O carte care a așteptat șaizeci și șase de ani ca să apară. Autorul ei a murit demult. Lansarea a avut loc la 1 Decembrie 2010 în Cimitirul Central din Cluj, lângă mormântul autorului, Dr. Ion Bozdog.

Cine a fost Dr. Ion Bozdoc? Un român născut în Viișoara în apropiere de Turda, în anul 1891. A urmat același traseu al românilor ce aveau să ajungă intelectuali în timpul Monarhiei Austro-Unngare. După Liceul greco-catolic din Blaj și Facultatea de Teologie, pe care a absolvit-o în anul 1914, s-a înscris la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Cluj, obținând licența în anul 1922. Este, între 1915 și 1919, preot și director de școală la Dârja. Această localitate îl trimite, la 1 Decembrie 1918, să semneze actul Marii Uniri la Alba Iulia. După o perioadă în care a fost profesor la Liceul „Al. Papiu Ilarian” din Tîrgu Mureș, în anii ‘30 se află printre deputații țărăniști ai Parlamentului României. În perioada Diktatului de la Viena se retrage la Brașov. Aici citește, cu stupoare, lucrarea savantului maghiar I.Toth Zoltan intitulată Activitatea de românizare a Astrei în secuime.( scrisă ca un fel de justificare a Diktatului)

Fiind o acuzație și o provocare nedreaptă, Dr. I Bozdoc studiază arhivele brașovene și elaborează lucrarea Astra și românii din secuime.

După abolirea Diktatului, I Bozdoc este instalat prefect de Turda – Mureș. După 1945 va avea soarta celor mai mulți intelectuali români. A fost destituit, aruncat în închisori, apoi trimis, spre exterminare, la Canalul Dunăre - Marea Neagră. După ce a scăpat de la Canal, tăindu-i-se pensia, a ajuns aproape muritor de foame. În 1965 a trimis un memoriu lui Nicolae Ceaușescu cerând să i se facă dreptate. N-a primit, și nici n-ar mai fi avut timp să primească răspuns. Părăsește această viață la 14 aprilie 1967 într-o sărăcie cumplită.

Manuscrisul Astra și românii din secuime, la care autorul a lucrat doi ani, aduce la lumină adevăruri din istoria Transilvaniei ce infirmă în totalitate concluziile studiului elaborat de I Toth Zoltan, Reiese că, dimpotrivă, românii sunt cei care au fost deznaționalizați, în ținutul secuiesc, și nu numai, numărul lor scăzând în mod continuu. O spun aceasta rezultatele unor recensăminte în care numărul locuitorilor cu limba maternă română este tot mai puțin, dar există un număr considerabil de greco-catolici și ortodocși de limbă maghiară. Se vorbește apoi despre măsurile represive luate împotriva bisericilor românești, ortodoxe și greco-catolice, despre deznaționalizarea prin școală, mai ales, după ce, în 1907, a fost votată legea Appony care punea astfel de condiții școlilor confesionale, încât acestea nu le puteau îndeplini. În acest caz școlile confesionale se desființau și erau înlocuite cu școli ale statului în care instrucția se făcea numai în limba maghiară. Se insistă și asupra măsurilor luate de maghiarizare a numelor românești. În legătură cu toate acestea se dau multe exemple concrete.

Manuscrisul a fost ascuns de către familia autorului, care se temea, pe bună dreptate. de percheziții ale securității. Astfel de scrieri erau considerate dușmănoase față de țară, față de clasa muncitoare.

Astra și românii din secuime se încheie cu fraza: Orice s-ar mai scrie și s-ar mai vorbi împotriva Astrei, noi credem în reușita ei, căci ea are de realizat profeticele cuvinte: Per Aspera ad Astra (pe căi aspre se ajunge la stele.)

Iar publicistul Constantin Mustață, cel ce a îngrijit acest volum, conchide în postfață.: Ce destine! În 1956 I. Toth Zoltan, istoricul ungur născut în Vârșeț (azi în Serbia), printre românii de acolo, școlit la Universitatea românească a Clujului anilor 30, a murit împușcat de gloanțele revoluției ungare din toamna anului 1956. Avea doar 45 de ani, era academician și chiar președintele Academiei Ungare. Profesorul Ion Bozdog, trecut prin școlile Blajului și Clujului i-a supraviețuit 11 ani. Avea 76 de ani (1891- 1976), dar trăise mai mult de un sfert de veac sub amenințarea acelorași gloanțe și tancuri venite din Răsărit.

Și unul, și altul, au închis ochii visând libertatea. Și n-au avut parte de ea! I. Toth Zoltan a căzut pe caldarâmul din fața Parlamentului de la Budapesta, iar Ion Bozdog s-a stins chinuit de „statul polițienesc” instalat de tancurile sovietice în România postbelică.

„Pe căi Aspre” și Ion Bozdog și I. Toth Zoltan s-au întâlnit peste ani, sus, între stele. Vor fi continuat, poate, acolo sus, decentul dialog început în Ardealul românesc, atunci, în vremea Diktatului de la Viena. Atunci când au lăsat de înțeles că lumea intelectuală poate păstra și decența replicii. Cu argumente! Chiar dacă, la cei treizeci de ani, I. Toth Zoltan intra într-o aventură pentru care n-avea chei potrivite… Știa prea puține despre Astra și trăia sub apăsătoarea povară național – șovină a societății E.M.K.E,. ucigașa naționalităților neungurești