greu, în schimbul de focuri. Poate “opinia publică internațională” ar fi fost mai mulțumită să vadă, alături de cei 9 morți turci, 15 morți israelieni, dar conflictele armate de acest gen nu sunt un joc de șah. Acuzațiile politicienilor suferă de boala cronică a dublului standard și a ipocriziei. Axa răului și ochii închiși Se pretinde Israelului un comportament civilizat, uman, i se atribuie responsabilități absurde, i se solicită in permanență gesturi unilaterale, compromisuri, renunțări la principii. Aceasta în timp ce țările “civilizate” se conduc după interese și se lasă dominate de teamă. Teama de populația musulmană emigrată în Occident, teama de înarmarea atomică a Iranului; totodată sunt preocupate de crizele economice interne, care ar putea fi accentuate de un boicot arab. Astfel, țări prietenoase Israelului, precum Franța, Italia, Germania, se aliniază condamnărilor. Administrația Obama oferă Israelului un umăr rece, cedând totodată în fața presiunilor țărilor arabe. Israelul este amenințat cu lichidarea de către Iran. Dar Ahmedinejad nu este singurul nebun din târg. S-a constituit o nouă axă a răului – Iran, Siria, Hezbollah, Hammas – la care s-a adăugat Turcia lui Erdogan, stat cu orientări islamice evidente, care se îndepărtează tot mai mult de reformele lui Ataturk. În Israel s-au auzit voci care cer capul ministrului apărării, Ehud Barak. Unele critici par justificate. Serviciul de informații israelian a eșuat în evaluarea situației de moment. Deciziile au fost luate fără consultarea întregului guvern, sau a celor șapte miniștrii care constituie cabinetul de securitate. De obicei, reușitele au mulți părinți, iar eșecul e orfan. Din punct de vedere politic, acțiunea israeliană este percepută ca un eșec. Multe săgeți sunt îndreptate asupra aparatului de propagandă israelian: De ce imaginile au venit cu întârziere? De ce conferințele de presă au fost făcute numai în ebraică și nu furnizau suficiente detalii? De ce nu s-a încercat un apel la opinia publică mondială, în momentul organizării flotilei? Oare ambasadele, ministerul de externe, Netanyahu, au adormit în post? Pe zi ce trece, noi imagini și explicații apar în mass media israeliană și sunt furnizate și ziariștilor din alte țări. Dar ele nu reușesc să contracareze amenințările și retorica isterică a primului ministru Erdogan, care, frustrat de neprimirea Turciei în Uniunea Europeană, se erijează în promotor al păcii, induce în eroare țările occidentale și, simultan, încurajează curentele islamice fundamentaliste care vor lichidarea Israelului. Datorită unui aparat de propagandă agresiv și a cunoașterii intereselor țărilor occidentale, Erdogan, prin manevre sofisticate (una dintre ele fiind acordul cu Iranul, relativ la îmbogățirea uraniului), reușește să devină actor principal. Dacă am trăi în timpuri normale, acest personaj de operetă ar fi el însuși izolat pe plan internațional, împreună cu Ahmedinejad. Dar comunitatea internațională, deși știe bine că blocarea navală asupra Gazei este justificată și are precedente în istoria mondială, preferă să închidă ochii și să încurajeze tacit așa-zisele mișcări pacifiste, manipulate de interesele extremiștilor arabi. Dacă, în trecut, Israelul se știa susținut de USA, aliat strategic, astăzi statul evreu a devenit o povară pentru administrația americană. Aceasta o susține și șeful Mossadului, Meir Dagan, care avertizează asupra schimbărilor geopolitice și strategice mondiale. Terorismul pacifist La prima vedere, s-ar putea crede că lumea civilizată a înnebunit. Însăși legitimitatea statului Israel este pusă azi sub semnul întrebării. Iranul amenință cu distrugerea Israelului, iar țările occidentale și ONU votează măsuri de sancțiune ridicole. O nouă “valoare” domină întregul mapamond – ipocrizia. Retorica ia locul faptelor, cuvintele “pacifist”, “ajutor umanitar”, și-au pierdut conținutul, au devenit lozinci, adevărul este manipulat și fiecare stat se gândește la propriul interes. În acest context, Israelul încurcă. Mai mult chiar, comunitățile evreiești din Diaspora sunt speriate, se feresc să nu fie învinovățite de dublă loialitate, mulți evrei semnează apeluri, cerând exercitarea de presiuni asupra Israelului. Singura țară democrată din Orientul Mijlociu este amenințată de valul islamismului fundamentalist (cuvinte pe care președintele Obama le-a scos, oficial, din comunicatele americane), majoritatea țărilor au devenit net antiisraeliene, iar “blame the victim” a devenit o nouă normă. Din 1973, de la războiul de Yom Kipur, nu țin minte o perioadă atât de dificilă, o situație care pare fără soluție. Nu mai există bun simț, logică, acorduri internaționale; ONU votează rezoluții net antiisraeliene, iar tradiționalul aliat al Israelului, USA, este, astăzi, dincolo de linia orizontului, mai îndepărtat ca oricând. Puținele voci din presa mondială, favorabile Israelului, sunt percepute doar ca un scâncet în zgomotul asurzitor al urletelor lui Erdogan și a altor conducători islamici, care reușesc, prin viclenia lor, să înșele întreaga opinie publică mondială. Terorismul internațional s-a împodobit cu un nou veșmânt, al “pacifismului” și al “ajutorului umanitar”. În aceste condiții, orice demonstrație a guvernului israelian se izbește de urechi astupate și ochi care privesc în alte direcții. A te fotografia cu un porumbel și a te declara simpatizant al celor oropsiți, are mai mult impact decât imaginile linșajelor, filmarea răngilor și a cuțitelor. O lume întreagă este amăgită de fardul unor laureați ai premiilor Nobel, de minciunile propagandei islamice. Și preferă să se lase indusă în eroare, pentru a evita un nou război mondial, în care alianțele ar fi încurcate. Israelul este tot mai des acuzat de a fi vinovatul principal al acestei stări haotice. Iluzia că un acord de pace în zonă ar rezolva tensiunea mondială înseamnă doar măturarea sub covor a unei noi realitați. Comunitatea internațională se lasă manipulată de lozincile islamismului și de pacifiști impostori. Fundamentalismul de sorginte musulmană se extinde astfel în întreaga lume, iar valorile democratice nu pot constitui un răspuns suficient. Deasupra întregii omeniri se așterne o pâclă groasă, care întunecă rațiunea, iar aceasta are un singur nume: IPOCRIZIA. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy