Am plăcerea de a vă anunța apariția unei noi cărți semnate de Aurel Pop

"Calvarul cuvintelor" a apărut la sfârșitul anului 2006, fiind publicat la editura Risoprint din Cluj-Napoca.

Traducerea în limbile engleză, germană și maghiară aparține lui Johann Josef Soltesz iar versiunea în limba franceză apare în semnătura autorului.

Prefața este scrisă de Nae Antonescu.

La lectura volumului mi-am exprimat opinia în rubrica: "Promenada-n cărți", Revista "Argos", nr. 19, ianuarie, 2007.
(www.revistaargos.tk) pe care o voi reda mai jos:










IPOSTAZE SUPRAREALISTE ÎN CRONICA TRECERII PRIN „CALVARUL CUVINTELOR” LUI AUREL POP



Grație elementelor de stil, compoziție poetică și tipologie, găsesc în volumul „Calvarul cuvintelor” – Editura „Risoprint”, Cluj-Napoca, 2006 - o continuare ideatică a eseului poetic, așa cum am spus la momentul lecturii, cu referire la cartea de debut, „Pelerinaj de secesiune”(2004) aparținând poetului sătmărean Aurel Pop. Aceeași lume suprarealistă, suspendată între decoruri urbane, simboluri scăpărând printre personificări de concepte devenite aproape personaje sau martori figuranți ai trecerii poetului prin secvențe de timp consemnate și nu în ultimul rând, aceeași plastică fluidă cu imagini sacadate sau suprapuse în poeme. Dincolo de stilul păstrat în compunerea versului „Calvarul cuvintelor” este o continuare a volumului precedent și prin tematica „pelerinajului” exploatat și aici. La nivel de prezentare a textelor, volumul aduce în plus, pe lângă traducerea în limbile engleză, germană și maghiară și o traducere și în limba franceză, gest salutar pentru că astfel volumul se oferă ca lectură unui public cât mai larg.

Cititorii tentați a-i acorda lui Aurel Pop instanțe de univers poetic oniric, apropiate suprarealismului naumian, vor fi, la o lectură integrală, combătuți de însuși caracterul de cronică sau însemnare lapidară în poeme, a momentelor marcate de impresia unui timp al scrierii dilatat sau condensat în imagini, am putea spune. Prezențele personajelor cu trăsături și accente rurale, pe de altă parte configurează „lumea” pe care poetul o observă și o consemnează în trecerea sa prin presupusul calvar al cuvintelor. În mod minimalist, prin descrierile fracturate sau grabnice, ici-colo se conturează câte un portret de femeie, țărancă, atât doar cât să amintească de tablourile lui Grigorescu, pentru că în momentul următor, tabloul impresionist se metamorfozează într-unul de tip sur-realist, cu elemente temporale curse, alunecoase, deveninde ori fotografii cu o cromatică actuală, modernă, ce caută a fi prezentate în monocromia timpului fugar: "clipa e un fragment în care se vindecă / fardul țărăncii rămas într-o poză crește conturul / uitării secat de ursită pare un zid văruit într-un / moment de liniște desprins din negoțul cuvintelor" ("pelerinaj de secesiune în căutarea amiezii"). Sau accentul pus pe a imaginea istorică a țăranilor și dăinuirea lor, consemnată cu inserții de treceri rapide din spații și locații diferite, ca sursă a compoziției poetice comparativă de pildă cu metafora focului poetic aprins de personaje neutre, precum "fochistul centralei termice" ("inepuizabila materie primă a poetului").

În context minimalist versificația poemelor este și acum una lipsită de punctuație, excepție făcând câteva poeme, de pildă: "calvarul cuvintelor sau cele șapte dureri ale poetului", cochetând cu personaje arhetipale venind din milenarismul religiei creștine și preluând fragmente de istorie de la Eva și până la Răstignire: „cu privirea pleoștită adam stă și se miră / goliciunea femeii pare un mit / durerea și truda pedeapsa-i supremă / și totuși evele mai mușcă din fructul oprit". O trimitere biblică la actul îndemnului aruncării cu piatra într-o Maria-Magdalena contemporană autorului întâlnim și în poemul cu tiltul de dimensiuni vaste:
"biciuirea cuvintelor după fapta poetului
sau cum poate fi pusă într-o situație penibilă
o tânără văduvă roșcată (aflată sub lege)
după o noapte petrecută într-o parcare
iar lui dumnezeu i s-a făcut milă iertându-i păcatele"

după cum afirmam, în monologul suprapus epicului consemnat printr-un act prezent al văduvei ce va fi condamnată aidoma păcătoșilor, amintind oarecum și de personajul principal feminin din romanul care l-a făcut celebru pe Nikos Kazantzakis, "Zorba Grecul".

Dintr-o asemenea călătorie nu putea lipsi "poemul-cal" trecând prin herghelia cuvintelor sau tovarășul cabalin de drum al poetului: "și mă întreb de ce se mai înhamă // la trăsuri pentru trudă sau bal drumu-i suferința și lumina lor / orișiunde vom avea nevoie de cal / poem decupat din herghelia cuvintelor" ("poem decupat din herghelia cuvintelor").

Pe alocuri, cu întoarceri înspre originea unor legende sau a unor basme, precum "Albă ca zăpada" sau a poveștilor populare românești, volumul rezervă nenumărate surprize epice și ficționale prin consemnarea unui prezent și al unui trecut, într-un tip de monolog conceptual, încheiate uneori aforistic: "faptele suportă doar hârtia fluturată-n vânt" sau "speranța-i semnul libertății de-a învinge" ("semnul libertății poetului descoperit într-un site pe internet"). Excesul de imagini suprarealiste nu îl va împiedica pe poet să configureze un reușit final de poezie cu întoarcere la romanul lui Sadoveanu: <<țărăncile-n blugi întorc privirea semaforului / fără suferință inima aleargă prin camerele ei aud / strigăte pentru salvarea stării de echilibru în spațiu / ce mioritic plâng munții la strungă cineva îmbrățișează / cuvintele „am să vă spun copii povestea unui...“>> ("ca și cum strigătele vitoriei lipan ar fi refrenul unui bocet"). Þăranii coboară din balade, livresc și din imagini consacrate ale trecutului: "șalaga intră triumfătoare în mediul urban precum țăranul / cu coasa în lanul cu grâu sau mihai viteazul călare / în alba iulia de câteva zile coboară oierii din balade..." ("pelerinaj în căutarea ciobanului care și-a pierdut oile") ori poezia "love story sau ceva asemănător".

Revelând și o sensibilitate aparte, poetul nu va exagera doar creând o abundență a trimiterilor livrești și impersonale, ci va arăta cum transferul emoției se poate realiza la nivel de gesturi, impresii cuvinte, lucruri, ce prind însemnătate majoră în poem, de pildă un grăitor moment poate fi surprins în așteptarea celor ce călătoresc, aici și dincolo: "mama își piaptănă răbdarea plimbându-se / de colo-colo pe un peron / loc de muncă al celor calificați în așteptare / ochii întinzându-i-se pe șinele / ce aduc ultimul tren / la întâlnirea dintre mama și tata / se sărută cuvintele afișate pe frontispiciul gării" ("așteptarea sau întoarcerea tatei din război"). Fără îndoială, acestea toate sunt constatări, curgeri ale timpului, pe care Aurel Pop le consemnează într-un volum nou de poezii, unde cuvintele participă ca "însoțitori ai poetului", trecând cu viteză atemporală prin memorii ancestrale, drum ce în armonia străbaterii lui, nu poate duce decât la firescul unei deveniri, pe care poetul și-o asumă și pe care o vom descoperi în volumelele ce vor urma.



Ianuarie, 2007
Adina Ungur