Vineri, 22 decembrie 2006 – Sala multimedia a Ministerului Culturii și Cultelor. La lansarea antologiei Proza.ro și a romanului „Crimă și pace bună”, semnat de Marius Marian Șolea, consilier în cadrul MCC, am remarcat un oaspete de seamă: deputata Mona Muscă. Prezența fostului ministru al culturii a fost apreciată de cei prezenți la lansare nu ca un afront la adresa actualei conduceri a ministerului, ci ca un „act firesc, de bun simț”. Am profitat de acest act firesc pentru a purta un dialog asupra condiției tinerilor scriitori și a literaturii virtuale, care câștigă tot mai mult teren în ultimul timp.

-Asistăm la o premieră la Ministerul Culturii: lansarea antologiei Proza.ro, prima antologie de literatură virtuală. Cum apreciați acest efort de încurajare al literaturii în format electronic din partea celui mai înalt for cultural al țării?

-Trebuia să se ajungă aici. Cred că lucrurile s-au schimbat fundamental, deși lumea vorbește despre lipsa de interes din ultima vreme a tinerilor pentru lectură. Este oarecum firesc să fie așa, pentru că, dacă înainte tinerii nu aveau acces la nici un fel de informație și singura informație – în același timp, și plăcere, și bucurie - venea din cititul cărților, astăzi lucrurile stau cu totul altfel. Pe de altă parte, cărțile au devenit foarte scumpe, cu prețuri practic prohibitive pentru un tânăr. Veți spune: da, dar ar trebui să acceseze bibliotecile. Ei bine, bibliotecile la ora actuală sunt în destul de mare suferință și tare rău îmi pare că un proiect foarte serios pe biblioteci pe care îl aveam (n.r. – ca ministru al culturii) nu este dus mai departe. Eu cred că bibliotecile ar trebui să fie un centru de informare și de iradiere a informației; acolo ar trebui să palpite inima comunității. În același timp, așa ar avea și cărțile mai multă vizibilitate, ar fi mai mult citite de către tineri. Pe de altă parte, trebuie să recunoaștem că internetul este o sursă de informare, sigur, mai mult în „pastile”, mai mult în alte domenii decât cel al beletristicii, de exemplu. Însă este bine că există aceste site-uri literare, pentru că tinerii navighează tot timpul pe internet…

-În cazul agonia.ro, vorbim chiar de un portal literar interactiv, cu 5.000 de accesări zilnice și peste 20.000 de autori în baza de date… O comunitate internațională, care funcționează non-stop.

-Cred că, dacă de acum înainte, prin intermediul internetului se va promova cartea, cartea cu „C” mare, tinerii vor descoperi că, până la urmă, nu există aventură mai mare decât cititul unei cărți. Nu există aventură mai mare. Unii cred că drogul, fumatul sau amorul sunt mari aventuri. De acord doar cu ultimul – amorul este o aventură substanțială în existența fiecăruia, atunci când se întrunesc toate componentele sale firești e într-adevăr o minunăție, dar aproape la egalitate este aventura unei lecturi. Și-atunci, cred că ar trebui să facem așa cum se face și alte țări, să știm să ne promovăm cărțile. Ei bine, ceea ce se întâmplă la ora actuală pe internet este o astfel de promovare, este ca și cum ai face cu ochiul cuiva și i-ai sune: vino să vezi ce pot să îți ofer. Internetul poate face acest lucru, pentru că intră în legătură atât de mulți oameni care sunt îndrăgostiți de un anumit domeniu, se creează comunități dincolo de barierele naționale, indiferent dacă este vorba de scriitori sau de cei care formează „electoratul” scriitorilor. Este un lucru extraordinar nu numai că intră în legătură unii cu alții, ci pentru că, până la urmă o asemenea comunitate de care vorbeați creează lideri, creează interese, creează idei și s-ar putea ca pe unii să-i încurajeze să scrie, iar pe alții – să citească.

-Din păcate, pe lângă încurajări, există și descurajări. Peisajul revistelor literare din România este populat, în majoritate, de grupuri exclusiviste, care cu greu fac loc tinerilor, creatorilor aflați în curs de afirmare. Cum comentați această foarte redusă deschidere spre tineri?

-În general, noi nu avem cultura deschiderii, a colaborării, a lucrului desăvârșit împreună. Credem că, dacă formăm o echipă și o ținem bine închisă, să nu pătrundă nimeni din afară, facem o treabă bună. Nu! Cred că, cu cât suntem mai deschiși altora, cu atât e mai bine. Într-adevăr, revistele literare nu au numai o clientelă a lor, în sensul bun al cuvântului, cu referire la autori, la cei care scriu, au și o clientelă care citește. Cred că dacă editorii acestor reviste ar avea mai multă deschidere spre preocupările celor din ziua de azi, spre interesul publicului, ar fi mai bine. Deschiderea spre cei care pot publica se exprimă prin mai multă încredere în cei tineri. Este un pariu cu viitorul, din care toți au de câștigat.

-În același timp, aceleași reviste solicită insistent subvenții de la stat, de la Ministerul Culturii. Se pot susține singure revistele literare?

-Eu cred că revistele literare nici pe departe nu se pot susține singure. Vorbeați de subvenție, eu aș spune ”participare”, ar trebui să existe un parteneriat public privat. De data asta, unii vin cu substanța, iar ceilalți ar trebui să vină cu susținerea financiară. Din păcate aici s-a mers, nu de puține ori, pe clientelă, respectiv Ministerul Culturii susține sau nu susține o anumită revistă literară în funcție de persoanele care sunt acolo. Nu! Revistele de cultură ar trebui susținute pe baza criteriilor performanței lor, iar performanța nu se măsoară în câtă lume te citește, ci în ce promovează revista respectivă, ca nume și din punct de vedere al conținutului. Aici ar trebui o discuție foarte serioasă, așa încât revistele literare să aibă o susținere financiar solidă din partea statului, care ar fi parte din contract, partenerul public. Iar revistele vor oferi substanța.

-Avantajează cultura Legea sponsorizării?

-Legea sponsorizării nu este din păcate la ora actuală ceea ce ar trebui să fie. Eu am pus în programul de guvernare pe cultură și obligația de a modifica legea sponsorizării în favoarea culturii. La ora actuală, ea funcționează mai mult în favoarea sportului, ceea ce nu este rău. Este bine să fie și sportul susținut, însă avem nevoie de o formulă foarte serioasă de modificare a legii sponsorizării. Foarte curând, voi avea o astfel de discuție cu ministrul finanțelor – ea a fost de altfel anunțată – după care vom propune Comisiei de Cultură din camera deputaților o formulă care să sprijine și aș zice, chiar să favorizeze cultura.

-Care este șansa unor centre precum Lugojul sau Reșița de a deveni mai vizibile vizavi de capitală?

-Șansele de afirmare depind de cei care susțin acolo activitatea centrelor culturale. Asta este! E o competiție liberă, o piață liberă – ești bun, te afirmi, nu ești bun, nu! Dar Lugojul și Reșița au un potențial extraordinar – și știu ce spun – pentru că le cunosc bine pe amândouă, drept urmare au toate șansele să se afirme și nu de puține ori au și reușit. Iar când spun ”toate șansele”, mă refer și la acest spațiu generos pe care îl oferă internetul prin site-urile culturale.