agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-01-13 | [This text should be read in romana] |
Zarathustra vorbeネ冲e despre cトピトフorie. Adevトビata cトピトフorie este cea aservitト unui scop dincolo de ea, naネ冲erea Supraomului. Simpla respectare a instinctului de conservare nu este suficientト deoarece aceasta conduce doar la perpetuarea speciei, nu ネ冓 la ameliorarea ei. Sinteza filogeneticト din viziunea lui Nietzsche se realizeazト din dragostea bトビbatului ネ冓 a femeii tocmai pentru faptul cト cei doi nu-ネ冓 sunt lor テョnネ冓le auto-suficienネ嬖. Poetic vorbind, acest tip de dragoste este mai presus de cei implicaネ嬖 テョn ea ネ冓 le permite celor doi sト se テョnnobileze テョntr-un mod unic, aネ兮 cum dragostea obiネ冢uitト, instinctualト, nu va reuネ冓 nicicテ「nd.
テ始 cele din urmト, Zarathustra decide sト pトビトピeascト oraネ冰l テョn care poposise imediat dupト coborテ「rea lui din peネ冲era din munネ嬖, ocazie cu care primi un toiag cu mテ「nerul din aur din partea discipolilor lui, moment テョn care profetul exaltat mai face テョncト o apologie scopului umanitトκ嬖i. Tot aネ兮 cum aurul este metalul cel mai preネ嬖os ネ冓 mai preネ孛it, fiind simbolul puterii ネ冓 fiind asemuit cu razele solare, la fel, printre virtuネ嬖, existト o virtute supremト, virtutea care dトビuieネ冲e. Analogia continuト prin afimaネ嬖ile lui Zarathustra potrivit cトビora atテ「t aurul cテ「t ネ冓 suprema virtute sunt, ambele, nefolositoare din punct de vedere practic, ele avテ「nd o valoare intrinsecト, fiind scopuri per se. Deネ冓, tocmai datoritト valorii sale intrinseci- stabilitト prin convenネ嬖e socialト ネ冓 datoratト valenネ嫺lor fizico-chimice ネ冓 estetice ale acestui metal- aurul constituie cea mai mare valoare materialト, aplicaネ嬖ile sale practice, care nu ネ嬖n de manifestトビile opulenネ嫺i imperiale sau nobiliare ori de riturile religioase, sunt extrem de limitate, propria lui valoare scトホテ「ndu-i din aplicabilitate, deci, din utilitate, cu atテ「t mai mult テョn perioada, extrem de neprecizatト, テョn care cuvテ「nta acest alter ego al lui Zarathustra. La rテ「ndul ei, cea mai mare dintre virtuネ嬖, aceea care dトビuieネ冲e, este nefolositoare prin ea テョnsトκ冓, テョnsト ea este cea care deschide calea cトフre Supraom. Nu oamenii care deネ嬖n aceastト virtute, aceastト propensiune pentru transcenderea condiネ嬖ei umane, sunt scopuri テョn sine, ci virtutea care se naネ冲e テョn ei, ea conducテ「nd la apariネ嬖a Supraomului. Adevトビata resurecネ嬖e ネ冓 テョnトネネ嫗re a trupului se face tot prin trup, doar astfel trupului oferindu-i-se posibilitatea de a deveni creator, adicト prin producerea Supraomului, cel care ar trebui sト remodeleze テョntreaga lume. Acest suflet propトプトヅuit de Zarathustra este comparat cu soarele aurit テョn jurul cトビuia stト ネ兮rpele cunoaネ冲erii. Probabil cト ネ兮rpele gテ「ndit de Nietzsche este un hibrid テョntre motivul ophidian al gnosis-ului, al cunoaネ冲erii ネ冓 al テョnネ嫺lepciunii, ネ冓 Joermungandr, ネ兮rpele mitologiei germanice, cel care テョncolトツea テョntreaga lume, muネ冂テ「ndu-ネ冓 cu colネ嬖i coada, テョntr-un gest ouroboric, de auto-devorare. Ideea care se desprinde de aici este aceea cト urmトフoarea rasト de oameni va reuネ冓 sト epuizeze toate tainele acestei lumi, atingテ「nd o cunoaネ冲ere superioarト oamenilor de pテ「nト acum. Zarathustra テョネ冓 continuト alocuネ嬖unea de despトビネ嬖re povトκ孛indu-ネ冓 テョnvトκ崙ツeii sト rトノテ「nト credincioネ冓 lucrurilor vizibile ネ冓, deci, singurei virtuネ嬖 existente, celei de a schimba ordinea lucrurilor lumii materiale. Adevトビata metanoia, veritabila purificare, se realizeazト urmテ「nd o maximト opusト celei creネ冲ine, anume cunoscテ「nd ネ冓 vトホテ「nd ネ冲iinネ嫗 ca fiind singurト manierト de elevare umanト. Ca o formト a cunoaネ冲erii materiale este cunoaネ冲erea propriului tトブ corp, a instinctelor care ne animト fiecare gest ネ冓 fiecare gテ「nd, aceastト cunoaネ冲ere constituind autentica sfinネ嬖re a fiinネ嫺i umane. Iar aceasta deoarece doar ascultテ「ndu-ネ冓 naturaleネ嫺a omul poate sト-ネ冓 respecte umanitatea care rezidト テョl el, noネ嬖unea de umanitate neavテ「nd nimic imaterial テョn ea. Implicit, considerarea ca existente ネ冓 dezirabile a oricトビor alte calitトκ嬖, strトナne naturii omeneネ冲i demonstrate de ネ冲iinネ崙 ネ冓 de テョnsトκ冓 funcネ嬖onarea corpului uman, reprezintト adevトビata profanare ネ冓 desacralizare a umanitトκ嬖i, a noネ嬖unii concrete de om, a faptului de a fi om. La finele glトピuirii lui, Zoroastru le spuse neofiネ嬖lor sトナ cト are de gテ「nd sト plece singur, ideologia lui, テョn antitezト cu cea christicト, nenecesitテ「nd apostoli care sト-ネ冓 urmeze fizic ネ冓 necondiネ嬖onat maestrul. Dimpotrivト, mesajul lui este unul factual, nu este atテ「t o doctrinト, ネ冓 cu atテ「t mai puネ嬖n o dogmト, adicト o teorie テョnchisト テョn ea テョnsトκ冓 ネ冓 nereceptivト la ajustトビi, ci este o practicト socialト perpetuト avテ「nd drept obiectiv obネ嬖nerea Supraomului: 窶慂亙 acum plec singur, テョnvトκ崙ツeii mei!...Voi de asemenea pleca-veネ嬖 singuri! Aネ兮 vreau eu.窶 Apelul lui Zarathustra trebuie analizat, ネ冓 acesta, dincolo de cuvintele lui. Nu doar sensul literal, cel anterior discutat, este valabil, dar ネ冓 cel simbolic, meta-lexical. Deネ冓 este neplトツut sト テョnネ嫺lem lucrurile acestea cテ「t timp ele au fost scrise テョntr-o perioadト de apogeu a filosofiei germane, filosofie, totuネ冓, preponderent creネ冲inト, rトノテ「ne acel altceva care ne este transmis de cトフre Nietzsche, prin vocea profetului sトブ. Pasajul este, deopotrivト, o aluzie atテ「t la momentul morネ嬖i, care presupune singurトフatea, moartea fiind cel mai personal moment al vieネ嬖i cuiva, cテ「t ネ冓 la resurecネ嬖a christicト succedatト de テョntテ「lnirea dintre Iisus ネ冓 apostolii lui, o replicト postumト a cinei cea de tainト. Cei care テョmpトビtトκ册sc aceeaネ冓 ideologie nu vor reuネ冓 sト o slujeascト corespunzトフor decテ「t acネ嬖onテ「nd pe cont propriu, natural ネ冓 liber, auto-determinテ「ndu-se moral pe baza voinネ嫺i lor, ネ冓 nu subordonテ「ndu-se unei autoritトκ嬖 exterioare, chiar dacト aceasta este posesoarea adevトビului. テ始sトκ冓 subordonarea lor explicitト faネ崙 de aceastト autoritate le-ar anula valoric comportamentul ネ冓 concepネ嬖ile. Miezul semantic al filosofiei morale kantiene, al voinネ嫺i libere care-ネ冓 prescrie propria ei lege moralト, este resituat テョn mediul unei filosofii nihiliste, テョn ultimト instanネ崙. Chiar ネ冓 creネ冲inismul avea sト demonstreze preferabilitatea apostolatului audierii tacite ネ冓 pasive a maestrului, aceastト fiind calea pe care, de altfel, creネ冲inismul s-a afirmat, Iisus nelトピテ「nd nimic scris テョn urma lui. Tripla lepトヅare a lui Petre faネ崙 de dascトネul sau este elocventト pentru sensul afirmaネ嬖ilor nitzscheene, chiar dacト ele sunt plasate テョntr-un context ideatic sensibil diferit. Potrivit gテ「ndirii lui Zarathustra deplina cunoaネ冲ere a personalitトκ嬖i celuilalt nu se poate realiza decテ「t pe calea conflictului de forネ嫺, acesta fiind indicatorul caracterului complet al congenerului. Sau al concetトκ嫺anului devenit doar congener, テョnsト anarhismul care transpare din textul lui Nietzsche este o altト problemト. Aceasta テョl determinト pe prooroc sト recomande, テョn egalト mトピurト, iubirea vrトニmaネ冓lor ネ冓 urテ「rea prietenilor. Prietenii, spre a se cunoaネ冲e unii pe alネ嬖i, trebuie sト se dezicト de tovarトκ冓i lor testテ「ndu-ネ冓 reciproc umanitatea pe o cale naturalト concurenネ嬖alト. Petre a reuネ冓t sト serveascト natura dualト a lui Christos doar lepトヅテ「ndu-se de el, テョnsト istoria creネ冲inismului poate sト constituie, cel mult, o paralelト faネ崙 de concepネ嬖a lui Nietzsche. Ideea cetralト era aceea cト oamenii nu trebuie sト prevaleze principiilor, doctrina propトプトヅuitト de cトフre Zarathustra fiind independentト de omul care, prin dialectica istoriei- cum ar fi spus Hegel テョntr-un context radical diferit, unul ネ嬖nテ「nd de o interpretare filosoficト a doctrinei trifiinネ崙ビii- s-a テョntテ「mplat sト realizeze un adevトビ care s-ar fi impus de la sine oricum. テ始tr-un monolog mimetic la discursul christic escatologic al Reテョnvierii テョn glorie din ziua Judecトκ嬖i de Apoi, Zarathustra subliniazト promisiunea apariネ嬖ei unui nou tip de om. El proclamト amurgul tuturor idolilor, a cトビor verificare empiricト ネ冓 axiologicト a eネ冰at, ネ冓 voinネ嫗 fiinネ崙ビii Supraomului. テ始 mitologia germanica, Ragnarok, Ziua Judecトκ嬖i Zeilor, este o confruntare apocalipticト テョntre toate fiinネ嫺le mundane, prin aceasta fiind テョnネ嫺leネ冓 ネ冓 zeii, confruntare la finele cトビeia lumea este distrusト ネ冓 majoritatea divinitトκ嬖lor se ucid テョntre ele. Opoziネ嬖a faネ崙 de concepネ嬖a apocalipsei creネ冲ine este notabil diferitト, zeii neavテ「nd un statut ontologic diferit faネ崙 de al oamenilor, ei existテ「nd テョn acelaネ冓 plan ネ冓 neavテ「nd atributul imortalitトκ嬖i. Solul teoretic pan-germanic este nu doar politeist, ca ネ冓 pentru restul europenilor, dar ネ冓 profund realist. Dupト despトビネ嬖rea de discipolii sトナ Zarathustra se retrase din nou, preネ de cテ「ネ嬖va ani, テョn peネ冲era lui din munネ嬖, aネ冲eptテ「nd ca noua lui doctrinト sト germineze テョn solul intelectual al epocii. テ始sト intuiネ嬖a テョi spunea cト テョnvトκ崙フura rトピpテ「nditト de el nu va putea sト-ネ冓 gトピeascト o テョntrebuinネ嫗re corectト dacト nu va reveni printre semenii lui ca sト le テョndrepte テョnネ嫺legerea. Aluzia la destinul pan-istoric al tuturor religiilor umanitトκ嬖i este evidentト: toate doctrinele religioase au deviat de la concepネ嬖ile lor iniネ嬖ale ネ冓 s-au transformat, treptat, テョn dogme ermetice. De fapt, chiar dacト ar fi existat vreun ecou al monologurilor publice ale lui Zarathustra, acesta nu ar fi influenネ嫗t cu nimic dinamica socialト, oamenii prevalテ「ndu-se テョn continuare de avantajele existenネ嫺i statului, iar minoritatea aflatト la putere continuテ「nd sト nu reflecte, dupト cum nu a fトツut-o niciodatト, raporturile de forネ崙 naturalト atテ「t de glorificate de profet. Dintr-un punct de vedere subiectiv ネ冓 egocentric oamenii se comportau ca ネ冓 cum, auzind discursurile lui Zoroastru, le-ar fi grefat conネ嬖nuturile ideatice peste structura socialト deja existentト, テョntr-un hibrid grotesc. De pe o poziネ嬖e obiectivト ネ冓 istoricト lucrurile stトフuserト aネ兮 de la テョnceputurile societトκ嬖lor umane, neschimbテ「ndu-se nimic テョn afara gテ「ndirii politice a lui Zarathustra. Zarathustra se asemuie pe sine テョnsuネ冓 cu Mefistofeles, diavolul legendei germanice medievale, care se angajase faネ崙 de Faust- expresia lexicalト a voinネ嫺i- sト-i ofere fericirea. テ始sト Faust avea sト fie decepネ嬖onat de limitele fiinネ嬖ale ale partenerului sトブ de afaceri oculte. テ始 definitiv, ネ冓 diavolul este un zeu. La rテ「ndul sトブ, nici Zarathustra nu avea motive sト fie mulネ孛mit de cursul lucrurilor, chiar fトビト a putea sト fie culpabilizat de aceasta. Dar, pentru un pedagog sau un revoluネ嬖onar de profesie, orice situaネ嬖e, micro sau macro-socialト, marcatト de ignoranネ崙 este un prilej de bucurie ネ冓 o sursト de inspiraネ嬖e. Ca douト unduiri speculare ale mozaicului personalitトκ嬖i lui, expresiile zoomorfe, de-personificate, ale テョnネ嫺lepciunii ネ冓 ale mテ「ndriei lui, ネ兮rpele ネ冓 vulturul intrarト din nou テョn spectrul vizibil al reflecネ嬖ei sale morale spre a-l chestiona テョn privinネ嫗 valorii deontice a noii lui descinderi テョn profan: 窶廴iraネ嬖- vulturul ネ冓 ネ兮rpele privirト spre dテ「nsul: cトツi aidoma aurorei, o viitoare fericire se odihnea pe chipul lui. Ce mi s-a テョntテ「mplat, dragele mele dobitoace? テョntrebト Zarathustra. Nu m-am preschimbat?窶 (Fr. Nietzsche- Aネ兮 grトナt-a Zarathustra, Ed. Antet, Bucureネ冲i, p.66) Considerテ「ndu-se nトピcut pentru a treia oarト, la finele acestei noi metamorfozトビi sapienネ嬖ale, Zarathustra テョネ冓 propune sト dezvトネuiascト noi adevトビuri, apte sト le テョnlocuiascト pe cele aflate テョn uz. Urmeazト unui nou elogiu adus necesitトκ嬖i naネ冲erii Supraomului. Evocテ「nd figura de stil a poemelor epice eline ale Insulelelor Fericiネ嬖lor, Zarathustra テョネ冓 comparト propria lui recluziune asceticト cu retragerea postumト テョntr-un spaネ嬖u anatopic, utopic, adicト テョntr-o variantト personalizatト a Paradisului, テョn confortul cトビuia poate sト anunネ嫺 mai rトピpicat justeネ嫺a dreptului de a fi al Supraomului. Ironia implicitト nu poate sト fie contestatト cテ「t timp grecii antici erau politeiネ冲i, ceea ce テョnseamnト cト erau puternic impregnaネ嬖 de mentalitatea religioasト care caracterizeazト spaネ嬖ul euro-american de cテ「teva secole bune. Acolo, テョntr-o noua parodiere a iluminトビii lui Buddha, smochinele cad din pomi fトビト ca sト aibト cine sト beneficieze de dulceaネ嫗 lor テョn afara naturii テョnsトκ冓, care este neテョngrトヅitト sト-ネ冓 continue ciclurile vegetale. テ始sト omul trebuie sト-ネ冓 depトκ册ascト condiネ嬖a naturalト ネ冓, prin urmare, sト se sustragト ciclurilor vieネ嬖i. Aceasta este varianta nietzscheeanト la teoria buddhistト ネ冓 hinduistト a ruperii lanネ孛lui vieネ嬖lor ネ冓 al morネ嬖lor succesive, anume prin surclasarea ciclurilor vieネ嬖i, prin devierea spiralelor acestora テョntr-un hyper-spaネ嬖u unde Supraomul va fi liber sト-ネ冓 manifeste voinネ嫗 de a exista. Cテ「t timp Nietzsche subscrie la premisa monist-materialistト a existenネ嫺i stricte a lumii fizice, anorganice, organice ネ冓 vii, extrapolarea unei discuネ嬖i cu consecinネ嫺 concrete テョn planul postum sau inter-existenネ嬖al s-ar dovedi absurdト. Ciclurile vieネ嬖i se rezumト la viaネ崙 テョnsトκ冓, care este auto-conネ嬖nutト ネ冓 auto-suficientト. Dacト doctrina lui Leibniz susネ嬖nea ceva, テョn esenネ崙, contrar, anume cト lumea fizicト nu face decテ「t sト reflecte テョntr-o manierト imperfectト cauzalitatea moralト care guverneazト テ士pトビトκ嬖a lui Dumnezeu, iar temelia テョntregului Univers, monada, prezentト la toate nivelurile structurale ale acestuia, de la regnul mineral pテ「nト la cel al テョngerilor, este autarhicト ネ冓 conネ嬖nutト テョn ea テョnsトκ冓, テョn calitatea ei de copie a modelului divin, Nietzsche, dimpotrivト, avea sト plaseze accentul axiologic テョn domeniul fenomenalului. Viaネ嫗 nu se poate elibera decテ「t prin ea テョnsトκ冓, deci printr-o formト superioarト a ei, Supraomul. Urmeazト un paragraf テョn care Nietzsche, prin vocea proorocului sトブ, face trimitere la definiネ嬖a kantianト a sublimului dinamic, al naturii. Sublimul, cea mai elevatト categorie esteticト, era definit de Kant ca fiind un sentiment produs テョn psihicul uman sub acネ嬖unea unor impresii extrem de puternice, care depトκ册sc capacitatea de conceptualizare a intelectului uman. Aceste impresii sunt cele care evocト infinitul ネ冓 unitatea incomprehensibilト. Ele sunt susネ嬖nute senzorial de mトビturia simネ孛rilor, テョnsト nu pot sト fie delimitate conceptual de intelect, dar, pe de altト parte, imaginaネ嬖a, o facultate de cunoaネ冲ere intermediarト ネ冓 hibridト a gnoseologiei kantiene, situatト テョntre sensibilitate ネ冓 intelect, determinト o propensiune a minネ嬖i umane dincolo de hotarele fireネ冲i ale percepネ嬖ei ネ冓 ale conceptelor, nトピcテ「nd テョn noi, sub テョnrテ「urirea acestor impresii, sentimentul sublimului. Oceanul este unul dintre exemplele kantiene favorite. テ始 acest context filosofic Nietzsche comparト marea, ca fenomen al naturii, cu omenirea, spre deosebire de Kant, care o considerト テョn calitatea ei de テョntindere nedelimitabilト cu privirea, deci de formト de reprezentare naturalト a divinitトκ嬖i. Sarcina omului nu este aceea de a contempla テョnfiorat ネ冓 sedus deopotrivト sublimul naturii, ca simbol al transcendenネ嫺i, ci de a face ca transcendenネ嫗 ネ冓 existenネ嫗 sト devinト co-existente prin creearea Supraomului. Acesta va aparネ嬖ne mトビii, aネ兮 cum ネ冓 o insulト nトピcutト din spuma ei テョi va aparネ嬖ne. テ始tr-o テョntoarcere contemporanト la ateismul de fond al romanilor, Nietzsche reconfigureazト geometria aspiraネ嬖ei cトフre transcendenネ崙 a omului. Dacト テョn spaネ嬖ul cultural germanic, caracterizat de catedralele ネ冓 de domurile gotice, liniile arhitecturale ale catedralelor ネ冓 formele geometrice ale domurilor sugerau o verticalizare ascendentト, de jos テョn sus, a tendinネ嫺i umane de a intra テョn comuniune cu divinitatea, テョn spaネ嬖ul cultural roman, basilicele transmiteau, mai degrabト, sentimentul co-prezenネ嫺i ネ冓 al egalitトκ嬖i funciare dintre om ネ冓 Dumnezeu. Aceasta este schiネ嫗 conceptualト la care aderト Nietzsche, cu menネ嬖unea notabilト cト transcendenネ嫗 este destituitト din calitatea ei de transcendenネ崙 prin テョnsuネ冓 faptul テョmplinirii a ceea ce テョn creネ冲inismul latin era doar nトホuit. Insula Preafericitト este chiar Supraomul, ridicat din spuma apelor, ネ冓 nu situat undeva aiurea, cu mult dincolo de ele ネ冓 pretutindeni, テョn acelasi timp. 窶廛umnezeu este o テョnchipuire: ci eu vreau ca テョnchipuirea voastrト sト nu meargト mai departe de voinネ嫗 voastrト creatoare.窶 (ibidem, p.68) Sublimul, ca modalitate categorical-esteticト de exprimare a divinitトκ嬖i, テョnsト lipsit de vreun corespondent テョn afara celui emoネ嬖onal, trebuie sト fie substituit cu concretul unei noi rase de oameni. Credinネ嫗 cト existト o fiinネ崙 superioarト care ne-a creeat este pトトubitoare scopului real, natural al speciei noastre. Psihogeneza teogoniei datト de Nietzsche constト テョn neacceptarea de cトフre oameni a statutului lor efemer, motiv pentru care care aceネ冲ia postuleazト esseitatea unei fiinネ嫺 supreme creatoare, cトビeia テョi transferト ネ冓 rトピpunderea moralト pentru imperfecネ嬖unea unei lumi guvernatト de legile sale proprii, extra-morale: 窶廨テ「ndurile acestea nu-s decテ「t vテ「rtejul ネ冓 ameネ嫺ala osemintelor omeneネ冲i de care stomacul se テョngreネ孃ネ册azト; テョntr-adevトビ, asemenea テョnchipuiri zトパトツesc窶 (ibidem, p.68). Dintr-o perspectivト utilitaristト ネ冓 naturalistト adevトビatul rトブ este tocmai postulatul transcendentului, fie el personal sau nu. Limitarea spontaneitトκ嬖i naturale a acネ嬖unilor umane determinatト de o lege moralト exterioarト naturii constituie o deviere de la legea naturii. Adevトビata ingenuitate este aceea prin care omul テョネ冓 urmeazト cursul sトブ natural, de a-ネ冓 perpetua specia, テョnsト nu テョntr-un mod pur animalic ネ冓 reproductiv, ci テョn speranネ嫗 zトノislirii Supraomului. Omul este o fiinネ崙 creatoare- homo faber- テョnsト cテ「mpul creativ al omului trebuie sト fie テョmpins dincolo de limitele speciei sale. Dacト zeii ar fi existat, atunci rolul natural al omului nu ar fi existat nici el, iar conネ冲iinネ嫗 ネ冓 voinネ嫗 テョnsele s-ar fi dovedit inutile. Fトツテ「nd aluzie la metafora statuii potenネ嬖ale care subzistト テョn fiecare bloc natural de piatrト, metaforト expusト テョn teoria aristotelicianト a celor cinci cauze, din Metafizica, Nietzsche comparト omul actual, テョn naturaleネ嫺a lui, cu blocul de piatrト brutト, neprelucratト, prin ネ冤efuirea cトビuia ネ冓 din substanネ嫗 cトビuia va fi obネ嬖nut succesorul sトブ cosテ「ngean, Supraomul. テ始sト demersul va fi cu atテ「t mai dificil cu cテ「t omul de acum ネ冓-a creeat, dintr-o propensiune necontrolabilト a imaginaネ嬖ei, o statuie mai mare, care-i cuprinde pe toネ嬖 oamenii, idolul, prin piatra cトビuia va trebui sト se treacト spre a se ajunge la omul eliberat, ネ冓 apoi, la Supraom: 窶弖ai, oamenilor, o statuie moネ崙ナe pentru mine テョn piatra statuii statuilor mele! Vai! De ce trebuie oare sト doarmト ea テョn piatra cea mai urテ「cioasト ネ冓 mai asprト!...窶 (ibidem, p.69) Ulterior, Nietzsche comparト trupul- condiネ嬖a actualト a omului- cu o temniネ崙 ai cトビei pereネ嬖 trebuie sト fie nトビuiネ嬖. O metaforト similarト utilizase Platon, テョn Phaidon, テョntr-un context teoretic diametral opus, atunci cテ「nd comparase corpul cu o テョnchisoare sau cu un mormテ「nt al sufletului. Densitatea ideaticト a gテ「ndurilor nitzscheene persistト pテ「nト la finalul subcapitolului, trimiterile la teoria platonicianト a Ideilor, expusト テョn Politeia, sunt evidente. Nu lucrurile fizice sunt umbrele Ideilor inteligibile ネ冓 transcendente, veritabilele artefacte ale lumii, ci lumea fizicト テョnsトκ冓 este miezul tuturor lucrurilor, cu condiネ嬖a ca aceasta sト conネ冲ientizeze ネ冓 sト vrea sト-ネ冓 accepte calitatea. Adevトビata frumuseネ嫺 este cea a Supraomului, caz テョn care definirea teistト a categoriilor estetice devine inutilト. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy