Sartori consideră că - fiind necesară distincție între liberism/liberalism, între libertate/liberalism, liberalismul filosofic/praxisul liberalist și libertățile politice/libertățile extrapolitice-, liberalismul manifestă următoarele caracteristici: proprietate ca garanție și individualism posesiv (întemeiat pe societatea bazată pe valorile pieței), protejarea individului în raport cu statul constituțional, stimularea inițiativei individuale după principiul egalitate prin libertate.

Aspectele economice ale liberalismului:
Proprietatea privată și economia de piață Spre deosebire de economia liberă, proprietatea privată este ea singură în măsură să constituie un argument anti-etatist.
Piața văzută ca "o mână și o rațiune invizibilă": Piața este acea "mână și rațiune invizibilă" , alcătuită din subsisteme (dintre care subsistemul sectorului productiv pune în relație producătorii și consumatorii), numită de Sartori "ordine auto-ordonatoare", ca sistem definit de atributele următoare: suboptimal, necostisitor, flexibil, liberă ordine, libertăți de opțiune pluraliste care oferă o structură de alternative."Punctele slabe ale mâinii invizibile trebuie comparate cu acelea ale mâinii vizibile ale statului, adică ale aparatului politico-administrativ" (Balczerowicz).
Planificarea în economia de piață ca atribut al managementului și factor de anticipare a riscului: Aparent, planul și piața liberală sunt principii fundamental contradictorii, totuși ele coexistă pentru jalonarea performanțelor economice. Aceasta este situația la nivel macro. La nivelul organizațiilor concurențiale economice sau social-politice, planificarea este o rațiune de existență și de supraviețuire: planificarea strategică, planificarea tactică, planificarea (programarea) operativă. Ori, în economia concurențială a pieței libere, micro-planificarea (strategiei planificării întreprinderii) presupune anticiparea și minimizarea riscului pe o piață cu anumite limite, fluctuații și variații a gustului în absorbția produselor cu elemente de noutate. Dintr-o anumită perspectivă și extinderea libertăților politice este o formă de macro-planificare politică, iar virtuțile incontestabile de auto-reglare a pieței libere presupun totodată stimularea sistemului concurențial (fapt care ține tot de o viziune politică a libertății). Personal, văd macro-planificarea economică ca pe o opțiune de optimizare a gestiunii resurselor limitate (cele care prin absența lor frânează dezvoltarea) și garantarea accesului liber și concurențial la acest tip de resurse: refuzul monopolului pe acest tip de resurse. O explicație posibilă pentru macro-planificarea de tip japonez.

Aspectele doctrinare ale liberalismului:
Limitele puterilor statului: statul ca pârghie socială Fără să neglijeze caracterul pozitiv al puterii, liberalismul dorește crearea unei puteri superioare, opuse puterii arbitrare bazate pe privilegii sociale. Liberalismul nu este apriori anti-etatist, ci împotriva intervenției arbitrare a statului în proprietatea individuală (viața, libertatea și proprietatea personală), iar mijloacele de limitare a arbitrariului etatist sunt prevederile constituționale, limitarea influenței politice asupra economicului și separarea puterilor în stat (J. Gray), respectiv reducerea sectorului public și restituirea fostelor monopoluri etatice pieței concurențiale. Devotați legalității, liberalii s-au scindat ulterior prin interpretarea diferită a noțiunii de dreptate și transpunerea ei în social prin dreptate în relativă egalitate sau dreptate în absolută libertate pozitivă (fără a aduce atingere altor libertăți). John Rawls admite faptul că pot exista forme ale dreptății într-o diversitate de sisteme economice, dar principiile distribuției bunăstării satisfac cerințele echilibrului social, necesar dezvoltării (deci coexistența pașnică are o valoare utilă), fundamentând ceea ce Gray consideră o specie de legalism anti-politic. Liberalii libertarieni și minimaliști precum Nozick și Hayek au o concepție total opusă despre dreptate, considerând că singurele drepturi legitime ale omului sunt drepturile împotriva agresiunii și constrângerii.
Statul și statalitatea Problematica statului interferează cu dreptul de proprietate (ca drept natural) și cu libertatea. Rămâne constantă preocuparea perfecționistă a liberalilor cu privire la mijloacele tehnice prin care democrația (sistemul politic și caracterul său, dreptul de vot, alcătuirea și principiile sistemului electoral) poate apăra valoarea fundamentală, iar cetățeanul se poate apăra împotriva abuzurilor etatice. Dacă statul era văzut inițial drept jandarmul de noapte al cărui rol este să-l apere pe cetățean, prin liberalul egalitarist John Rawls ("A Theory Of Justice" – 1971) se fundamentează doctrinar bazele statului – providență și a liberalismului egalitarist (social), prin concilierea economiei de piață și asistențialismului, a libertății personale cu echitatea ajutorului acordat celor aflați în nevoie, a economiei keynesiene cu liberalismul, realitate depășită de practică și prin contribuția economistului și doctrinarului Friedrich von Hayek (1899-1992), care prin lucrarea "Drumul servituții" și alte lucrări ulterioare constată că orice intervenție a statului este perturbatoare pentru comportamentul rațional al agenților economici.
Raportul stat - societate Creșterea influenței societății civile este convergentă cu acceptarea sporită de către stat a drepturilor cetățenesti individuale și a posibilității de contestare a măsurilor cu caracter abuziv de orice fel. Scăderea sferei economice publice și extinderea pieței libere echivalează cu reducerea nefastei interferențe a societății cu statul. Robert Nozick recunoaște statului o unică legitimitate: aceea a monopolului violenței, respectiv a protecției reale a drepturilor cetățenești în condiții de aplicare echidistantă a legii împotriva celor care încalcă libertățile altora.
Problematica individuală, raporturile cetățean - stat: gestiunea emoțională și canalizarea energiei în atingerea obiectivelor carcatertizează ființele raționale și nu pur biologic inteligente (adaptative). Liberalismul pleacă de la premiza raționalității individului. Competiția de interese cu statul, cu monopolurile sau cu oligarhiile nu se poate soluționa decât prin intermediul unei justiții autonome și morale. Nozick consideră că o societate este justă atunci când toți cetățenii pot stăpâni bunurile legale pe care le dețin. Cetățeanul în concurență în interesele sale legitime cu statul manifestă pragmatism și implicare, care justifică liberalismul ca mod de acțiune politică.
Teoria statului minimal și praxisul politic și economic: disputele asupra rolului statului și modelelor extreme minimal și statul bunăstării sunt de departe situate în totalitatea spațiului dintre extreme, dezbaterea devenind politică, etică, morală, socială, economică și nu în ultimul rând filosofică.
Despre relațiile inter-state"Clasicul" Adam Smith explica prin conceptul de piață și auto-reglarea sistemică în plan social (fundamentul obligației) și în planul relațiilor internaționale (motivația războiului și a păcii). Autoreglarea pieței, dedusă din armonizarea liberă a intereselor ca expresii ale nevoilor, nu poate veni decât din libertatea absolută a pieței, considerată sursă de echilibru și de bunăstare. În planul relațiilor economice internaționale, considera că liberul schimb între diversele piețe stimulează competiția economică pașnică.

Despre Justiție și justețe
John Rawls: principiul egalității libertății prevalează asupra principiului egalității de șanse și principiul egalității de șanse prevalează asupra principiului diferenței. Astfel, idealul creării unei societăți bine structurate și ordonate bazate pe idealul justiției sociale devine obiect de acțiunii și valoare de referință al rezonabilității praxisului politic. Statul văzut de Rawls este un guvernământ dulce și paternalist: creșterea coeziunii sociale și diminuarea flagelului sărăciei pentru acțiunea implicită împotriva non-libertăților (a libertăților negative precum delicvența sau infracționalitatea). Justiția socială este înainte de toate o teorie politică și care aparține praxisului politic.
Robert Nozick: echi-dreptul asupra sinelui și asupra sensului vieții și a alegerilor ca drepturi de proprietate. Justiția este considerată de Nozick ca o formă de proprietate, care emană din libertate ca formă de respect a drepturilor individuale. La Nozick, deci, ideea de justiție insistă pe ideea justiției drepturilor de proprietate. Libertarianismul lui Nozick este interpretat astfel drept un libertarianism justițiar al dreptului de proprietate Justiția în schimburile de proprietate: principiul justiției în transferurile de proprietate (astfel spus, cel care achiziționează o proprietate trebuie să se asigure că cel care o transferă are drepturi depline și juste de proprietate asupra bunului transferat) și principiul subsecvent al ansamblului distribuției: nimeni nu are drept de proprietate dacă nu este o aplicație subsecventă principiilor anterioare.

Principiile de bază ale liberalismului social: Echi-egalitatea libertăților, teoria egalității de șansă și principiul distribuției Rawls separă rezonabilitatea de raționalitate. Rezonabilitatea nu este diferit privită de concepția de etică sau de morală, așa cum o concepe spre exemplu religia creștină. Rezonabilitatea devine astfel un vehicul al consonantismului și centrismului politic, al unității societale bazate pe justețe, etică și echitate. Liberalismul astfel reconfigurat teoretic de Rawls era realitate prin politica activă social a statului de tip welfare stare.
Principiile de bază ale neoliberalismului: Ele sunt reductibile la: guvernare minimală, societate civilă autonomă, autoritarism moral, plus puternic individualism economic, piață auto-reglantă, fundamentalism de piață, selecție operată pe piața muncii, acceptarea inegalității, statul bunăstării ca plasă de siguranță, modernizare liniară, slabă conștiință ecologică, naționalism tradițional, teorie realistă a ordinii internaționale. Modelul neoliberal atribuie statului funcțiunile de suveranitate ce îl legitimează: protecția frontierelor și apărare națională, poliție și justiție, astfel încât economia de piață, inițiativa individuală și auto-reglarea socială (din perspectiva lui Adam Smith) trebuie să reducă progresiv alte domenii de intervenție, din care statul în sfârșit consimte să se retragă, scopul său devenmind astfel protecția libertăților individuale.

Principiile de bază ale libertarianismului: individualismul exacerbat, axioma non-agresiunii, dreptul de proprietate și liberul schimb: inalienabilitatea proprietății private este fundamentul care stă la baza economiei, economia de piață liberă și diviziunea muncii fiind factori de progres, statul ca adversar, solidaritate privată. Despre emergența individualismului: dacă sociologii au afirmat despre industrializare faptul că, indirect, a depersonalizat societatea, a favorizat schematisme raționalizante de "optimizare" a existenței și a dizolvat familia extinsă, favorizând familia restrânsă, actualmente informatizarea exacerbează excesiv reflexivitatea individului, nihilismul și cinismul său, indiferența și lipsa de interes pentru praxisul realității . Două viziuni împart libertarienii: o viziune anti-utilitaristă a lui Robert Nozick, exprimată în "Anarhie, stat și utopie" (drepturile inalienabile individuale nu trebuie niciodată abrogate în fața interesului general) și o viziune utilitaristă (Ludwig von Mises, Friedrich von Hayek, Samuel Britain) care plasează accentul pe maximizarea beneficiilor agregate ale piețelor și restrângerea statului (implicit limitarea constrângerilor și ineficienței endemice a statului). Dacă liberalii pot avea o viziune dublă: individ și societate inter-relaționați și în interacțiune, libertarienii centrează suma valorilor pe individ, statul fiind o creație artificială care restrânge libertatea individuală.

Liberalismul național românesc G. Tașcă: privind liberalismul economic, acesta sprijină pe: legile economice naturale (pe dreptul natural, pe legea economiei forțelor sau a minimului efort și pe libertatea de concurență), ideea de stat (statul prețuiește atât cât prețuiește indivizii ce compun colectivitatea), utilitatea socială (justificarea proprietății nu este munca, ci utilitatea socială - echivalentul în utilitate). I. G Duca considera că realizarea progresului prin intermediul doctrinei liberale nu poate fi realizată decât prin intermediul proprietății individuale numai prin ordine, prin democrație, prin naționalism și prin armonie socială. Progresul presupunând evoluție, evoluția nu provine decât din armonie socială. Neoliberalismul manoilescian presupune ca din beneficiile libertății să se împărtășească cât mai mulți, să existe un echilibru între forțele sociale și clasele sociale; reprezentarea exactă a claselor sociale este necesară pentru echilibrarea socială, de asemenea, neoliberalismul manoilescian combate principiul luptei de clasă și afirmă caracterul prim și ireductibil al principiului național


Concluzii
Succesul neoliberalismului s-a fundamentat pe supremația incontestabilă a economiei de piață și pe creșterea interdependențelor mondiale, pe această bază surclasând totalitarismul comunist. Contaminarea cu principiile pieței a fost atât de puternică încât China comunistă a trecut la principiul o societate - două sisteme. Viziunea despre stat nu este modificată, de altfel, argumentele doctrinare ale clasicilor, inclusiv în ceea ce privește economia rămân în continuare valabile (chiar dacă adversarii încearcă demonstrarea diferențelor dintre clasici și contemporani).
Din punct de vedere economic, reducerea intervenției statului, relaxarea fiscalității asociată cu renunțarea la venitul minim garantat, la paternalism etatic și privatizarea totalității industriei deținute de stat prin crearea pieței concurențiale în domenii foste etatiste, exacerbarea pozitivă a individualismului au generat o relansare economică în țările guvernate de neoliberali. Regândirea rolului statului din perspectiva trasării politicilor generale și pe termen lung și atribuirea sectorului privat rolul de autoreglare, autoregenerare și de ameliorare a condițiilor de viață a fost definit din perspectiva a patru direcții prin thatcherism și reagonomics : reducerea taxelor pe venitul personal, reducerea impozitării afacerilor, reducerea cheltuielilor guvernamentale (cu excepția celor pentru apărare), dereglementarea (reducerea normelor în anumite domenii care ar putea stânjeni libera inițiativă și libertatea individuală de acțiune economică). De asemenea, explozia economică asiatică are la bază o filosofie minimalistă, de neoliberalism economic, de planificare de perspectivă și de conjugare a intereselor privat și public, de o politică financiar monetară comună, de încurajare a corporatismului economic (a muncii salariale asidue și creșterea productivității). În concluzie, modelul liberal se fundamentează pe libertate și responsabilitate individuală, proprietate privată și piață liberă.