La jumătatea acestei luni, poetul iubirii și fondatorul seriei noi a revistei Ateneu, Radu Cârneci, va fi rotunjit încă o vârstă, prilej de a înălța noi statui muzelor și a rememora aventura sa pe tărâmul fabulos al literelor.
Născut în 14 februarie 1928, în satul Valea lui Lal, comuna Pardoși, județul Râmnicu Sărat (azi, Buzău), fiul Dochiei-Stanca și al lui Nicolae Cârneci, țărani moșneni, și-a început studiile la Școala Mărgăritărești (1935-1942) și le-a continuat la Liceul „Regele Ferdinand” din Râmnicu Sărat (1942-1948). A reușit apoi la examenul de admitere la Facultatea de Litere și Filozofie a Universității București, dar se mută în același an la Politehnica și, în 1949, la Facultatea de Silvicultură din Câmpulung Moldovenesc, luându-și licența în 1954, la Brașov, unde fusese redirecționată facultatea. Prin repartiție, face un stagiu de câteva săptămâni, ca inginer silvic, la Ocolul Silvic Noua din Brașov, după care se transferă pe un post de cercetător la Stațiunea de Cercetări și Experimentări Silvice Hemeiuși, județul Bacău, și, în același an 1954, devine inginer-șef la Ocolul Silvic Fântânele.
Cum începuse să aibă preocupări literare încă din anii studenției, când a și debutat în coloanele ziarului sucevean Zori noi (1950, în aceeași pagină cu Nicolae Labiș) și a fost inclus în Antologia poeziei românești de la începuturi și până azi (Editura se Stat pentru Literatură și Artă, București, 1954), în 1958 renunță la profesie, dedicându-se în exclusivitate culturii. E numit director al Casei Regionale a Creației Populare Bacău (1958-1960), președinte al Comitetului Regional de Cultură și Artă Bacău (1960-1964), iar în august 1964 devine primul redactor-șef al revistei Ateneu, a cărei nouă serie a fondat-o împreună cu alți tineri scriitori băcăuani, între care îi amintim pe Sergiu Adam, George Bălăiță, Ovidiu Genaru, Mihail Sabin, Vlad Sorianu.
În această etapă a „începuturilor și acumulărilor”, cum a numit-o într-un interviu, a fost ferventul majorității acțiunilor culturale din zonă, editând volumele colective Plaiurile Bistriței (1956, 1958), Imn în mers (1963), Colocviu liric (1964), Pagini literare (1964), organizând Consfăruirea cercurilor literare din Moldova (1963), luptând pentru înființarea Casei Memoriale „George Bacovia” și amplasarea statuii Poetului în centrul orașului, inițiind premiile revistei Ateneu și Festivalul Literar-Artistic „George Bacovia”, la care au participat sute de scriitori din întreaga țară.
Până în 1972, când a devenit secretar al Uniunii Scriitorilor, a publicat nu mai puțin de opt cărți, debutând editorial în 1963, în colecția „Luceafărul” a Editurii pentru Literatură, cu volumul de poezie Noi și Soarele, și încredințând apoi tiparului: Orgă și iarbă (Editura pentru Literatură, 1966), Umbra femeii (Editura Tineretului, 1968), Iarba verde, acasă (EPL, 1968), Centaur îndrăgostit (EPL, 1969), Grădina în formă de vis (Editura Cartea Românească, 1970), Cântând dintr-un arbore (Editura Junimea, 1971), distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor, Oracol deschis (Editura Eminescu, 1971). La acestea se adaugă volumul de traduceri din creația lui Léopold Sédar Senghor, Jertfe negre (Editura pentru Literatură Universală, 1969), care va fi reeditată într-o ediție bilingvă, în 1976, de către Editura Univers.
La încheierea mandatului de la Uniunea Scriitorilor se transferă în redacția revistei Contemporanul, mai întâi ca publicist comentator, apoi ca șef al Secției de Cultură și Artă (1976-1990), continuându-și misiunea de promotor al valorilor culturii naționale și universale și participând la o suită de manifestări ale scriitorilor, organizate atât în țară, cât și peste hotare. Aceasta debutase, de altfel, încă din 1957, când a participat la Festivalul Mondial al Tineretului și Studenților de la Moscova, și a inclus, între altele, Congresul Mondial al „Federației Internaționale a Jurnaliștilor și Scriitorilor din Turism” (Tel Aviv), „Serile de Poezie” de la Struga, Întâlnirea internațională „Scriitori și Pacea” de la Porto Roz, Comemorarea „600 de ani de la moartea lui Francesco Petrarca” (Padova), Aniversarea „100 de ani de la nașterea poetului Ady Endre” (Budapesta), Sărbătorirea UNESCO a lui L.S. Senghor (Dakar), Conferința Scriitorilor Afro-Asiatici (Adis-Abeba), Festivalul European de Poezie de la Louvain.
În toată această perioadă a fost o prezență nelipsită în paginile revistelor Ateneu, Astra, Cronica, Contemporanul, Convorbiri literare, Cronica, Familia, Luceafărul, Ramuri, România literară, Tomis, Tribuna, Vatra, la Radio și Televiziune, întregindu-și concomitent opera cu alte volume originale -Cântarea cântărilor (Editura Cartea Românească, 1973), Banchetul (Editura Dacia, 1973), Horă de vulturi (Editura Militară, 1974), Heraldica iubirii (Editura Eminescu, 1975), Nobila stirpe (Editura Cartea Românească, 1976), Hora anotimpurilor (Editura Ion Creangă, 1977), Temerile lui Orfeu (Editura cartea Românească, 1978), Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române, Un spațiu de dor (Editura Albatros, 1980), Ca muntele-n amiază (Editura Militară, 1981), Timpul judecător (Editura Eminescu, 1982), Sonete (Editura Cartea Românească, 1983), Pasărea de cenușă (idem, 1986), Clipa eternă (Editura Eminescu, 1988) – sau de traduceri: Extazul morții de Srecko Kosovel (Editura Univers, 1975), Poeme de Kahlil Gibran (Editura Albatros, 1983), De la negritudine la civilizația universului de L.S. Senghor (Editura Univers, 1986).
Chiar dacă în 1990 s-a pensionat, n-a întrerupt nicio clipă activitatea publicistică și editorială, înființând propria Casă de Editură „Orion” (1991) și Fundația „Izvoare” pentru Protecția Naturii și Artei (1997), participând la noi întruniri de anvergură – Întâlnirea Poeților Lumii de la Kuala-Lampur, Zilele Poeziei la Rodez (Provence), Congresul al IX-lea al Organizației Mondiale a Poeților (Lisabona), deschiderea Bibliotecii Lumii de la Alexandria, Zilele Francofoniei (Beyruth) –, inițiind și alcătuind antologii de amploare (Arborele memoriei, Miorița, Poezia Pădurii, Cinegetica, Mari poeți ai iubirii, Sonetul românesc), publicând noi creații originale și traduceri. Între acestea: ediția bibliofilă Cântarea cântărilor (Editurile Orion și Intercompres, 1994), distinsă cu Premiul „Mihai Eminescu”, Premiul pentru bibliofilie la Salonul Național al Cărții de la Cluj, Premiul „Lucian Blaga” și Medalia aniversară „Ierusalim – 3000”, Dorador (Editura Orion, 1997), Heraldica iubirii (Editura Minerva, 1998), Pasărea - fântână (Editura Biodova, 2001) Scrisorile către Dorador (Editura Orion, 2006); Omul de nisip de Jean Joubert (Editura Orion, 1991), Elegiile lui Yorick de Jacques Chessex (idem, 1995), Florile Răului de Charles Baudelaire (Editura Arania, 1996), Totem de L.S. Senghor (Editura Minerva, 1996), Inimă de aur de Mousse Boulanger (Editura Orion, 1998), alte trei ediții din Profetul. Încununând această bogată operă, în 2004, scriitorul și-a îngrijit o ediție definitivă de Scrieri, în trei volume (Arborele memoriei, Heraldica iubirii, Clipa eternă), posfațată de academicianul Mihai Cimpoi.
În semn de recunoștință pentru complexa sa activitate, băcăuanii i-au oferit titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Bacău (1998) și pe cel de Doctor Honoris Causa al Universității (2007), în panoplia de trofee figurând numeroase alte însemne, între care amintim doar titlul de Membru de Onoare al Academiei de Științe Agro-Silvice din Chișinău (2000), cel de Cetățean de Onoare al municipiului Buzău (2005), Premiul „Opera Omnia” al revistei Argeș (2005), Premiul Special al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (2000); Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofițer (2003).
La mulți ani, Maestre!

Radu Cârneci, poezii, texte, biografie