Acum două zile am fost la Congresul Național al Studenților la Comunicare, intitulat, greșit zic eu „Făurit în România”, deși, cel mai probabil, tendința spre medievalism, turism rural, și branding în această direcție a fost opțiunea organizatorilor. Tema congresului: „Brandingul de țară”. Una peste alta treaba bună. Esențial e că avem ce brandui, spre nemulțumirea unor sceptici. Avem o țară. Deci, avem obiectul muncii, însă nu și pasiunea, migala orientală sau îndîrjirea germană. Nu avem nici exotismul Taiwnului și nici tradițiile incașe.
Treaba asta cu brandingul e un mecanism simplu, la suprafață. Luăm un obiect și-l restaurăm. Nu ne putem opri numai la spoieli fugitive, la pseudo-curățatul de praf așa cum facem acum. Sau cel puțin ne prefacem. Nu!, chestia aia pe care încercăm s-o scoatem la lumină trebuie să facă cu ochiul, să fie și finuță, ușor cochetă dar fără aere și fițe, însă și ornată cu decolteuri adînci descoperind silicoane necesare, nu din cele de prost gust înghesuite inoportun în bluze mulate. Nu ne trebuie sfîrcuri ci rotunjimi apetisante, născătoare de curiozitate. Nu avem nevoie de nuditate (a nu se citi transparență) ci de acel ceva care incită iremediabil.
Un studiu făcut pentru de Jurnalul Național, publicat într-o ediție de colecție a ziarului, și realizat pe un eșantion reprezentativ, cît și reacțiile, majoritar penibile ale vizitatorilor site-ului brandingromania.ro, ne indică faptul că mentalitatea autohtonă se află, încă, la nivel medieval. Bîrfa, capra muribundă a vecinului și un întreg cortegiu de trăsături identitare descurajatoare încă se țin scai de noi. O concluzie a studiului, care pe mine m-a surprins, e că modelul spre care tindem este cel nemțesc. E bine că ne-am ales o astfel de țintă, aflată în proximitate. Mai avem puțin și-i ajungem...la consumul de bere, la numărul de fumători raportat la suta de mii de locuitori, și cel mai probabil dacă nu cumva i-am depășit deja, la numărul de cazinouri. Restul punctelor de pe listă nici nu mai contează.
Oricum alegerea noastră mi se pare ciudată. Extrem de ciudată. Cum dracu vom încorseta
efervescența latino-bizantină în rigiditatea bavareză? Cum ne putem demonetiza lenea, cu ce înlocuim statul în fața blocului, cum ne vom obișnui cu fisticul? Dar, pentru a nu fi sceptic punctez și reușitele noastre: România – Germania (5 la 1, parcă), la Herta Muller (pentru cine nu știe nu este echipă de fotbal) iarăși punctăm în deplasare și nu în ultimul rînd Rapid București vs Hamburg SV bifăm 1. Cam atît. Dacă ar fi să comparăm hyper clișeul „Locomotiva Europei” (titulatură fragilă la acest moment în care economia germană are niscaiva probleme) cu numărabilele pe degete „Săgeți albastre”, de rușine m-aș coborî într-o haltă, la încă utilizabilul bufet, aș bea o bere, și astfel aș pune umărul la treabă mărind indicele numărului de litri de alcool pe cap de locuitor.
Eu aici văd marea problemă. Ce suntem?, ce vrem să fim?, și ce branduim? Nu putem măslui realitatea, așa că nu ne rămîne decît să o facem atractivă. Încă ne-au rămas mituri de tipul Dracula care merită exploatate, încă, inventivi cum suntem, inventăm mituri: Tanacu și bîntuirile de moroi. Încă mai avem Deltă parcelată amical între Ucraina și Tender, încă mai avem munți și mănăstiri. Însă, delta e etichetată cu cap de mort, de cînd H5N1 a ajuns pe coclauri occidentale, mănăstirile sunt deja într-un halou al dezvoltării statice, litoralul suferă de alge, peturi și studenți beți iar munții de zăpadă artificială și pîrtii competitive.
Pînă la urmă tot agențiile de turism încearcă să repare imaginea. Și unii chiar o fac în mod profesinist. Însă vom sări ca arși că tot în folosul lor e, că turiștii tot lor de vor da bani, că ei se vor îmbogăți, etc, etc. Cunoaștem. Nu ne place să ne aducem aminte de impozite, pentru că întotdeauna, ÎNTOTDEAUNA, acestea sunt poveri grele pe umerii noștrii de unici plătitori și contribuabili. Ei, nu. Las că știm noi, ce ei plătesc impozite, să fim serioși, și dacă le plătesc tot la parlamentari în buzunare ajung. Etc.
Așadar ce suntem?, ce vrem să fim și ce branduim pînă la urmă?

subtitlul nu-mi aparține, sintagma a fost folosită în congres de către Lucian Georgescu