Frunza de stejar a Cenaclului de Seară

“Fă-te, suflete, copil
și strecoară-te tiptil
prin porumb cu moț și ciucuri
ca să poți să te mai bucuri.

Strânge slove, cărți și pană,
dă-le toate de pomană
unui nou învățăcel
să se chinuie și el”
(Tudor Arghezi)

Cu toate că uitându-ne împrejurul nostru am putea trage concluzia că poezia pierde teren, nu atât în fața cititorilor, cât mai ales în fața celor care o creează, deși sunt tot mai mulți scriitori care scriu doar pentru că au învățat alfabetul, deși nivelul de cultură generală al scriitorilor scade mai repede decât moneda europeană, mai sunt și oameni care îmbină harul cu noblețea sufletească și cunoștințe despre a scrie. Unul dintre aceștia este Anne Marie Bejliu.

AnMar a publicat până acum două volume de versuri: „Undeva, fericirea” în 2006 și „Cerul ascuns în noi” în 2007. La AnMar se observă cu ușurință evoluția și dacă volumul de debut nu a obținut nici un fel de premiu, volumul al doilea ne-a dat certitudini că AnMar este pe calea ce bună, iar selecțiunile din al treilea volum, în pregătire, dovedesc îndrăzneala și dorința de perfecționare a unui spirit sănătos. Ceea ce scrie AnMar reprezintă trecerea de la poezia constatativ duioasă a începutului la scrierea cu caracter, la conturarea unui univers propriu, este un act de curaj literar să scrii sensibil și decent în ziua de azi.
Anne Marie ne-a oferit sâmbătă, 30.06.2007, la sesiunea Cenaclului de Seară, din Rotonda 13 a Muzeului Literaturii Române, o lectură plăcută, care a generat dispute aprinse de critică literară.

Ioan Rațiu, a afirmat după lectură că Anne Marie Bejliu este o personalitate poetică bine definită, care și-a ales deja un traiect poetic. Scrie o poezie feministă și încearcă responsabil să construiască complexități din simplitate. Un element de noutate în scrierea poetei este continuarea titlurilor cu poemul. Autoarea cultivă o lume interioară bogată, o poezie a zbaterilor sufletești și a paradoxurilor: „în salturi ce par a fi zboruri mărunte”, „pedepsite sunt de lumină”.

Petre Fluerașu a fost nemulțumit de lectură, afirmând că am ascultat o poezie lentă, care nu te provoacă, nu șochează, nu are sensuri ascunse, nu are ritm, nu. Folosește rime involuntare, multe inversiuni, multe clișee. Petre nu se regăsește în poemele citite, iar autorul acestei cronici se întreabă: oare tu, Petre, te regăsești în vreun poet român? Iar Petre continuă afirmând că este un patetism prost pus în text și că nu se pot impune modele prin poezia anmariană. Ne reamintește că AnMar repetă de 8 ori verbul a uita, că folosește o metafizică desuetă, cu poematică dulcică, într-o poezie care plânge, cu multe gerunzii și participii. Poezia prezentată este o declamație fără finalitate, în care sunt multe cuvinte de legătură și, încheie Petre înverșunat, „degeaba spui ceva bun dacă nu sună bine”.

Nicolae Bogdan, prietenul nostru din Canada, traducător al sonetelor sheakespeariene, nu prea este de acord cu Petre, spunând că discursul acestuia nu are nimic critic. Critica trebuie să fie o sinteză și să ofere niște sugestii. Despre poezia lui AnMar, Nicolae Bogdan spune că are imagini frumoase, dar nu a reușit să-și contureze concret subiectele. Face parte din poezia liberă și este bine că are cursivitate. De asemenea este de acord cu faptul că multe din lucrurile complexe spuse de AnMar sunt create cu simplitate.

Ioan Rațiu se situează și el la polul opus față de comentariul ilustrului nostru tânăr Petre A. F. Poezia lui AnMar se sprijină pe și este izvorul durerii. Nu trebuie să intrăm în stereotipii teoretizatoare atunci când sufletul strigă. Curgerea poetică din creațiile lui AnMar este definită de un relief sufletesc real și unul imaginar. Este o curgere firească, iar schimbarea în bine a autoarei este vizibilă, într-o perioadă foarte scurtă de timp.

Conu Marius este de părere că moartea creativității este comparativismul. AnMar a citit o poezie feminină, interiorizată, care dovedește dorința ei de introspecție. Textele sunt pline de o metafizică, de o remobilare a eului, care tinde spre discursiv. Autoarea vrea să-și explice anumite lucruri și sare din conotativ în denotativ, utilizând un ritm prea sacadat. Interogațiile trebuie urmate de o pauză, pentru ca cititorul să percuteze. Eludând pauza, textul devine declamativ. Deși poemele lecturate nu se leagă de discursul interpretativ al lui Conu Marius, el observă că există multe construcții bune și asta înseamnă că intenționalitatea textului este salvată.

Alexandru Ciocioi are încredere în Anne Marie, ea creează un univers, ceea ce este meritoriu, are foarte multe metafore frumoase, dar poezia intimistă, din care face parte și scrierea Anne Mariei, n-a avut niciodată succes. Egocentrismul poeziei împiedică cititorul să vadă ceea ce vede poetul. Poezia trebuie să fie mai concisă și clară iar autorul trebuie să renunțe la eul său și să vadă ce se întâmplă în agora cetății.

Al. Bănulescu este impresionat de stihurile citite, pe care le consideră extrasul unui microcosmos uman. El observă că autoarea a ajuns la un rang superior în care trebuie și poate să-și susțină universul poetic.

Liliana Hanganu crede că fiecare autor scrie într-un anume fel și trebuie să meargă pe drumul lui. Anne Marie face legătura dintre cele cinci elemente ale lumii și interiorul uman. Ea nu este un poet al acțiunii, al decupajului, ci este o poetă a discreției, a trăirilor interioare. Ea trece direct la discuțiile despre principii și ajunge la esențe prezentând un alt nivel al cunoașterii.

Adina Stoicescu spune că Anne Marie este originală când toți se iau unii după alții, scrie o poezie autoconfesivă, a căutării, pe terenul găsirii. Poeziile ei sunt ca o oglindă interioară, vorbitoare. Spune lucrurilor pe nume, își numește stările prin care trece, pentru a le contura, a le recunoaște și nu în ultimul rând pentru a le depăși, a se elibera de ele.
Este într-o continuă căutare a armoniei, a unei armonii pierdute, dovadă cioburile frecvent întâlnite în versurile ei, dar această căutare duce la construirea unei armonii noi, pe un plan superior. Chiar dacă formal poeziile mai trebuie lucrate, în unele cazuri firul roșu al ideii principale fiind sufocat de prea multe detalii pregatitoare, existența acestui fir în poeziile Annei Marie este incontestabilă.

Ioan Rațiu a încheiat sesiunea de discuții, spunându-i autoarei să nu uite că a ales iubirea, iar poemul „În derivă” să nu fie decât o treaptă pe calea luminii.

S-au citit poeme de Pablo Neruda în partea a doua a cenaclului, în lectura lui Alexandru Ciocioi.

Ultima parte a cenaclului din data de 30 iunie 2007 a fost un schimb interesant de poziții între Ion Rațiu, care ne-a citit din volumul „Arborele de viu”, al poetului Alexandru Ciocioi și chitara lui George Rusu (cu George Rusu la corzi). Pentru cei care nu știu le spunem noi George a luat examenul de capacitate. Felicitări!

Sâmbătă, 07.07.07, nu vom critica pe nimemi, ci vom face o seară de lectură liberă, oricine dintre cei prezenți în sală putându-și prezenta creațiile. Va așteptăm cu pâine și sare, în Rotonda 13, locul „liber de cercuri”, începând cu orele 17.07.

La bună (re)vedere!

Clipa dă Sens!

Ioan Gabriel Pușcă Lupișor