agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-03-28 | [This text should be read in romana] |
,,Eu fotografiez și înregistrez tot ceea ce văd și ceea ce mi se întâmplă mie. Eu nu sunt nici un guru, nici un lider de vreun anume tip. Eu nu sunt un om care caută soluții la întrebări despre Dumnezeu sau de politică. Dacă altcineva vrea să facă treaba murdară și să creeze o lume mai bună pentru noi și o mai și poate face, atunci o să o accept. În Europa, unde opera mea este foarte cunoscută, grupuri diverse mă atacă: revoluționari, anarhiști, și așa mai departe, și asta se întâmplă pentru că am scris despre omul normal de pe străzi, dar în interviuri a trebuit să dezic o relație de muncă conștientă cu ei deoarece nici nu exista așa ceva. Simt compasiune pentru aproape toți indivizii din această lume; însă, în același timp, ei îmi produc repulsie.”
( Charles Bukowski ). Extras din unul din ultimele sale interviuri lungi pe care le-a dat vreodată Bukowski, acest citat scoate în evidență unul dintre paradoxurile primare ale ideologiei sale: o repulsie simultană cu atracția pentru personajele ce populează opera sa. O manifestare a atitudinii sale ambivalente iese la suprafață în reprezentarea lui Bukowski despre răspunsurile emotive ale personajelor sale. Emoțional și extrovertit, depinzând de gradul de în care acesta se aliază sau se retrage față de cunoașterea „realității” așa cum o înțelege Bukowski, personajul lui poate fi atât înobilat sau degradat. Și nicăieri în canonul lui Bukowski nu se exprimă mai bine decât în piesa Barfly, netradusă la noi. Această piesă este practic prima operă dramatică a lui Bukowski, văzută din audiențele din europa și America drept o imagine extrem de importantă. În Barfly, Bukowski reprezintă atât sentimentul futil dar și răspunsurile emoționale, legând non-conformismul de un concept al demnității personale care fixează respingerea lumii de afară sau pur și simplu îndurarea. Începutul piesei arată un bar frecventat numai de cunoscuși sau „barflies”. Barul este înviat de către strigătele și înjurăturile clienților venite de pe o alee aflată în spatele barului. Bătăușii sunt Eddie, chintesența personalității stereotipe a macho-ului, care „trebuie să dovedească ceva în continuu dar niciodată nu se întreabă de ce” și care fusese bătut de foarte multe ori în trecut de către un alt bărbat, Henry Chinaski, protagonistul piesei. Henry, în acest stadiu al piesei, îi adresează lui Eddie cuvinte destul de dure ( ,,Rahat...asta e tot ce poți? Ar fi mai bine să suni după ajutor...” ), dar este cu greu capabil să scoată aceste cuvinte, mai ales să continue bătaia. Henry este pentru toții ceilalți – femei, ceilalți bărbați și pentru cititor – o imagine patetică, un ratat fără altă speranță, și mai presus de orice, Henry este cel care într-o societate va fi considerat cel mai lipsit de interes. Scena se termină cu Henry zăcând în propriul sânge, iar ceilalți jubilând și ducându-se înapoi în bar, în frunte cu Eddie. Astfel începe Barfly și tot astfel începe și dezvoltarea fină a ilustrării lui Bukowski a ceea ce constituie imaginea unei existențe pline de înțeles într-o lume a superficialității. Henry Chinaski, vom vedea curând în piesă, este un singuratic și un izolat al societății, chiar și în barul pe care îl frecventează. Urât de către femei și de către bărbați la fel de mult ca un etern „no­ sayer”, el stă singur la bar și înghite pahar după pahar, câteodată mai aruncând printre dinți o reflecție sau o remarcă nedorită și neașteptată de nimeni. El este întotdeauna, în aceste inevitabile bătăi din bar dintre el și Eddie, persoana pentru care gașca din bar nu aclamă niciodată. Adesea fără un loc de muncă și fără noroc, el pare a se afla într-o lume care nu merge nicăieri. Dar devine totși clar, pe măsură ce lectura înaintează, că, pentru Henry Chinaski, noi toți trăim într-o astfel de lume, chiar dacă o trăim într-un yacht sau într-un bar. Este o lume a totalei nesincerități, o junglă în care păstrarea sinelui și valorizarea sinelui nu există. Ch. Bukowski ilustrează această viziune în primul rând prin intermediul a celor două relații cu femei, prima fiind Wanda, o femeie din aceeași „clasă” ca și el și a doua, Tully, o femeie extrem de timidă, editor la The Contemporary Review of Art, Music, and Literature. Chinaski este inițial atras de Wanda, tipa din bar, deoarece, așa cum spune și barmanul, „este nebună”. Chinaski știe că nebunia, descrisă astfel de cei considerați „normali”, este adesea atribuită celor care au văzut prea multă realitate și n mai văd rostul prefăcătoriei într-o lume a prefăcătorilor. Când Chinaski o vede pe Wanda inițial, ea este singură, deși mai sunt și alții în bar, și nu vorbește cu nimeni. El se așează lângă ea și se uită drept înainte. Wanda vorbește prima: „Wanda ( încă uitându-se înainte) : Nu pot suporta oamenii. Îi urăsc. Henry: Mdea... Wanda: Îi urăști? Henry: Nu, dar mă simt mult mai bine când nu sunt în jurul meu.” Asta este, pentru Chinaski, iubire la prima vedere. Dar adevărul transcendent că toți oamenii caută se caută pe sine în celălalt și că sunt egoiști se probează cât mai curând: după ce merg de două ori acasă la Wanda, Chinaski află că ea a trăit din banii unui bogat excentric care, se pare, are ceva al lui cu ea din când în cândși că astfel Wanda are bani. Wanda nu are nici o iluzie în ceea ce privește oamenii și motivele lor, incluzându-le și pe ale sale, atunci când îi spune foarte clar lui Chinaski: „ Uite, trebuie să-ți spun ceva. Îmi place de tine, poate pentru că ești atât de jos și de nefolositor societății. Și dacă vom încerca să trăim împreună, nu voi încerca să te ard. Dar trebuie să-ți spun că dacă vine un bărbat cu o sticlă de jumătate de whisky, cred că voi pleca cu el...”. Acest gen de sinceritate brutală este la Bukowski un semn al stilului adevărat. Dar cititorul află acest lucru într-un mod concret numai după ce apare a doua relație a lui Henry Chinaski, cea cu Tully. Pentru o persoană normală din lumea lui Chinaski, sosirea lui Tully ar fi un fel de propulsare a lui. Ea a pus un detectiv să-l urmărească pe Henry peste tot și să afle unde stă pentru că este extrem de interesată de stilul lui de a scrie povestiri. Îl consideră un stil original, iar povestirile le trimisese Henry odată, la o revistă. Tully apare imediat după ce Wanda plecase cu bărbatul cu jumătatea de sticlă de whisky ( și ce e mai grav este că acest bărbat este chiar Eddie ); ea este foarte interesată de Chinaski ca persoană ( „Când am citit povestirile tale, a trebuit să aflu. M-au făcut să simt, și m-au făcut foarte, foarte curioasă...” ). După ce merg acasă la ea și fac dragoste, ea îi oferă lui Chinaski posibilitatea de a părăsi pentru totdeauna barul lui: „...poți sta acolo. Poți avea camera ta și numai a ta. Intimitate. Poți să îți termini munca ta. Tu nu aparții străzii...”. Și exact în acest moment, Chinaski spune: „Trebuie să plec”, realizând faptul că nu ar fi putut fi niciodată fericit cu Tully, deoarece nu înțelesese de ce trăise el astfel și de atâta timp. Narațiunea continuă, iar conversațiile ulterioare dintre Chinaski și Tully – cele pe care nici ea nu a reușit să le înțeleagă – subliniază rațiunea lui Chinaski de a trăi, motivele sale de a respinge status quo-ul, și pare a întări ideologia sa paradoxală. Aproape de prima dată când s-au întâlnit, Tully îl întreabă despre legitimitatea modului lui de a trăi: „ Tully: Oricine poate fi un bețiv... Henry: Oricine poate fi un non-bețiv. Îți trebuie un talent special pentru a bea. Îți trebuie rezistență. Rezistența este mult mai importantă decât adevărul.” Și mai târziu, când merg împreună spre casa ei, Chinaski încearcă să o facă să-i înțeleagă credoul: „Henry: Știi care-i faza, Tully? Eu nu pretind a fi ceva. Tully: Adica, tocmai faptul de a nu fi ceva este ceva de genul unei înțelepciuni? Henry: Mdea...Și după aia ajungem la ușa veche și care e ca un revolver și în spatele căreia ce e înțelepciunea piere și ne trebuie încă un pahar cu băutură. Tully: Uite, ești chiar așa de înverșunat împotriva căsătoriei și familiei și toate astea? Henry: Nu știu. Numai că mă gândesc la părinții mei și la toți cei pe care îi cunosc.Mie mi se pare că se bagă prea devreme. Ei toți își fac o familie pentru că sunt prea plictisiți sau disperați sau nu știu ce altceva ar putea să facă. După aceea, ei se simt prinși acolo, ca un fel de lipire lentă Tully: Deci, ce vrei tu e să tot intri în patul unei femei fără vreo responsabilitate? Henry: Pentru asta, există întotdeauna un preț.” Tully insistă aici pe ideea de tablou alb sau negru: unul e ori un bărbat bub, dar însurat, altul trebuie să fie un revoluționar, luptându-se cu majoritatea în termenii majorității. Chinaski nu e nici una, nici cealaltă și refuză să fie categoriuat. El refuză să fie participant la revoluție, așa cum vrea Tully să ia parte, și refuză să participe, de asemenea, la jocurile celor din bar. Chinaski e, așa cum a spus-o și el mai devreme, un om care pur și simplu îndură. Relațiile cu Wanda sau Tully ilustrează tocmai faptul că nu contează dacă una este bolnavă iar cealaltă săracă. Clasa personală și stilul vin din ceea ce ești, nu din ceea ce vrei să pari. Dacă Wanda, alcoolica, nu este destul de implicată pentru a înțelege filozofia lui Chinaski, cel puțin ea nu încearcă să-l forțeze să adopte un stereotip; reacțiile ei și afirmațiile ei, în opoziție cu cele ale lui Tully, sunt emoționale și, deci, pentru Bukowski, sincere. Ceea ce îl atrage la Wanda este că răspunsul ei de tip emoțional la orice îl determină să o considere femei potrivită pentru el, cel puțin pentru moment, când trebuie să aleagă între ea și Tully. Cel puțin pentru moment pentru că nu există niciodată fericire care să dureze în lumea lui Bukowski, căci cei inteligenți ( care, tocmai prin calitatea de a fi inteligenți, sunt deziluzinați ) știu foarte bine că natura „indivizilor”, așa cum Bukowski se referă la oameni, că natura armoniei vine tocmai din aceea că oamenii coexistă. Chinaski și Wanda sunt, în mod evident, deziluzionați. Și aceasta este unul dintre cauzele principale ale atracției dintre ei. Dar și Tully este dezamăgită, așa cum se vede din căutarea ei constantă în Chinaski ceea ce acesta nu va fi niciodată. Diferența esențială dintre Tully și Wanda este cea dintre un intelectual care are o postură naturală, chiar și când dovedește o emotivitate atavică. Iar lupta dintre cele două femei din scena finală a piesei demonstrează diferențele esențiale dintre ele. Reacțiile Wandei sunt instinctive, brutale; Tully rămâne chiar și acum politicoasă și divedește, paradoxal, un bun simț ieșit din comun: „ Tully ( uitându-se la Wanda ): - Mă scuzați, nu vreau sa fiu nepoliticoasă. Ești una dintre prietenii lui Henry. Te-am mai văzut undeva? ( Wanda își părăsește scaunul, stă în fața lui Tully ) Wanda: Mda, de fapt sunt o foarte bună prietenă de-a lui Henry. Tu ce ești? ( Eddie aduce băutura și o pune în fața lui Tully ) Tully: Ei bine, Henry și cu mine suntem mai mult cunoștințe... (Wanda se apleacă asupra lui Tully și îi miroase gâtul și părul) Wanda: Normal că ești! Acesta e parfumul! Am să-ți rup totul din corp, cățea intelectuală! Tully: Lasă-mă în pace! Vreau numai să vorbesc cu Henry pentru un minut.” Cele două femei sfârșesc într-o luptă de bar până când sunt oprite de patronul barului. În direcția scenei în acel moment, Bukowski scrie, „Wanda și Tully se învârtesc pe podea, lovindu-se, urlând și mușcându-se. Este ceva animalic, oribil și frumos”. Aceste îndrumări direcționează acțiunea piesei și o comentează în același timp, comentarii însă paradoxale, ceea ce sugerează că Bukowski aplaudă asemenea tip de emotivitate viscerală și o înțelege de asemenea. Această ambivalență, acest paradox, iese întotdeauna la suprafața piesei și oferă sursa principală de tensiune și violență. Ceea ce îl detașează pe Bukowski de majoritatea scriitorilor este că el depune mult efort de a construi scene din care să reiasă lecții de morală, însă aceasta fără ca cititorul să o simtă. Există în schema faptelor la Bukowski ideea că nu găsești fericire în angajamente bazate pe o înțelegere falsă a motivației omului care este egocentric orientat. Toate relațiile sale sucombează, există o disperare urmată inevitabil de regretul că lumea este aceeași. Și dacă încă nu v-am convins încă să citiți Bukowski, există tradus romanul „Femei” la editura Polirom, în colecția autorilor contemporani, în care el continuă relația cu Wanda, însă o Wanda de data aceasta nimfomană, obsedată, al cărei ego nu este cu nimic mai puțin evidențiat decât al eternului Henry Chinaski. De data aceasta, Chinaski este mult mai detașat, are 40 și ceva de ani, debuteză, devine cunoscut și, o dată cu faima, bărbatul Chinaski va atrage cât mai multe femei. Ceea ce atrage însă, nu este simpla faimă a faptului că e poet, ci am putea spune faima poeziei pe care o scrie. Și, într-adevăr, poeziile sale sunt altfel. Respiră aceeași filozofie a ordinii mâncării pe care și-o cumpără într-o dimineață: ouă, pâine, suc de roșii și votcă. Vă las să judecați și singuri: THE BLACKBIRDS ARE ROUGH TODAY lonely as a dry and used orchard spread over the earth for use and surrender. shot down like an ex-pug selling dailies on the corner. taken by tears like an aging chorus girl who has gotten her last check. a hanky is in order your lord your worship. the blackbirds are rough today like ingrown toenails in an overnight jail--- wine wine whine, the blackbirds run around and fly around harping about Spanish melodies and bones. and everywhere is nowhere--- the dream is as bad as flapjacks and flat tires: why do we go on with our minds and pockets full of dust like a bad boy just out of school--- you tell me, you who were a hero in some revolution you who teach children you who drink with calmness you who own large homes and walk in gardens you who have killed a man and own a beautiful wife you tell me why I am on fire like old dry garbage. we might surely have some interesting correspondence. it will keep the mailman busy. and the butterflies and ants and bridges and cemeteries the rocket-makers and dogs and garage mechanics will still go on a while until we run out of stamps and/or ideas. don't be ashamed of anything; I guess God meant it all like locks on doors. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy