agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-02-11 | [This text should be read in romana] |
Cenaclul Agonia.ro va continua sâmbătă 17 februarie, orele 14.00, la Café Deko, în incinta Teatrului Național București, cu un duet incitant de poezie – Alice Drogoreanu și Andu Moldovean. Moderatorul acestei ediții va fi Marius Marian Șolea, iar cronica va fi întocmită de Traian Rotărescu.
Alice (Neverending) – este o prezență nouă È™i plăcută pe agonia.ro; citând din cum se autoportretizează în biografia sa, „munceÈ™te, scrie È™i citeÈ™te; n-a publicat nimic, nicăieri; e new-born. Din mai 2006 se dă huÈ›a pe Agonia. Asta poate fi o biografie." Andu (Bobadil) – poezia este pentru el o pasiune, alături de astronomie, folk, yoga, teoria jocurilor. Este unul dintre autorii binecunoscuÈ›i pe site-ul nostru, unde a intrat în anul 2003. A fost publicat în «Antologia poezie.ro», noiembrie 2005. O viață frumoasă È™i mulÈ›i ani de poezie, îi dorim astăzi, 11 februarie, lui Bobadil, de ziua lui! *** Vă prezentăm textele autorilor, iar noi ne vom pregăti instrumentele de analiză È™i vă aÈ™teptăm impresiile, comentariile, părerile în spaÈ›iul alocat comentariilor, sau pe adresa [email protected], dar mai ales sâmbătă, cu noi, la Cafe Deko. Tot pe aceeaÈ™i adresă puteÈ›i trimite textele dumneavoastră care vor fi prezentate în următoarele ediÈ›ii ale cenaclului. Cine doreÈ™te, dintre participanÈ›ii prezenÈ›i la cenaclu, să ne ofere o lectură a propriilor texte, la finalul întâlnirii noastre, este binevenit! *** Alice Drogoreanu fă tu cafeaua lumea e turbată eu m-aÈ™ fi oprit aici după ce m-am trezit cu părul ud stors È™i cu ochii roÈ™ii de atâta uitare am uitat că la impresii artistice nu stau foarte bine mâna aia pe faÈ›a mea nu aduce decât dimineaÈ›a acum baschetul meu roz aÈ™teaptă o chemare, ceva ca È™i cum drumul prăfuit se închide la o margine de trotuar unde stăm noi È™i povestim cum suntem care tu care eu care noi care face cafeaua înseamnă că iubeÈ™te, nu? ca să faci primul pas È™i eu să nu rămân totuÈ™i în urmă mai mult sau mai puÈ›in ar fi trebuit să miros necunoaÈ™terea decât că în loc să dau din coadă mie mi s-a făcut frică fă tu cafeaua acest efect ciudat это странное влияние MiÈ™a, alege celulele cu grijă pune deoparte s-avem È™i peste iarnă È›ie nu-È›i va mai clătina capul eva să È™i-o tragă până leÈ™ină eu să dau drumul cailor verzi pe pereÈ›i toate experimentele să învie printre sticle cu votcă peÈ™tii exotici È™i sare grunjoasă e bine e cald suntem toÈ›i suspină samovarul MiÈ™enka am cartofi copÈ›i murături È™i pâine rotundă fierbinte dă drumu’ la câini răstoarnă-mă pe stinghia mesei suflă în lumânare strânge-mă în suflet tare tare urlă lupii în zori aburii se ridică din plapuma roasă nimeni nu È™tie ce se va întâmpla mâine miros a lup miros a acasă pune celule să ne crească viaÈ›a vorbeÈ™te-mi în rusă vorbeÈ™te-mi în rusă să iau accentul să-l învârt în minte zâmbind prin fum fluenÈ›a ta e o apă caldă pe care o È›ii strâns la piept ar trebui s-o merit sau să mi-o iau sub È™uviÈ›ele mele pare să se nască dealul cu rufe albe în vânt gustul libertății mele lenevesc în haine moi cu picioarele pe pervaz spre ploaie aÈ™teptând într-un spaÈ›iu fără miros să te mintă gesturile mele nici ele nu È™tiu rusa È™i aÈ™a mi se face dor de o viață tragic ca È›ipetele de pescăruÈ™i din vene viaÈ›a aia vrac vorbeÈ™te-mi în rusă aceasta nu este fotografia altor noi aceasta nu este o casă treptele nu vă vor uÈ™a tace în nasul străzii vremurilor dintr-un iatac coapse de femeie tac din icoanele altor iubiri mă gândesc într-o strună cum versurile încrustate în pereÈ›i sunt clipele altor purități altor râsete È™i altor mângâieri recitate în genunchi de mătase pe argint de tăviță stau cana zaharniÈ›a cafetiera È™i-o linguriță de atâția ani prin muzeul ăsta îngropat sub draperii soarele nu vine să adoarmă în fotoliu n-ai să È™tii niciodată paÈ™ii ce te aÈ™teaptă în papucii de sub birou aceasta nu este o casă încastrată în fotografia altor noi diferenÈ›e răsturnate sună mai bine live sau love? sau le facem fedeleÈ™ pe amândouă? nu vezi? cuvintele nu spun nimic nu se chinuie gura nu resimte plăcere sunt surde mai bine comandă ceva un cocktail să roteÈ™ti umbreluÈ›a între degete s-o fărâmi povestind bucățele de aventuri fără însemnătate amintiri aiurea cu fineÈ›e infinită te-aÈ™ mânji de jos pînă sus urăsc È›ip iubesc nu doare e cool se aud diferenÈ›ele asta e clar răsturnate tribul focul roata urlă plângi murmură-mi în ceafă sau cum dracu s-o face în situaÈ›ii de-astea îți pleznesc coapsele lipite ilicit fă-mă să mă simt devastată eu fiind o simpatică drăguță dezosează-mi cu încetinitorul viorile din È™ira spinării acest suflet este o traducere Limbaj ParÈ›ial Articulat ceva concret decojeÈ™te cuvinte ca o portocală cojile arată mereu mult mai estetic ca miezul sărutările aveau durata respectabilă o parte din tine respira pe nas iubire absolut acceptabil o, doamne! câtă teorie iubirea sănătoasă trainică matură ha! ca È™i cum există departament de metrologie undeva la instrumentare sofisticate se determină valoarea puritatea acestui concept ponosit doar o fază abrupt ca un pumn în burtă o încântare gâtuită o firitiseală de sine crispată space space într-un lung È™ir de gâfâieli o manipulare ordinară un joc cu reguli clare dacă tu faci asta È™i eu fac aÈ™a lui rimbaud nu-i păsa daca A e roÈ™u sau verde îl vedea ca atare asta-i tot diferenÈ›a dintre acel ce rămâne È™i acei ce pleacă se tratează înăuntru acest suflet este o traducere my fair lady latex simphony în prima zi apăsa fiecare deget cu grijă pe pielea călâie È™i roz È™i de tot atâtea ori se mira încântat ca un copil doamne ce elasticitate o aÈ™eza în faÈ›a oglinzii să-i arate cât e de frumoasă îi citea filozofie buzele ei luceau stins glossul era de bună calitate peluza se uscase È™i nici caniÈ™ii doamnei îmblănite de vizavi nu se mai piÈ™au dimineaÈ›a pe ziarele de pe trepte geamurile se retrăgeau în faÈ›a străzii odată cu restul casei din patul mare Fiona trona liniÈ™tită ea nu spune nimic niciodată È™i înÈ›elege tot aproape c-o putea auzi cum îl roagă încet să nu mai fumeze aÈ™a mult fascinat din cadă îi supraveghea strategic jumătate de coapsă È™i uÈ™a de la intrare pânzele de păianjen se lăsau lin pe clanÈ›e în dimineaÈ›a asta s-a trezit cu pieptul uÈ™or o jachetă verde verificat roÈ›ile la maÈ™ină o eÈ™arfă pentru fiona, obligatoriu ochelari de soare merităm un cocktail la club montepulciano, iubita mea Fiona zâmbea misterios zâmbetul era veritabil mâna ei de latex era teribil de sinceră Venus fără Don't forget about me, don't forget about te porÈ›i ca È™i cum ai È™ti cum trag umbra uÈ™ii după mine încet să nu te trezesc te porÈ›i ca È™i cum ai È™ti cum rămân în urma ta genunchii roÈ™ii de plâns te aud cum culegi gesturile mele ca pe-o femeie frumoasă ca È™i cum ai È™ti că n-are braÈ›e care să mângâie care să cânte m-aÈ™ fi înghesuit în ochii tăi să-mi citeÈ™ti din carte cum am fi putut trăi aÈ™teptând aceste mici ore soarta ne învârte cu o linguriță de argint degetele se fac rotocoale în jurul genunchilor o dată de două de trei ori o nebuloasă clasică pe care ne petrecem suspendaÈ›i nu se È™tie cum de nu cădem unu-ntr-altul când toate clipele vor fi la fel tu îmi vei uita numele îmi scriu cum te porÈ›i ca È™i cum ai È™ti că ai mâinile goale azi/ când / acum the last reason to make this last for as long as I could ziua asta e ca mine plânge o ploaie în neÈ™tire o teorie goală cu picioare moi pe un drum gol miÈ™a asta se duce pe drumul lung lung spre casă abia acum văd păsările negre valuri valuri se năpustesc peste È™osea milioane de bancnote negre nu poÈ›i ajunge la ele oricât te-ai înălÈ›a le prinde oricine aÈ™teaptă să-l atingă am să ajung a_casă când vom fi noi È™i vom fi singuri noi când te uiÈ›i la mine nu mă pune pe-o hârtie nu mă netezi într-un cuvânt adună-mă căldură în braÈ›e miÈ™a ar fi frumos scrie-mi o poezie cu ochii te rog acum scrie-mă mie despre lucruri simple vise sau poveÈ™ti I'll rise to the occasion zvârli È›igarea în urmă noaptea suna a răcoare pe È™ira spinării doar È™edeam ascultând maÈ™inile care treceau dispărând printre dealuri fără încetare mă uitam pentru prima oară cu adevărat la o fată era desculță È™i mică într-o rochiță È™uie 2 fâșii de cer mă uitam în 2 fâșii de cer s-au spus multe poveÈ™ti unele nostime câteva triste lucruri simple mici ce visa numai ea È™tia asta aveam să aflu È™i eu mult mult mai târziu cum priveam un È™ir nesfârÈ™it de porumbi mai înalÈ›i ca mine tăcuÈ›i mai tăcuÈ›i ca mine nici un glas nici o miÈ™care aÈ™teptând să se nască o imagine rătăcită în mijlocul lanului È›i-aÈ™ fi spus o poveste nu un vis pentru că visele se rup în lumina dimineÈ›ii aÈ™a cum cineva îți rupe în două inima presupun că era ceva frumos totul pentru că m-am trezit zâmbind acum È™tiu că ai să mai vii în lumea mea *** Andu Moldovean nu scriu poezie ascultam povestea vieÈ›ii mele spusă pe îndelete de un alt bărbat într-o seară la un foc de lemne îmi amintesc era octombrie târziu È™i toÈ›i strugurii aveau gust de iubire coaptă am spus atunci că Soarele răsare È™i apune numai pentru că noi doi anume eram acolo pentru a-l privi pe dealurile de la Cernavodă nu scriu poezie am observat cum Soarele răsare È™i apune mereu în acelaÈ™i decor doar povestea vieÈ›ii mele încet a ajuns un fel de bârfă în gura tuturor. samsara în ultima vreme vorbim tot mai puÈ›in respirăm parfumul din ceasornicul vechi al bunicii cu gestul cu care odinioară desfășuram aÈ›a ce abia mai È›inea zmeul agățat de noi pe atunci vorbeam mai mult în anecdote cum ar fi cea cu animalele de pradă sau cu datul peste cap în ultima vreme simÈ›im tot mai puternic atacul zburătorului de la marginea patului înciudaÈ›i pe siguranÈ›a lui că vom face mereu È™i exact ceea ce ne spune el, care nici măcar nu poate să concentreze altceva decât ciment peste slăbiciunea noastră dintre clavicule risipindu-l apoi cu o suflare ca pe frunziÈ™ul veÈ™ted în ultima vreme adormim pe la È™ase cu mâinile împreunate vârtej peste ritmul din creÈ™tet alcatraz aÈ™a începe o priveliÈ™te nocturnă un curcubeu de fier cu picioare golden gate la un moment dat nimeni nu mai citea doar câteva mii de oameni dădeau double-click la fiece secundă miza desigur creÈ™tea dar paznicii mâncaseră atât nu mai puteau zbura imaginea continuă tu străbaÈ›i curÈ›ile taciturne cu o mantie de ace pe umerii păgâni aud ai răsucit o cheie împotriva moralei ai rostit numele meu o grămadă de cuvinte sparte È™i-apoi fugi! (...îmi amintesc la un moment dat am dat de o insectă care È™tia să despletească silogismele păianjenului) m-am oprit È™i am recunoscut nu e simplu să poÈ›i alerga cu-adevărat departe el rafa am strâns lemnele împreună cu ceilalÈ›i È™i am plâns sub fumul focului printre ciorchini erau umbre-nghesuite vedeam demoni în gobi niÈ™te cărÈ›i însemnate de armele lui priap È™i mi-era sete... nu suntem bogaÈ›i decât în oase spuse unul dintre noi druidul È™i-a uitat creanga de vâsc înfiptă-n timpul meu fecioara lui somnambulă mă învață È™i azi să văd cu ochii-nchiÈ™i nicidecum priveÈ™te (îi spun sau mă aude el) prin case ne-ncolÈ›eÈ™te din ungherele-nchise-ale-rostirii o populaÈ›ie lacustră È™i sărată locuind într-o silabă-ntreagă È™i în toate numele care o neagă querida obiÈ™nuinÈ›a moare greu querida iar la morgă se disecă mereu de două ori prima dată la masa de seară cu lumânări piÈ™coturi È™ampanie È™i cu ce vrei tu o frumuseÈ›e goală È™i adorabilă întinsă pe masă timpul È™i epifaniile lui a doua oară se întâmplă mai în liniÈ™te la masa de scris o lumină mică în colÈ› abia născută din apă aburul feminin al plantelor se ridică de parcă eu È™i dublul meu am fi egali unul È™i acelaÈ™i, exilaÈ›i în pământ fiind pământ de parcă ar fi penurie de morÈ›i pe lumea asta querida de parcă ar fi numai moartea care nu ajută la nimic fiindcă vorbeÈ™te de una singură don juan nici stelele pe cer nici orizontul crepuscular doar niÈ™te statui care păzesc un sunet de tobă în seara asta vulturul e singuratic măcar atât don juan nu-i lăsa pe hoÈ›i să-È›i taie armele tu vei fugi în jurul lumii urmărit doar de un È™arpe uriaÈ™ câte temple È™i niciunul nu e casa mea... o să È›in lumea pe cap È™i am să fiu femeile cărând bucate! preoÈ›ii lucrează icoanele grafitti mai nou iar slujitorii lor vând relicvele tale don juan fără să È™tie că fac avere casa mea în casa mea morÈ›ii sunt mai mulÈ›i decât viii mama, copilă orfană de mine o scrisoare de dragoste cu două-trei acolo greÈ™eli de ortografie: privighitoare, cățea, furnică ne-hotărâtă, provedinÈ›ială o pâine din care am tăiat câte o felie în fiecare zi cu lama cuÈ›itului ei atârnat de cuiul din bucătărie o mătușă, fecioară bătrână È™i somnambulă mă învăța să văd cu pleoapele strânse È™i bunicul surâzând în cădere pe sub mustaÈ›a lui primită moÈ™tenire probabil de la avram iancu legat cu cătuÈ™e de stănoaga alcoolului tata pleca È™i venea mereu printre niÈ™te focuri uriaÈ™e de tabără de pe scândurile unei staÈ›ii de tramvai năpădite de muÈ™te într-o dimineață i-am strâns într-un prosop trupul negreÈ™it acum voi pune pe umeri paltonul È™i voi pleca din casa mea È™tiu că mulÈ›i vor râde de mine pe stradă odată ajuns băieÈ›i È™i fete în tricouri lejere frumoÈ™i ca o promisiune pentru la vară când va fi cald mă vor considera nebun dar ce mai contează? pe mine acum mă aÈ™teaptă altundeva altă / numărătoare violet de paris dincolo de numărătoarea paÈ™ilor mei printre nimicuri cineva inventează lanÈ›uri pentru roÈ›ile memoriei (cu fiecare trecere paÈ™ii mei devin nisip gestul tău de pasăre fără puls) mi-ai iubit numai moartea adulmecând printre toate ceasurile rele mereu acelaÈ™i strigăt de ajutor cu mâinile-amândouă pâlnie la gură aÈ™teptarea crescută ca o nebunie în carnea mea de tun neputinÈ›a prăbuÈ™ită din cerul îmbrățișării o ploaie radioactivă peste nisipul din pantofii tăi am adormit pe sânul tău visând, am văzut lumina aceea violetă o limbă de dumnezeu la pubertate care se răstea la mine pentru că toate celelalte lucruri pieriseră demult la ivirea noastră chez moi daÈ›i-mi înapoi ce mi-aÈ›i furat! urla băiatul îngenuncheat cu faÈ›a către lună eh... ce sfântă lâncezeală, un e.t. stă picior peste picior È™i îmi dictează niÈ™te versete la o cafea pe când tu îți pregăteÈ™ti recenzia la ultima ediÈ›ie din evangheliile gnostice uite, se apropie deja iarna È™i pun pariu pe ce vrei tu că începând chiar de anul ăsta Iisus se va naÈ™te peste ocean de acolo încep cu adevărat maidanele istoria mersului nostru pe sârmă adunată într-un bob de fasole dar ce să-i faci? între noi va palpita mereu un suflet de spartan mort la termopile învârtind la nesfârsit roata dar combinaÈ›ia e al naibii de-ncurcată iar tu È™tii că eu am fost mereu cel din urmă chemat È™i asta doar pentru că sufăr de acromegalie sunt greoi la cățărat iar de la etajul unde locuiesc toate nopÈ›ile îmi par la fel, niÈ™te morÈ›i care mă salută cu un rictus ca să le pot vedea bine dinÈ›ii de lapte È™i mă panichez futu-i mama mă-sii mă aplec peste balustradă îmi vine să vomit pe trecători iar ăsta ar fi un gest mai impudic decât un schit intelectual orice ai zice strada asta chiar bate pasul pe loc stimată Doamnă tăcerea s-a născut odată cu mine mult mai târziu mama îmi povestea cum a trebuit să împărÈ›im acelaÈ™i pat de spital unde toÈ›i nou-născuÈ›ii din preajma noastră erau în genere gălăgioÈ™i tot mama mea aceeaÈ™i care azi tace chiar mai mult decât noi doi laolaltă mi-a arătat o fotografie (veche de 14 ani) cu o fetiță în alb È™i negru È™i mi-a spus atât e sora ta iartă-mă, È™tiu că sunt distrat poate că mi-aÈ™ aminti sumedenie de alte poveÈ™ti dar mi se pare că te cunosc de undeva tu râzi aÈ™a de frumos râzi de mă faci să jur că dinÈ›ii tăi nu au muÈ™cat în viaÈ›a lor din altceva decât din lapte È™i îmi spui că nu pricepi nimic habar n-ai cine sunt poate că ai dreptate... pe undeva, eu am pierdut un amănunt cred că îl È›ineam atârnat de brelocul meu din piele copilul afroditei plânsul în somn firul de ață-ntins între două pahare de-ngheÈ›ată cântatul din frunza uscată de toamnă Stimată Doamnă, *** foto articol reprezintă: "Las Lágrimas de Boabdil" (lacrima lui Boabdil), de Jesús Pozo {Legenda lui Boabdil, ultimul rege maur din Granada, este încă vie. După cucerirea oraÈ™ului de creÈ™tini, în 1492, el a fost condamnat la exil. La plecare, s-a întors È™i a privit pentru ultima dată înspre Granada, a plecat capul È™i a început să plângă. ÃŽn acele momente È™i-a adus aminte de vorbele mamei sale: "Nu plânge ca o femeie pentru un lucru pe care nu ai fost în stare să-l aperi ca bărbat!".} |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy