Această sâmbătă de noiembrie a reconfirmat binecunoscutul adagiu “fortuna ceca est”.
Într-adevar, ajungând ceva mai devreme în fața acelei aripi a Teatrului Național unde, către orele două, au agoniștii vad, constat că unii dintre obișnuiții convivi mutaseră, într-o peripatetică manieră, cenaclul în stradă, neștirbită dovadă a largheței de care dau dovadă “les boyards d’aujourdhui”.

Mă alătur grupului în care recunosc pe Felix Nicolau, Gelu Bogdan Marin și Adrian Firică, pentru a afla că toată această iritantă trenare - pe măsură ce “duios ora două trecea” încet, dar sigur - e cauzată de lipsa materializării unei chei de basm, deocamdată la fel de aburoasă precum cea din Turnul Chindiei, dar care e musai să apară întrucât există mărturii despre nepunctualii custozi, în carne și oase, de astă dată, care o luaseră cu ei nu se știe prin ce peregrinări. Între timp, ni se alătură Corneliu Traian Atanasiu și Mihai Zabet, din păcate rămas doar o prezență fulgurantă, fiindcă mașina personală emisese anumite avertismente greu de ignorat.

Forțați de împrejurări, invocăm eventualul ghinionist con de umbră proiectat de către “zeul soare” tocmai acum… desigur cei doi autori ne onorau deja cu prezența lor, colonizând împreună cu noi primitorul colț de trotuar.

Numai datorită maximei citate la început situația nu doar că a fost remediată dar, odată demarată această ediție a cenaclului poezie.ro, participanții au avut parte de un turnir ideatic alert, cu largi deschideri, și, constatare dintre cele mai plăcute, apetență pentru luările de cuvânt.

Andrei Ruse & Mihai Tița


Raul Huluban, cu acea temeinicie ardelenească, fin clasificatoare, a ținut să precizeze că, deși încadrabili în familia “fracturiștilor”, aparținând așadar de “main streamul” generației doomiiste, familie care s-a lepădat poetic de “o ontologie și istorie proprie” propunând tezismul “scrisului epidermic”, atât la Andrei Ruse cât și la Mihai Tița “nu se văd traumele” puse pe tapet, consubstanțializate lirismului.


Raul Huluban & Felix Nicolau



Dacă la Andrei, un “încântător” realizator de cadre, datorită cărora se susține întreg grupajul propus, un “filon observabil” îl reprezintă personalitatea contradictorie a lui Kurt Cobain, la Mihai Tița, subjugat oarecum anacronic de muzica lui Chris Rea “proiectarea cotidianului în metafizic” are loc recurgând la unele motive poetice desuete, declarative: „raluca/mi-am dat seama/că poezia mea nu are titlu/păsările uneori nu mai zboară și/se odihnesc în iarbă” fără a exclude însă poezia “de supermarket”: am fost la supermarket/să-ți cumperi un pulover/dar multă vreme ne-am uitat la frigidere/îmi plac la nebunie lucrurile menite să/ păstreze carne fragedă”.


Felix Nicolau & Traian Rotărescu



Felix Nicolau sublinia și el “tenta calofilică” decernabilă în discursul lui Mihai „dumnezeu parcă ține tot ce e mai bun pentru sfârșit”, „îmi car cuvintele ca pe o cruce de trandafiri/ trăiesc în inerția ta luminoasă” pe lângă influențele (desigur clare în primul rând lui însuși, cel mai “hârșit spătar” într-ale literaturii) unui Jack Keruac sau Allen Ginsberg.

Rămâne de remarcat la Andrei “surprinderea detaliului aparent insignifiant”, concentrare realizată în “Popcorn” unde întâlnim „vivificarea durerii”: sfârcul ei groaznic/brun/muls de un copil minunat/se mărea cu cât îl priveam obsedat/se umfla în tot felul de forme ciudate/ și se-auzea ca floricelele de porumb/făcute acasă/pocnind în tuci/de nerăbdare sau de durere”

Viziunea împărtășită de Felix, ca o condiție “sine qua non” a unei “poezii făcute aproape din nimic”, epurând “teribilismele, exotismele și erotismul etalat” s-a regăsit în unele poezii “marca” Amon-Ra: „prietenul meu zăcea liniștit/aproape zâmbea/era atât de țeapăn că-mi tremurau mie dinții de viață/și-mi doream să-i miros moartea/dar era prea frig/și abia-mi simțeam aburii respirației sau fumul/pe față” (vs. Labiș) „mă concentrez pe durere/ca pe ultimul lucru pe care îl simt respirând” ( despre jos#1)
Mai puțin ultragianta platitudine care i-a străpezit urechea - “oraș de căcat” - reiterată de Mihai în „Can we..?”
Cu toate acestea, o caracteristică a celor doi o constituie “viața ratată a priori”, dezabuzarea : “asta-i viața și moartea în ochii noștri plângăcioși/că nu ne-am iubit destul/că n-am făcut copii/și n-am stat să ne gândim ce nume să le punem”-Andrei Ruse (c.ocain#7)


Olga Ștefan & Cosmin Dragomir



Cosmin Dragomir și-a început pătrunzătorul discurs, dublat de flerul iscoditorului realizator de interviuri (în lipsa lui Șerban Axinte, din păcate reținut de inerentele protocoale ale lansărilor de carte la Târgul Gaudeamus, postura de invitat ad hoc i-a revenit Olgăi Ștefan) cu denunțarea“bagatelizării”deja arhicunoscutei “generații 2000” ai cărei reprezentanți sunt deja majoritar acoperiți de “mucegaiul rutinării”. Desigur că nu i-a scăpat, la Mihai Tița, “poezia de dragoste în cheie franceză”, în care sentimentul “nu iese cizelat la suprafață”.
Citându-l pe Cioran cu a sa “crimă de a inventa cuvinte”, Cosmin a ținut să precizeze că “maimuțărirea occidentului” este cât se poate de nocivă deoarece nici măcar acele modele importate, de pildă libertinajul lui Ch. Bukovski, nu reprezintă o valoarea cu susținere intrinsecă, recomandându-i lui Andrei să iasă din registrele sale obstinante, desigur, care NU frizează neapărat vulgarul, registre de care riscă să fie acaparat, în dauna creativității.


Paul Bogdan



Un alt editor, totodată față bisericească, Paul Bogdan, a constatat cu amărăciune eclesiastică faptul că, la ora actuală, “nimic nu este nou în poezie » literatura urmând “să fie înmormântată”, dacă un inspirat profet liric nu va găsi “găselnița salvatoare” care să deschidă un nou drum. Asta cu atât mai mult cu cât însăși “noua tendință” a poeziei doomiiste, epuizând formulele “biografismului propus de John Barrymore”, cât și pe cele ale “personalismului ilustrat de Frank O’Hara”, negăsind firul salvator al Ariadnei în “experiența papuera, abrutizantă a zilelor noastre” se îndreaptă către mult repudiatul, inițial, “sentimentalism”.

Olga Ștefan, “provocată” de Cosmin Dragomir, a apreciat “autoreferențialitatea fracturismului tardiv” întâlnită la Mihai Tița, de asemenea “asumarea candorii” și “finalurile voit aforistice”: am atâtea lumi pe cap/încât nu pot să stau drept. În opinia ei, Andrei Ruse riscă să “se piardă în peisaj” fiindcă textele sale merg deseori pe “hipersemiotizarea cititorului obișnuit” - interpelată de autor, a dat ca punct de referință în definirea acelui cititor obișnuit pe proprii colegi/colege, nu doar prietenii. Acest drept de veto s-a exercitat mai ales asupra poeziei “Popcorn”, văzută de Cosmin, Felix și Ioana Bogdan drept cea mai reușită secvență propusă lecturării.

A urmat o lungă dizertație cu sporadice participări ale audienței asupra “schimbării de paradigmă” a sentimentului iubirii urmărit diacronic din epoca de piatră a omului neanderthalian, prin poezia”curteană” spiritualist-încifrată a Evului Mediu, apoi interpretările iconoclaste ale psihanalizei freudiene, accentuând necesitatea instinctuală până la modernitatea atât de confuză pe care o trăim. Olga a evidențiat că, în momentul actual, deja operăm distincția dintre “sufletele pereche” și “corpurile pereche”, amândouă cu același statut al dezirabilității.

Gelu Bogdan Marin “n-a mai rezistat” înțepăturilor stilistice ale lui Cosmin și, spre savoarea întregului public, și-a deschis coloratul evantai al alocuțiunii dumisale punctând că, din moment ce “dragostea nu poartă drapel”, “a iubi” a ajuns să exprime cu totul și cu totul alte derivative în funcție de contextul trăit. În această ordine de idei, “linia comună” a celor doi poeți o reprezintă “lucrurile aruncate în afară, de centrifuga socială”, prin “forța inerțială”, senzațiile simple ale unor lucruri banale și “refularile subconștientului”, care constituie baza viitoarelor interpretari poetice. Așadar, “fiecare își împachetează sentimentele în perversiuni”.


Gelu Bogdan Marin


Aș adăuga, ca notă personală, un citat din Herbert Marcuse, unul din cei mai competenți interpreți ai lui Freud: “în fața unei ordini sociale în cadrul căreia sexualitatea slujește unui scop util, procreerea, perversiunile apără sexualitatea ca scop în sine, refuzând întreaga înrobire a eului placerii de către eul realității”.

Asupra acestui subiect, Paul Bogdan considera că “toate romanele de dragoste cu adevarat semnificative” s-au scris “din dragoste și nu din iubire” ; tragismul întâlnit în “Tristan și Isolda” ne emoționează deoarece aceștia NU au ajuns să se iubească, s-au sfârșit așteptând această împlinire, fiind mântuiți, literar, tocmai de totala nefericire. La actuala stare de lucruri contribuie, evident, și “banalizarea femeii, în urma pierderii misterului” acel “etern feminin” al lui Goethe.

A urmat apoi Adrian Firică. În maniera sa inconfundabilă, acesta a demonstrat cartezian, la rece,” întrucât A și B, atunci C”, “lipsa de implicare a elementului sufletesc” constatată, în plan personal, la ambii autori vizați, aceștia oferind doar “percepția iubirii în sensul generic, universal, asexuat”, fără "licăririle patimei”: te iubesc/ e prima și/ultima oară când ți-o spun/ca să ții minte.(Can we… ?)


Adrian Firică & Felix Nicolau



Ioana Bogdan s-a pronunțat referitor la “tema cuplului ca spațiu securizant” temă întâlnită în poezia “Mangalia” a lui Mihai Tița, comparat cu Florin Bratu în ce privește maniera introducerii “elipselor” poetice.


Ioana Bogdan



Numărul neobișnuit de mare al vorbitorilor a fost întregit de Ela Victoria Luca, care a comentat mai mult de zece minute pe marginea poeziilor celor doi autori, subliniind existențialismul și umanismul din colajul lui Mihai Tița, și făcând o comparație între colajul prim prezentat de Andrei Ruse în vară și prezentul colaj. Au urmat semnatarul rândurilor de față și Corneliu Traian Atanasiu, cunoscutul “Alchemina” al amatorilor de eseistică.

Ela



Corneliu Traian Atanasiu



Dintre cei care au gustat această densă activitate cenaclistică menționez, iarăși fatalmente incomplet, pe Dana Banu, Constantin Paiu, Adriana Popp, Diana Sitaru, Loredana Caloian, Magdalena Dale, Mihai Drăghicioiu, Adrian Diniș, Ștefan Ciobanu și Florin Caragiu.



(foto: Traian Rotărescu)