agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3062 .



Toată Piața Universității era plină de droguri (I)
articol [ Interviuri ]
PETROȘANI: Acolo, sub pământ nu poți face politică

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Goe ]

2015-04-22  |     | 



Când au auzit că plec pe Valea Jiului, prietenii m-au privit lung, iar mama m-a petrecut până la poartă sărutându-mă ca de adio și făcându-și cruci mari în urma mea...
În timpul nopții, pe drum, în cușeta vagonului de dormit, îmi vin în minte scenele cu masacrele minerilor din zilele de 14-15 iunie, la care am fost martor. De data asta, însă, rolul prezumtivei victime îl joc eu...



Cu inima strânsă, cobor în Petroșani, duminică, 19 august, ora 6,35. Primul om pe care-l abordez este un bărbos bine îmbrăcat, cu o voce și o figură expresivă de actor. Împreună cu prietenul său, așteaptă în gară pe cineva care nu mai sosește. Comunicativi, simpatici, amabili, îmi explică nu numai pe unde s-o apuc spre hotel, ci mă și conduc până acolo. Pe drum aflu că sunt mineri: Löew Richard, de 30 de ani, tată a trei copii, este lăcătuș și lucrează în subteran la mina Aninoasa. Kallos Zoltan, de 24 de ani, este vagonetar de galerie la mina Dâlja. Cei doi sunt cumnați. Dispuși să răspundă la orice întrebare, să-mi dea orice relații, îi invit la bufetul pieței la un pahar de vin.
- Eu nu m-am dus la București – îmi mărturisește Löew Richard – pentru că m-am gândit: dacă se duc minerii și acum, sigur iese balamuc. N-am vrut să-mi las familia pe drumuri.
- Eu am fost – intervine Kallos Zoltan – pe 14 iunie. Am plecat mai mult din curiozitate. Am ieșit de la videotecă la 8 fără un sfert și am văzut mașinile în oraș, basculante, dube, autobuzele de la mină, mașinile pentru personal. Mulți s-au dus acasă să se schimbe, apoi au plecat la gară.
Rep.: Cum a decurs plecarea?
K.Z.: Au plecat două garnituri pe 13 seara, una la ora 21, alta la ora 22,30. Eu am plecat cu a doua...
L.R.: S-a organizat pe fiecare mină în parte. Fiecare mină își avea scris numele pe vagon.
K.Z.: Și la Târgu Mureș mulți erau gata să plece. Dar atunci a intervenit sindicatul – că n-are rost să ne băgăm, că nu știm ce se întâmplă...
Rep.: Pe 13 iunie sindicatul nu i-a mai oprit?
L.R.: Eu nu știu. Oamenii s-au dus să facă ordine...
K.Z.: Și-a ieșit pe dos.
Rep.: Ați pătruns în sediile partidelor, la Universitate?
K.Z.: Da. Eu am intrat în Universitate pe la 8,30-9. Dar la ora aia era deja devastat... Am intrat mai mult din curiozitate decât din convingere. Nici măcar nu sunt fesenist. N-am votat cu F.S.N.-ul. În subsolul Universității am văzut trei saci de plastic, cu praf gălbui în ei. Se spunea că sunt droguri, prafuri euforizante. (sic!)
Rep.: Cine spunea?
K.Z.: La T.I.B., când a ținut discursul Iliescu, a spus și el că sunt prafuri euforizante. A doua zi, la sediul liberalilor, unde totul era devastat, plin de sânge pe jos, pe pereți, am văzut și seringi de plastic.
Rep.: Nu puteau avea și un rol medical?
K.Z.: În cantități așa de mari?! O grămadă de civili bucureșteni spuneau că sunt droguri și că acolo e o mașină de făcut bani. Tot civilii ăia spuneau că s-au găsit femei dezbrăcate la Universitate și la sediul liberalilor. Eu nu le-am văzut... Când am pătruns într-o sală de la mansardă, la Arhitectură, studenții lucrau la planșe. Fetele erau mult prea speriate ca să fie curve sau drogate...
L.R.: Eu le dau dreptate la cei care au stat toată noaptea să-și facă proiecte și să stea de pază – dar cred că s-au apucat să lucreze la proiect când au auzit că vin minerii...
Rep.: Când ați ajuns în Gara de Nord, cine v-a organizat?
K.Z.: De la noi a fost un inginer, de la altă mină un subinginer, un maistru... A fost cu fiecare grup un șef din mină.
Rep.: Ce credeți despre Televiziune, care a infirmat multe din cele comunicate anterior?
L.R.: Ce să zic?! Televiziunea a arătat un țigan care a fost trimis la o cameră medicală de prim-ajutor, nu mai știu unde, la liberali, la țărăniști, unde i-au făcut o injecție și apoi l-au trimis în Piața Universității. Cum să arăți așa ceva și apoi să spui nu?! Mulți au crezut că-i adevărat ce s-a transmis la televizor, mai ales întreruperea emisiunii... Mi s-a părut curios că armata îi lăsa să intre în Televiziune, retrăgându-se din metru în metru. De ce i-a lăsat armata pe ăia cu bâte și cu arme să treacă printre ei?
K.Z.: Au avut poate și ei ordine să nu intervină, ca și polițiștii din Piața Universității. I-am întrebat ca de la om la om pe polițiști: „A trebuit noi să facem ordine aici? Voi ce-ați făcut?” Zice: „Băi băieți, mă credeți că am avut ordin să nu mișcăm?! Stăteam efectiv în poziție de drepți și de la doi metri mă scuipau ăia, și-mi curgea scuipatul pe cozoroc”...
Rep.: Cum vă explicați faptul că sediul Poliției nu a căzut în timpul Revoluției când pe străzi se aflau oameni mult mai numeroși și mult mai înfierbântați?
L.R.: Pe aici se zvonește că ar fi mâna Securității, ori a lui Pacepa, ca să scoată niște documente compromițătoare, pe aceste căi, din sediul M.I. S-ar putea să fie și Chițac băgat în treaba asta...
Rep.: Există martori care afirmă că minerii nu au făcut numai ordine, dar au plecat și cu buzunarele pline...
L.R.: Mulți spun că au luat bani din sedii, i-au arătat la Poliție și Poliția a zis: „Măi, descurcă-te cum poți, eu nu i-am văzut”...
Rep.: Păi... de ce să-i fi încurajat Poliția?
L.R.: Ca să iasă bine Poliția din treaba asta, că n-o putut să facă ordine!...
K.Z. se ridică de la masă să dea un telefon ca soțiile lor să nu fie îngrijorate. L.R. îmi explică:
- Să știți că liniștea pentru mineri e foarte importantă. Unii râd că minerii vor atâta liniște! Dar intri în mină și trebuie să lucri acolo sub pământ și dacă mai ai în cap și ideile cu politica poți să lucri neatent și se pot întâmpla fel de fel de necazuri...Că sunt mulți care pun la suflet ceea ce se întâmplă.
Rep.: De ce credeți că muncitorii din București nu au intervenit pe 14-15 iunie, alături de mineri?
L.R.: Muncitorii din București nu s-or băgat, ca să le dea în cap la mineri!
Rep.: Cine să le dea în cap la mineri?
L.R.: Să se facă doar minerii de râs. I-o lăsat numai pe mineri...
K.Z.: De fapt, mulți din cei care au fost la București nici nu știu ce-i mina... Erau angajați de 2-3 săptămâni și s-or dus la București să facă pe minerii când nici nu s-o uscat cerneala de la angajare.
Rep.: Aveți prieteni liberali sau țărăniști?
K.Z.: Avem prieteni și liberali și țărăniști! Nu e treabă ca să ne certăm. Nici eu nu sunt fesenist. Dar chiar dacă am votat cu liberalii, l-am votat ca președinte pe Iliescu, că e de aici.
L.R.: Ce nu-mi place la celelalte partide – o părere de-a mea – e că Rațiu și Câmpeanu or stat atâta timp în străinătate... Ori, caută-mi unul din țară, care a mâncat pâinea de la noi... Că vine Rațiu, cu miliardele lui... Dar a mâncat aceeași pâine cu noi?!
Rep.: Și credeți că un prim-secretar de județ, un om cu o funcție mare în partidul comunist, ca domnul Iliescu, de pildă, a mâncat cu noi aceeași pâine?
L.R.: Nu, dar a cunoscut situația...
K.Z.: Doar știu că n-o stat la lumânare ca mine, că nu i s-o luat curentul... Și aici, unde stau barosanii, în spatele teatrului, pe strada Horia, nu se lua lumina, era căldură tot timpul, apă caldă...
Rep.: Și atunci, barosanii nu au fost rupți de popor?
K.Z.: N-au stat ei la cozi, și-au luat de toate de la chioșcul partidului, dar știau realitatea, dar ca să-și mențină postul îndurau...
Rep.: Ce îndurau?
L.R.: Mulți s-au ridicat, încercând să rezolve o situație pentru oameni, făceau pe dracu-n patru ca să rezolve ceva, că așa se ridică omul...
K.Z.: Și dacă încercau să rezolve, tot își riscau scaunul...
L.R.: Așa îl văd eu pe Iliescu, că altfel nu era dus la editură... că altfel, dacă ținea la scaun ca Dincă, ca Bobu, făcea orice ca să fie în grațiile lui Ceaușescu...
Rep.: Știți că există o comisie parlamentară care anchetează cazul intervenției minerilor?
K.Z.: Am auzit ceva... Sunt vreo 40-42 de dosare deschise în legătură cu evenimentele de la București... Am citit în presa locală, în ziarul „Zori Noi”...
Rep.: Care credeți că este rolul opoziției în stat?
L.R.: Opoziția trebuie să fie, dar să acționeze cinstit, nu cu forța!
Rep.: De unde știți că opoziția acționează cu forța?
L.R.: Așa au spus la Televiziune.
Rep.: Credeți în tot ce spune Televiziunea?
L.R.: Nu chiar... Actualitățile de la un timp au început să devină bizare. (!) Nu mai transmit știri importante din viața politică, economică... Tot Miss Univers, Miss România... Că nu sunt dotați am înțeles, dar...
K.Z.: Eu am un prieten cu o cameră video, și se descurcă cu forțele proprii...
L.R.: Mă, ăștia de la televiziunea noastră nu au nici curajul să intre în focul evenimentelor...
K.Z.: De ce nu se urcă pe un bloc să filmeze de acolo? Eu, să fi avut cameră video... Sau poate că ei au filmat dar nu le dau...
În timp ce discutăm la bufetul pieței, în jurul nostru roiesc bișnițarii îmbrăcați în blugi, adidași și tricouri pe care nu le vezi în București decât la magazinele pe valută sau în talcioc... Trag pur și simplu de noi. Sunt uimit. Cum de-i tolerează minerii aici, la ei acasă? De ce nu le aplică același regim ca bișnițarilor din București? Întrebarea îmi stă pe limbă, dar mă tem că ar fi prea tare și din pricina ei aș risca să pierd bunăvoința interlocutorilor mei. Aceștia însă, se pare că mi-au citit gândul căci încearcă o scuză:
- Am ajuns de râsul curcilor în toate țările din străinătate și numai din cauza „bronzaților”, mă asigură L.R.
K.Z.: Da, avem o imagine foarte proastă în străinătate numai datorită bișniței...
Rep.: Și, totuși, imaginea României, în presa occidentală, este destul de proastă și din cauza minerilor...
K.Z.: S-a deformat foarte mult, s-a exagerat... E drept, au fost fapte care nu trebuiau făcute... Bătaie a luat și cine nu trebuia. De exemplu, a venit un civil și ne-a spus când eram în Polivalentă: „La mine în bloc e cineva care a fost în Piața Universității și care a dat foc la o mașină”... Am fost acolo, la blocul ăla, cu un autobuz de la armată, l-am căutat dar nu l-am găsit... Și atunci la imaginea asta a țării noastre nu au contribuit și cei care ne-au incitat? Venea câte un civil și spunea: „Uite ăla, uite ăla”... Poate că civilul ăla era polițist, poate că era securist... Da’ și populația ne spunea: „Ãla e bișnițar!”... Săreau femeile și ziceau: „Uite, aia se... pe la corturi”... Au luat bătaie chiar și minerii din Petroșani care nu au apucat să se mai schimbe și s-au rătăcit... Am fost în compartiment cu un băiat de la noi de la Dâlja, care a luat bătaie în fața noastră de la cei de la Livezeni. N-a apucat să-și pună pe el salopeta și s-a oprit să întrebe ca între mineri: „Bă, care-i manevra cu noi? Unde mergem?” „Aha, vrei să ne tragi de limbă!”...Și dă-i ... Spunea un civil: „L-am văzut în Piața Universității!”... Ajungea să dea unul în ăla, că se băgau toți minerii, săreau cel puțin 20-30 de oameni care ajungeau să se lovească între ei fără să vrea, își rupeau și câte o ureche, își mai spărgeau capul...
Rep.: Dar de ce săreau câte treizeci de mineri pe un singur om?
K.Z.: Erau mândri, care mai de care, să facă ceva pentru țară!
Rep.: Credeți că revoluția din decembrie a avut un caracter anticomunist sau numai unul anticeaușist?
L.R.: Cred că amândouă, pentru că altfel nu dădea voie să se formeze partidele...
K.Z.: Eu cred că Ceaușescu a fost un fraier, că dacă el ne dădea puțină mâncare, puțin curent, puțină apă caldă, nu-i avea nimeni treaba.
Rep.: Credeți că e posibilă o reînviere a comunismului în România?
K.Z.: Asta s-ar putea... dar nu ca idee și ca partid comunist; eventual foștii barosani care au dus-o bine, să se aranjeze acum din nou!
La masa noastră se așază și prietenul interlocutorilor mei, Marcu Ion Dumitru, 38 de ani, lăcătuș electromecanic, care lucrează în subteran la mina Aninoasa:
- Noi când ne-am dus la București, am fost să ajutăm și nu să facem ură între români. Dacă bucureștenii strigau „minerii sunt cu noi”, de ce ne condamnă toată țara?... Dar dumneavoastră, că ați fost martor, credeți că studenții nu au avut nicio vină?
Rep.: Studenții nu au fost amestecați în evenimentele din 13 iunie. După alegeri, studenții nu au mai manifestat în Piața Universității. Pe 13 iunie Marian Munteanu a apărut în balconul Universității pentru a anunța că studenții se desolidarizează de orice urmă de violență. Studenții care au fost bătuți nu au nicio vină.
Cei trei mineri se privesc stânjeniți. După câteva clipe de tăcere, L.R. încearcă parcă o scuză:
- Sunt mulți care s-au deghizat în mineri. De unde au apărut lămpi noi, căști noi și salopete noi, că minerii aveau lămpi și salopete uzate?!
M.I.D.: Noi nu ne considerăm așa de vinovați, pentru că și noi am vrut democrație în toată țara... Noi am venit pentru că bucureștenii erau amenințați de bandele legionare.
Emoțiile și teama cu care am coborât din tren au dispărut. Minerii, cel puțin cei cu care am vorbit până acum, nu par niște brute, niște criminali... Unii dintre ei au început să aibă sentimentul culpei... Au început să-și pună întrebări... Sunt ca niște copii care își dau seama că au făcut o boroboață și nu știu ce o să se întâmple. Parcă le pare rău, dar parcă n-ar vrea nici să recunoască faptul că au greșit, încercând să paseze responsabilitatea fie asupra acelor ortaci care au venit înaintea lor, fie asupra bucureștenilor-suporteri, fie, cu timiditate însă, asupra Miliției și Securității...
Dau să mă despart de ei, dar comandă o nouă sticlă de vin și vreo 20 de mici... Sunt invitatul lor, altfel nu se poate... Aduc vorba despre sindicat. L.R. nu mai plătește sindicatul de câteva luni. Motivele: cantina – unde mănâncă gratuit – e la Aninoasa Nord. „Noi lucrăm la Aninoasa Sud. Am cerut să ne aducă mâncarea la Aninoasa Sud. Nu vor. Cu porțiile noastre se fac afaceri. Au promis că facem, dregem, dar am rămas numai cu promisiunile, chit că se aude că se fac fel de fel de excursii, de acțiuni, și nu ne înștiințează nimeni despre ele. Aflăm după aceea... Biletele de odihnă se dau tot pe bază P.C.R., adică pile, cunoștințe, relații... Eu am trei luni de când nu mai plătesc sindicatul, dar mulți dintre colegii mei nici nu s-au înscris.”
- Nici eu nu sunt înscris în sindicat – mărturisește M.I.D. Pentru că nu ne rezolvă nimica...

-- va urma --


(Expres, anul I, nr. 33-34, septembrie 1990)


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!