Municipiul Ploiesti, resedinta judetului Prahova, este situat la 60 km. nord de Bucuresti, pe coordonate geografice de exceptie, aria sa fiind strabatuta de meridianul de 26 grade, ce imparte continentul european in aproximativ doua parti egale, iar partea de nord intinzandu-se pana aproape de paralela de 45 de grade (44 grade 55'), elemente ce determina aspectul temperat-continental al climei.

Fata de nivelul marii, el ocupa un semiplatou, in nordul Campiei Romane, la o altitudine medie de 150 de metri.

Suprafata sa actuala este de peste 50 km patrati, urmand sa-si determine cu rigoare perimetrul pe baza noilor legi ale cadastrului funciar si domeniului urbanistic.

Localitatile cu care se invecineaza sunt urmatoarele: la nord - orasul Baicoi si comuna Blejoi; la sud - comunele Barcanesti si Brazi; la est - comunele Bucov si Berceni; la vest - satul Negoiesti si comuna Targsorul Vechi. Pana in 1990, comunele limitrofe intrau in subordonarea administrativ-teritoriala a municipiului Ploiesti.

Aspectul solului si subsolului este determinat de asezarea sa pe structurile vechiului con de dejectie al raului Prahova, ce trece prin albia situata in prezent la circa 25 km - vest si de vecinatatea raului Teleajen (latura de est), cu afluentul sau, paraul Dambu, care strabate cartierele din nord-est.

Ca urmare, Campia Ploiestilor este acoperita la suprafata de o pelicula subtire de rendzine, asezata pe pietrisurile de terasa, care dreneaza apele freatice si pluviale.

Vegetatia, specifica marilor aglomerari urbane, este formata indeosebi din esente ornamentale si de aliniament, plantatii de castani, plopi si salvam, spatiile verzi si parcurile fiind destul de restranse (zona bulevardului, parcul de la Sala Sporturilor, parcul din nordul orasului, parcul "Mihai Viteazul", parcul de la Bariera Bucov). Acestea ocupa numai 85,5 ha., revenind, in medie, 3,2 mp. pe locuitor.

Pe raza orasului pot fi vazute si cateva exemplare de arbori endemici, aclimatizati in timp, care se afla sub ocrotirea legii, printre care si "arborele mamut" secular - sequoia dendron giganteum - din curtea Muzeului Memorial "Paul Constantinescu" (str. Nicolae Balcescu nr. 15), smochini, dar si cateva exemplare de stejari seculari, amintind de vestitii codri ai Vlasiei. In schimb, in vechile cartiere, cu case "pe pamant", locuitorii continua sa planteze pomi fructiferi (visinul, ciresul, marul, nucul etc.) si sa cultive legume si flori, care mai amintesc de vechiul aspect patriarhal al orasului, supranumit, in secolul nostru, "orasul gazzarilor" sau alintat cu metafora "aurului negru".

Sub raport climatic, masuratorile meteorologice din ultimul veac stabilesc cateva caracteristici esentiale. Astfel, temperatura medie anuala la Ploiesti este de peste 10 grade C, cu o maxima-record pentru intregul judet - inregistrata la 10 august 1945, de +39,4 grade C, determinata de o invazie de aer tropical si o minima absoluta de -30 grade C, pe data de 25 ianuarie 1942. O temperatura excesiva a fost consemnata si la 9 iulie 1968 (+38,7 grade C).

Precipitatiile se inscriu in mediile anuale specifice intregii zone de sud a judetului, respectiv 588 mm, cu 30-40 mm in ianuarie si 88 mm in luna iunie.

Statia meteorologica locala a determinat ca Ploiestiul se afla sub influenta predominanta (40 %) a vantului de nord-est si de sud-est (23 %), cu o viteza medie de 3,1 m/sec.

Un moment crucial, care a marcat definitiv destinul Ploiestilor, a fost alegerea sa, in 1597, de catre marele si eroicul domn al unirii, Mihai Viteazul, pentru a-i servi ca baza logistica si strategica in vederea pregatirii temerarelor sale infaptuiri de la 1600. Multi dintre cei care studiaza aceasta optiune nu reusesc sa-si raspunda la intrebarea de ce nu s-a indreptat domnitorul catre orasul Targsor, care era pamant domnesc si cunostea o dezvoltare net superioara. Iar aceasta cu atat mai mult cu cat a avut de rezolvat un serios diferend cu ploiestenii, care refuzau sa-i ofere mosia lor, pana cand au acceptat sa le-o dea in schim pe aceea a Baicoiului:

"... Imi trebuie totusi, mosia voastra, ma intelegi, parcalabe!

- Pai, nu ti-om da-o, maria-ta!... Mare si puternic esti, marite doamne, dar dreptatea este puterea mariei-tale.

Si dreptatea este sa ne lasi noua ce este al nostru... Noi iobagi nu vrem sa fim si mosneanul ce se leapada de ogorul sau stramosesc nu mai e om, ci rob... Noi vom ramane oameni slobozi, cu voia mariei-tale!... (...)

La o luna dupa aceea, Mihai-Voda chema iar pe jupan parcalabul din Ploiesti: "Va dau pamant indoit...

va dau Baicoiul in schimb...si ramaneti oameni slobozi si credinciosi... Da mana-ntr-a mea, jupan parcalabe! Batem targul?...

... Si targul se facu de atunci si-si pastra numele de mosnenie, numele de Ploiesti"...

"Mosnenii din Ploiesti si Mihai-Voda"

(Dupa V.A. Urechia: "Legende romane", 1904)

Mihai Viteazul era insa un mare strateg, un comandant abil, un om de o larga viziune politica, istorica si diplomatica (vezi recenta carte a profesorului ploiestean Ion C. Petrescu, "Mihai Viteazul si arta diplomatiei", Ploiesti, 1997), iar pregatirea si miscarea unor intregi ostiri in vazul lumii nu i s-a parut, desigur, cea mai buna idee in contextul unor vremuri atat de tulburi pentru tarile romane, ce presupuneau prezenta sa permanenta la fruntarii. Retinem o interpretare interesanta asupra acestei decizii, facuta de Octavian Onea, in studiul "Mihai Viteazul - intemeietorul orasului Ploiesti" (Societatea Cultural-istorica "Mihai Viteazul" Ploiesti, Editura Verva, Campina, 1991, pag. 3 - 13) care concluzioneaza ca numai explicatia economica nu este suficienta. Analizand situatia tarii si a domnitorului dupa stralucita victorie de la Calugareni din 13/23 august 1595, se considera ca acesta a optat pentru Ploiesti, in faza finala a pregatirilor pentru marea unire a tarilor romane, mai ales din ratiuni militare. Modesta localitate ascunsa in inima unor codri seculari, asezata in afara drumurilor principale, dar in imediata apropiere a teatrelor de conflicte si interese straine, ferit de ochii neprietenosi ai iscoadelor, oferea conditii propice pentru instalarea unei curti domnesti si a taberelor de pregatire finala a trupelor. Astfel, in vara anului 1597, el a transformat satul de mosneni in targ domnesc, ce se tinea, saptamanal, miercurea, a construit curti domnesti in partea de est a orasului, pe actuala strada Mihai Bravu (in zona stadionului si a maternitatii), avand o prezenta destul de statornica aici, in urmatorii ani, ceea ce i-a permis ca in scrisorile sale sa numeasca localitatea "curtea noastra" ("ex curia nostra Ploiest), pentru multi nemaiexistand indoiala ca acesta era "locul lui iubit".



Nu este greu sa ne imaginam cum arata targul Ploiestilor in 1599, acel an magnific in care sperantele romanilor in justetea cauzei si capacitatea domnului Mihai de a infaptui cele doua mari deziderate nationale - independenta si unitatea - se aflau la cele mai inalte cote. Prezenta a zeci de mii de militari, organizati exemplar, a domnului insusi si a familiei sale, nu putea decat sa le inspire incredere si forta ploiestenilor.

Din pacate, vitregiile celor peste patru secole ce au trecut de atunci, dar, mai ales inversunarea distructiva a dusmanilor, au grabit disparitia fizica a acestei resedinte domnesti, legata atat de puternic de implinirea visurilor de unitate statala a romanilor, carora, vremelnic, dar cu adanci urmari in evolutia ulterioara a neamului nostru, le-a dat pentru prima data viata, legitimitate institutionala si perenitate, marele voievod.

Dintre multiplele ipostaze in care contemporanii l-au imortalizat pe panze celebre, in stampe nemuritoare si cu forta de sugestie a scrisului, ne oprim asupra portretului fizic si moral pe care i-l fac trimisii imparatului Rudolf al II-lea, dupa semnarea, la Targoviste, in iunie 1598, a tratatului de alianta: "Inalt, cu parul si barba negre, fata oachesa, aspra, crunt, doritor de glorie, inimos (sinister, reputativus, animosus)" (N. Iorga, "Istoria lui Mihai Viteazul", p. 242).

... Secolele s-au scurs, generatiile s-au innoit continuu. Cum arhivele si cronicarii au aparut mult mai tarziu, oamenii s-au intrebat, firesc, cine le-au fost inaintasii. Neprimind un raspuns clar, au inventat legendele. Iar in materie de legende, romanii sunt neintrecuti. Nu puteau face exceptie chiar ploiestenii. Asadar, ce ne spun legendele? Sa dam cuvantul celor care le-au consemnat si le-au comentat pentru noi, cei de azi.

Cea dintai legenda a fost cea a lui Mos Ploaie, batranul care, impreuna cu cei sapte feciori ai sai, a poposit odata intr-o poiana a codrului intins care acoperea pe vremuri aceste tinuturi. Gasind aici loc adapostit, apa buna, pamant roditor, n-a mai plecat, intemeind asezarea careia i-a dat numele.

Poate fi aici un sambure de adevar. Poate ca Mos Ploaie cu ai sai au existat, poate ca au fost niste ciobani care au schimbat aici bata si fluierul cu harletul si sapa, poate ca au fost fugiti de raul rumaniei (legarea taranilor din Tara Romaneasca de mosiile feudalilor).

Un sambure de adevar ascund si celelalte legende. Se povesteste ca, mai tarziu, Ploiestii aveau sapte case si un schit de maici sau ca, dupa aceea, locuitorii lui, inmultindu-se, si-au cucerit locuri de case si ogoare, ca toporani vajnici, in lupta cu padurea. In secolul trecut, cand orasul Ploiesti si-a ales o stema, ea a fost compusa sub coroana de zid semnificand starea de comuna libera, dintr-un camp albastru pe care doi lei smulg din pamant un stejar, amintire tocmai a acestui efort eroic (prof. emerit Paul D. Popescu - "Documente de piatra si de bronz ale municipiului Ploiesti", 1969, p. 5).

O varianta a legendei il infatiseaza pe Mos Ploaie ca purtator de cuvant al ploiestenilor in tratativele acestora cu Mihai Viteazul, care, in intentia sa de a-si stabili tabara militara aici, oferea localnicilor mosia Baicoi in schimbul pamantului cedat domnitorului in scopuri statale (Mihai Vulpescu - "Ploiestii - arc peste timp" Ed. Sport-Turism, 1988, p. 6)

Legenda este invocata si de G. Petrescu-Sava (Zagoritz) in lucrarea "Targuri si orase intre Buzau, Targoviste si Bucuresti...", in care face un tablou idilic al vremurilor, "cand batranul Ploaie gasea apa la cateva palme adancime. Dambul curgea mai viu, iar in apele lui care invarteau multe mori in drumul lui, se sbateau crapii de doua palme".

Legendarul "mos Ploe" ramane totusi de domeniul plasmuirii, un cneaz al mosnenilor din partea locului, ce poate figura cu cinste in mitologia, inca nescrisa, a Prahovei. In privinta asezarii, I. Patrus ("Nume de persoane si locuri romanesti", Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1984, p. 10) marturiseste ca "e ras atestat numele de persoana care poate sta la baza lui Ploiesti: Ploae, Ploe (D.O.R. p. 350), Ploaie (D.N.P.R.)", in timp ce alcatuitorii Dictionarului elementelor romanesti din documentele slavo-romane 1374 - 1600 (Editura Academiei Bucuresti, 1981, p. 183) deriva toponimul, mentionat de documente, din substantivul "ploaie". (Cf. Mihai Apostol - "Monumente prahovene", Editura Prahova, Muzeul de Istorie si Arheologie Prahova, 1997, p. 144 - 145).

In legatura cu numele orasului, Leonida S. Georgescu, in lucrarea "Orasul Ploiesti sau Plaiesii", publicata in 1928 la tipografia "Concurenta" din localitate, propune o varianta inedita: in vechime, orasul s-ar fi numit Plaiesi si nu Ploiesti, intrucat "aici s-ar fi aflat un post permanent al plaiesilor lui Mihai Viteazul pazind granita spre Transilvania" (Cf. Florica Dumitrica - "Monografii si publicatii documentare privind orasul Ploiesti", Sesiune de comunicari si referate - 29 mai 1971 - Arh. St. Pl., 1973, p. 179)

... Dupa cum se vede, discutia ramane deschisa, iar folclorul local are la dispozitie o tema generoasa.

Istoricii si arheologii, studiind evolutia comunitatilor umane ce s-au succedat in vatra actualului municipiu Ploiesti, au scos la iveala o serie de marturii semnificative care atesta o locuire neintrerupta a acestor meleaguri, strans legate de intreaga arie a civilizatiilor traco-geto-dace si romanesti.

Sapaturile arheologice sau descoperiri intamplatoare au pus in evidenta unele vestigii mezolitice in zona cartierului Ploiesti-Vest, anterioare cu circa 10.000 de ani erei noastre, precum si intemeierea, in aria actualelor cartiere Ploiesti-Nord si Bereasca a unor asezari neolitice de tip Cris, cu 6.000 - 2.500 de ani i.Hr.

Din epoca bronzului (cca. 2500 - 2000 i.Hr.) dateaza unele vestigii de la Ploiesti-Triaj, Ploiesti-Nord si Bereasca indicand o dezvoltare neintrerupta a agriculturii, cresterii animalelor, mestesugurilor, transporturilor si a relatiilor de shimb.

Din epoca getilor ne parvin dovezi privind mestesugul confectionarii uneltelor agricole, printre care o sapaliga si o secera de fier descoperite pe malul Dambului, in cartierul Ploiesti-Nord de azi.

Asezari traco-daco-getice din secolele VIII-VI i.Hr. au fost puse in evidenta in zona Ploiesti-Vest, iar din secolele IV-III i.Hr., pana in pragul epocii romane (sec. I-II d.Hr.), in cartierul Bereasca unde viata asezarii umane continua neintrerupt in mileniul I al erei noastre, constituind pana azi cadrul multor evenimente importante pentru evolutia orasului.

Cu privire la data infiintari si la primii locuitori ai localitatii cu numele Ploiesti exista putine marturii scrise. Din pacate, nici lucrarile monografice aparute, in special dupa primul razboi mondial nu aduc lamuririle necesare. Nici chiar monumentala "Monografie a orasului Ploiesti" a lui M. Sevastos (Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1937), unica prin proportii in intreaga tara, nu ofera date si informatii substantiale despre perioada de dinainte de Mihai Viteazul. Cercetatorii retin mentiunea lui Nicolae Balcescu din lucrarea "Puterea armata si arma militara de la intemeierea principatului Valahiei pana acum" conform careia Mircea cel Mare, impartind tara in judete si dand fiecaruia "numire dupa raul cel mare ce trece printr-insul" si dreptul de a organiza capitanii de cate o mie de oameni, numea si "Capitania Ploiestiului". Or, Mircea cel Mare (cel Batran), avand curte domneasca la Targsor, vechi punct de vama, mentinut inca de la 1413, si deci aflandu-se in apropierea Ploiestilor, cunostea bine aceasta asezare, ceea ce ar justifica afirmatia lui Balcescu.

Din punct de vedere arheologic s-a facut dovada existentei, timp de milenii, in actualul perimetru al Ploiestilor, a unor vetre umane reprezentand diferite epoci ale dezvoltarii civilizatiei materiale si spirituale, din punct de vedere documentar, toate lucrarile de istorie se opresc la anul 1503, de cand dateaza prima aparitie in actele Brasovului a unui nume de carutas ploiestean, la care s-au adaugat si altele in anii urmatori, si pe care le retinem si noi, spre a ne cunoaste inaintasii: Radu, la 1503, Dragoi (1543), Berevoi, Tudor, Arvat, Draghici, Neagu (1545) etc.

A afirma insa ca, cronologic, acesta este primul reper al trecutului istoric al orasului ar fi o mare greseala si chiar "un deserviciu adus poporului nostru", cum afirma, pe buna dreptate, istoricul Mihai Rachieru intr-o foarte documentata lucrare in care studiaza relatiile comerciale ale Ploiestilor si altor localitati in perioada 1774 - 1848 ("Istorie si comert pe Vaile Prahovei si Teleajenului", Ed. Silex, Bucuresti, 1996).

Prezenta unor ploiesteni, alaturi de targsoreni, pe pietele unui vechi si renumit oras transilvan arata faptul ca localitatea exista de mai multa vreme, ca avea un nume si o baza economica ce-i permiteau sa intre in relatii comerciale cu alte centre din regiunile de campie si de peste munti. Eclipsat multa vreme de infloritorul targ din apropiere al Targsorului - asezat pe traseul comercial nord-sud - Ploiestiul avea o viata sociala proprie pe care, avand in vedere resursele si pozitia fata de principalele cetati de scaun, nu ne-o putem imagina decat ca foarte dinamica. De altfel, numele sau apare si intr-un ghrisov din 1567, semnat de domnul Tarii Romanesti, Petru cel Tanar, prin care se intarea o vanzare a "cinci razoare" de vie intre un anume Avrut din Ploiesti si logofatul Coresi din Barcanesti.

notă: toate materialele din acest articol, atât text cât și ilustrații au ca sursă materialele disponibile pe site-ul orașului Ploiești