ne naÅŸtem zei
căci aşa suntem toți
în brațele matriceale
care ne leagănă la începuturi
cu fiecare ceas care trece
începând de atunci
ne pierdem pe rând inocența
bunătatea compasiunea răbdarea
liniştea sufletească
disponibilitatea de a privi
de a asculta de a chibzui
de a zâmbi de a dărui
de a nu judeca de a ne bucura
de a nu ocărî de a mângâia
ne pierdem reperele
punctele de sprijin
direcția idealurile
aripile ni se atrofiază
şi cad ofilite în țărână
lumina din ochi devine opacă
şi vocile încep să ne sune rugos
ne privim în oglindă
și înțelegem că am devenit
nişte oameni obişnuiți
nimic mai mult nimic mai puțin