Biography Daniela Trifan
Născută la Brăila, în peisajul romanticului port dunărean, Daniela Trifan s-a simțit permanent influențată de imaginea arhitecturală a centrului vechi al orașului, precum și de imaginea bălților din apropierea Dunării, acolo unde, în copilărie, petrecea mult timp cu familia, la pescuit, privind amalgamul culorilor calde de apus.
A urmat școala de muzică, unde a studiat vioara, dar în același timp scria poezii, nuvele, picta peisaje și încerca din răsputeri să-și găsească acel talent, despre care credea că fiecare om trebuie să-l primească, la naștere...
Îndrumată de familie, a urmat Liceul Sanitar, care n-a atras-o decât datorită faptului că putea să-și ajute semenii... lucru care a devenit, mai târziu, pasiune. Acolo și-a cunoscut actualul soț, iar în vremurile tulburi de după 1990, a rămas asistentă medicală, lucru care n-a împiedicat-o să scrie, să studieze și să-și caute mai departe "talentul". A urmat apoi Specializarea Agricultură a Facultății de Inginerie Brăila, din cadrul Universității "Dunărea de Jos" din Galați, după absolvirea căreia a rămas cadru didactic universitar, găsindu-și a doua pasiune a vieții sale: cea de a preda. În 2009, i se conferă titlul de Doctor în domeniul Horticultură, specializarea Genetică și Ameliorarea Plantelor. Studiul naturii, al plantelor și al mediului devine motiv și sursă de inspirație pentru poeziile și picturile pe care le schitează.
Dacă s-ar autocaracteriza, ar spune doar atât: “Cred ca m-am născut cu cel puțin un singur scop, cu cel puțin un singur talent, cu cel puțin o calitate, pentru a-i iubi pe cei de lângă mine și pentru a le dărui tot ceea ce am mai bun...”
|