Biography Paul Miron
Paul Miron (n. 13 iunie 1926, Giulești, com. Boroaia, Suceava - d. 17 aprilie 2008, Freiburg, Germania) a fost un lingvist și filolog român, cadru didactic la Universitatea Freiburg, primul profesor universitar de limbă și literatură română din Germania Federală.
Pleacă din România în anul 1945 și urmează studiile filologice la Bonn și la Paris. Doctor în filologie la Universitatea din Bonn (1954). Lector de limba și literatura română la Universitatea din Koln (1952), profesor la Universitatea din Freiburg im Breisgau (din 1977). În 1967 înființează, la Freiburg, Societatea „Mihai Eminescu”, în scopul dezvoltării relațiilor științifice și culturale cu tinerii intelectuali români. Colaborează cu versuri la revistele exilului. Publică volumul de versuri Rodul ascuns (Évry Petit-Bourg, 1964). Editează, împreună cu Ioan Cușa și Nicu Caranica, revistele „Prodromos” (1964-1970) și „Dacoromania” (din 1983). După 1989 colaborează la revista „România literară” în cadrul rubricii permanente Ochean, publică piese de teatru, memorialistică, proză și versuri. În anul 1999 îi apare, la Timișoara, volumul Poezii.
|