Extra Information: - trase pe condei, dintr-o orgie de idei*
ATENÞIE, ȘOCANT!!! Material obscen! Numai pentru persoane cu facultate. Obligatoriu aceea mentală, restul sunt benevole.

…(aberație liberă despre psihologia plăcerii, Lilith și logica motivației)

MOTTO: Mereu același.

Să vorbim astăzi despre sex. Spun pentru început numai atâta: “Sex”. Ochii voștrii citesc, mințile voastre cugetă la multitudinea de semnificații ale acestui cuvant. Ne-am putea gândi la aceasta, ca gen gramatical al persoanei noastre. Tot la fel de bine, am putea crede ca se referă la actul de manifestare al acestei identități. Sexualitatea noastră îșI pune amprenta, aproape pe fiecare gest dictat de personalitate. E uneori foarte greu să acceptăm asta. Să presupunem că ne leagă de cineva o prietenie platonică. Prin definiția ei, o astfel de relație este una întreținută de un psihic, haideți să spunem, castrat de particularitățile erotice ale temperamentului nostru. Dacă ținem seama de ceea ce înseamnă amor platonic, am putea afirma că o prietenie platonică, este nu una în care facem abstracție de sexul celeilalte persoane ci uzăm de premiza că cealaltă persoana, are acelașI sex. Aberant? De bună seama că da, cu mențiunea că aberantă putem numi o manifestare, raportând-o la una mai mult sau mai puțin aberantă decât ea. Platon era deci, homosexual. De ce oare psihologii au asociat ideea de prietenie fără motivații sexuale, de numele unui om pentru care sexul nu trecea ca indiferent, ci era asociat doar unuia similar cu sine însuși? Trăim astăzi niște vremuri ciudate: mai mult decât niciodată, a devenit aproape mondem să declari că ești tolerant și să lași prejudecățile deoparte. În același timp însă, ca un revers al acestei medalii, mai mult decât niciodată, suntem tentați să vedem în normalitate, nu un firesc al situației, ci o acceptare a unei situații nefirești. Omul modern, se rupe astfel de prejudecată, nu anulând-o din lista prejudecăților, ci asimilând-o ca un rău necesar. Spunem deci despre homosexuali: “sunt și ei ai noștrii…” dar nu spunem :” și ei sunt ca și noi”. Dincolo de ceea ce înseamnă defapt, platonicul continuă să fie ceea ce a fost dintotdeauna. Dacă ești bărbat, unul “straight” și nutrești o prietenie totală unui bărbat, la fel de heterosexual ca și tine, platonică se numește oare ea? Nu, căci numind-o astfel, ai fi tu, primul care se îndoiește că nu poate fi altfel decât așa. Fiind deci așa, și având prietenia unei femei, nu este oare pe undeva împotriva naturii tale, integral masculine? Raționamentul este fără dubiu, unul corect, concluzia e, să recunoaștem, mai mult decât eronată. Dar de unde pleacă ea? Ei bine, de la faptul că oamenii, dintotdeauna au resimțit sentimente, pentru care lingviștii, nu mereu au găsit cuvinte care să le reprezinte. Ce înseamnă să fi prieten cu adevărat, dacă nu să-ți iubești prietenul? O femeie își iubește părinții, bunicii, fratele, soțul, copii… Nepoții, care sunt copii fratelui. Și mai iubește un bărbat. Ce înțelegem deci din toate astea? Că este o femeie infidelă? Pe zi ce trece, resemnați, suntem tot mai mult de acord, că sexul este un lucru dual; iubirea însă, nu. Se pare că această femeie, este liberă să iubească, toate aceste persoane. Și o face. Dar nu e permis să iubească acel bărbat. Ori cum poți pretinde că ești cu adevărat prieten cu cineva, dacă nu-l iubești? Ai putea să spui: “Îl iubesc ca pe un frate” atâta vreme cât nu-ți este frate? Pe toți ceilalți îi revoltă iubirea ta, pe tine, dacă îi iubești, nu? Dacă vorbim despre el, haide să vedem: cum ar putea oare să te iubească, fără să se vrea tată pentru copii tăi? Cum ar putea să te iubească și să te vrea împărțindu-ți patul cu un soț, care este evident că e alta persoană decât el? Din câte știu eu, adevărata prietenie, este un lucru total; nu poți afirma că unii prieteni îți sunt mai puțin sau mai mult prieteni decât alții. Avem în viață, prieteni și amici. Câtă vreme interesele celor pe care-i numim prieteni se suprapun, nu putem decât să mediem asta, sau să alegem. Deocamdată, am vorbit mai mult despre prietenie decât despre sex. Ca să lămuresc încă de la început, un lucru. Anume că dânsa nu poate fi ruptă cu totul de sexualitate. Ne place sau nu, singuri sau obligați de ceilalți, în viață, sfârșim prin a jertfi frumoase prietenii, pe altarul altora, mai importante sau mai complete decât ele. La celălalt pol, sexualitatea însă poate exista, total independent de iubire sau prietenie. Faptul că nu o face mereu, nu înseamnă că nu o face adesea. Cu cât este însă mai anonimă și mai puțin afectată, sexualitatea oamenilor este mai dezvoltată. Cât de mult ne place să ne recunoaștem obsedați de sex? Și cu toate astea, dacă nu ai o sută de ani, dacă ești încă puternic marcat(ă) de bărbăția sau feminitatea ta, îți amintești oare de ceva mai incitant, decât acel act sexual pasager, pe care cu siguranță, odată l-ai avut? Am luat o pastilă împotriva ipocriziei și vreau aici, nu să accept, ci să încerc să înțeleg, resorturile aparent anormale ale extremei sexualități. Homo și bisexualitate, voyeurism, fetiș, exchibiționism, geronto și pedofilie, masochism și opusul său asociat, sadismul; necrofilia, zoofilia, coprofilia, “ororile” care aparent ne blochează și capacitatea de-a le percepe. Sunt oameni obsedați de a-și umple viața cu sexualitate, la fel cum sunt alții obsedați de a o scoate din viața lor. Motivul pentru care, și unii și alții o fac, este unul cât se poate de clar: există! Unii dintre noi, o resimt până dincolo de propria ei manifestare. Să judeci cu curul, este și nu, o simplă figură de stil. Oricât ne-am dori de cerebrali, mădularul își are în gândurile noastre, partea lui de judecată. Ne ferim sa recunoaștem asta, de cele mai multe ori, de teamă că ideile construite din astfel de asocieri, ar fi mai puțin morale. Dar etic, vă reamintesc că înseamnă tot ceea ce vine să ne rupă de ipocrizie. Moral este deci, acel gând care aduce la suprafață și analizează un concept, îmbogățit sau sărăcit cu tot ceea ce-l compune. Începând cu cele mai vechi timpuri, indivizii au fost dintotdeauna diferiți unul față de altul. La nivelul unei publice conduite însă, felul oamenilor de-a fi, a rămas același. Cu alte cuvinte, fiecare dintre noi este diferit de când lumea, iar noi toți, de când este această lume, aceiași am rămas. Peste ani, generații și epoci, Puterea a fost și a rămas, singura în stare să afirme și să susțină extravaganțele noastre. Suntem înclinați să credem că homosexualii există mai ales între rândurile oamenilor celebrii. Adevărul este altul. În ierarhia socială, homosexualitatea este mai facil recunoscută la nivel înalt. Explicația este simplă: suntem receptivi îndeobște la critici care pornesc de deasupra noastra. Pentru cei care se află deasupra cu o treaptă socială, importantă r-mâne numai optica celor aflați pe aceiași treaptă, sau pe una mai sus decât a lor. Nero, ca bărbat al tuturor femeilor și femeie a tuturor bărbaților, a fost un mare tiran. Este dealtfel unica trăsătură care l-a împiedicat să fie, o cârpă a nimănui. Maniacii, afirmându-și un simț, încearca să le nege pe toate celelalte. Satisfacerea unei nevoi, dintotdeauna a fost îngrădită, de intensitatea cu care-o facem. Ne este de pildă foarte foame, dar ne ferim să înfulecăm cu lăcomie câtă vreme, cu noi la masă există alții care abia dacă gustă din bucate. Omul este dominat de rețineri – facem aproape un cult din inhibițiile noastre. Așteptăm în stație un troleu. Ne place fusta scurtă a unei domnișoare, în măsura în care nu se poate lipsi cu totul de ea. În ochii noștrii, ea este atâta de dezbrăcată, încât dacă ar știi, aproape că i-ar fi rușine cu asta. Un câine și o cățea, la câțiva metrii depărtare de noi, fac un gest de care ei nu s-au rușinat niciodată: femela ridică coada și masculul miroase. Iată că nasul lui, nu se lasă înșelat de ceea ce ochii ar putea să se înșele. Câinele deci, nu are nevoie să vadă; nouă, nu ne trebuie nimic mai mult decât să vedem. Extragem certitudini subiectiv, numai cu unul dintre simțuri. Dacă domnișoara aceasta ar avea un miros anume, aș lua asta ca pe o dovadă a lipsei de igienă. Câinele încearcă să posede acea cățea, iar ea îl respinge. De ce? Nu este destul de arătos? Sau nu destul de virtuos încât ea să-l doreasca drept model pentru viitorii pui? Traversează pe celălalt trotuar și faptul începe să se petreacă. Este tot el. Motivul acceptării e unul simplu: acum, ea vrea! Numai că și voința este o stare contradictorie în ce ne privește pe noi, oamenii. A vrea, poate să însemne că dorim cu adevărat, sau la fel de bine că suntem mai dispuși decât înainte să tolerăm. Putem să vrem, spunându-ne nouă că în teorie lupul ar putea fi mâncat de oaie. În mintea noastră, plăcerile sunt în aceiași oală amestecate, și dacă acum m-aș apuca să fâlfâi aici un cârnat, acei câini nu-si vor părăsi actuala postură, nici dacă n-au mai mâncat de trei zile. Ei asta vor acum, și mai târziu, această trebuință satisfăcută, vor avea o alta. Nu de puține ori oamenii își înlocuiesc necesități cu altele doar din oportunism. Cunosc pe cineva, care dacă doarme în zori, fie și numai o oră, se trezește apoi ca să-și bea cafeaua. Și oricât de ipocriți am fi cu ceilalți și cu noi, nu putem nega că sexualitatea, este una dintre dominantele firii noastre. Atâta de dominantă, încât, personal înclin să cred că frigiditatea însăși, a apărut dintr-un exces de trăire senzuală. Credeți oare că un accident a rupt mâinile lui Venus din Milo? Vă înșelați – artistul a “omis” să le pună, anulând astfel un gest la fel de real ca natura lui: respingerea. Nurii Afroditei, aparțin acum tuturor, în pofida acelor brațe care lipsesc. Când este vorba de sex, ne mulțumim cu acceptarea – când vorbim însă despre dragoste, avem nevoie de acord. De aceea ne-ar plăcea uneori în pat o femeie mută, fiindcă ea are neputiința să zică “nu”. Orgoliul unui amant precum Casanova, e acela ca femeia să vorbească, și nu oricum, ci să spuna “da”. Consimțământul, deși nu pare astfel, nu e acela manifestat când o femeie ne dă voie în patul ei. Ea știe, iar noi – dacă vrem să scăpăm de o dureroasă confuzie, ar trebui să recunoaștem – că adevăratul “da” dedicat nouă, reprezintă defapt acel “nu” pe care o facem să-l spună apoi pentru toată lumea. Mulți dintre noi, încă mai cred că este important ca pentru o femeie să fi primul bărbat. Aceia care au fost dezamăgiți de asta, ajung să vadă cu adevărat, adevărul. Este mult mai bine ca pentru o femeie, să fii tu ultimul. Și am vorbit bărbătește despre toate astea, pentru că natural este să te exprimi, uzând de identitatea ta naturală. Sunt lucruri la fel de reale, și dacă ești bărbat, și dacă ești femeie, și dacă nu ești nici una nici alta, și dacă ești amândouă astea într-unul singur. Iată-ne deci, ajunși aici – să nu fi de nici una dintre părți, înseamnă defapt să fi de amândouă. Și nu-i de mirare că nu este întocmai un statut ușor. La fel de departe de un mal ca și de celălalt, te aflii chiar în mijlocul torentului. “De ce ești bisexual?” am întrebat pe unul. “Pentru că mi-e sila ca dracu’ de un pat gol… Și am ales să îl umplu cu orice pică.” În timpuri străvechi, oamenii obosiți de vânătoare, s-au apucat de lucrat pământul. Deci, unii au început să mănânce pâine, din neputiința de a mai alerga după carne. Dar alții, au continuat să vâneze. Și în sfârșit, alții au ales să crească animalele. Tot la fel ca și foamea, libidoul este o nevoie care ne controleaza și pe care într-o măsură, o putem controla. Unii îl suprimă chiar de tot, alții îl sugestionează să accepte ceea ce este la îndemână. De ce ne-am mira, că obișnuințele, care nouă oamenilor, în ansamblu ne conduc viața, sunt aplicabile și la nivelul mărunt al dorinței? Cine este mai susceptibil să devină zoofil? Un tânăr de la oraș, pentru care oaia e un personaj de desene animate, sau un biet cioban, nevoit să-și pască luni în șir mioarele în sălbăticie? Căutarea unui surogat pentru dependențe, inventivitatea și mai ales curiozitatea umană, sunt factorii care fac posibilă, orice așa numită perversiune. Particularitățile noastre, capriciul, extravaganța, tot ceea ce ne face să ieșim dintr-un comun, “comun”, sunt lucruri care ne fac să fim aparte, din orice sens. Dacă suntem diferiți de mulți alții, dar identici cu puțini alții, formăm comunități, în mijlocul cărora, luptăm pentru drepturile noastre. Diferiți însă de toată lumea, sfârșim prin a deveni proscriși pentru contemporani, și martiri pentru cei care vin din urmă. Obligatoriu deci pentru viață este să fii în rând cu lumea, în vreme ce pentru moarte, mai bine zis, pentru nemurire, e de dorit să fii neînțeles. Din turnura pe care evenimentele au luat-o în istorie, este limpede că nu-i nimic neadevărat, în acestă lege nescrisă a consacrării. Și totuși acum, despre sex fiind vorba, ar fi inoportun să pretindem că oamenii aleg o manieră nefirească de a aborda sexul, din nevoia posterității. Este o nevoie acută, care insistă chiar pe o rezolvare actuală și imediată. Nu poate fi deci vorba de a o concepe drept mijlocitor al altei finalități, ci ca pe un act terminal în sine. De când mă știu eu, am alergat să întâlnesc oameni diferiți prin natură de mine, însetat de cunoașterea lor. De aceea îmi permit aici să vorbesc despre unele lucruri de care nu am luat o cunoștință reala, prin satisfacere. Nu voi regreta niciodată că am ascultat lucruri, care, pe mulți dintre dumneavoastră v-ar oripila. Oripilantă, nu este decât ignoranța noastră și prejudecata că există lucruri care prin cunoaștere, ne-ar putea pângări conștiința. Cei care afirmă una ca asta, sunt și vor rămâne până în ultima clipă a vieții creiere nebune din senilitate, stupide din infantilism. Suntem oare atâta de slabi sufletește încât să fim incapabili în a discerne, între ceea ce ne face bine și ce nu? Luam un pedofil și îl aruncăm după gratii – e foarte bine, vor fi astfel mulți copii care vor reuși să crească departe de dorințele lui libidinoase. Greșim însă, uitându-l acolo, neîncercând să îl cunoaștem pentru a vedea ce îi aduce pe oameni pe această cale. Cred că cel mai mult greșesc aceia care mizează totul pe autocontrol. Știu, este nemaipomenit și lăudabil să fi om, să fi stăpân pe tine însuți. Ideal ar fi, ca virtuțile să stea stivuite în noi pe niște rafturi, iar viciile ascunse și uitate într-un sertar. Nu suntem însă zei și dacă am putea fi perfecți nu ar mai exista idoli și etaloane pentru măreție. Omul este supus greșelii, de aceea cred că cel mai sigur mod de a o combate, este să încerci să te pui cât mai departe de ea. Vreau să spun că m-aș feri să spăl eu pe spate o fată de treisprezece ani, dacă nu-i a mea. Am cunoscut un bătrân pedofil – nu făcuse închisoare, nu atinsese niciodată necuviincios un copil și era la vârsta când o fizică dorință nu se mai îndeplinește decât gândindu-te la ea. Mi-a arătat un album imens, plin cu fotografii de fetițe nude. Să-l întrerup din răsfoială. ar fi fost un gest firesc și bun pentru amândoi; dar ce să îi spun? Că mi-e silă de ceea ce-i provoacă extazul? Ar fi fost teribil de moral să fie așa, dacă asta ar fi fost adevărat. Am păstrat, oferită de el, una din acele fotografii; o plaja la marginea lumii, aducând cu un colț de rai și un înger puber care îl umple. De la un moș nebun, am înțeles că e dreptul ochilor să se bucure de frumusețe și al minții să făurească vise care o satisfac. Am fost și eu cu gândul pe acea plaja ca să ma întâlnesc cu acel înger. Și e de la sine înțeles că n-am mers acolo ca să mă închin la el. E mintea mea și dacă acea zână nu este fiica voastră, iar visul meu a rămas un vis, nu are de ce să provoace oroare. Însă vă spun: cei mai susceptibiliîn a greși sunt tocmai cei care nu țin seama, că ar putea sș greșească. Mulți oameni spun: “Nu poți dori o adolescentă! Tu n-ai copii? Ce ai zice dacă unul ți i-ar dori în patul lui?” Și le răspund: “Feriți-vă să credeți că odraslele altora, sunt ale voastre. Ați putea fi surprinși și într-un fel care să nu vă facă cinste deloc.” Ceea ne ne stă în putere, este să ne ferim fata noastră de treisprezece ani, de poftele altora și pe noi de a râvni la fetele lor. Pentru că trăsătura care îi face cinste omului este controlul și nu răceala. Nu de piatră suntem asta e clar – e drept ca p… noastră a mers cu noi la școală, dar am ținut-o mereu ascunsă în pantaloni, așa că nu a învățat deloc carte. Unii oameni, iubesc o femeie, ba chiar întotdeauna numai una, fiindcă are ceva copilăresc în purtarea ei, sau ceva din trupul ei, este insuficient maturizat. Alții își îmbracă iubita într-un sarafan de școlăriță și se dedau la cele mai nebunatice jocuri. Le disecăm oare, subconștienta lor reală nevoie? În armată, în spital și în toate comunitățile de bărbați, am întâlnit mereu oameni care de frig, de situație sau de plictiseală, alegeau să doarmă împreună. Eu m-am ferit întotdeauna de asta, găsind căîmi provoacă repulsie și considerând că aceștia sunt predispuși la acte homosexuale. Dar un prieten psihanalist, mi-a spus că inconștient, sunt înclinat mai mult decât ei să fac asta. Deci, dacă merg într-un autobuz aglomerat și mă feresc de atingerea unui nene, urmașul lui Freud e de părere că în adâncul meu respingerea vine dintr-un freamăt de dorință. Optica e cel puțin ciudată. Ajungi să crezi că oamenii cer bere rece ca gheața oridecâte ori și-ar dori-o fiartă. De ce să nu recunoaștem, măcar noi care continuăm să gândim natural, că dispoziția este dată de conjuctură? Este așa și totuși nu mereu este. Limitați la ceva, trebuie să alegem parte din acel ceva. Nelimitați la nimic însă, vom tinde spre ceea ce este cel mai îndepărtat. Pentru mine, a devenit clar că homosexualitatea apare numai între două extreme. Fie când nu putem avea o femeie, fie atunci când ipotetic le-am putea avea pe toate. Dar după cum se știe, un gay se manifestă în două moduri: unul activ, în care își canalizează dorința masculină spre un alt bărbat, văzând în acesta o femeie, altul pasiv, în care el se dorește a fi femeia, iar ținta devine un bărbat, cât mai bărbat cu putiință. Sunt foarte rari acei homosexuali care să nutrească doar una dintre aceste dorințe. Când sunt astfel, ei încearcă să sublinieze asta și devin transexuali. Acum vorbim însă despre gay și nu despre transexuali, care deja și-au afirmat o identitate, fie ea și artificială. Subiectul este așadar o persoană cu două moduri diametral opuse de a simți, pe care dizarmonic față de noi restul și armonic cu sine însuși, acel om încearcă să le împletească la nivel de sine. Ele ajung să subziste firesc în acea persoană, deși nu comună este originea lor. Atitudinea activă se naște din constrângere – din lipsa unui subiect adecvat, în acest caz, femeia. Cealaltă perspectivă, pasivul, este mai sofisticată, pornind de la extensia unui Eu saturat de rutine satisfăcute, care fac individul să încerce un rol opus de acela obișnuit. Aș vrea să fiu, încă odată clar: nu mă folosesc în exemplele mele de oameni, obișnuiți să trăiască înconjurați de jumătăți de măsură - ei au ajuns deja să-și numească necesitățile drept plăceri, iar nevinovatele pofte drept capricii. Vorbesc despre oameni, pentru care voluptatea joacă un rol important, chiar dacă nu mereu, ei lasă asta să răzbată. Despre ei vorbesc și pentru ei o fac, în cea mai mare măsură. Adevărat este, că nu există ceva mai măreț, decât o viață de ascet și totuși, nu există nimic mai searbăd decât ea. O spun pentru că sihastrul, nu este un om lipsit de dorințe, ci unul care a fugit în singurătate de ele. Ori dacă ar fi să judecăm chiar după religia propăvăduită de el, păcatul nu este să-l faci, ci chiar să-l gândești. O ispită te părăsește imediat ce ai îndeplinit-o, în vreme ce, dacă fugi de ea, te va urmări întotdeauna. Sunt puțini aceia care vor să acepte că fantasmele individului se nasc din abstinență mai mult decât din desfrâu . Mulți părinți mai oblojesc încă cururi de miciți abuzate de pastorul catolic. Am convingerea că acești pedofili homosexuali la origine nu și-au dorit altceva decât o femeie, care întârziind să apară a luat numai chipul unei bucați de carne. Suntem oameni – imaginația noastră ne deosebește de restul tuturor ființelor. Închipuirea, nu este neaparat morală, ci întotdeauna mulată dupa nevoi. Bărbați își arată scârbavnicul mădular femeilor prin scări întunecate de blocuri. Alți copleșesc o femeie străina cu atingeri voluptoase într-un autobuz aglomerat. O pereche de bikini feminini, mai ales dacă sunt bine purtați, devin talisman de preț pentru unii dintre noi. Într-un milion de feluri, oameni ajung să deformeze realitățile. Ca animal impresionabil, ființa umană nu doar că are propriile dezechilibre, dar se lasă molipsit și de ale altora, și astfel “mizeria” se întinde ca un flagel. Vă mai amintiți astăzi de felul cum era privit în România sexul oral înainte de ’89 ? Cunosc persoane care dacă o prostituată bea apă dintr-un pahar îl spargeau mai apoi. Se pare că suntem foarte puțin consecvenți cu prejudecățile noastre. Și ceea ce este mai mult decât limpede este că, cu cât avem mai puține de facut în rest, suntem înclinați să abordăm mai pervers și mai intens latura noastră sexuală. Ați auzit de Poliția Călare? Da? Ei bine, cunosc un echipaj din București, de la Academie care își duceau caii să se satisfacă cu un sex oral la fetele de pe centură. Nu mă credeți? N-am cum să o dovedesc, apoi de ce aș face-o dar ei știu și dacă ar citi toate astea, caii lor ar avea niște amintiri foarte placute. O cunoștiință feminină de a mea a înoptat la o … pe atunci prietenă de a ei. Dimineața a intrat în living destul de buimacă și și-a găsit prietena, masturbându-și motanul. S-a sfârșit astfel o frumoasă prietenie. Aceste cazuri le cunosc personal. În rest circulă zvonuri cu toptanul. Cum că un angajat de la morgă, a trăit o dulce idilă cu o fecioară ideal de frumoasă al cărei singur defect era unul radical, anume că nu era vie ca să poată răspunde gestului de tandrețe. Am acasă un CD cu filmulețe freak pe care n-am reușit să-l văd încă. Văd un clip, apoi sunt bolnav o săptămână, deși, credeți-mă nu sunt slab de înger. O minte nebună filmează toate astea apoi mii de minți se “desfată” cu ele. Un closet plin cu excremente și un cap scufundat în ele, cap posesor al unui cur oferit cuiva care trăiește asta cu mult extaz. E o agonie fie și doar să privești la acest extaz. Un bărbat se spânzură de-a binelea, iar o femeie îi suge bărbăția în vreme ce el se contorsionează. Și un gang-bang cum nu am văzut niciodată. O femeie noaptea pe străzile din Manhatan. Șase tipi, vreau să spun șase scursuri o atacă cu pumnii și picioarele până cade în nesimțire, plină de sânge, urină și propriile excremente. Apoi toți urinează pe trupul ei, o dezbracă și o au, corp inert din care viața și-a luat zborul. Cum am putut să văd toate astea? Cu mare greu; și totuși a fost cineva care le-a filmat. Există în comportamentul sexual, laturi atât de întunecate, încât altele mai puțin umbrite ne apar luminoase de-a dreptul. Un român a mers cu tot cu nevastă să lucreze în turcia. Am scris cu literă mică fiindcă nu văd nimic mai mărunt decât asta. Vreme de șase luni, nouăsprezece barbați au cotizat fiecare câte o sută de dolari pe lună bărbatului însurat ca să poată profita de femeia lui. Un emigrant câștigă banii cu greutate, iar dacă îi dă trebuie să știe pentru ce o face. Într-o baracă de cinci pe cinci, o femeie, vreme de șase luni este țiitoare pentru douăzeci de bărbați. Totul este la vedere, așa că, și cei care pe moment nu vor, ajung să vrea. Toată noaptea și noapte de noapte, femeia este făcută poștă, fără nici un prezervativ; în fiecare dimineață ajunge în patul soțului ca o cârpă bine înmuiată de spermă. Peste zi, mulți își iau cu rândul o mică pauză ca să treacă pe la baracă și să i-o tragă femeii pe trei sferturi adormită. Turcilor le e silă să o aibă, dar le place la nebunie să vină ziua la ea, sș-i rupă hainele, să o scuipe și să o bată. Vreme de șase luni, femeia nu-i altceva decât un closet murdar, doldora de sămânță. Este exact ceea ce putem numi, fără nici un resentiment, târâtură. Nu e legată cu lanțul, numic nu o ține cu forța de un bărbat care considerând-o poate prea mult pentru el, o împarte cu un pluton. Afară de cazul că ea a devenit dependentă de această beție sexuală. Foarte rar se spală, și mai rar se îmbracă… Zi sau noapte, este aproape mereu ațipită și goală, într-un pat oarecare. Oridecâteori cineva o posedă, nici nu mai deschide ochii să vadă cine o face. Mai murdar decât ea, nu găsesc să fie decât bărbatul care o mai dorește. Și nu e unul. Până acum, nu am făcut decât să enumăr ciudățenii, fără să intru în nici un fel de detalii despre rațiunea care ar putea să le provoace. Și am să încep cu un transexual, așa numitul fătălău care alege să își schimbe definitiv și radical înfățișarea și personalitatea. Cred că este cel mai bărbătesc mod de ați privi ca mascul feminitatea. Acești oameni, oricât ar fi de huliți și disprețuiți, își exercită o atitudine foarte corectă: ei aleg, și fără doar și poate că o fac cu o permanență și o ireversibilitate demnă de oameni. Simt deci, că alta este identitatea lor și optează să se schimbe definitiv fizic pentru asta. Numesc asta incontestabil un curaj, în masura în care reprezintă un “one way only road”, de unde în cazul unei dezamăgiri, niciodată nu se mai pot întoarce. Era “o” prezentatoare de la “Rai Uno”, pe care puștan fiind o admiram cu toată ființa mea. Puținele mele cunoștiințe de italiană, aș putea spune că le datorez “ei”. Era “o femeie” deosebită. Un exces de feminitate combinat cu o inteligență sclipitoare. “A beautiful mind”, foarte spontană și foarte potrivită cu munca ei. După o vreme am aflat că “tanti” asta era un “nenea”. Numai că asta nu m-a dezamăgit deloc pe atunci, iar acum, cu atât mai puțin mă dezamăgește. Întâlnești foarte rar femei care să se ridice la nivelul ei; dar bărbați care să o facă, aproape niciodată. Așa că mă văd nevoit să recunosc: cu acest “el”, “ea” sau cum veți dori s-o numiți aș vrea să trăiesc o nebunie lungă de-o zi, sau lungă cât zilele mele toate. O puteți înțelege așa cum poftiți, la fel cum firește că puteți face cu tot acest eseu, cu toate eseurile pe care le scriu și le vreau adunate într-un volum. Simt însă, că dacă n-aș recunoaște asta, tot ceea ce scriu aici n-ar fi decât o mincinoasă vorbăraie. Sunt oameni de admirat pentru ceea ce natura i-a făcut să fie; alții sunt de admirat pentru ceea ce au devenit împotrivindu-se naturii lor. Dintre astea două specii, vă rog să hotărâți fiecare cine este mai merituos. La fel, admirăm pe unii pentru felul cum își cultivă ideile, pe alții pentru cum cultivă sentimentele pe care le au înăuntrul lor. Pe ea, o admir, odată în plus pentru felul în care și-a cultivat personalitatea. E o femeie deosebită, cu atât mai mult cu cât, nu s-a născut așa. E creația bărbatului din ea, și sunt convins că el a făcut-o să fie, exact așa cum i-ar fi plăcut lui să întâlnească o femeie. Astfel de transexuali, cum este și israelianca Dana International, au tot respectul din partea mea – nu mă refer deci la nespălații din Parcul Operei care îsi umplu sutienul cu vată și își rad cu lama părul de pe picioare. Și trec la voyeuri. La noi toți adică… Nu cred să mă fi incitat ceva mai mult la pubertate, decât imaginile pe care o oglindă mică, pusă pe vârful pantofului, le surprindea între picioarele colegelor mele de clasă. Le mulțumesc tuturor femeilor de pe stradă, care datorită unei fuste mai scurte sau a unor picioare mai lungi, unui buric la vedere sau a unui sutien uitat acasă, fac ca viața să fie și mai frumoasă decât este. Merg, de câte ori am ocazia, la nudismul de la 2 Mai. De cele mai multe ori însoțit de o femeie, ca să nu atrag asupra mea suspiciunea că vin acolo ca să văd una pentru prima dată. Mă îndoiesc să existe ceva mai primordial și mai excitant decât acea plajă. Nu de puține ori mi-am ars excesiv pielea, întârziind mai mult decât se cade sub razele soarelui, ca să prelungesc cât mai mult această bucurie. E o beție de simțuri senzuale, care culminează blocându-ți tocmai senzualitatea. Intrat în cort, ți-ai dori să-ți posezi femeia, pentru că fierbi cu totul pe dinăuntru, dar te descoperi incapabil să o faci. Explodezi de excitare, fără ca măcar ca organul responsabil de asta să te trădeze. Consider că este sublim că există un loc ca acesta, unde trupește nu există nimic de ascuns la persoana ta și a celorlalți. Așa cum afirmam cu o altă ocazie, pudoarea este cea care în vremuri apuse, a alungat paradisul de lângă noi. Când pot, cheltui într-un week end banii pe care-i câștig într-o lună, ca să vizitez această fărâmă de rai de la marginea marii. Este o sete adăpată mereu cu un lapte al dorințelor noastre, care niciodată nu satură și totuși, niciodată nu ne chinuie asta. Vreau toate acele femei și multe poate că deasemenea mă vor – nu importă deci că n-am să le am, de vreme ce există un moment în care le am în toți porii. Mi se întâmplă iarna să merg la mare, la vremea în care voi vă gândiți la ea, fie deloc, fie ca la o frumoasă și aglomerată amintire, fie, în sfârșit, ca la o caldă promisiune pentru concediul care-o să vină… O briză rece mă face să mă simt gol pe sub toate hanțele de pe mine, dar mie nu-mi stă gândul la asta, ci îmi pare că văd în nisip urma frumoasă a unui fund de femeie poposit în el, vara trecută… Da prieteni, acesta este un fetiș, ca și acea senzație pe care o ai vara, când conduci o mașină și cu o mână scoasă pe geam, mângâi aerul ca un sân de fecioară. Marea ne leagă pe toți și suntem un tot aidoma nisipului care-i umple plaja. Pentru mine, acele femei și poate toate femeile din lume, sunt Marea însăși. Fărâma de nesfârșit, care îți dă dispoziția de a dori din toți porii și de-a trăi fără nici o măsură. Sărutând femeia iubită, le săruți atunci pe toate celelalte și simți în tine foame cu care cerul se hrănește mereu din mare. Marea – o supă caldă, iar noi, ingredientul care-i dă gust pentru noi înșine. În brațele ei, ne lăsăm îmbrățișați și îmbrățișăm pe toți ceilalți, ca într-o mare orgie, supremul dezmăț, lipsit de filosofie și de morală. Mi-e bine și cald așa; aș vrea să fiu acel negru mititel coborât din banan sau corcoduș, prost, la marginea lumii. Iată Omul! Un pitecantrop sufocat de temeri, care sunt însăși sămânța evoluției sale; și iarăși recunosc că am realizat din măreție, doar a zecea parte din lucrurile pe care slăbiciunea mi le-a dictat. Să recapitulez deci, până aici: sunt homosexual – pentru că aș putea să ma culc cu un bărbat, dacă el ar fi îndeajuns de femeie. Sunt pedofil, pentru că trupul gol al unei puștoaice, nu mă lasă indiferent. Sunt voyeur pentru că iubesc să descopăr intimități la oricare femeie anonimă și exchibiționist pentru că sunt gata să mă las descoperit, de oricare dintre ele. Sunt fetișist, căci nu doar odată am sărutat chiloțeii iubitei și degetul mare de la picior. Sunt masochist, pentru că îmi sunt dragi unghiile ei înfipte până la sânge în fesele sau spinarea mea, sunt sadic fiindcă ador să îi mușc buzele și limba. În fine, sunt gerontofil, pentru că aflat între o herghelie de femei, poate le-aș amâna ca să petrec o noapte cu Tina Turner. Îmi plac femeile micuțe și delicate, care în picioare îmi vin până la brâu, iar în pat până peste cap. Îmi plac și acelea înalte și bine făcute, cu care, ca un gladiator trebuie să mă lupt. Sunt foarte frumoși sânii micuți și pietroși pe care să-i mângâi cu toată grija – dar sunt foarte plăcuți și aceia opulenți care nu-și găsesc locul pe sub bluză. Îmi plac femeile debordând de feminitate, dar și cele mai băiețoase. Nu cred să fie ceva mai frumos decât o fustă mini de femeie de sub care mijesc niște genuchi parcă sculptați – decât poate un cur suberb poposit neglijent într-o pereche de jeanși. Cum arată deci femeia pe care-o doresc? Ei bine, ea are întocmai chipul, constituția și statura ta, frumoasă cititoare, indiferent cine ai fi tu! Femeia mea… o vreau neagra, fierbinte și transpirată, fiindcă găsesc în ea o sălbăticie care mi-e dragă. O vreau albă, rece și indiferentă, căci o găsesc astfel aristocrată și prețioasă. O vreau galbenă, micuță și pasională, pentru că ea mă face să mă simt bărbat și barbar. În orice fel aș dori-o însă, Femeia este anonima muză care-mi incită simțurile și imaginația. Fără ca ea să existe, gândurile mele ar fi o simplă bălmăjeală, lipsită de motivație și departe de orice urmă de spirit. Femeia - pentru un bărbat, firește – este acea nevoie care face ca mintea să ne apară deodată scăpată de oricare alte nevoi. Dacă surprind o privire interesată de mine în ochii unei frumoase necunoscute, imaginez în ea o dorință pe măsura dorinței mele de-a fi dorit. Adesea mă las mistuit de un foc de paie, dar jur că nu există simțire mai adâncă decât această flacără care ne frige la suprafață, lăsându-ne reci cu vremea pe dinăuntru… Iubire. A iubi. Evident că nu m-am dorit vorbind despre asta, aici, acum. Într-un milion însă de alte ocazii, a fost și va rămâne un subiect pe care nu îl pot ocoli. Acum vorbesc însă despre dorință. A dori. Ființa noastră nu e decât un rob al pasiunilor noastre, iar timpul nu înseamnă nimic pentru intensitatea lor. Altminteri, de ce am spune “te doresc ca la început”, dacă nu începutul ar fi etalonul primordial al patimei noastre? Dragoste deci, la prima vedere – percepem o realitate cu un simț, o disecăm cu un altul, interior, pe care nu l-am cunoscut niciodată destul de bine. Dorință iată, până la ultima răbufnire din noi, lipsită parcă de oricare rațiune și totuși, mai rațională decât toate. Mintea noastră, e una lipsită de vlagă, gândul nostru e un plod avortat al minții, vitregit de strălucire; nădejdea e una care spre nicăieri nu ne duce, dacă în accidentul stupid al fiziologiei, ne descoperim lipsiți de dorință. Dorință este în toate câte sunt, și mereu o alta. Putem rămâne fideli unui principiu, credincioși unei obișnuințe care ne face bine. Devotați unui sistem de valori pe care ereditatea ni-l dezvăluie a fi mai corect decât altul. Însă asociată cu dorința, fidelitatea nu e decât o atitudine sterilă, care nu naște, care nenăscând, nu are ce să dezvolte. Þinta dorinței noastre are nevoie de schimbare, fiindcă inovația este haina care vine cel mai bine aspirației. Mereu schițez paralele, dar pentru ce oare o fac? Avem iubire. Și mai avem, pasiune. Avem, astea două, pe care teoretic, lucid, logic, aș încerca să le separ. Aparența tinde să-mi dea dreptate. În profunzime însă le găsesc un motiv comun. Relevant? Nu, pentru că obiectul, nu are nimic comun, și cum am mai zis, nimic în comun cu “comunul”. Este unul special. Dacă îl eviscerez, aflu în mățăraiele lui, în structură, elemente din amândouă cele de care vorbeam. Mi-aș dori să neg asta, de dragul unui suflet pe care testosteronul îl pângărește. Două coaie, iată! Împotriva nevoii de castitate, în iubire se amestecă boașe, creier mic, mare, inimă… Văd, pipăi, miros, aud, gust, uite la un loc, câte un pic din toate. Iscodesc cu sufletul după suflet, dar carnea este un lucru primordial care nu-mi scapă din vedere. Văd culoare. Formă văd, pe care mâna, dependentă de realități, o vrea conștientizată prin atingere. Dar are oare mâna, vreo rațiune? Ce sunt toate simțurile noastre, decât unelte cu rol în satisfacerea sufletului? Suntem mai puțin puri, pentru că ne place? Atunci, de cănd să fie răceala pentru oameni, o virtute? Culegem satisfacții cu toată ființa, și pentru ce ne-am rușina de poftele noastre, când ele sunt, întâia natură a vieții? Se spune să te cunoști pe tine însuți. De la Socrate încoace, omenirea se tot străduiește să facă asta. Cum am putea să p facem mai temeinic, decât urmărindu-l pe celălalt și în același timp, descoperind în noi, starea pe care el o provoacă? Am fost și voi rămâne un infidel. O spun deschis și știu că alung prin asta, orice urmă de potențială iubire, devotată și unică, pe care o femeie mi-ar putea da-o. Dar afirmând-o, rămân fidel unui concept uman, pe care cu falsitate, bărbații și femeile și-l abandonează. Ei da, eu MERIT să fiu iubit! Pentru că eu, las în mine loc pentru iubire. Fiindcă am dorit, și n-am clădit statuie în mine, nici uneia dintre dorințe; fiindcă doresc și recunosc că poate mâine n-am s-o mai fac, sau nu la fel, sau nu tot aia. Pentru că sunt mereu gata să doresc și pentru că-mi promit mie că nici o dorință nu va fi, dorință de dragul ei. Iubesc să iubesc, și totuși, ar fi păcat să renunți la a te îndrăgosti mereu doar ca să iubești ceva pentru totdeauna. Să arzi mereu, te obligă să nu te mai aprinzi niciodată. Iubesc sentimental. Superficial. Dar la fel de amar. La fel de dulce. Resimt dragostea mea printr-o fantezie, și e drept așa, căci dragostea mea reală e o fantezie. E o balivernă, o gogoșă cum că, moral, iubirea e un avatar al celor scrupuloși. Iubirea, nu e fraternitate. Cel mai criminal dintre toți, iubește. Ucide tot împrejurul său și totuși, pentru ucigaș va exista mereu cineva, pentru a cărei viață ar fi gata să le pună capăt la toate, chiar și a lui. De ce o face? Pentru că în el subzistă o nevoie acută de acel cineva, laolaltă cu o indiferență cronică față de restul lumii. Un astfel de criminal, într-o măsură mai mare sau mai mică, se află în fiecare dintre noi. Pe altarul unor dorințe, întotdeauna vom aduce ca ofrandă altele; mereu ne vom pleca în fața a ceva și niciodată nu va fi asta cea din urmă aplecare. În ce privește dorințele, există pe de o parte una, a cărei rezolvare biologică, o concretizam mecanic, printr-un act pe care omul l-a denumit sexual. O mâncărime. Despre asta, despre tot ce imaginează ea, am vorbit aici. Þine foarte puțin de om, foarte mult de animalul care zace în fiecare dintre oameni. La ce ne-am mai mira deci că oameni fac sex cu animalele? Contrar unei înțelegeri altădată firești, sexul a ajuns să poată fi făcut de unul singur, în grup, cu oameni vii, morți, cu vite, cu papagali, cu căldură sau lupsit cu totul de ea, ca un sport. A mai rămas însă ceva. Nepângărit. Virgin. Complex. Capital. Adevărata dorință. Cea care creeză toate acele analogii cu iubirea, despre care vorbeam. Acea pasiune care ne tulbură rațiunea. Nucleul concentrat al dorințelor noastre, hormonul necunoscut pe care creierul îl secretă și care în creier se consumă. Nici originea lui, nici finalitatea, nu se află între picioare. De aceea, poți să fi bărbat, femeie, copil sau bătrân, sunt lucruri pe care, cu aceiași intensitate le vei simți. Așa simte defapt, acel Lilith pe care adânc îl purtăm în noi. El naște mereu contradicțiile noastre interioare, din vina lui uneori nu suntem îndeajuns de bărbați sau îndeajuns de femei. Din cauza lui Lilith, tu ție, îți pari adesea un copil bătrân sau un bătrân care a dat în mintea copiilor. El este cel care deformează aberant o realitate cu care suntem obișnuiți. Doar că de cele mai multe ori, realitatea conștientizată de noi, chiar și în ceea ce ne privește, este una deja deformată de complexele pe care le avem. A face bine este una, a ști cum e bine, e altceva… Roșim adesea sub apăsarea dorințelor noastre, pentru că le descoperim a fi nepotrivite cu natura noastră. Am lăsat deoparte filtrul, și mi-am făcut o cafea ca la douăzeci de ani. Doldora de zaț. Știți cum m-aș dori? Din nou îndragostit, de o fată mare! Să simt iarăși acel fior a cărui amintire încă mă tulbură, după mulți ani. Să o sărut în troleibuz sau pe un scaun de cinema, să descopăr din nou un trup, pe care deși îl cunosc, n-am să-l cunosc îndestul niciodată. Vreau să sărut cu o patimă nebună, o gură care nu s-a deprins încă să sărute. Acum am să închei. Conștient, o dată în plus că sexualitatea e un subiect care nu se poate termina niciodată. Doar că există în adâncul nostru “ceva”, pe care cu greutate îl recunoaștem ca legitim în sinea noastră și niciodată de față cu ceilalți. “Ceva” a cărui greutate, e zdrobitoare, fiindcă e greu de purtat în sinea ta și totodată imposibil de dezvăluit pentru lume. Uneori, mă gândesc la scenariul care ar avea întradevăr puterea sa-mi împlinească viața și să-mi motiveze moartea. Aș vrea să lupt și să ajung în viață cineva. Cineva. Apoi, de la înălțimea acestui apogeu să dau drumul “Adevărului Meu”, ca o sinucidere. Cel mare, cel suprem, adevărul gol goluț. Pe care îl ascunde fiecare, deși pentru fiecare el are o altă față. Acel adevăr pe care acum, cu fiecare gest pe care-l fac, îl vreau ascuns. Nu pentru că mi-ar fi rușine cu el, ci pentru că nu mă simt de marimea lui. Pentru că nu-s decât un om mărunt, a cărei unică alinare e că s-a înconjurat de oameni mărunți. Să fii oarecare. Apoi cineva. Și în final, ceilalți să te cunoască la fel cum te cunoști numai tu, iată statutul autentic de nimeni, care te face să mori ușurat. Despre asta aș vrea să vorbim, data viitoare. Vă las cu bine. Și să fiți iubiți!



17 iulie 2005