Se împlinesc în aceste zile șaizeci și șapte de ani de la cele mai crâncene încleștări armate din cel de-al doilea război mondial de pe teritoriul României, în urma căreia peste 11 000 de ostași români și-au pierdut viața și peste 22 000 au fost răniți...Un tribut cum n-a mai fost, într-un singur loc și într-un singur război, în istoria României moderne...
Nici până astăzi nu au dispărut urmele acestor lupte, plugurile mai scot din pământ schije și gloanțe, bucăți de arme si materiale de razboi, pe creasta dealului se mai văd încă urmele tranșeelor si ale cazematelor...
...M-am născut și am copilărit la doar câteva sute de metri de Monumentul Eroilor de la Oarba de Mureș. Pot spune că am crescut odată cu brazii ce umbresc frumos mormintele eroilor înșiruite ca pentru o imaginară paradă, așa că îmi voi aminti din cele povestite de bunici și părinți și din cele văzute cu ochii mei...

...După încetarea luptelor și retragerea definitivă a trupelor germane, localnicii, locuitori ai satelor vecine câmpului de bătaie, au adunat cu carele și căruțele, cu tărgile și cu brațele trupurile eroilor căzuți pe dealul Sângiorgiu, le-au înhumat la cota 495 si au ridicat acolo o troiță care a marcat locul până nu demult...Astăzi, foarte aproape de acel punct, funcționează o stație de retransmisie a postului de radio ’’Reîntregirea’’ al Episcopiei Ortodoxe de Alba Iulia și în nopțile senine se poate vedea lumina ei roșie pe vârf de deal...
În anul 1949, după cinci ani de la evenimente, la inițiativa localnicilor, se amenajează Monumentul Eroilor de la Oarba de Mureș pe amplasamentul actual, după proiectul inginerilor Virgil Moldovan din Târgu Mureș, participant la Marea Unire din 1918 și Ștefan Soimosy, și construit de către sculptorul Hirsay Mozes din Stânceni. Aici s-au mutat osemintele tuturor eroilor înhumați la troiță. Este inaugurat la 9 mai 1950, la aniversarea a 5 de ani de la terminarea războiului. Sunt depuși aici peste 3500 de eroi din care identificați în arhive doar aproximativ 1170. Numai 165 dintre acești eroi au însemn de căpătâi...
Soclul din beton și coloana din granit erau împrejmuite cu un zid din beton gros iar pe cele două laturi, de nord și de sud, monumentul avea câte o poartă din fier, mai mereu încuiată, ce mie, copil fiind, îmi inducea sentimentul unei zone interzise... Ca însemn era câte o lespede din beton pe care era înscris cu bronz auriu gradul, numele și prenumele erolui. Erau foarte mulți trandafiri pe morminte, piatră de munte spartă pe alei și brazi in zonele fără morminte...După ce am învățat literele, am citit de nenumărate ori înscrisurile de pe acele lespezi...
În anul 1969, șeful de atunci al statului, Nicolae Ceaușescu, și-a anunțat intenția de a vizita Oarba de Mureș și cu această ocazie s-a făcut renovarea monumentului: au dispărut porțile și gardul din beton, pe locul nostru de săniuș au răsărit scările de acces, s-au realizat platourile pentru ceremonii, s-au plantat mulți brazi de jur împrejur și arbuști ornamentali, s-au înierbat locurile sterpe și s-a amenajat și pietruit drumul pâna la baza scărilor ( asfaltarea, așa cum o vedem azi a fost făcută ceva mai târziu ), muncindu-se zi și noapte câteva săptămâni...Dar Ceaușescu n-a mai ajuns niciodată, așa cum, până astăzi, nu avea să mai ajungă nici unul din președinții ce i-au urmat...și nici măcar un prim ministru sau ministru al Apărării nu a ajuns aici vreodată...
După 1989, prin 1994, a fost dată jos de pe soclu stema fostei Republici Populare Române, s-au înlocuit lespezile cu cruci din piatră și a fost montată pe coloană crucea creștină...De atunci nu s-a mai schimbat nimic, înafara schimbărilor naturale : creșterea arborilor si arbuștilor, uscarea unora dintre ei, dispariția trandafirilor, deteriorarea asfaltului de pe platouri, deteriorarea unor părți din pavajul scărilor, crăpături în zidurile turnate din beton...
Odinioară când memoria colectivă era încă proaspătă, Monumentul Eroilor de la Oarba de Mureș era un loc de pelerinaj unde rudele celor căzuți veneau și aduceau flori și rosteau rugăciuni pentru odihna sufletelor celor dragi, rămași departe de casă...În fiecare an, la sărbătorile 9 Mai, 23 August și 25 Octombrie, de dinainte de 1989, și 9 Mai, Ispas, 25 Octombrie, după 1989, aveau loc ceremonii de depunere de coroane in memoria acestor bravi eroi. Slujbe religioase au fost oficiate numai dupa 1989. Anul trecut, la 25 Octombrie, de Ziua Armatei Române, a fost singura dată în cei 66 de ani când oficialitățile nu au organizat slujbe religioase și depuneri de coroane la Oarba de Mureș...și, cine știe, poate se va mai întâmpla asta...
Începând din anul 1984, s-au organizat 10 ediții ale taberei de sculptură ‘IN MEMORIAM’ , proiectată să aibă 11 ediții cu câte 11 artiști în fiecare ediție și ar fi trebuit să se încheie în anul 1994, la împlinirea a 50 de ani de la desfășurarea luptelor... Tabăra nu a mai apucat să se încheie, revoluția din 1989 și mai apoi toate relele apărute, culminând cu criza economică, au împiedicat acest lucru...dar acțiunea trebuie finalizată cât mai curând posibil și apoi întregul parc cu monumentul și cele 121 sculpturi să fie dotat, împrejmuit, întreținut și valorificat pentru a fi pe potriva jertfei celor ce-și dorm aici somnul de veci, pentru a deveni un loc de autentică reculegere și recunostință...
...Deși au luptat și au fost grav răniți pentru cucerirea dealului Sângiorgiu, murind din această cauză, sunt eroi care nu sunt înhumați aici...amintesc de logodnicul Ecaterinei Teodoroiu, cpt. Gheorghe Mănoiu, grav rănit pe dealurile Oarbei și decedat apoi la Spitalul din Târnăveni în curtea căruia este îngropat, precum și de singurul erou iernuțean rănit în luptele de la Oarba de Mureș si decedat apoi la un spital din județul Alba, pe nume Ilea Gheorghe, înhumat în cimitirul din Iernut pentru că părinții n-au conceput ca fiul lor să fie dus dincolo de Mureș ; trupul său neînsuflețit a fost așteptat la gara Iernut de sute de concetățeni, fiind un adevărat erou...În această situație mai sunt și alți ostași români și poate că nu e prea târziu ca osemintele lor să fie strămutate si așezațe în incinta Monumentului Eroilor de la Oarba de Mureș, alături de cele ale tovarășilor de luptă.
Singurul locuitor al satului Oarba de Mureș care, fiind militar, a luptat pentru eliberarea satului său natal a fost Iernuțan Iosif. A avut norocul să rămână în viață și cât a trăit, evocările sale cu voce gâtuită și lacrimi în ochi au emoționat profund auditoriul de fiecare dată.
Ca semn de cinstire si prețuire, numele eroului cu cel mai înalt grad militar înhumat la Monumentul Eroilor de la Oarba de Mureș, maiorul Vasile Dumbravă, a fost dat unei străzi noi din orasul Iernut.
Să ne amintim cu recunoștință de jertfa ostașilor români , să prețuim sacrificiul lor la adevărata valoare și să nu uităm sa le cinstim memoria pentru că „Cine uită, nu merită ”.