Câștigătorii concursului “Dragoste (& gheață) de haiku”:



La categoria HAIKU au fost exprimate 30 de voturi (în total au fost votate 32 de poezii, dintre care 17 au fost vazute pe locul I de cel putin o persoana).

Pe locul I (cu 43 de puncte acumulate):

*** Matei Cristian ***

Rece

Singurul sunet -
viscolul dezlănțuit
printre rogojini.

Pe locul II (cu 28 de puncte acumulate):

*** Eugenia Buzatu ***

Un copil

Un copil prinde
fulgi de zăpadă în palme.
Aripi de înger.

Pe locul III (cu 16 puncte acumulate)


*** Elia David ***

Reci

dansând, fulgi de nea
în oglinda lacului –
noi pe o bancă.

În ceea ce privește clasamentul pentru poezie scurtă, non-haiku, lupta a fost mult mai strânsă. Au fost exprimate 22 de voturi (în total au fost votate 35 de poezii, dintre care 19 au fost văzute pe locul I de cel puțin o persoană).

Pe locul I, la egalitate de puncte (13 puncte acumulate):

*** Liviu Dascălu ***

Stropi de noapte

stropi de noapte înghețând instantaneu
pe sânul iubitei
frigiditate

*** Nacsavi Horia ***

Iubire imposibilă

Fulg topindu-se
Respirându-mi sărutul
Prin geam de sticlă

Pe locul II, tot la egalitate de puncte (10 puncte acumulate):



*** Muller Stelian ***

Retro 1

Iubita mă caută în zadar,
Pe lacul înghețat.
Eu m-am ascuns sub sticla-i mată,
Cu altă fată.

Sub semnul intrebarii (amanunte in comentariile de mai jos):

*** Aron Ifrim Saranga ***

Ninge

Suspinul gheții
Mă îmbracă în stele...
Mă iubesc c-un nor.

*** Bibi Ngo ***

La moartea ei

Iris de gheață,
Împietrești în lacrimă
Dragostea.

---

Modul în care s-au calculat punctajele: locul I: 4 puncte, locul II: 2 puncte, locul III: 1 punct.

Întrucât la un moment dat a existat o problemă cu unul din textele propuse pentru concurs, “ascuns” de Radu Lucian, am încercat să realizez și un juriu, care să voteze separat, pentru mai multă obiectivitate, și să îmi trimită votul lor mie pe mail. Din păcate, majoritatea celor pe care i-am contactat pentru a face parte din acest juriu au refuzat din diverse motive (sau nu am primit de la ei nici un răspuns). Cum în plus problema inițială s-a rezolvat de la sine (autorul respectiv modificându-și poezia), în cele din urmă în acel ”juriu” nu au mai rămas decât Alma și Magul, cărora le mulțumesc de altfel pentru sprijinul pe care mi l-au acordat de-a lungul întregului concurs și cărora le-am oferit de asemenea un punct în plus în momentul votului.

Îmi cer scuze încă o dată pentru întârzierea foarte mare cu care public aceste rezultate (am avut însă calculatorul ars până de curând :(.

Permiteți-mi la sfârșit să vă mulțumesc pentru participare, pentru comentariile despre haiku și pentru voturi. Și de asemenea să vă spun, tot cu mare întârziere:
La Mulți Ani!

---

Ne-am obișnuit cu poezia ca eveniment al vietii noastre interioare, doar în registre emotionale de suprafață. Desigur, nu contest acest fel de al fi al poeziei, martor al vieții noastre sufletești.
Cu toate acestea, în alte părți de lume, oameni care nu s-au bătut niciodată de la statutul de « poet » și-au asumat poezia ca oglindă a unor trăiri interioare pe care spiritul occidental recent le consideră străine, fără măcar să aibă răbdare să pătrundă înțelesul universal al acestora.
Haiku-ul poate fi o poezioară distractivă, prin exersarea formei scurte. Dar dincolo de jocul de silabe mai rămân întrebări : de ce peisaj ? de ce doar o imagine fără înflorituri și figuri de stil ?
Ar fi ușor să termin răspunsurile prin a invoca spiritul pragmatic al orientalului, pasiunea lui pentru natură și pentru frumusețea simplă. De ce totuși un pastel în tristih produce vibrații pe care nici o mie de versuri și metafore nu le pot provoca ?
Haiku este o față literara a ceea ce maeștri încercau sa transmită prin ku, (nimicul sau lumea fenomenelor) exersarea lor profundă, atingerea stării de asemenea limpezime interioară încât devenea posibilă perceperea Totului integrator. Școala Zen Rinzai e una din sursele literaturii nipone, iar marii haijini au fost truditori spirituali. Că ne convine sau nu asta, nu se schimbă nimic din frumusețea imaginii și formei haiku-ului.
În orice haiku inspirat exista istoria unei mici iluminări. Fără efort, fără zorzoane, omul recunoaște frumusețea și i se alătură fără prea multe farfaslâcuri mentale. A ține în frâu excesul mental e unul din exercițiile la care te trimite haiku-ul. Iar a-ți asculta inima în liniștea valului, a ploii, a viscolului, e următorul. Ce mai urmează ? Cine are cu adevărat vocația căutătorului va trece mai departe. Dincolo de numărul de silabe, dincolo de prejudecățile și orgoliile rasei albe, dincolo de metaforă, dincolo de dincolo.
Ce s-ar mai putea spune, decât că :

« Vântul pur,
Luna plină de frumusețe,
Nimeni nu le poate picta. »
T.Deshimaru

De fiecare depinde să recunoască sau nu aceasta.


Dan Mitruț