agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-05-25
| [This text should be read in romana]
âĂnsemnaČi ziua când citiČi aceste rânduri cu o piatră de foc, voi care aČi ĂŽncărunČit aplecaČi pe cărČile filozofilor! Cum s-ar putea exprima cel care-i face să amuČească, dacă nu ĂŽntr-un mod pe care ei nu-l ĂŽnČeleg?â (Georges Bataille)
* âStai ĂŽn pagina de veghe, obosit, cotropit de scris, stai şi aştepČi. Un ĂŽntuneric, o stradă, o zi. Să scrii, să te rupi. Asta e. Să te rupi ĂŽn bucăČi, literă cu literă, rând de rând. Fie că ai, fie că n-ai nume predestinat literaturii. Să scrii din orgoliu. Să dovedeşti că se poate. De fapt, o imensă frică de timp, de clipa care o să treacă fără nici o urmă. O chestiune de calendar. O luptă cu ĂŽngerul, cu zilnicul ĂŽnger. Să vadă, să simtă, să ştie.â (Mircea Mihăieş - De veghe ĂŽn oglindă) * Chiar şi pentru un maestru al literei ar fi o sarcină destul de grea, cred eu, să scrie despre această deopotrivă revoltătoare şi sublimă carte a lui Georges Bataille, âMadame Edwarda. Mortul. Istoria ochiuluiâ, apărută la Editura Polirom ĂŽn 2004. Asigurăm traducătorul, acest scriitor ce rămâne veşnic cuminte ĂŽn umbra autorului, aici Emanoil Marcu, de recunoştinČa noastră deplină. Deloc uşoară i-a fost misiunea. Gângăveala printre citatele ce vor urma aparČine unuia dintre cei ce se luptă, atât cât ĂŽi stă ĂŽn putere, cu ĂŽngerul zilnic, ĂŽngrozit la rându-i de clipa ce trece fără vreo urmă. Iată una dintre eternele nedumeriri ale omului: unde ĂŽncepe şi unde sfârşeşte starea de normalitate? Există oare o linie despărČitoare, lipsită de discontinuităČi, ĂŽntre normal şi anormal, ĂŽntre bine şi rău? Ănsăşi definiČia ânormalâ-ului, extrasă din dicČionar, este una destul de ambiguă: âcare este sau care se face, se ĂŽntâmplă ĂŽn mod obişnuitâ e categoric nesatisfăcătoare; sau, luând ĂŽn considerare următoarea explicaČie: âcare este conform cu normele morale, cu legile şi dispoziČiile obligatoriiâ, putem avea certitudinea că majoritatea indivizilor, dacă nu cumva omenirea toată, poate fi acuzată de stări de anormalitate temporară, de săvârşirea unor acČiuni ce nu se ĂŽncadrează ĂŽn sfera mai sus definitului normal. Starea de normalitate este, cred eu, una de acceptare şi cuminČenie, dar complet lipsită de creativitate, adesea adoptată din teamă. Această scurtă digresiune nu se vrea a fi una revelatoare a vreunei taine ascunse, se doreşte mai degrabă a fi luată ĂŽn considerare ca un alibi. âMadame Edwardaâ este o povestire despre erotismul ĂŽn exces, lipsită de menajamente, âun apel dramaticâ al unui om ce execută, nu doar cu tălpile goale ci cu ĂŽntreaga-i fiinČă, acrobaČii pe muchie de cuČit; unul dintre puČinii care âacceptăâ- spune el -, unul dintre puČinii capabili - cred eu -, să nu limiteze ceea ce nu cunoaşte limităâ. O spunere despre cele ce nu se spun, dincolo de âaşa cum trebuie să fieâ sau âaşa cum trebuie să se facăâ. Despre apogeul erotismului şi conştientizarea sfâşierii, unde cel ce ajunge găseşte âNimicul sau pe Dumnezeuâ (Emanoil Marcu), ne vorbeşte âmetafizicianul răuluiâ ĂŽn âcea mai obscenă dintre toate cărČileâ. Convins fiind că spiritul se neagă pe sine devenind, âĂŽn obstinaČia lui, caricatura propriei esenČeâ, Bataille concluzionează: âDacă omul are nevoie de minciună, la urma urmei, n-are decât!â Torturat de adevăr, ne ĂŽndeamnă, ĂŽn repetate rânduri, să privim dincolo de dezgustul şi oroarea faptelor ĂŽn sine; ele nu sunt decât un mijloc, deloc simplu, de a descrie paroxismul senzaČiilor şi sentimentelor, de a descrie una dintre căile ce converg spre acest punct culminant care este cel mai violent dintre deliruri: unde âexcesul orb al vieČiiâ ĂŽntâlneşte pragul morČii. âIată sensul, iată nebunia acestei cărČi delirante: miza acestei povestiri e ĂŽnsuşi Dumnezeu, ĂŽn deplinătatea atributelor sale.â Cine nu va putea pătrunde câtva din esenČa acestei afirmaČii, ĂŽşi va lua probabil o doză considerabilă de lehamite. Ăndemn, cu tot riscul, pe cei ce n-au ĂŽncercat ĂŽncă, la acest slalom printre obstacolele unui erotism corupt, care dezvăluie reflexia unei conştiinČe despre adevăruri ale fiinČei. Poate fi una dintre cărČile preferate, sau una pe care o arunci ori o ascunzi, ĂŽn numele bunului simČ moştenit de la părinČi. Comunicarea ĂŽntr-un mod neobişnuit şi curajos a unor, cel puČin parČiale, adevăruri a riscat excomunicarea autorului dintr-o societate ânormalăâ. âDacă Či-e frică de toate câte sunt, citeşte această carte, dar mai ĂŽntâi ascultă-mă: dacă râzi, ĂŽnseamnă că Či-e frică. O carte, crezi tu, e un obiect inert. Se poate. Dar dacă totuşi â cum se ĂŽntâmplă â nu ştii să citeşti? Ar trebui să te temi...? Eşti singur? Ţi-e frig? Ştii oare ĂŽn ce măsură omul e âtu ĂŽnsuČiâ? Imbecil şi gol?â Dacă o fi adevărat că singura modalitate de a te vindeca de abisul fiinČei este a te cufunda ĂŽn el, atunci această povestire ĂŽşi află menirea. ProstituČia mistuie aidoma unui foc sacru congenital. AdepČi ai ei ĂŽncearcă, cel puČin pentru câteva clipe, fulgurante dar revelatoare, abolirea profanului. Este un ritual. Să zicem că ar putea fi ritualul excesului de viaČă, care, trăită până la epuizarea de conČinut, ajunge faČă ĂŽn faČă cu moartea, ĂŽnfruntând-o cu sticliri intermitente ale unei priviri glaciale: surescitarea simČurilor deschide momente de limpezime ĂŽn gândire. Iar excesul transcende orice argumente, după părerea scriitorului. Prostituata âEdwarda urca...la cer. IndiferenČa gălăgioasă a sălii faČă de fericirea ei, faČă de gravitatea măsurată a paşilor ei, era ĂŽnvestire regală şi sărbătoare presărată cu flori: moartea ĂŽnsăşi era prezentă, căci nuditatea bordelului cheamă satârul casapului.â AlternanČa stărilor de demenČă şi luciditate Čine cititorul sub influenČa unui şoc continuu. Bordelul este cuolarul plăcerii, căptuşit cu oglinzi, călăuzind spre galeria suferinČei. â...oglinzile ce acopereau pereČii şi tavanul multiplicau spectacolul bestial al unei acuplări: la cea mai mică mişcare, inimile noastre frânte se pierdeau ĂŽn vidul imaginii noastre reflectate la infinit". Dincolo, Dumnezeu aşteaptă răbdător. ExaltaČii se autodistrug cu siguranČă de sine, regenerându-se ĂŽn alte structuri spirituale deschise unor noi revelaČii. Orice posibilă revoltă e violent ĂŽnăbuşită dinspre acel Neştiut care ademeneşte fără ĂŽncetare. âEsenČa erotismului este pângărireaâ, ĂŽn dragoste e imposibil să eviČi âprofanarea chipului iubit, frumuseČea luiâ, afirmă Bataille. Dintr-o dispoziČie diabolică, trupului ĂŽi sunt lăsate grade maxime de libertate, fiinČa trăieşte voluptatea saturată de durere. Ea suferă metamorfoze multiple, stările conflictuale ating paroxismul. Omul este animal. El ĂŽşi expune sexul ca o ârană sângerieâ, mereu deschisă, prin care se scurge totul, grotesc şi sublim, trăirii delirante urmându-i un vid absolut al fiinČei. Omul este Dumnezeu: âTremuram, ghicind ĂŽn faČa mea ceea ce lumea are mai pustiu. Eram perfect conştient de comicul sinistru al situaČiei mele: cea al cărei aspect mă ĂŽngheČa acum, cu o clipă ĂŽn urmă... Metamorfoza se făcuse ca o lunecare ĂŽn gol. Doliul â un doliu fără durere şi lacrimi â revărsase ĂŽn Madame Edwarda o tăcere goală. Totuşi, am vrut să ştiu: această femeie, atât de goală cu o clipă ĂŽn urmăâ â cea mai goală şi mai frumoasă dintre femei â âcare-mi spunea voioasă âpuişorâ....â. [...] âAm ştiut atunci â aburii beČiei se risipiseră â că nu minČise, că ea era Dumnezeu.â Personajele lui Bataille trăiesc ĂŽn agonie. Zvârcolindu-se precum viermii, respirând convulsiv, ele vor cu orice preČ, âchiar şi cu preČul vieČiiâ, să meargă mai departe, acolo unde noČiunea de sens se poate concepe doar ĂŽn strânsă legătură cu chinul fiinČei, âĂŽntr-un dincolo negruâ. Autorul ştie că nu poate fi ĂŽnČeles decât de aceia care poartă ĂŽn suflet o rană incurabilă, cunoaşte sărăcia cuvintelor şi ĂŽncetineala frazelor: âDacă nimeni nu va reduce la esenČă ceea ce spun, ĂŽndepărtând veşmântul şi forma, atunci degeaba scriu. (De aceea, ştiu, efortul meu e fără speranČă: fulgerul care mă orbeşte nu va fi ars alČi ochi decât ai mei.)â O astfel de carte este contestată, sau, ĂŽn cel mai fericit caz, acceptată ĂŽn taină. Capriciul personajelor de a ieşi din sfera limitată a condiČiei umane, prin experimentarea inexperimentabilului, le plasează ĂŽn afara orizontului de admisibilitate, provocând iritaČie cititorului. Pentru că cititorul se adaptează mult mai uşor minciunii care stă adesea ascunsă la rădăcina fiinČei morale şi etice. Această minciună este răul sufletesc care generează teama, ura, ĂŽnstrăinarea. Şi totuşi, minciuna obsedează conştiinČa omului âcât de cât inteligent şi stăpânit de acea anxietate morală care este izvorul oricărei creaČiiâ (Jacques Monod). Pentru a-şi domoli angoasa existenČială, omul are nevoie de explicaČii. Lipsa lor dă naştere unei profunde nelinişti. Angoasa este panica nelămurită ce obligă omul la a căuta sensul existenČei, ea a creat miturile, religiile, ea este âneliniştea creatoare a tuturor filozofiilor şi a ştiinČei ĂŽnsăşiâ (Jacques Monod). Bataille experimentează totul cu velocitate, privând cititorul de explicaČii conforme orizontului său de acceptare sau ĂŽnČelegere. Contrastul afectiv ĂŽşi are originea ĂŽn variaČiile fiziologice ale organismului, ĂŽntr-un nivel inferior celui intelectual. Energia sistemului nervos este limitată. Dacă o acČiune o epuizează ĂŽntr-o direcČie, organismul are nevoie de o excitaČie nouă, diferită. Conform teoriei lui ThĂŠodule Ribot, ĂŽn viaČa afectivă există numai stări care se stânjenesc reciproc, se exclud sau se distrug. ViaČa afectivă este determinată de contrastul dintre durere şi plăcere. Ănsă acest contrast este doar o categorie a ĂŽnČelegerii, o formă a gândirii impusă lucrurilor şi acČiunilor, pentru a le da o ordine, pentru a le face inteligibile. Contrastul stărilor sufleteşti este extrem şi permanent ĂŽn povestirea lui Bataille. âEdwarda era dreaptă, călare pe truditor, cu capul lăsat pe spate, cu părul atârnând. Sprijinindu-i ceafa, i-am văzut ochii albi, daČi peste cap. S-a ĂŽncordat pe mâna care-o susČinea, iar tensiunea i-a ĂŽnteČit horcăitul. Ochii i s-au limpezit, o clipă a părut că se linişteşte. M-a privit: ĂŽn clipa aceea, am ştiut că privirea ei revine din nefiinČă, am văzut, ĂŽn adâncul ei, o fixitate ameČitoare. Valul ce-o inunda ĂŽn adânc a Čâşnit sub formă de lacrimi: lacrimile au şiroit pe obraz. Iubirea murise ĂŽn ochii ce emanau o răceală aurorală, o transparenČă ĂŽn care ghiceam moartea. Şi totul se amesteca ĂŽn acea privire spectrală: trupurile goale, degetele ce căscau sexul, angoasa mea şi amintirea spumei de pe buze, totul contribuia la acea lunecare oarbă ĂŽn moarte. [...] Spaima din mine refuza plăcerea pe care ar fi trebuit s-o doresc: voluptatea dureroasă a Edwardei mi-a dat sentimentul unui miracol istovitor. Nefericirea şi febra mea ĂŽmi păreau derizorii, dar ele erau tot ce aveam, singurele porniri generoase din mine, demne de extazul celei pe care, ĂŽn adâncul unei tăceri ĂŽngheČate, o numeam âsufletul meuâ.â âIntroducerea mea e brutalăâ, afirmă autorul, adăugând imediat: âVoi continua... şi mai brutal.â Şi s-a Činut de promisiune! Ăn următoarele povestiri, âMortulâ şi âIstoria ochiuluiâ, deşi se ĂŽntind pe un număr redus de pagini, ĂŽncerci sentimentul interminabilului şi al ĂŽntrecerii oricăror limite. Acest âapel dramaticâ, această mirare a fiinČei care âe aici, fără să ştie de ce, tremurând de frig...â, ĂŽnconjurată de o noapte fără cuprins, se ĂŽncheie cu o sumară trecere ĂŽn revistă a unor âsfâşieri personaleâ, ce pot justifica, la urma urmei, macabrul cărČii. Fiindcă sublimul, ĂŽn genere, ĂŽl ingerăm pe dată, fără a-i căuta vreo justificare logică. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy