O manifestare culturală, oricât de modestă, nu se poate să treacă neobservată – să nu însemne ceva, vreau să spun – darămite o chestiune excepțională cum a fost, este și va mai fi Salonul Internațional Bookarest 2003. Importanța e importanță, ce dacă șade să plouă! Intră omul să se adape, nu stă precum curca la plouat.

Tocmai așa a fost și cu noi: Bogdan Geană: ne!, io cu meciurile, nu scriu io cronici sportive, mă duc la meci, dau să intru, paznicii spun că n-am voie pentru că am geantă, iar în geantă, ce să vezi?! Un dicționar, clar, ce să caute un intelectual dotat cu carte la peluză, când multi-diplomatul, multi-școlitul Mitică Dragomir e în “lojă”? A sfârșit-o bine până la urmă Bogdan. S-a adăpostit într-un “spațiu”, sau incintă publică – relatarea sa e cam confuză pe alocuri – într-o vespasiană ultra-chic din parc și, evident, nu de unul singur ci însoțit de ultima sa cucerire de sex opus, căreia i-a citit din dicționar până la sfârșitul ploii.

Partea cealaltă a comandoului: subsemnații Adriana Camelia Silvia Popp (înaltă, dar numai atât peste media oratorilor din salon), Andrei Horia Gheorghiu (idolul tinerei generații), Adrian Firică (intrigat că de ce?, că tot nu pricepe nimic, pentru că nimic nu-i de capul lui) și Sandra Joantă (nici minoră, nici mediocră, dar cu adidași și scrabble la cap). Ar mai fi fost și alții, care contra 20 000 de mii de lei/cap – pensionarii cu reducere, pe alocuri și studenți… Nici până în clipa de față n-am reușit să ne dumirim de ce-a fost atâta înghesuială pe banii noștri, plus altele, gen: duș acasă, saună-n salon, duș rece la ieșire. Înauntru, unul cu cocoș(el) la pălărie: “aoleu, ce cald îi e sub pene cocoșului meu!” – replică zvârlită unui preopinent din capătul celălalt al salonului, care nu prea avea treabă nici cu cartea nici cu cărțile, ci mima driblingul la baschet, număr netrecut în programul oficial al manifestării, dar soldat cu o poză de familie și cu multe imagini la telejurnal și la actualitățile culturale naționale. Gurile rele spun că Stelică Tănase nu era o clonă a baschetbalistului de frunte al țării, dumnealui conferențiind de-a surda pe cu totul altă scară, iar Onorabilul Cărtarescu –cam sictirit ce-i drept – dădea undă verde unui debut în proză-n Bernea, jucându-se nițeluș și de-a prestidigitatorul ghicitor de as de pică, fie și legat la ochi… În fine, cerem scuze domnului Tudor Octavian, care ședea modest – una cu scaunul – în spatele celor patru titluri ale cărților sale, așezate cuminte dinaintea-i pe o mescioară.
Se putea citi gratis, tocmai de-aia integral, un eseu al lui Eco despre universalizara limbajului, cărțulii cu-nvățături pentru mamă, tată și copii, studii aprofundate și revoltate împotriva Mc.Donaldizării, o suită de lucrări dedicate comunicării, iar contra cost, un ciclu de volume cu învățături și bune maniere pentru începătorii într-ale sexualității – bonus afișul publicitar pentru cine cumpără toată colecția (pe noi ne-au confundat, ni l-au dat gratis).
Morala fabulei: la noi, orice s-ar spune, cultura noastră scrisă e la mare preț. Pentru exemplificare, Andrei a reușit să devină mândrul posesor al unui Oxford virgin (aha! S-ar putea ca, totuși, primirea afișului mai sus menționat să nu fi fost o confuzie!) contra a numai 530.000 de lei, la comparație cu vreo 600.000 și ceva de lei pe care doritorul trebuie să-i scoată din buzunar ca sa aibă DEX pe raft. Acum, că după respectivul “Oxford” rezulta că peste Canalul Mânecii plutește ceața deasă a conservatorismului, iar Imperiul Austro – Ungar e prea mărunt ca să mai poată fi sesizat de privirea ageră a perfidului Albion, nu mai contează cine știe ce, (o fi de la cataracta asta cronicizată?!).
Restul banilor… adică diferența de prețuri dintre cultura scrisă occidentală (edituri cu ștaif, ca: Flammarion, Penguin, ș.a.) și cea autohtonă, care le-am băut de necaz pe ploaie, nu ne-am mai uitat la emisiunile televizate, că erau mistificare a programului oficial anunțat al manifestării, preferând să jucăm tuspatru scrabble până-n zori, fără teamă de C.N.A. și de Pruteanu.

Pescărușul Johnatan Livingtone plana voios pe deasupra cârciumii…iar noi ne asigurasem viitorul beletristic depunând patru bilete galbene de tombolă, pe care ne-am inscripționat numele, prea-ocupațiile și numerele de telefon (pentru Fany!).

25.05.2003


P.S. Ce-i drept, nu ne-am dus acolo în fiecare zi, fiindu-ne teamă că vom fi intervievați, într-un fel sau altul, din pricina aerelor noastre autoriale. Fiecare dintre semnatari a rămas însă cu câte un regret:
Adriana, că n-a apucat să o întrebe pe distinsa doamnă X de unde și-a procurat minunata băscuță din sfoară de cânepă croșetată, iar Adrian, că nu s–a încumetat să o întrebe pe și mai distinsa doamnă așezată, de ce-și rodea unghiile și le băga apoi în portofel…