Adina Ungur debutează editorial acum câțiva ani buni, în urma Concursului de Creație “Nicolae Labiș”, juriul răspăltindu-i prestația literară cu premiul întâi și publicarea manuscriselor de către Editura “Mușatinii” din Suceava cu Petale de zăpadă. Acest lucru se întâmpla acum șapte ani, timp în care autoarea nu a stat degeaba, defășurând o activitate culturală intensă de redactor, poet, scriitor, culminată fiind cu apariția volumului de față, Calvaria, apărut în condiții tehnico-grafice deosebite la Editura “Eikon” din Cluj Napoca, 2007, cu o prefață de Marcel Mureșeanu.

Divizat în trei cicluri de poeme: Pansament de hârtie, Pași mărunți pe trecătoare și În mine înzidit orașul, fiecare parte poartă o dedicație epitafică, op-ul în cauză dovedind procuparea autoarei de a-și forma un stil autentic, zbucium firesc și specific acelora pe care Creatorul Divin i-a înzestrst cu talentul de a privi dincolo și dincoace. Iată de ce, tot ce o înconjoară este privit printr-o lupă și exprimat ca aflându-se: aici în mod clar, așa cum: de-o vreme se tace nătâng și sec, se tace-a urât, chiar/ prostește/ arșița de stepă distruge un narator pe dinăuntru/ ori bătrânul ori copilul din tine/ împietrește” (Dincolo Dincoace).

Între debutul editorial și cartea de față, Adina Ungur și-a căutat un univers poetic propriu și a reușit să-și marcheze un traseu bine definit, impunându-se în versuri ca: eu purtam ecuson cu numărul de îmatriculare ștanțat pe/ piept undeva la vedere/ locuiam într-o listă de victime aveam numele-ngroșat/ și locul unu la numărul de poeme, mai mult de atât a reușit să-și și definească universul, fixându-i de la sine putere, regulile: poți pleca acum sau rămâi! (RămâiPleacă). Conștientă fiind de stăpânirea întregului instrumentar poetic, autoarea compune cu precizie și își asumă întreaga responsabilitate față de cuvântul scris: mai am câteva cuvinte de investit/ în sufletul unui oraș (de aceea) printr-o tehnică literară bine pusă la punct, specifică oamenilor de litere și jurnaliștilor.

Actor-păpușar, Adina Ungur trăiește zilnic în lumea copilăriei, întorcându-se din când în când la anii cei ludici ai vârstelor mici, amintindu-și de: fiecare pod, fiecare grădină, fiecare copac/ și fiecare piatră... (cicatrix) având puterea să tragă cortina peste universul său intim: aici, la poalele unui bloc, vreu să îngrop amintirile// să-mi îngrop sentimentele// aici vreu să uit a mă gândi la cum mi-ai promis/ că nu mă vei părăsi ori uita vreodată. Simțindu-se adeseori trădată în iubire are puterea de a-și înfrâna, fără gram de ură sau ranchiună sentimentele și știe să pună punct speranțelor sau viselor inutile: aici, în 2006 și noaptea înstelată cu lună aproape plină/ din unsprezece septembrie/ mă grăbesc/ în pământ, la rădăcina unui bloc să îngrop/ toate promisiunile deșarte/ toate trădările ce-au urmat// aici am să le îngrop/ pe toate amintirile acestea cu emoția/ pe care o numeam, Împreună/ aici, unde altădată visam. Discusul epic al poeziilor, deși ar putea prezenta un ego rănit, revelează conștiința că ajutorul divin este cel care poate interveni pentru a o salva: a mai rămas să-l rog pe Dumnezeu/ să mă ierte că te-am preaiubit/ și, cumva, să mă ajute/ să pot să te iert/ și eu (aici îngrop amintirile).

Intru cu pași mărunți în partea a doua a cărții unde am descoperit o autoare preocupată de tot ceea ce o înconjoară, avându-l în prim plan pe cel care a procreat-o, aflat mereu departe de ea: când tata a venit acasă îmbătrânit și tăcut, străin de tot cel înconjoară, însoțit de o răceală sentimentală: tata o vede pe mama/ ca pe o toamnă coaptă, constată că mentalitatea omului de rând a rămas neschimbată: pe străzi ne recunosc vecinii și tot șușotesc pe la spate/ privind două perechi de picioare mergând în același pas/ și două perechi de tălpi/ late” (început de toamnă cu tata).

Tentativa înfiripării unei noi idile de data acesta cu un tânăr care știa trecutul dar și sinceritatea ei: știa că nu mint și cam prin ce trecusem// venea în fiecare zi de două ori grijuliu, luată prin surprindere, încearcă să nu își trădeze încă ecourile primei iubiri oprită din drumul ducerii fără de întors și regret, dar/ ceea ce mă uimește este cum n-am bănuit că ar trebui să/ treacă vreo doi ani și jumătate, de-atunci (tânărul cu mâinile de catifea), precaută de acestă dată, știe să-și strunească sentimentele precum un păpușar, ia totul ca pe-o joacă: cu mâna stângă de păpușar// să nu mai cauți sentimente/ acolo unde nu sunt, începe să pună la îndoială sensul unor cuvinte, acuzându-le esența trădării: cuvintele nu sunt acelea pe care le bănuiești/ acestea au rădăcini/ tăiate direct/ din telurică realitate ca în final să realizeze ce se poate ascunde sub măști, adresându-și sentința: ce porcărie poate fi la un moment dat iubirea (mecanica azvârlirii unor relative cuvinte).

Ultima parte a cărții cuprinde câteva poeme care reflectă parte din universul creației sale pe care autoarea îl poartă permament. În mine înzidit orașul, întoarce pe toate fețele viața cotidiană din cluj-napoca hotărâtă, revine în mod convingător cu un final plin de speranțe: tu singur vei afla/ că-mi ești ales /când am să-ți depun /în palmă repirația / fericirii acestui poem/ apoi am să călătoresc/ prin viața ta/ o zi de august/ am să-ți fiu/ în umblet sau zbor/ uite-așa/ cu urme teribil de roz (fișa de zbor sau poem de pus în almă, celui ales).

Adina Ungur își asumă riscul analizei aidoma unui seismograf, descriind ceea ce îi este aproape, știe să cuprindă fenomenul diurn până în cele mai mici detalii: într-o zi am scăpat paiul din care suflam pe stradă/ baloanele de săpun, vântul l-a purtat pe carosabil,/ treceau toate mașinile cu roți tâmpe și imbecile/ peste el de mi-l tociseră, dar i-am promis paiului că mă voi gândi în fiecare zi la el (tăcerea fetei, paiul și strada de la fereastra mea) mânuiește cu ușurința artistului-păpușar instrumentarul stilistic. Are un limbaj dominat de pshiologii urbane în care se evidențiază sinusoidala stărilor sufletești. Experiența acumulată ca redactor dar și cea de artist-păpușar își găsesc rostul între decorurile și recuzita propriei vieții pe care Adina Ungur o trăiește în cuvânt.