agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-04-27 | [This text should be read in romana] |
Ein Hod, satul artiștilor, a fost întemeiat de Marcel Janco în 1953. Descoperind o așezare arabă părăsită, pictorul a obținut aprobarea guvernului de a fonda o colonie a oamenilor de artă, la numai cinci ani de la înființarea statului Israel. A adresat un apel către sute de creatori, dar numai trei au răspuns pozitiv, condiția fiind să locuiască în Ein Hod. În timp, zeci de familii de pictori, sculptori, artiști în sticlă, compozitori, dansatori, s-au mutat în sat, care a fost reconstruit, păstrand arhitectura orientală, îmbinată cu dezideratele moderne.
Situat la poalele muntelui Carmel, la cațiva kilometri de Haifa, colonia artiștilor a devenit, de-a lungul celor peste 60 de ani de existență a statului, o insulă a artei și un atractiv obiectiv turistic. În 1983 se deschide muzeul Janco-Dada, în care sunt prezentate începuturile mișcării de avangardă de la Zürich, activitatea arhitecturală și artistică din România anilor ’30, precum și peste 50 de lucrări ale lui Marcel Janco, alături de expoziții temporare, perpetuând moștenirea sa spirituală. Deseori poposesc la Ein Hod, unde am avut și am prieteni. La marginea satului a locuit sculptorul Tuvia Iuster, decedat în urmă cu cinci ani. Sâmbăta aceasta, solicitat de istoricul de artă suedez Tom Sandquist, care a luat parte, împreună cu alți conferențiari din România, Israel, Franța, Elveția, USA, la simpozionul internațional (12-14 decembrie 2010) pe tema “Avangarda română între București, Paris, Tel Aviv” (organizat de Universitatea Ebraică din Ierusalim în colaborare cu Institutul Cultural Român din Tel Aviv), am plecat spre Ein Hod. La începutul lunii decembrie, un cumplit incendiu a mistuit pădurile muntelui Carmel și vegetația din zonă, afectând și satul artiștilor, unde au ars 12 case, muzeul Nisco, al cutiilor muzicale, dar, ca prin minune, muzeul Janco-Dada nu a fost atins. Și totuși, imaginile prezentate de televiziune nu au reflectat, nici pe departe, cumplita tragedie. Ajungem din șoseaua numarul 4 și, deși au trecut două săptămâni de la cel mai mare incendiu din istoria Israelului, se simte un puternic miros de ars. Intrăm pe drumul periferic spre Ein Hod. Pe ambele părți vedem vegetația arsă, verdele de odinioară fiind substituit de un negru amenințător. Suim spre kibutzul Nir Etzion, ajungem la un punct de unde privim împrejurimile. Peste tot copaci arși, pete șocante, un deșert întunecat. Din loc în loc, arbori care au scăpat în mod miraculos de pârjolul purtat de vant. Focul a ajuns la numai câțiva metri de grajdurile de vite, situate în vârful unui deal. Coborâm spre satul artistilor, însoțiți de ravagiile flăcărilor, de palmieri arși, tufișuri moarte, flori distruse. Limbile focului s-au oprit la un pas de intrarea în muzeul Janco-Dada. În timpul incendiului, sub presiunile familiei, parte din lucrările expuse au fost coborâte în adăpost. Am aflat că, deși există un plan de evacuare a oamenilor, chiar dacă în urmă cu câțiva ani a avut loc un alt incendiu de proporții, lipseau dispozițiile clare, relative la salvarea operelor de artă. Ne oprim lângă mica piațetă care poartă numele soției lui Marcel Janco, Medi. Muzeul s-a salvat ca prin minune, la fel și vechea casă a artistului, situată în vecinătate. Intrăm în muzeu. De două luni e în stadiu de restaurare, construindu-se și un ascensor destinat invalizilor. Vedem cele câteva tablouri expuse (majoritatea fiind încă în depozit), apoi ne îndreptăm spre casa de odinioară, pe pereții căreia s-au dezvăluit desene care fuseseră, în timp, acoperite de straturi de vopsea. Vizităm atelierul reconstituit al artistului. Nu a fost deschis încă în mod oficial, remarcăm mobila adusă din România în anul 1941, când Marcel Janco a emigrat spre Palestina. În fața muzeului se află galeria satului, care, momentan, găzduieste o expoziție despre celebrități. Satul e plin de vizitatori, aduși de curiozitate sau preocupați de soarta artiștilor. Traversăm drumul periferic și ajungem la locuința regretatului Tuvia Iuster. Îl întâlnesc pe fiul acestuia, Manu, care nu a abandonat casa și s-a luptat cu flăcările, într-o zonă inaccesibilă pompierilor, în mijlocul pădurii. Focul a ajuns până în pragul locuinței, distrugând întreaga vegetație din jur. Clădirile, însă, au scăpat. Manu a refuzat să se evacueze, în ciuda somațiilor poliției. Părăsim satul Ein Hod abătuți, a început să plouă, în contrast cu timpul secetos, care a favorizat incendiul. Mă gândesc la cele peste 40 de victime, oameni care au pierit în această calamitate. Chiar ieri a decedat un pompier, care s-a zbătut, în spital, de la incendiu, între viață și moarte. Focul a izbucnit, se pare, din neatenția unui copil, dar a relevat incapacitatea forțelor de ordine în a se măsura cu evenimente tragice, care trebuiau să fie biruite, în faza incipientă, de poliție, armată și pompieri. Deși primul ministru Netanyahu a luat o hotărâre înțeleaptă, solicitând ajutorul altor țări în stingerea incendiului, tragedia a dezvăluit numeroase neglijențe, echipament vechi, carențe financiare, decizii arbitrare, reacții haotice. O țară amenințată, în permanență, de războaie, nu poate să își permită o asemenea vulnerabilitate. Într-un eventual conflict militar, câteva rachete, lansate din Iran, Liban, Siria sau Gaza pot aduce distrugeri imense, caz în care alte state nu vor trimite avioane care să stingă incendii, în timp ce Israelul este insuficient dotat. În decursul anilor, miniștrii de interne, din diferite partide, au neglijat spatele frontului, care ar constitui obiectivul principal al dușmanilor Israelului. Numeroase semne de întrebare, acuzări reciproce la nivel guvernamental, scuze penibile, indică nepăsarea și inconștiența liderilor israelieni. Populația este preocupată, dar uita repede și, la alegeri, în lipsa unei alternative, votează aceeași conducători incapabili. Despre neglijențele criminale ale guvernelor israeliene și continua “dolce far’ niente” a organelor administrative, care dovedesc incompetență și lipsă de vigilență, într-un articol viitor. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy