agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 6000 .



un rău necesar - CIA
article [ Society ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [ceni ]

2008-02-29  | [This text should be read in romana]    | 



Războinicii invizibili ai Agenției Centrale de Informații au ajutata SUA să câștige Războiul Rece, dar pentru victoriile lor au plătit un preț neașteptat. Consecințele nedorite ale operațiunilor secrete au zdruncinat agenția. Totuși, nu le păsa de asemenea consecințe. Timp de 50 de ani, CIA a fost mâna nevăzută a puterii americane, care a răsturnat guverne, a format armate secrete, a colaborat cu seniorii drogurilor și a angajat asasini. Filosofia CIA este: „Dați-le arme și lăsați pe Dumnezeu rezolve“. Pentru a teroriza lumea este nevoie de „Central Intelligence Agency“(CIA).
În 1979, acțiunile CIA în lume a produs un recul (blowback) care a afectat americanii de rând: au fost luați 53 de ostatici în ambasada SUA din Teheran de către susținătorii ayatollahului Khomeiyni. CIA, pe timpul președintelui Jimmy Carter și a directorului Stansfield Turner, a fost luată prin surprindere de criza ostaticilor din Iran. Atunci s-a creat un moment de cotitură în atitudinea agenției față de terorism. A fost pentru prima dată când s-a înțeles că și o superputere poate fi vulnerabilă. Timp de 444 de zile America a fost și ea ostatică alături de cei captivi. Trei dintre ostatici erau ofițeri CIA. Agenția zdrobise facțiunile Iranului, dar CIA era în mâinile lor.
În 1953, câțiva ofițeri CIA au obținut prima victorie a agenției. Au angajat bande de iranieni pentru a zădărnici planul premierului Mossadegh de a prelua companii petroliere occidentale. Mulți iranieni spun în prezent că a fost o greșeală îndepărtarea lui Mossadegh pentru a-l reinstaura pe șah, deoarece Mossadegh dacă nu dispărea, nu ar fi venit Khomeyni. Pot fi simple presupoziții, însă în acele zile era necesar pentru politica americană de a scăpa de cel ce naționalizase Compania Petrolieră Anglo-Iraniană. Mossadegh era considerat ticălos, egoist, lacom, arogant și asuprea oamenii de rând. Astfel, CIA l-a readus pe șahul Iranului, Mahomed Reza Pahlavi Aryamehr, care era filo-american. În următorii 25 de ani agenția l-a ajutat să rămână la putere. Cu aportul CIA, șahul a format pentru represalii poliția secretă, Savak, care a torturat și ucis mii de iranieni. Din vina acțiunilor CIA, furia împotriva Americii se făcea simțită pe străzile Teheranului.
În 1979, ayatollahul Khomeyni a inițiat o revoluție islamică care l-a înlăturat pe șah. Răzbunarea a luat forma unui atac asupra ambasadei SUA. Se poate subânțelege că pe vremea aceea CIA înțelegea suficient cultura Iranului, în sensul că acea mișcare religioasă dobândea avânt. Atunci, Khomeyni a inițiat un „jihad“, un razboi sfânt, împotriva Satanei: SUA. Reculul s-a simțit din nou în anul 1983. Șiiții susținuți de Iran au pus bombe la ambasada SUA din Beirut, cartierul general al CIA în Liban. Au murit aici 63 de oameni, din care 9 erau angajați ai CIA. Acum agenția avea de-a face cu un nou inamic, greu de găsit, încă și mai greu de distrus. Dilema era găsirea soluției eficiente. Represaliile violente puteau provoca un nou recul. Problematică era și recrutarea agenților care să se infiltreze. Un agent infiltrat, putea fi pus în situația de a ucide un coleg pentru a fi cât mai cameleonic. Însă, CIA avea opțiuni limitate. Nu putea folosi aceleași tactici ca teroriștii. Iranul nu era singura problemă. Libianul Mu’ammar Gaddafi era „nașul“ terorismului în Orientul Mijlociu. CIA a înțeles cât de greu va fi să lupte cu el. Odată s-a reușit a se amplasa de către agenții americani a unui microfon, un dispozitiv de urmărire, într-un loc unde un grup de teroriști plătiți de libieni plănuiau un atac terorist asupra unui avion civil. Microfonul era din păcate mai aproape de un frigider zgomotos decât de cei care vorbeau, faptul soldându-se cu o catastrofă aviatică. Timp de un deceniu oamenii lui Gaddafi au înfăptuit multe atrocități: de la atacul din aeroportul de la Roma până la masacrul de Crăciun în 1985, când au murit 19 oameni în aeroporturile din Viena și Roma. Președintele Ronald Reagan și directorul CIA William Casey au decis să reorganizeze agenția de informații pentru a lupta cu terorismul. Președintele american făcea presiuni asupra lui Casey, cerând ca CIA să aibă rezultate mai bune în lupta cu terorismul. Agenția s-a pus astfel pe treabă, elaborând un plan de acțiune: au reorganizat CIA creând secția antiterorism. În plan se prevedea o nouă birocrație și o abordare mai agresivă.
În 1986, avioane americane au bombardat Tripoli și reședința lui Gaddafi, ca represalii pentru un atac terorist într-o discotecă din Germania. După această acțiune, președintele Reagan a menționat: „Piloții forțelor aeriene și navale ale SUA au vorbit regimului libian în limba pe care Gaddafi pare s-o înțeleagă.“ Libia a susținut că au murit 37 de civili, inclusiv fiica vitregă a lui Gaddafi, însă Gaddafi a supraviețuit. După concepția Orientului Mijlociu, ochi pentru ochi și dinte pentru dinte, acea acțiune a fost considerată de către guvernul libian o datorie de sânge ce trebuia plătită.
În decembrie 1988, un avion Pan Am s-a prăbușit la Locherbie, în Scoția. Și-au pierdut viața atunci 270 de oameni nevinovați. Vina a căzut pe libieni, deși erau bănuiți și sirienii. Lupta cu terorismul a fost pentru CIA o șansă ca să recâștige încrederea după ani de zile de respingere. Dar aceasta însemna folosirea unor metode care puteau afecta agenția. La începutul anilor ’80, pentru a lupta cu teroriștii șiiți ai lui Khomeyni, SUA a apelat la un aliat periculos: dictatorul irakian Saddam Hussein. S-a ajuns la concluzia că pentru a scăpa de teroriști e necesară colaborarea cu ticăloșii, dar fără a se ajunge la înrudire cu aceștia…
În 1980, Saddam Hussein a început un război sângeros cu Iranul. Reagan și directorul CIA au căzut la înțelegere în favoarea lui Hussein. Agenția Centrală de Informații i-a oferit metode de spionaj pentru a purta războiul, iar în schimb i-a cerut să nu adăpostească teroriști. Lucru nerespectat de Saddam. După Războiul din Golf, eșecul misiunilor CIA s-a resimțit în continuare. Curzii mureau pe capete. Americanii se întrebau de ce nu este ucis încă Saddam Hussein. CIA, care plănuise asasinarea a cel puțin nouă lideri străini, a renunțat la tactică în momentul când Congresul a adoptat o lege împotriva ei, în 1975. Nu era vorba numai de etică, ci și de faptul că în asemenea conjuncturi cea mai vulnerabilă persoană nu putea fi decât însuși președintele SUA. Amenințarea la adresa oficialităților americane s-a materializat în 1993, când un terorist a tras asupra unor angajați CIA, aflați în mașina lor la o intersecție de lângă sediul CIA. Doi au murit și trei au fost grav răniți. Reculul uneia din victoriile agenției se făcuse simțit. Și era, din păcate, doar începutul.
Atentatul de la World Trade Center din New York, în 1993, a șocat lumea. Terorismul sosise în America instaurând aici nesiguranța. Atentatorii aparțineau unui grup de fundamentaliști musulmani. Capul operațiunii era un veteran dintre mujaheddini, războinicii religioși ai Afganistanului, susținuți de CIA. Toți afganii posedă arme, de la guvernul SUA, și trag unii în alții. Afganistanul a fost ultimul teren de bătălie al Războiului Rece. CIA a ajutat mujaheddinii rebeli să învingă Armata Roșie. Pentru a-i ajuta pe afgani CIA a format baze de antrenament în Pakistan. Ofițerii CIA i-au învățat pe tinerii musulmani totul, de la a face bombe la a doborî elicoptere. Îndeplineau o directivă secretă a președintelui Reagan. S-a spus atunci „Asigurați ajutor, prin arme și alte mijloace, poporului afgan pentru a rezista invaziei sovietice“. Dar nu s-a spus „Apoi asigurați-vă că la putere vin băieții buni“. Deși ordinele de a-i ajuta pe afgani veneau de la președintele Reagan, CIA trebuia să decidă care dintre facțiunile rebele avea să primească mai mulți bani și arme. CIA l-a ales pe Gulbadin Hekmatyar, un fundamentalist care ura Occidentul. Adepții lui au intrat în atenția lumii când au ars cu acid fețele femeilor musulmane care nu purtau văl. Problema e că în toiul unui jihad, la care participă 200 000 de „soldați ai lui Allah“, nu se poate spune care sunt băieții buni și care sunt cei răi. În ciuda avertismentelor, CIA a luat contact cu cele mai radicale facțiuni anti-occidentale. Neînțelegerile între afgani au fost ignorate, întrucât conta numai lupta împotriva sovieticilor. Războiul era sfânt și pentru mujaheddini și pentru CIA. Aveau în comun Islamul. Cu cât erau mai fanatici, cu atât erau mai zeloși și mai dispuși să lupte cu sovieticii, iar agenția asta voia.
CIA nu știa cum sunt îndoctrinați războinicii de către liderii religioși. Fundamentaliștii nu îndemnau adepții doar să lupte împotriva sovieticilor, ci îi pregăteau și pentru următorul război sfânt: împotriva SUA. Totuși un țel comun s-a atins, cu bani americani și cu sânge afgan: înfrângerea Armatei Roșii. În 9 ani de război cu sovieticii au murit 1,5 milioane de afgani, iar 500 000 au fost schilodiți sau răniți. Nenorocirile războiului au întors mulți afgani împotriva foștilor lor aliați. Mulți dintre orfani nu au cunoscut decât războiul. Tații lor au fost învățați să ucidă și au dispărut uciși. Copiii lor sunt traficanți de droguri sau fanatici fundamentaliști, având în față tot perspectiva implacabilă a morții.
Cea mai recentă manifestare a fanatismului religios în Afganistan o reprezintă talibanii. În 1996, această facțiune a cucerit mai toată țara, inclusiv capitala Kabul. Sub dominația ei islamică severă, femeile au fost date afară din fabrici și școli, iar televizoarele, filmele, radiourile au fost distruse pentru a îndepărta tot ce era occidental. În urma războiului a încolțit o altă sămânță, făcând din Afganistan principala sursă de opium a lumii. Unii lideri mujaheddini susținuți de CIA încă dețin multe din uriașele câmpuri cu maci. Opiul e cea mai nouă armă a războiului sfânt împotriva necredincioșilor. Facțiunile combatante din Afganistan au destule droguri, bani, pregătire de gherilă și arme sofisticate pentru a destabiliza zona și a răspândi terorismul în lume. Arsenalul lor include și rachete cedate de CIA. Pentru cei din CIA care s-au ocupat de campania în Afganistan, victoria asupra sovieticilor compensează cu mult reculul. În SUA tendința nu e de a recunoaște că a ieșit destul de bine, ci de a-și reproșa că nu le-au păsat de consecințele nedorite, de faptul că a da arme fanaticilor va cauza apoi probleme. Un astfel de raționament ar fi putut împiedica și ajutarea Uniunii Sovietice pentru a învinge al III-lea Reich… Sovieticii s-au retras din Afganistan în 1989. Dar unii voluntari islamiști care au fost pregătiți în baze de către CIA au continuat lupta în lume.
În 1995, veterani ai războiului sfânt afgan au pus bombe la o bază americană de pregătire din Arabia Saudită. Unii din acei oameni au părăsit Afganistanul și au ajuns în metropolele lumii. După atentatele și actele de terorism provocate de ei, mass media a dat vina tot pe Afganistan. Reculul campaniei a provocat primul atac terorist pe pământ american: atentatul de la World Trade Center, în 1993. Liderul spiritual al teroriștilor era șeicul Abdel-Rahman. Discursurile lui înflăcărate au inspirat mulți tineri din bazele CIA. Alt războinic fanatic, Ramzi Yousef, a plănuit să arunce în aer sediul ONU și tunelurile Holland și Lincoln. Ca urmare a acestui război secret, mulți se întreabă dacă reculul jihad-ului afgan se va mai face simțit.
Timp de 40 de ani, CIA a ajutat armata Guatemalei să poarte un război crud împotriva propriului popor. 100 000 de civili au fost uciși și 50 000 au dispărut, mulți fiind aruncați în gropi comune. În 1954, CIA a organizat o lovitură împotriva liderului ales în mod democratic, Jacobo Arbenz. Arbenz inițiase un program de reformă pentru a da pământ țăranilor. Planul lui a neliniștit cel mai mare proprietar de pământ din țară, o companie deținută de americani. Președintele Eisenhower a trimis CIA la fața locului, care a dat totul peste cap. După operațiune s-au perindat un dictator după altul, un ticălos după altul. Nimic n-a mai fost cum trebuia. S-a numit „operațiunea Succes“. Un guvern străin a fost în secret îndepărtat pentru folosul SUA. Dar reușitei aveau să-i urmeze decenii de consecințe nedorite. Generalii au etichetat orice împotrivire drept „comunism subversiv“. Protestele studenților, sindicaliștilor și preoților maya au fost înăbușite. Rebelii au ripostat printr-un lung război civil. CIA a ajutat la formarea temutului serviciu de spionaj gautemalez, G2, echipat cu dispozitive de ascultare, computere, clădiri adecvate și personal numeros, eforturile fiind concentrate asupra grupurilor care erau împotriva guvernului. „Echipele morții“ din America Latină au apărut în Guatemala în anii ’60 și au persistat încă trei decenii. Datorită lor, au început să dispară oameni. Erau pur și simplu luați de pe stradă de către bărbați înarmați, în mașini albe, care au fost cunoscuți drept „mano blanco“. Victimele care nu mai reveneau niciodată, erau „dispăruții“. G2 a format în toată țara o rețea de camere de tortură și gropi comune. Crimele în numele anticomunismului au devenit în Guatemala politică de stat. Politica „pământului pârjolit“ e un genocid împotriva guatemalezilor, mai ales a mayașilor. Apa e otrăvită, pamântul cu recolte, pârjolit. Femeile sunt violate, familii întregi sunt închise în case și acolo sunt arse de vii.
Acționând în ambasada SUA, războinicii nevăzuți ai CIA au sfătuit și plătit unele autorități guatemaleze care aplicau politica „pământului pârjolit“. Liderii guatemalezi au învățat tehnici de contracarare a rebeliunii la „Școala Americilor“ din Fort Benning, Georgia. Școala avea ca scop specializarea liderilor militari din America Latină, dar unii ofițeri au primit manuale care promovau tortura și execuțiile. În această școală, CIA recruta elemente din serviciile de securitate latino-americane. În anii ’60, lucrul cu aceste servicii l-a indignat pe Philip Agee. Acesta a părăsit CIA și a devenit cel mai acerb critic al agenției. CIA a fost în legătură directă și a oferit bani, pregătire și sprijin de tot felul serviciilor secrete din America Latină. Printre absolvenții școlii s-au numărat colonelul Julio Roberto Alpirez, unul din capii G2 din Guatemala, generalul din Panama Manuel Noriega, traficant de droguri și Roberto D’Aubisson, care a condus „echpele morții“ din Salvador.
Lungul război civil din Guatemala a trecut aproape neobservat în SUA. Atrocitățile petrecute în Guatemala au dus la un scandal care a obligat CIA să admită ceea ce mulți bănuiseră: că a colaborat cu agenți străini pentru crime, răpiri, violuri și torturi. În 1995, directorul CIA John Deutch a pedepsit 12 agenți pentru că au apărat ofițeri corupți și au trecut cu vederea încălcarea drepturilor omului în Guatemala. Indignând „Frăția“, directorul Deutch a concediat doi ofițeri superiori răspunzători de operațiunile din Guatemala. În decembrie 1996, epoca începută cu lovitura CIA în Guatemala din 1954 se apropia de sfârșit. Ultimul și cel mai lung război civil din America Centrală s-a încheiat cu un tratat de pace între guvern și liderii gherilei. Înțelegera prevedea amnistia generală. Pentru mulți guatemalezi și americanii prinși în conflict, prețul plătit cu sânge nu va fi uitat niciodată.
Războiul drogurilor a devenit în SUA coșmarul tuturor. CIA luptă în prezent împotriva traficului internațional de droguri, dar unii susțin că agenția a contribuit la actuala problemă a drogurilor. Guvernul SUA a privit în altă parte și a lăsat cocaina să intre în țară. Opinia publică americană a devenit sceptică în fața scuzelor agenției de informații. Acuzațiile cum că CIA a provocat problema cocainei au fost provocate de un buletin publicat în vara anului 1996. Știrile de pe prima pagină susțineau că oameni ai CIA sprijineau vânzarea cocainei ieftine către bandele din Los Angeles pentru a finanța războiul din America Centrală. CIA a dezmințit supozițiile din presă, însă ani de zile s-au făcut conexiuni între operațiunile secrete ale CIA și traficanții străini de droguri. Unii ofițeri ai agenției au declarat publicității că CIA a fost în permanență implicată în traficul de droguri, deoarece adesea oamenii de resort, care trebuiau să combată traficul de droguri, deveneau chiar ei traficanți. Totul a început în toiul Războiului Rece, când CIA a ajutat gangsterii corsicani să împiedice comuniștii francezi să preia controlul portului Marsilia. În următorii 25 de ani, Mafia corsicană a folosit portul pentru a trimite heroină în SUA. Reculul s-a numit „filiera franceză“. Jack Blum, din Senatul american, a declarat: „Cel mai bine e să lucrezi cu infractorii. Ei știu cum să scape de lege, ei au rețele, refugii, știu cine din guvern e corupt, probabil deja au mituit poliția. Sunt aliații ideali.“ În anii ’60, CIA și-a extins operațiunile sub acoperire în zonele de război din Asia de Sud-Est. Acolo recruta lideri de trib, care se foloseau de agenție pentru a deveni seniori ai drogurilor. Anthony „Tony Poe“ Poshepny, fost ofițer CIA, între 1959-1976, a declarat: „Opiumul și traficul cu el îi revin implicit comandantului general.“ Tony Poe a pregătit membri ai tribului Hmong ca să lupte pentru CIA în Laos. A încercat de asemenea să nu scoată pe piață opiumul lor. El a menționat: „Am încercat de mai multe ori să cumpărăm produsul și să-l izolăm la sursă sau să-l distrugem. Dar n-am reușit, fiindcă au mărit producția.“ La sfârșitul anilor ’60, partenerii agenției în operațiunile secrete transportau heroină din Triunghiul de Aur pentru a o vinde soldaților din Vietnam. Un raport al agenției a dezvăluit că în 1971 o treime din soldații americani din Vietnam foloseau heroină. În 1972, un alt raport CIA declara: „Implicarea ofițerilor laoțieni în traficul cu droguri e binecunoscută. Preocuparea noastră principală în Asia de Sud-Est a fost războiul. Nu vedem de ce am nega asta.“ Un deceniu mai târziu, în Afganistan, agenția susținea din nou rebeli care cultivau opium: „Au fost diverși comandanți, cu diverse păreri. Noi am încercat să colaborăm cu cei neimplicați în traficul de droguri, dar nu putem nega că alții se ocupau cu așa ceva.“ Pentru a sprijini rezistența afgană în fața invaziei sovietice, CIA a colaborat cu rebelii afgani, care au folosit armele, logistica și ajutorul agenției pentru a deveni seniorii drogurilor din regiune. Zona a devenit principala sursă de heroină pentru America și Europa. În anii ’80, în America Latină, țelul agenției în Războiul Rece s-a izbit de războiul Americii cu drogurile. Agenția Antidrog în America Centrală avea alte obiective decât CIA, care se afla acolo pentru a lupta cu comunismul, nu cu narcoticele. „De aceea se producea conflictul între agentul Antidrog și ofițerul CIA. Ofițerul e infiltrat într-un cartel. Agentul Antidrog vrea altceva: vrea ca traficantul să dispară. Ofițerul CIA vrea să-l mențină acolo ca să aibă în continuare informații.“(Dane „Dewey“ Clarridge, ofițer CIA, 1957-87). Unul dintre informatorii CIA care au exploatat relația cu agenția a fost generalul Manuel Noriega din Panama. Noriega nu era un om cu care SUA să aibă de-a face. Sub administrația Carter nu a mai fost plătit de CIA. În 1981, când William Casey i-a urmat lui Stansfield Turner, prioritară a devenit oprirea revoluției sandiniste din Nicaragua. Noriaga și-a oferit ajutorul și CIA a colaborat din nou cu el, ignorând activitățile lui ilegale. Cât timp Noriega i-a susținut pe Contras, CIA și administrația Reagan-Bush i-au trecut cu vederea acțiunile ilegale. Când războiul s-a sfârțit, legăturile lui Noriega cu drogurile au devenit o problemă pentru CIA și Bush. Agenția a instigat o lovitură împotriva dictatorului, dar fără succes. În 1989, SUA a invadat Panama și Noriega a fost extrădat prin cea mai costisitoare operațiune antidrog din istorie. Generalul, ulterior condamnat pentru trafic de narcotice, nu a fost unicul colaborator al CIA implicat în trafic de droguri.
În anii ’80, când CIA organiza armata Contras, avea nevoie de oameni care să știe cum să ducă bani și arme în America Centrală. Reculul s-a simțit când unii din acești colaboratori au folosit rețeaua de aprovizionare pentru Contras ca să transporte droguri în SUA. În 1986, senatorul John Kerry a investigat legăturile dintre Contras, susținuți de CIA, și traficanții de droguri. În timpul războiului Contras, SUA a renunțat la politica antidrog și atrecut cu vederea situația creată pentru a da traficanților posibilitatea de a duce droguri în SUA. Astfel, traficul de droguri era prosper pentru a susține mișcarea și războiul Contras. Dezvăluirile lui Kerry nu au primit atenția cuvenită, însă după aproape un deceniu s-a pus din nou aceeași întrebare: cum se poate avea încredere că oficialitățile CIA se vor ancheta între ele ?
În 1996, directorul CIA John Deutch a mers la o întâlnire în Los Angeles pentru a răspunde la întrebări privind legătura între CIA și droguri. În urma huiduelilor din partea asistenței, el a declarat că pleacă din Los Angeles cu convingerea că trebuie făcut mai mult pentru a împiedica drogurile să intre în SUA. Astfel, CIA și politicienii de culoare din Congres au promis fiecare investigații privind problema drogurilor. Pe când americanii așteaptă rezultatele acestor investigații, mulți bănuiesc că lupta antidrog a fost subminată de războinicii din umbră.
La 50 de ani de la înființare, CIA se luptă cu reculul operațiunilor din Războiul Rece. Tragediile și scandalurile pun sub semnul întrebării viitorul războinicilor nevazuți. Astăzi operațiunile secrete nu mai sunt ce erau în trecut, nu mai răstoarnă guverne ici și colo, ci vizează adevăratele amenințări pentru cei ce vor pace: droguri, terorism, arme de distrugere în masă. Există pericole diverse pentru ca CIA să poată ființa la rândul ei. Organizarea agenției actuale se concentrează asupra obiectivelor importante, cele aproape imposibil de atins. Chiar dacă Războiul Rece s-a încheiat, poate fi alt război, nu rece, ci fierbinte: e posibil să explodeze o rachetă nucleară, poate fi otrăvit vreun rezervor sau să fie acționată vreo armă biologică. Deci, CIA este un rău necesar cu tot cu inerentele sale blowback-uri.


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!