agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-04-19 | [This text should be read in romana] | Maria este profesoară de matematică, o înclinare care, se știe, cel puțin din cazul lui Dan Barbillian, are legături secrete dar extrem de fructuoase cu poezia. Pînă să afle de poezia niponă - lucru întîmplat după mărturisirea sa aproape miraculos în 1992, de Nașterea Maicii Domnului, cînd, după ce a ascultat o emisiune radiofonică, o prietenă i-a dăruit tocmai cartea referitoare la haiku despre care se vorbea la radio - a scris, doar cu obșteasca pornirea a românului, poezie. După acest moment de revelație, după spusele ei, s-a îmbolnăvit de spiritul haiku-ului. A publicat în numeroase reviste de la contribuții de specialitate la poezie și enigmistică și activează pe mai multe site-uri literare. Este laureată a mai multor concursuri de poezie, dar cele mai valoroase distincții sînt locurile I la concursurile de haiku din 2006 ale revistei SRH și AD VISUM. În volum, a figurat în mai multe apariții colective și antologii de haiku, ultima fiind Flori de tei, apărută la Constanța. În 2005, i s-a tipărit în colecția Orfeu de la Tîrgul Mureș prima plachetă de haiku intitulată Risipa de parfum. Astăzi, Maria ne oferă al doilea volum personal, Culorile viselor, în carea a grupat în prima parte poeme de factură europeană și în a doua haiku-uri în formă liberă. Poemele din prima parte manifestă deja gustul, mărturisit fățiș, canonic și programatic în cea finală, pentru scriitura simplă, lipsită de podoabe inutile și parazitare. Maria se surprinde în rezonanță și în consonanță cu lumea celor care nu cuvîntă, gîndurile ei sînt aidoma înfloririi unei tufe de crizanteme, asemenea vîntului toamnei care se strecoară alinător printre regrete. Interlocutorii ei sînt bobocul de trandafir, frunza de salcîm, ramura de brad. Erosul care-i străbate versurile, surdinizat și transfigurat, este unul care, pe drumul către partener, se topește în natură. Nutrindu-se din nopți cu brumă, din liniști și din stele, el se mulțumește cu mireasma florilor și susurul izvoarelor. Acest exercițiu liric vital transpune comunicarea erotică într-un registru al resimțirii și împletirii cu vibrația cosmică: totul se spune de fapt necontenit și este adresat mereu ființei dragi. Gestul de a-i scrie celui drag devine astfel aproape superfluu: „Cum să-ți scriu cînd prin ochii / mei / trec nori după nori / și plouă uneori?”. Scrisoarea de dragoste e evident redundantă. Cînd „ramura de cireș, / grea de floare, / se leagănă / la adierea / vîntului” și „simfonia albinelor / pornite în căutarea / nectarului / îmi mîngîie / timpanele”, e suficientă o simplă chemare, o chemare imperioasă însă la ordinea firească a lucrurilor: „Iau stiloul și scriu: Vino să vezi spectacolul primăverii! Și semnez.” Erosul a sublimat de mult în „steaua / pe care o priveam amîndoi” și prin urmare e mai mult decît firesc că orice imagine „răscolește / aceleași amintiri”. Veștile vin pe fereastră, scrise pe frunze tremurătoare de cireș, și se imprimă singure pe filele jurnalului. Toată natura e plină de mesaje și semne. Și ele trec lesne prin vămile visului aidoma mărului mare și galben, primit în vis, în grădina tatălui, și preschimbat la trezire în lună. Dar nu cumva toată viața e doar o perpetuă trezire dintr-un vis în mereu altul? Pare firesc ca atmosfera să se păstreze glisînd pe nebăgate de seamă înspre poemul de factură niponă. Orice minuscul eveniment este o ciudată și delicată conexiune cu cel de departe, o ipostază brusc revelată a dorului ca împlinire: „Pe geam, luna îmi scrie / o poezie. / Tu i-ai dictat-o?” Și, așa cum „vîntul piaptănă / pletele cîmpiei”, poate repeta alinător și cuvintele lui. „Mîngîie-mă, vîntule!” – cum faci de veacuri cu lanurile de grîu. Privirea empatică, plină de nostalgie, este mereu în preajma efemerului vibrînd lalolaltă cu virtualitatea petalelor fragile: „Mîine va ninge. / Nu te grăbi să înflorești / caisule!” Dar și cu jocul neașteptat și sprințar al întîmplării pe care-l celebrează cu o spontană bucurie: „Caldă aversă. / De-a valma, din jgheaburi sar / sîmburi de cireș.” Aproape stihial, „Pe cîmpul pustiu, / un suspin rătăcește / plimbat de vînt.” Lucrurile, vremea în sine au ceva de spovedit, o poezie intrinsecă pe care Maria o ajută discret să se mărturisească: |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy