agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2017-05-30 | [This text should be read in romana] | ,,Fluturele încărunțit își termină monologul… ,,… Ușa, lacătul păcii sunt inima omului iar cheia… Cheia este iubirea”. (Valeriu dg. Barbu) Să scrii pentru copii, trebuie să fii tu însuți copil, acolo, în castelul în care miracolele nu încetează să se termine nicicând. Valeriu dg. Barbu are acea sclipire a copilului care descoperă lumea step by step, fiind mereu în căutare de jocuri, de eroi, de povești unice, o lume curată, numai a sa, neimaginată și neacceptată de cei cu sufletele îmbătrânite. Volumul - ,,un fluture încărunțit”- este prima apariție din seria ,,Cartea de vacanță”, publicată la Editura Minela, 2017. Imaginile create de el sunt extrem de sensibile și vii. Nici de această dată Valeriu dg. Barbu nu desistează la poezie. El învăluie cu discreție fiecare povestire într-o capă elegantă de metafore, atunci când descrie o stare de spirit sau un colț din natură - ,,Un fluture încărunțit cânta cum doar fluturii știu... un tânăr poet... intrase în miezul clipei, neștiind că trăiește aici, în căușul veșniciei...”; ,,Firul ierbii își îndreptă spinarea. Așa surâd firele de iarbă!”; ,,Pământul, această lacrimă albastră căzută din ochiul lui Dumnezeu, ține prea multe statui...”. (aproape o poveste) Prima povestire are trei protagoniști: un fluture încărunțit (simbolul înțelepciunii), un fir de iarbă( simbol al naturii și al renașterii) și un poet tânăr care încearcă să descopere misterul și sensul vieții, aducătoare de lumină – pacea și iubirea. Poveștile izvorăsc din adâncul sufletului de copil, în concepția căruia binele trebuie să învingă răul, împietrind tot ce încearcă să distrugă pacea, altruismul, iubirea, elemente esențiale ce au stat la baza creației divine. Relevantă în acest sens este povestirea ,,oastea împietrită” în care exista un sat cu mulți, foarte mulți copii- ,,Părea un sat numai al copiilor”, până într-o zi când pacea din sătuc a fost tulburată de soldați. Oastea a fost împietrită prin ,,vraja cântecului tainic al inimii curate... pâcla aceea care curgea din fluier și din vocile corului de copii, știa să-i ocrotească pe cei curați la suflet.” ,,Turia”, o tigroaică trecută de ,,tinerețea cea plină de acțiune”, în ciuda trăsăturilor aspre, urme lăsate de ,,aprige bătălii”, purtate pentru supraviețuire, a rămas un animal blând, iar ,,sufletul ei nu-l știa nimeni”. Chiar dacă oamenii i-au invadat teritoriul, construind locuințe, Turia iubea copiii acelui sătuc, lăsându-i să se joace cu puii ei, dar mai ales cu ea. Micuții o priveau ca pe o pisică uriașă - ,,Uneori o călăreau ca pe un ponei sau o chinuiau trăgând-o de coadă”. Povestea are un final trist, dar și moralizator prin care autorul punctează frumusețea interioară a unei ființe, nu cea exterioară care este trecătoare. Prima lecție de viață, deși dură și neînțeleasă pentru micuțul pui de corb, protagonistul poveștii ,,justa nedreptate”, are rolul de a descoperi că pentru a supraviețui, trebuie să ții cont de legea firii, ea fiind lăsată de ,,Creator pentru Spiritul Pădurii, cel care guvernează viața...”. Puiul de corb asistă neputincios la masacrarea unui căprior care ,,fu sfâșiat de doi dintre lupii mari și răi.” Contrariat de faptul că bătrânul corb nu a intervenit pentru a-l avertiza pe căprior, ba mai mult decât atât, îi făcu semn și lui să tacă, puiul de corb observă cum cei doi lupi mari mâncară pe săturate, lăsând puilor resturile de la masa lor îmbelșugată, ceea ce îl întristă și îl revoltă totodată. Bătrânul corb înțelept, îi explică solemn ,,că întâi trebuie să ia mâncarea și partea cea mai bună, cei puternici, pentru a se păstra mereu puternici”. Din nou Valeriu dg. Barbu aduce povestirii un final cu reflecții morale, chiar dacă acestea sunt nedrepte. ,,mamă, tu nu înțelegi chiar nimic – (poveste la fir de iarbă)” – este vocea auctorială a copilului care rămâne pitulat într-un colțișor al sufletului, nealterat de trecerea timpului ce rămâne ,,doar o percepție”, în viziunea naratorului. Povestea începe cu un dialog inocent al unui puști cu mama sa. El nu pricepe, sau nu vrea să priceapă, unde este firul său de iarbă. Mama încearcă să-i distragă atenția de la subiect cu diverse jocuri, dar copilul rămâne ferm pe poziție. Odată cu trecerea anilor, omului-copil i se face dor de firul său de iarbă și încearcă un nou dialog cu mama sa, deși aceasta ,,plecase departe, să caute firul acela de iarbă... și nu-l mai auzea...”. De fapt nu firul de iarbă provocase dorul, ci amintirea copilăriei și a ființei care-i dăduse viață. Extrem de sensibilă, narațiunea este construită în jurul unui simbol plăpând, un fir de iarbă, care rămâne înrădăcinat acolo unde a încolțit, asemenea copilăriei. Valeriu dg. Barbu surprinde cititorul nu doar cu poveștile sale pline de învățăminte și sensibilitate, ci și prin cele două ,,povești de pe planeta Sqeurox” - ,,ritualul” și ,,cum adică să ucizi și să consumi?”. Din nou învățămintele stau la baza acestor scrieri. Natura - ,,cel de-al doilea paradis pierdut” – este în mare pericol, pentru că oamenii, odată cu civilizația, au distrus-o. Aici cunoaștem personaje neobișnuite care au un rol bine definit pe planeta squeroxiană: Stubb este copilul care pregătește ,,o lecție despre Terra, planeta demult dispărută”; nano-mesagerii, un fel de ,,drone minuscule... mini-computere” prin care ființele erau controlate, educate, ajutate să afle orice le este necesar...”; nano-ghizii, un fel de polițiști care aveau sarcina să dirijeze ființele, astfel încât ele să nu ,,săvârșească ceva nepotrivit”; navigatorii spațiali, un fel de preoți care erau interesați de acumularea de energii ce reprezentau ,,hrana și substanța din care se produceau”. Sqeuroxienii, descendenți ai umanoizilor de pe Terra, total evoluați, nu aveau noțiunea de proprietate - ,,nimic nu aparține nimănui, totul este al sinelui” și nici trăsăturile caracteristice speciei umane: ,,instinc războinic, violența, falsitatea, perfidia, lăcomia...”. Efectul moralizator al acestor povești este acela de a evidenția punctele vulnerabile ale oamenilor, defectele care au dus la pieirea speciei umane, trăgând astfel un semnal de alarmă asupra pericolului către care ne îndreptăm, autodistrugerea. Valeriu dg. Barbu strecoară în finalul volumului două poezii memorabile prin care se identifică spiritul său artistic, incontestabil: ,,liqeur de regăsiri”, experimentul poetului de a reîntâlni viul, esența prin care a fost plămădit - ,,în laboratorul inimii”, primul sărut al mamei, întâiul sărut al iubirii și cel dăruit copilului său imaginar, țărâna care ,,întoarce filtrate darurile din daruri ... în vinul, în grâul, în fructul zemos, în ierburi...”, venite din îndemnul lăuntric răvășitor - ,,- ia, hai ia, frământă, pipăie țărâna,/ stoarce, bea/ bei viața ta, bei din râul căruia tu,/ picătura, pentru o vreme doar/ îi lipsești...”; și cea de-a doua poezie - ,,nimeni” - prin care empatizezi cu inocența copilului pe care nu-l ,,doare nimeni”, dar pe care-l doare ,,ceva ca un gol/ absența mâinilor bunicii, îi văd doar/ chipul, așa...”. Volumul ,,un fluture încărunțit” este un scut ce barează loviturile realității, trecând prin mintea și sufletul unui copil care, odată cu maturizarea, luând viața în propriile mâini, își pierde inocența, devenind o celulă dintr-un organism bolnav, incurabil, supus pieirii, copilul care încearcă prin puterea minții, a sufletului și a cuvântului să păstreze valorile reale dăruite de divinitate, predând astfel moștenirea generațiilor care vor veni, scriind cu inima. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy