agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-09-18 | [This text should be read in romana] | Caut să inventez fel de fel de strategii pentru a nu mă gândi la trecut. Mi se pare ilogic, lipsit de sens să trăiești din amintiri, să trăiești în trecut. Problemele trecutului, atât timp cât nu au repercusiuni în prezent, nu mai pot fi îndreptate și nu mai au nici o relevanță pentru prezent, iar pentru viitor nici atât. Sunt, totuși, momente când trebuie să vorbim despre trecut, tocmai din dorința și obligația morală de a cârpi cumva prezentul. De a descoperi prin ceața tot mai densă cărările mai puțin înspinate, mai puțin alunecoase, claritatea unei lumini care să ne facă viața mai suportabilă Cineva spunea că „fiecare generație schimbă ceva esențial!” Generația celor ca mine - care încet, încet este trimisă „la gară” – a reacționat (luptat??) împotriva comunismului. Fiecare individ după curajul și capacitățile lui. E adevărat că unii dintre noi „luptă” și azi pentru a se aciui prin sferele puterii. Mă întreb însă, împotriva a ce se vor revolta tinerii români născuți după 1990? Dacă cei de dinaintea lor și-au dorit dispariția comunismului – și au trăit-o euforic, în pofida dezamăgirilor previzibile – cei de azi au oare, măcar un punct de plecare, dacă nu un program cristalizat? Până la nenorocita asta de criză, se consuma. Se acumulau bunuri. Se călătorea mult. Se schimbau locurile de muncă pentru altele mai bine plătite. Se putea iubi și petrece o seară cu prietenii. În contextul actual, depărtarea tinerilor față de soarta politică a țării și scârba față de tranziția care nu se mai termină, vor costa mult mai mult. Asta pentru că nimeni nu a pregătit o alternativă. Nimeni nu s-a gândit că „renașterea capitalistă a României” se va transforma într-un coșmar, alcătuit din șomaj, incertitudini cu carul, datorii uriașe și insolvabile și lipsa de obiective cât de cât clare!! Problemele națiunii sunt grave și nu e absolut deloc indicat să le tratăm superficial. Recentele statistici indică faptul că sărăcia, preponderentă în mediul rural, și-a întins tentaculele peste orașele țării, afectând în special tinerii între 15 și 25 de ani. Oare asta nu ar trebui să trezească din amorțeală tineretul studios? Când viața economică a unei țări devine precară, guvernul trebuie să-și asume răspunderi sporite pentru eliminarea efectelor nocive, nedorite. El trebuie să elaboreze planuri concrete pentru a face față situațiilor critice ( de criză). Poate că nu suntem informați suficient, dar în locul unor programe concrete de relansare a economiei, constatăm că onor guvernul impune tot mai multe taxe și impozite, tot mai multe restricții. În astfel de condiții, e foarte posibil ca economia să meargă și mai prost, ceea ce va duce inevitabil la instabilitate, la tulburări sociale și politice, sau chiar la confruntare directă a maselor cu puterea. Atunci guvernul trebuie să intervină, pentru a păstra ordinea publică și propria sa autoritate. Se știe că în astfel de situații se concentrează tot mai multă putere în mâinile guvernanților și a birocraților. Și cum puterea este o marfă extrem de tentantă, se ajunge într-o situație în care, până și cei care nu au urmărit-o, ci au căpătat-o, pentru că alții și-au exercitat la un moment dat (era să zic dreptul de vot) puterea asupra lor, să se deprindă cu gustul ei. „Și nu ne duce pe noi în ispită” ne rugăm la Dumnezeu. Oamenii când sunt supuși, pe timp îndelungat, unei ispite atrăgătoare, până la urmă cedează. În România, în această privință, este ceva atipic. De aproape două decenii, pe coridoarele puterii se perindă aceleași fețe. Acești neo-comuniști cred că trebuie să treacă pe lumea ailaltă direct din guvern, din justiție, din poliție și alte structuri ale puterii. Ei nu cedează nici un centimetru din teritoriul pe care l-au cucerit cu atâta „sudoare”, nici un scaun pentru noii veniți, nici o concesie pentru pauperi. Când cineva ține cu atâta îndârjire de putere, lucrurile trebuie să dea de gândit. E posibil ca o fantasmă, în formă de dictatură, să ne aștepte după colț. La așa ceva trebuie să gândim cu toții, nu numai tinerii. Cu toții, „de la cel cu țâța-n gură, până la cel cu barba sură”. Dar suntem oare în stare să gândim? Pot tinerii României să gândească în perspectivă? Nu vreau să spun că suntem toți niște proști. Suntem doar leneși și indolenți. Chiar credeți gogorița, că generația mea a luptat împotriva comunismului? A luptat pe dracu! Sigur, au fost excepții, oameni care au suferit enorm și care au plătit cu viața lor și a rudelor lor, pentru curajul nebunesc de care au dat dovadă. În rest, cei mai mulți, ne-am fofilat cum am putut, ascunzându-ne după cireș, băgându-ne capul în gunoaiele realității, așteptând ca alții să ne ridice în picioare, să ne înlăture pâsla de pe ochi, așteptând cu infantilă candoare ajutorul lui Dumnezeu. De parcă EL ne datora, sau ne datorează ceva. Ar trebui să ne debarasăm urgent de această încăpățânare. Dumnezeu nu ne datorează absolut nimic. Dacă vrem să mâncăm legume gustoase, trebuie să ne îngrijim singuri grădina! Pentru asta este nevoie de unelte noi în această țară - condusă de o clasă politică tot mai zăpăcită și descalificantă (moral, intelectual, profesional). Este nevoie de ceva nou, curajos, capabil să tranșeze, măcar pentru un secol, dilemele, complexele de inferioritate, să înlăture definitiv sechelele unui regim totalitar. Din nefericire, generația mea n-a dus lucrurile până la capăt. Din prostie sau din neștiință s-a mulțumit cu focul de paie și jumătățile de măsură. Vor face tinerii de azi mai mult? E oare posibil? |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy