Scopul cunoașterii este mântuirea, eliberarea în lumină a informației din închisoarea lutului, descoperirea tainelor din spatele scenei în alb și negru. Poți, prin studiu, să-ți formezi o memorie de invidiat, să prinzi cu ușurință informații, dar să ratezi examene la proba practică în provocarea timpului. Cunoașterea nu înseamnă să ai 10 pe linie, să treci toate examenele cu 10 și să muți baza de date din computer în cap. Nici să te ia NASA sau vreo corporație ca pe un cobai până storc ultima informație din tine. Cunoașterea adevărată este de fapt ajungerea la un echilibru, prin care îți cunoști valoarea și nu ai nevoie să-ți spună cineva, cum îi zicea lui Vadim: “Bă, ce cap ai, cum poți să înveți atât?!”, cu o admirație de cretini la taifas prin porumb. Iudeo-creștinismul a depășit cunoașterea de tip socratic, sincretismul cu elenismul a dat, în secole, ridicarea la înțelegerea tainelor. Adică, nu mai conștientizezi că oricât ai cunoaște… nu cunoști nimic, ci ieși din sistemul închis prin aflarea sensului existențial, mântuirea. Informatic, salvarea în lumină a experienței trăite în provocarea timpului. Cunosc mulți premianți care au ratat trenul vieții sau momentul important al existenței lor și stăteau pe un teanc de diplome, toate cu 10, căzuți în depresia înecată cu alcool. Sau mai rău, căzuți în patima drogurilor sau curviei, homosexualității, cu o viață de coșmar. Examenele acelea luate cu 10, pe semne, nu le-a folosit la probe importante, nescrise în manuale, cursuri. Că în școală sunt rare cazurile când înveți de la vreun profesor cum să trăiești cu credință! Așa să te descurci, știu toți să-ți zică. Ce e dificil de priceput când nu ai experiența dată de timp, când ești proaspăt ieșit din sistemul acumulării informaționale, din teorie? Criteriile de selecție în partea practică nu țin prea mult cont de pregătirea ta, de cele acumulate la studiu. Aici, de mult timp, s-a produs o ruptură prin promovarea pe alte criterii, în niciun caz pe valoare. Meritocrația s-a dus pe apa sâmbetei în sistemul comunist, când ajungeau în academie sau corespondenți ai academiei tot felul de neaveniți, să fiu elegant. Iar, postcomunism, în timpurile acestea, când s-au făcut fabrici de doctorate și diplome. Și când vorbeai cu un astfel de doctor, îți dădeai seama câtă transpirație a curs pe lucrarea lui. Sau ce aport însemnat și-a adus la disciplina aleasă! În concluzie, cunoașterea ne împlinește doar prin credință, altfel suntem filateliști de diplome, arhivari de cursuri și examene luate cu 10, cobai pentru cei care se ocupă cu stoarcerea creierelor și excrocați de cei cu lucrări plagiate. În echilibrul dat de încredere, credința că nu ești singur pe drum, e un simț al adaptării la ceea ce ți-e dat să faci în trecerea prin timp.