Motto: „pe drumul de costișă ce duce la Vaslui” venea Cultura nimănui

Unul dintre clișeele ce au bântuit opinia colectivă autohtonă postrevoluționară se referă la iremediabila (spun unii sociologi pesimiști) alergie a tinerilor la cultură. Că de! imberbul român strănută la polenul rimelor și îi apar bube la dramatizările după Dinu Săraru.
Am fost, pe rând și la grămadă, catalogați ca inculți, flegmatici, infantili, exibiționiști, insurgenți, internetoți (Luca Pițu), neserioși, mcdonaltizați, manelizați, becalizați, vadimizați, tanacizați, cristiantheodorescizați, monamuscalizați, mirceaiorgulizați, etc. Nimeni, dar nimeni, nu s-a gândit că refuzul tinerilor are și o explicație, de negăsit în DEX-uri și DOOM-uri. Dar cine să caute. La o adică, de ce atâta efort?, pentru ce atâta bătaie de cap, și pentru cine, ăia...viitorul țării, se duce dracului și țara asta cu tinerii ăștia și gata, am rezolvat problema. Hăhăăă cum era pe vremea noastră... Cum era? Boemă?, este și acum, deci pică. Două ore de transmisie televizată, unii dintre noi nici acum nu avem televizor din principiu, BPT-ul cenzurat, avem ego proză necenzurată, table și șah în parc, wist și domino pe www.doizece.ro, literatură orală, avem cenaclu on-line, cozi la lapte, downloadare limitată, teatru pe „Marile Scene”, teatru alternativ în baruri, concerte la casele de cultură, stand up comedy pe scene improvizate, cenacluri păunesciene, cenacluri arhivate și libere, Casa Poporului, malluri, aprozare, megamarketuri, cinematograful X, multiplexuri, Cartea Rusă, colecția Cotidianului, Angela Similea, Luna Amară, Sabin Bălașa, Gorzo și Ciulache, A. Toma și E. Frunză, Dan Sociu și Elena Vlădăreanu, Sergiu Nicolaescu, Cristi Puiu... Da!
Nu este o formă de adaptare ci una inerțială, nu neapărat un upgrade ci o afinitate la un alt mod de culturalizare.
Afirmațiile ireductibile de genul tinerii nu vin la teatru, tinerii nu citesc, tinerii nu fac aia, nu fac aialată, fac numai rău. Nu pun degetul pe rană, ci nasc plaga. Faptul că vedem cultura prin altă optică nu înseamnă că suntem varză la acest capitol. „Dacă nu îi văd nu există” (citat din memorie și deci ușor incomplet) zicea Nicolae Manolescu despre literatura virtuală. Nu pot să nu mă gândesc la M McGluhan și la al său consacrat citat: „devenim ceea ce percepem” și să nu fac o analogie simplă suntem noi...domne!. De ce să stau să explic că există, că este cât se poate de palpabilă, că exodul acesta este doar zgomotul de fond ivirii unur individualități notabile în literatură, că aceasta literatură există, că scurtmetrajele noastre încep să câștige multe multe premii, că tinerii încep să se facă auziți, Păducel, primarul Petrilei, tot nu o să înțeleagă ce e artă și ce simbol satanist, de ce să stau să fac asta, dacă nici ei nu o fac în sens invers. R. Escarpit observa că nu există socializare fără comunicare. Atunci nu o să dau vina decât pe lipsa comunicării intergeneraționiste fără să fac apel la clișeizatul conflict între generații.
Cam asta e cu arta convețională ce dă mâncărimi de piele tinerilor. S-au săturat. Au ales calea care le făcea cu ochiul. Arta a învățat ce înseamnă relații publice și happeninguri. Arta și-a arătat sânul ca Janet Jackson și a strârnit valuri. Rezervările la Greenhours se fac cu zile înainte și ai multe șanse să nu găsești un loc, la Poeticile cotidianului vin zeci de oameni, cenaclul Deko a strâns peste 50 de oameni într-o singură ediție, cifra de afaceri a editurii x a crescut simțitor, „Perforatorii” lui Augustin Cupșa s-a vândut în peste o mie de exemplare, poezia a început și ea să se vândă, culmea, paradoxal, dar așa e. E un drum bun, nu o fundătură plină de expectorațiile celor care nu vor să se adapteze și să înțeleagă că apetitul tinerilor nu mai poate fi sensibilizat cu genul de cultură pe care o asimilau pe nemestecate părinții lor. De ce?, pentru că nici părinții lor nu erau fanii culturii părinților lor și așa mai departe... Cultura noastră nu mai arată ca un „viloi în care nu locuiește nimeni” (Cristian Tudor Popescu), ci este un colțișor comod, călduros, în care noi chiar ne simțim bine.
Studiile de rating și share sunt într-adevăr destul de sinistre (vezi portalurile net specializate, ori Ion Stavre, Reconstrucția societății românești prin audiovizual, editura Nemira 2004), însă apelez la întrebarea lui Adrian Dinu Rachieru (Globalizare și cultură media ed. Institutul european) dacă noua cultură mass-media va înlocui (fraudulos) Cultura? Nu o va face pentru că arta neconvențională este o alternativă din ce în ce mai frecventată. În plus spectatorul programelor de divertisment ieftin nu face parte din targetul artei, iar cultura pentru mase este un concept comercial pe care ar trebui să-l relaxați. Cultura nu este o mâncătoreală de semințe.
Cultura, Muc cel Mic al bugetului României, s-a emancipat și a creat mode. „o cultură care nu dă naștere la mode este o cultură statică” (Umberto Eco, Cinci scrieri morale, ed. Humanitas 2005). Corelat iarăși cu un citat autohton „Modele trec, demodații rămân” (Augustin Buzura intervievat de Daniel Cristea Enache, Sertarul scriitorului român, ed. Polirom 2005) mă întreb, primejdios, la final, „eu cu cine( naiba să) votez?”.
Arta din baruri nu este șpriț cultural, (titlul unui articol difuzat de mediafax), arta neconvențională nu este beție boemă, arta contemporană este fenomen mondial, defazat ce-i drept, dar este, există, ființează și reverberează în mulți tineri. Rezonează cu noua ordine socială. Aferim.