O zi obișnuită. Mă întorc de la școală. După vreo 30 de metri, întâlnesc o femeie tânără care stă pe jos, aproape blocând trotuarul, și se tânguie legănându-și copilul: "Ajuuuutaaaați-mă și pe mineee!".
Mai departe, un bărbat, exhibându-și goliciunea picioarelor amputate, gesticulează, cerând și el milă și ajutor printr-un mesaj stereotip, amintind de discurile unui pick-up uzat.
Poate nu mă credeți, dar, după colț, în fața cofetăriei, Victorița, o fetiță prea scundă pentru vârsta ei, cu obrajii murdari, cere și ea: "Tanti, în-dai 5 000?".
Nu sunt singurii, dar cu aceștia mă întâlnesc aproape zilnic.
Acasă uit de ei și, seara, când găsesc un moment liber, mă așez la calculator să văd ce mai face lumea pe Didactic.ro, site-ul dăscălimii din România. După prima pagină, trec pe Forum la discuții, dar tresar când un titlu scris cu majuscule mă face să aud, parcă, tânguirea femeii cu copilul în brațe, "Ajutați-mă!". Deschid topicul și mă liniștesc: nu e vorba despre bani pentru pâinea bebelușului, ci de o programă pentru definitivat, completată de întrebarea "Știe careva când se dă deful?". Nu știu, așa că trec mai departe și "văd" alt strigăt: "Heeeelp!".
Imi vine în minte imaginea bărbatului ciung, dar el nu știa engleza. Deschid și mă liniștesc din nou. Nici cel ce scrie nu are habar de engleză și, citindu-i mesajul, văd că și cu româna stă cam rău, dar cere ajutor pentru că îi vine inspecția pentru grad și nu știe cum să-și proiecteze lecțiile. Nici planificare nu are și, vai, e semestrul al doilea! E cam târziu să-l mai pot ajuta, drept pentru care verific și alte subiecte: "Parteneriat", "Proiecte", "Serbare", "Ajutooor!". A, nu, că pe ăsta l-am citit deja... Ba nu, că are alt autor. Hai să deschid, să văd ce vrea Victorița! Iar mi se încurcă gândurile! Victorița e fata de la cofetărie, aici e alt nume și nu cere 5000 pentru înghețată, ci o lucrare de grad ca să se "orienteze". N-o pot ajuta că lucrarea mea e la română și ea vrea la matematică.
Ia să trec la pagina următoare! Primul titlu: "Cumpăr". Vai de mine, îmi spun, am nimerit la mica publicitate! Totuși curiozitatea mă face să deschid. Citesc și nu pot să cred ce văd: "Cumpăr lucrare de gradul I. Sunt deschisă la preț.". Da, sunt pe Didactic.ro și ochii nu mă înșeală, așa scrie! Nu-mi vine în minte nicio figură dintre cele cu care mă întâlnesc zilnic pentru că drumul meu spre casă nu trece prin zona unde bărbații stau de vorbă, în mașini, cu fete machiate strident. Văd că mulți colegi de pe forum o ceartă, și mă alătur lor spunându-i că piața de legume e în altă parte. Nu știu cine poate fi, deoarece folosește drept identitate o combinație bizară de cifre și litere. Dar, după ce-mi vărs năduful și expediez mesajul, încep să regret. Păi, la câte se vând în țara asta, ba chiar pe prețuri de nimic, de ce nu s-ar vinde și o lucrare de grad? Doar nu se fură!
Și, totuși, nu-i bine! Mă revolt din nou și deschid site-ul ministerului ca să arăt cât de jalnic a ajuns învățământul nostru, cu dascăli pregătiți superficial, incapabili să facă față unei inspecții sau unei planificări. Tastez: "Ajutor! Invățământul în pericol!", dar în următoarele secunde șterg tot, de teamă ca nu cumva cineva de la minister să-și închipuie că sunt femeia cu copilul în brațe sau bărbatul ciung sau Victorița.
Sau poate nu m-ar confunda, dar mi-ar răspunde ceva de genul: "Stimată doamnă, de ce nu încercați să vedeți și partea plină a paharului? Datorită internetului, oamenii pot intra în conexiune, pot comunica liber, într-un schimb constructiv de idei, așa cum ne îndeamnă și Uniunea Europeană sub al cărei drapel cu 12 stele (12?) ne-am aliniat și noi, înfăptuind astfel visul de veacuri (de veacuri?), mă rog, visul poporului român, la prăbușirea (pardon, propășirea) căruia contribuim și noi, depunând toate eforturile... De ce să nu fim îngăduitori cu cadrele tinere, aflate la început de drum, așa cum ați fost și dumneavoastră cândva?".
"Da, aș răspunde eu, e adevărat, numai că eu, când am absolvit liceul pedagogic, știam cum să predau numerele de la 10 la 20, știam să scriu un memoriu de activitate, mai știam că adverbul nu are gen (dar cineva pe forumul de limba română nu știe), că nu e "concediu de îngrijire al copilului" ci "a copilului" (dar, pe același forum, un alt dascăl de română nu știe), că "noștri, voștri, orice-ar fi, se scriu cu un singur i" (dar…).
De unde știam eu și colegii mei toate astea? De la școală, domnule sau doamnă! Dar cineva din clădirea în care stați dumneavoastră a închis poarta din față a școlii și a deschis-o pe cea largă, din dos, pe unde intră acum cine vrea, învață ce poate, la ieșire cere drepturi de autor iar la catedră strigă "Ajutor!" sau, mai pe europenește, "Help!". Nu toți sunt așa, dar sunt mulți, din ce în ce mai mulți."
Păi, dacă în clădirea aceea e vina, înseamnă că trebuie să scriu pe un alt site, unul situat mai sus. Încep, deci, să tastez din nou, de data asta apăsat, fără să mai șterg :
Ajutor, Doamne! Redă-le vederea celor ce conduc învățământul în țara mea dragă (că de nu mi-ar fi dragă, nu Þi-aș scrie) sau, dacă nu, dă-ne alții cu vederea mai bună! M-am săturat de "Parabola orbilor", deși îmi plac tablourile lui Bruegel.
Până atunci, însă, Doamne, ajută-mă ca, atunci când deschid calculatorul pe Didactic.ro, să nu-mi mai apară imaginea femeii cu copilul în brațe, nici a bărbatului ciung și nici a Victoriței!

PS. Orice asemănare cu personaje imaginare e absolut întâmplătoare.