Când o vei cunoaște pe ea, s-ar putea să ți se pară scorpie, sau s-ar putea să ți se parâ cea mai dulce fata. Uneori poate să fie atât de rea iar alteori atât de bună… Nu știe nimeni cum, majoritatea doar cred că iși schimbă măstile la fiecare minut. Dar ea nu poartă măști pentru că a învățat că e mai bine fără ele. Nu. Se schimă atât de repede pentru că de fapt ea e mai multe persoane într-una, dar nimeni nu pare să realizeze asta.
Mădălina e serioasă, bea cafea și știe că fiecare sfârșit e inevitabil și ca pâna la urmă totul va păli cândva. Ea nu iubește niciodata cu toata inima pentru că știe că intr-un final inima ei va ajunge zdrobită pe podea și va plânge atât de mult.Mădălina nu se atașează niciodata de obiecte sau de locuri pentru că știe că se sparg, se pierd și se uită. E atât de matura încât te izbește cu capul de asfalt doar spunându-ți adevarul.Mădălina nu urlă niciodată. Ea doar se uită la tine fără să spună nimic și atunci poti să știi că i-ai făcut cel mai rău lucru și ai decăzut în ochii ei atât de mult încât te vede ca pe o gumă lipită de parchet. Ea știe că viitorul nu e un loc bun și frumos și știe că o sa fie cineva cândva.
Mădă, în schimb, e un copil atât de copil incât nu-ți vine să crezi că tot ea e și Mădălina. Mădă bea ceai de mentă in cantități industriale . Ea face teatru și iubește teatrul pentru că e singurul lucru care i-a redat libertatea în adevăratul sens al cuvântului. Ea urlâ cănd se enervează și nu se supară niciodată. Nu, copilul de Mădă nu poate să se supere, ea doar se enervează. Se enervează atât de rău încât începe să plângă și plânge la cele mai mici lucruri. Ea iubește cu toată inima și îi place sa țina mâinile sus când se dă în tobogan. Se ceartă cu tine doar ca să dea un pic din gene și să-și ceară scuze pe singurul ei ton pe care nimeni niciodată n-ar putea să îl imite. Mădă se întristează când își pierde peria, când își pierde cana, când trebuie să renunțe la locurile iubite și la ceai. Iubește fiecare anotimp din toata inima pentru că fiecare îi dăruiește ceva cândva.
și ea, cea fara nume.. Ea e cea care scrie. Ea e cea care n-a putut niciodată să spună adevărul. Este cea căreia îi e mult mai ușor să scrie trei pagini decât să spună ‘te iubesc’… Pentru ea până și adevărul are două părți și până și cel mai sincer om are două fețe. Nu ia niciodată lucrurile cum sunt date. Se îndoiește întotdeauna chiar și de cel mai pur adevăr și chiar și el trebuie privit din toate unghiurile. Ea nu trăiește in adevăratul sens al cuvântului ci trăiește numai prin poveștile ei.
De fapt.. Eu sunt toate persoanele de mai sus. Eu sunt Mădălina cea serioasă și cu capul pe umeri, sunt Mădă cea copil care va iubi mereu orașul și palatul și sunt și cea care scrie. De aceea e atât de greu să mă cunoști cu adevărat pentru că sunt atâtea persoane toate la un loc. Atâtea persoane care nu vor fi niciodată măști ci doar părți ale personalității mele. Pentru că sunt atât de … eu… încât niciodată nu vei putea să-mi pui un label sau să mă bagi într-o categorie. Iar tu, străinule,cel care citești ce scriu poți să mă judeci și poți să mă consideri cum vrei pentru că orice vei crede tu despre mine nu va schimba deloc cine sunt de fapt si cine voi fi.
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests.
Recommended Reading
