Partea I :

Ce sunt eu?Simplu: biet om, pustiit si-ngenuncheat de nevoi si durere. Ma plimb pe drumul batatorit al vietii, plin de praf, cu haine rupte si jerpelite. Carute si masini trec prin mine si peste mine, iar huruitul avioanelor ma surzeste si nu ma lasa s-aud cantul infiorator de placut al pasarelelor. Sunt Tr|sT. Merg inainte incet, domol si obosit. In juru-mi doar praf si pustiu si durere, iar un pic mai departe din nou praf si pustiu si durere. Cu ochii injectati si-ndurerati arunc inc-o privire in juru-mi, sunt multi bietii oameni... Mistuiti de dragoste neimplinita, de minciuna si regrete si durere isi poarta sufletul dezgolit si trupul vlaguit. Se misca haotic, fara nici un rost, pe nici o directie, nici in fata, nici in spate, nici la stanga, nici la dreapta, nici in sus si nici in jos, se misca doar. Instinct de animal obosit si flamand, cauta, dar nu stiu ce, orice gasesc nu-i multumeste. Cu fiecare apus insangerat, inrosesc si ei pamantul cu seva sufletelor muribunde strapunse de durere, tradare, tristete s-amagiri. Cand in sfarsit ajungi sa gasesti ceea ce cauti, ori esti prea batran ca sa mai poti sa te bucuri, ori esti prea bolnav. Daca nu esti ros de boala sau batranete, esti prea orb sa vezi, prea surd s-auzi, prea jegos, prea cocarjat, prea dezgolit si mult prea obosit ca sa nu-ti ratezi sansa. Imbatati de sperante, si lipsiti de curaj ne lasam purtati prin praf de forte necunoscute. Ne mintim unii pe altii, si ne mintim singuri ca este timp penrtu toate, dar in momentul mortii vom vedea tot ce-am pierdut si tot ceea ce trebuia sa facem, ironie a sortii. Va intrebati cum pot eu sa zic asta... nu doar mortii au murit. Eu sunt un mort viu, basbaind pe pamantul si mai viu, aflat in putrefactie. Am simtit, si voi simti, dar imi mor cu atata usurinta sperantele, imi sugrum sentimentele si-mi inec visele fara sa regret, deci mor. Omul care se elibereaza prin uciderea dorintei devine o fantoma, o imagine satanica a omului, unde toti vor ajunge, daca nu acum, peste cateva apusuri. Sunt multe fantome...Nu ne mai impresioneaza nimic, iar moartea si suferinta ni se par o banalitate, ideea de a ajunge fericit nici macar nu o mai consideram o simpla imposibilitate, ci depasirea si invingerea vietii, act suprem, fara inceput, fara sfarsit, nearealizat, irealizabil. Rostul vietii este sa ne impiedice in orice si oriunde, dar rostul nostru care este?Sa luptam si incercam sa trecem prin iad si sa speram inseamna sa suferim, iar sa ne lasam purtati de curentul haotic-miscator inseamna sa ne sinucidem sufletele. Doua variante extrem de inabusitoare. Am exclus sinuciderile trupesti, varianta aceasta insa este o subvarianta a primei, s-anume cei care spera si se mint singuri, cand isi dau seama ca gresesc si totu-i in zadar, debusolati,isi pun capat zilelor. Si cat de trist si dureros este ... Cand suntem inca tineri speram si credem si ne dorim atatea lucruri, care insa nu o sa le avem.

Cu cat un biet copil este mai luminat psihic, mai dezghetat, cu atat moartea ii va fi mai violenta. Putini din aceia care-si doresc multe rezista socului cu realitatea. Dur si adevarat. Dar odata ce tinerii incep sa intre pe adevaratul drum al vietii, odata ce ochii lor numai sunt acoperiti de mainile parintilor invinsi de soarta, atunci, ca si noi, vor ajunge la singurul lucru sigur in viata unui om: SUFERINTA si, in cele din urma, MOARTE.

Scurt istoric al vietii vii. Pentru ce traim?

Partea a II-a:

Pentru ce traim? In nici o viata omeneasca, niciodata, nici ieri si nici maine, si in nici un caz astazi, un om nu a fost o mai mare perioada din existenta mai aproape de fericire decat de tristete, suferinta. Unii nu au stiut si nici nu vor stii ce inseamna o saptamana in care de fiecare data cand te asezi in pat, sa poti spune: "e bine sa traiesti". In intunericul acestei lumi, sunt unii insa, care pot sa se bucure si cand sunt tristi si indurerati. Ei se bucura pentru ca-i vad pe unii din apropiati fericiti, si asa de mare le este fericirea de nu-si dau seama de nefericirea lor, decat in putine momente. Dar nu este fericire adevarata cand te bucuri ptr. altcineva. Este doar o adaptare care ajuta si intarzie inevitabila durere... Sunt altii care se uita in jur si cauta oameni mai nefericiti decat ei, si in nemernicia lor se bucura ca nu sunt cei mai nefericiti. Bietii ... Nu-si dau seama ca fericirea si nefericirea, ca si tristetea, si oricare alt sentiment interior sufletului omenesc este relativ. Unui om cand trece prin fum de tigara poate sa i se starneasca pofta de tutun, iar altuia i se produce o stare de voma ... Un om zambeste cand vede pe strada o femeia insarcinata, altul strange din dinti si se intristeaza: "Inca un nevinovat osandit". Sunt altii, cei mai putini, care reusesc prin forta spirituala sa prelungeasca realitatea clipei fericite in interiorul fiintelor lor. Acestia traiesc intr-un anumit moment din realitate o clipa foarte fericita, iar apoi, desi clipa s-a terminat, ei isi continua fericirea in vis, in speranta, in imaginatia bolnava si incurabila a omului care doreste neincetat. Sunt aici, doua feluri de oameni, care reusesc sa-si dea seama cand viseaza ca se simt bine si fericiti, si altii care nu mai reusesc sa faca aceasta distinctie. Prima categorie are un mare avantaj si anume, periculos fiind sa visezi prea mult si profund, ei la nevoie "se trezesc din vis", sau atunci cand stiu ca fericirea lor este reala, existenta nu numai in imaginatia lor, ei profita si traiesc la maxim aceasta experienta... Cei din a doua categorie sunt foarte probabil osanditi ca dupa o lunga viata "fericita" sa realizeze goliciunea fericirii lor si sa sufere depresii si deziluzii puternic zdruncinatoare. Ultimul fel de oameni este al acelora care incearca sa scoata mereu binele, si sa vada mereu binele din fiecare situatie. Este insa foarte dificil, iar multi dintre ei incep sa inveteze binele si fercirea. Incep sa le caute acolo unde nu se pot gasi. Fiecare om sufera si se bucura in felul lui. Pacat insa ca suferim mai mult decat suntem fericiti. Dar totusi ma intreb, oare nu merita?

O seara pe plaja cu persoana iubita, sub cer instelat si vant bland, uitand de suferinte, de boala si de tot, traind clipa, acum, fara sa te gandesti la ieri sau la maine, ci doar la acum. Ce poate fi mai efemer si mai profund, mai intens si mai divin decat clipa de acum. Pentru fiecare clipa traita in prezentul acum, pentru fiecare clipa pe care o traim fara sa ne gandim la ce-a fost si la ce va fi, pentru fiecare clipa de acest fel primim bucurie si fericire cat pentru o saptamana de chin. Atunci, cand de frica viitorului nu ne vom mai refugia in trecut, neglijand prezentul, atunci, doar atunci vom trai fericirea si o vom simti asa cum este ea, pretutindeni, puternica si vesnica. Omul nu poate fi doborat de o clipa de nefericire sau de tristete, si de aceea trebuie sa nu ne mai gandim la trecut, sa numai avem amintiri, nici macar cele placute, care ne dau sentimentul nostalgic, de unde apare tristetea si deznadejdea vremurilor fericite si trecute, care nu se vor intoarce. De asemenea nu trebuie sa ne refugiem in trecut din cauza viitorului. Nu trebuie sa ne gandim la viitor ca la ceva ce va fi, caci timpul viitorul este suma rezultatelor tuturor clipelor timpului prezent. Rezultatul clipei de abia trecute, cu rezultatul clipei de acum, ne va da viitorul, care odata ajuns, ne va fi trecut, caci noi ne vom gandi la viitorul viitor. S-atunci ce-am rezolvat? Ne-am gandit la un viitor, pe care insa nu-l vom trai, caci, odata ce viitorul gandit a devenit prezent, noi in loc sa-l traim asa cum ne-am imaginat in prezentul trecut, ne vom gandi la viitorul viitor. S-atunci nu vom trai, ci vom visa ca traim. Aceasta este marea greseala a tuturor oamenilor: ori isi imagineaza viitorul (se mint singuri ca traiesc pentru viitor, cica gandire in perspectiva) care nu va fi niciodata asa cum vor si ei vor ramane vesnic nemultumiti si nefericiti, ori se gandesc des la trecut si cauta scaparea pentru viitor, in trecut. Uitandu-se in spate isi aduc aminte de toate nefericirile si durerile traite si, in sinea lor, in sufletul lor acestea sangereaza din nou, cauzandu-le probleme sentimentale, psihice, fizice, de toate naturile. Sau, tot uitandu-se in trecut, isi aduc aminte de clipele frumoase si se intristeaza caci acum numai au parte de asa ceva, se supara si-si pierd increderea, realizeaza ca sunt nefericiti, dar nu fac nimic ca sa schimbe aceasta stare, ci se lasa imbatati de amintire, nostalgie trista! Probabil spuneti ca exista si oameni fericiti care rasfoiesc trecutul, dar nu este asa. Un om care este fericit in timpul prezent, nu are timp decat sa se bucure de fericirea lui prezenta..., insa daca se intoarce in trecut, se intoarce pentru ceva demult pierdut, ceva care nu exista in realitatea prezenta. De ce sa te intorci in trecut, daca ea este in prezent, cu tine ... ? Doar unii oameni se pot intoarce in trecut fara sa pateasca nimic...aceia care sunt pe moarte si care stiu ca numai au decat cateva ore. Pentru aceia rezultatul prezentului numai poate fi viitor, asa ca nu au de ce trai prezentul decat pentru a vedea trecutul.

Am ajuns la sfarsit, merita sa traiesti? Sincer, cred ca da. O clipa traita pe moment, chiar daca nu iti aduce fericire, iti aduce insa atata multumire de tine si eliberare incat pentru o bucata buna de timp esti imun durerii sufletesti, ai moral ridicat, si, chiar de nu esti fericit, esti mai aproape de ea, ai mai multe sanse s-o obtii. Iar pentru o clipa de fercire deplina, nu pentru o zi, ci doar pentru o clipa, o fractiune de secunda de fericire, merita sa lupti si sa suferi ore de-a randul. Eu nu cred in fericirea deplina, nici ca un om poate fi mai mult timp fericit decat nefericit in viata sa, dar sunt convins ca aceia care se zbat si sufera, si sunt, macar pentru cateva momente fericiti, nu regreta. Aceia care au suferit mult vor stii sa se bucure cu adevarat si sa aprecieze in adevarata valoare o clipa. Uita-ti trecutul, viitorul nu exista, TRAIESTE CLIPA!