agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-02-08 | [This text should be read in romana] | Poetul ar fi acel om inaparent, inapartenent, care se îndârjește să asculte din ce în ce mai îndepărtat, susurul vag al izvorului din care el își soarbe însăși viața. (Philippe Jaccottet) Daniel Bratu Seniorul Epigramist Seniorul, astazi, in camasa iese, Ornicul din pieptu-i bate dezvelit, Rasu-i fin imbraca razele – mirese, Iluminand „sit”. Nasul epigramei imprejur isi face Ochii sai luceferi, cand striga popor: „La noi sa fii rege, sa avem, in pace, Aprig viitor!”… Rade-ncet in barba seniorul: „Drace! Inutil demersul, sunt doar”, spune trist, „Un…Epigramist!” La multi ani! Dumitru Cioaca-Genuneanu Maestrului Sorin Olariu de la care am invatat atat de mult dedicatie: Sorin din umoru-i fin face iar o danie ea de dulce-i ca un vin de impartasanie a) gurile rele sustin ca parintele Sorin Olariu a fost silit sa emigreze in America de asemanarea sa cu patriarhul: la partea-i cea mai micuzta e-asa rau Sorin Ierarhul ca s-a luat pentru-o maicutza de barba cu patriarhul b) parintele Sorin Olariu nu tine neaparat sa fie decorat cu stelutze de "Agonia.ro": fiindca-i greu de-adus din cer nu mai vreau acea stelutza dar in locul ei va cer o ratacita... puicutza c) parintele Sorin Olariu aplica celor prinsi in pacat foarte scurte si eficiente predici crestine: cand m-a prins pe-a lui terasa giugiulind pe preoteasa popa, suflet credincios mi-a zis una cu Hristos Lucian Preda Tii! ce brumă și răcoare s-a lasat aseara-n vale peste plopii-aproape vii cu coroane și făclii pe alocuri înghețată fața soarelui vărsată undeva pe la pământ unde vine doar un vant singur poate flămând să ne poarte în văzduh unde-i gol de veac în puf fi-v-ar florile în vârf primaveri cu dor cu tot să iți poarte la noroc. A vorbi despre Sorin Olariu ar însemna să te hazardezi pe un tărâm aproape necunoscut, dacă vrei să cunoști omul, atunci nu-l căuta în biografia lui, care este atăt de impresionantă, ci cred că cel mai interesant lucru e să mergi pe urmele pașilor lui lăsați pe patina timpului: nisipul din clepsidre s-a scurs demult odată cuprins de-o altă vrere străină și ciudată ești gol pe dinăuntru și gol pe dinafară și-ncet încet căutarea începe să te doară *** Sorin este prins între elanurile lui de poet și disprețul său pentru realitățile lumii, expuse atăt de ironic (uneori) în epigrame. Miracolului și granițelor poeziei, le corespund, dragostea și pasiunea față de poezie sau mai degrabă o unică pasiune în care toate se adună și nu încetează să-și schimbe culorile. Dragostea pentru poezie se pare că-i luminează viața, e poetul actual care se întâlnește cel mai bine cu timpul său: Un bărbat mai în etate Înjura, ieșind grăbit: -Fir-ar mama ei, dreptate… Că și asta s-a scumpit! *** Si dragostea pentru poezie: iar eu voi veni la tine odată plutind pe aripi de vis și-ți voi vorbi într-o limbă ciudată de înger ucis *** A smulge lucrurilor ceea ce ele știu despre oameni și evenimente e ținta lui – uneori de răzvrătire, alteori de admirație ... el și poezia sa sunt într-un continuu dialog, ea cu o voce reținută, el cu o neliniște a neliniștii care îl ancorează pe pământ și în timp: Sunt mii de caini umbland hai-hui Pe strada... Si nu-s covrigi ca sa le pui In coada... *** Sau: Când Vlaicu pe bancnote zboară Produce-n țară numai vaier… E clar (pentru a câta oară?) Că leul nostru e în aer. *** Și: L-a curentat, demult, odata, Un cablu de transformator, Dar a scapat basma curata Ca nu-i prea bun...conducator! *** Cuvintele pentru Sorin nu sunt acele grupuri cuminți de litere care dorm în dicționare; poetul, în fiecare clipă, le inventează și le crează. Alege dintre ele, le încercuie conturul prin apropieri succesive, prin aprofundări măsurate. Poezia lui e prețioasă în sensul că e concentrată asupra limbajului: mi-e dor de lumea aceea ce-a fost și nu mai este mi-e dor de lumea aceea ce-n veci nu va mai fi ca de-un palat de cețuri din tainică poveste ca de-o gingașă floare pierdută-n bălării *** Comentariile membrilor: Boli lirice Tot respectul! Am fost la Spitalul de Boli Lirice. La sectiile Nichita,Minulescu,Bacovia nu mai erau paturi libere iar Sectia Eminescu s-a transformat, din lipsa de pacienti, in Sectia Boli Straine. Medicul mi-a spus ca numita boala "Dor de Eminescu" a fost eradicata de "vaccinurile straine" ! P.S. Nu vreau sa se creada ca "am ceva" cu "sorii" poeziei mai sus mentionatzi, dar prea usor a fost uitat "Luceafarul". HORIA [15.Jan.03 21:54] ------------------------------------------------------------------------- +DE CITIT ! Ce mare bucurie mi-ai facut, nici nu stii! E atat de curata, de plina de simplitate si candoare poezia ta. Ma infioara. Deosebita realizarea. In vremea poeziei postmoderne, versurile tale aduc un parfum de esente dulci si dragi, pe care imi doream sa il inspir, nestiind ce-mi lipseste. Ma inclin cu multumire! Licorna [15.Jan.03 23:19] ------------------------------------------------------------------------- Sorin este dâra de lumină, venită de undeva de sus, este acel poet cu un surplus de cuvinte în care sclipește fără apel bucuria sau drama tuturor oamenilor: -Ce sa ma fac, mai fratioare?!... Sotia-mi, are rau de mare!... -Sa scuipi in san, la o adica; Putea sa aiba rau de...mica!!! *** Comentariile membrilor: Sorin, ca de la marinar la marinar Replica: Sunt capitan de pacheboturi, Unde mai pui ca sunt fatos, Iubitele m-asteapta-n porturi Cu toate panzele in jos. Ghiocel [23.Jan.03 15:38] ------------------------------------------------------------------------- Este evident că Sorin n-a inventat climatul poeziei, ci probabil poezia era în el, o respiră, universul său este un univers în geneză pentru a ne putea împărtăși momentele sale în fericirea de a exista: vinovat pășesc cu sfială peste temple sfărâmate și peste religii uitate străjuite doar de Umbra Timpului sanctuarele sunt acum umbre rugăciunile au apus demult înghețate pe buze muribund Ultimul Mare Preot îmi întinde Urna apoi se risipește ca un abur de lumină peste lucruri deschid și mă cutremur Cenușa sunt EU ! *** Concepția sa estetică este de natură morală, uneori poemele nu sunt altceva decât niște lecții perfecte, prin care încearcă a ne împărtăși momentele sale de beatitudine: hei zise ofticat barmanul cel gras cine dracului a încuiat timpul pe dinafară cum cine spuse mama poetului fiul meu drag scumpul meu fiu care astăzi învață să moară *** Izvorul care iese la suprafață îi dăruiește poeziei calitățile lui de limpezime și opacitate, însușirea de a fi produsul unui sol căruia îi regăsește prelungirile indefinite în prezentul actual: dar poate că la noapte va mai muri o stea clepsidra mea intra-va din nou în reparații și-n palma-mi de zăpadă nisipul va cădea sfârșindu-și zborul tainic de undeva din spații dar poate că la noapte voi mai muri odată astâmpărându-mi foamea cu seva din pământ și-uitând pentru o clipă c-am existat vreodată am să m-aplec sfielnic să văd dacă mai sunt *** Orice poezie poate fi considerată o răzbunare a spiritului din poet care dă naștere unui univers dezlănțuit, care nu cunoaște lanțuri: Reduceri multe-n Cercetare, Spitale, Baze Militare... C-asa vor unii mai sus-pusi Sa fim o tara de...redusi. *** Poet a mai multor țări va face cauză comună cu pământul țării sale, vorbește în numele lui, adjudecându-și-l în întregime pe care îl explorează plin de misterul dragostei și uneori al neantului: România-i țara-n care Paradoxu-i foarte mare… Că pe-aicea, din păcate, Nu faci față de n-ai…spate! *** Și: Pentru tarani (chiar ei o spun) Pamantu-i darul cel mai sfant; De-aceea, guvernantii pun Agricultura la...pamant! *** După ce a navigat prin apele Institutului Politehnic din Timisoara- Facultatea de Mecanica a suferit apoi influența de Management ca apoi să-și forjeze limba ca Licențiat în Teologie și Istorie la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, colecționează cuvinte din mai multe țări prin faptul că este colaborator la peste 50 de ziare si reviste de limba romana din țară și strainatate *** sau aici . *** Sorin Olariu a scris: Ce parere aveti despre epigrama romaneasca? Poate fi considerata literatura? Sau e numai o cenusareasa, cum spun unii? |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy