agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 8060 .



Revoluția română cu sarmale armenești
essay [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Mircea_Dinescu ]

2005-07-10  | [This text should be read in romana]    |  Submited by mark kraft



În magazia cu efecte a Comisiei ce studiază evenimentele din decembrie ’89, la loc de cinste, printre caietele de însemnări ale Dictatorului fără însemnări, fluiere de milițian fără milițieni și cheile de la seiful fără de seif, ar trebui să troneze oala cu sarmale ce i s-a confiscat în ajun de Crăciun lui Harry Tavitian pe străzile Constanței.
Genialul sfărîmător de piane a fost unicul terorist anihilat de gărzile patriotice la Pontul Euxin.
Pensionarilor adunați pe baricada unei lăptării, doctori docenți în vigilență, nu le putea scăpa gestul ciudat al domnișoarei ce înmîna, la colțul străzii, individului pitulat în spatele unei bărbi monumentale, o plasă in care se bălăngănea o oală cît un obuz.
Suspect la prima vedere prin însăși meseria sa de artist, cu ochii de profet asiat fumegînd în barba-i, Harry mai provenea și dintr-o rasă ce se bănuiește a fi chiar mai veche decît maimuța din care am fost îmbrînciți cu toții nu de mult, adică armean pur-sînge.
Și cum teroriștii nu puteau fi nici daci și nici romani, armeanu’ cădea perfect pe schemă.
Asmuțind gărzile cu tricolor asupra bărbosului destabilizator, bătrînii retrăiau momentele de extaz revoluționar ale anilor ’70, cînd sfîșiau minijupele fetelor în plină stradă, iar pletoșii erau purtați cu alai pe la frizerii.
Somat să scoată grenadele și kalașnikoavele din sarsana, bărbosul a dezamorsat cu mîini tremurînde capacul oalei infernale, pînă ce nările nevricoșilor patrioți s-au dilatat de mireasma enibaharului, a verzei acre și-a ciolanului afumat pitulat printre sărmăluțe.
Prudenți și cam jigniți, bătrînii au hămăit în cor: „ Să guste! Să guste! Să guste!”, convinși că teroristul armean s-a deghizat în traficant de sarmale cu efect întîrziat.
Harry n-a apucat să îngurgiteze decît vreo trei, restul fiind rechiziționat degrabă întru victoria revoluției române.

8 august 1995


.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!