agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2874 .



compatrioții mei, europenii
essay [ ]
Compilation: Texte Filozofice

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [MariaDanielaG ]

2019-04-14  | [This text should be read in romana]    | 



în urmă cu câțiva ani, a trebuit să fac un drum rapid şi neprevăzut la milano. urma să iau avionul, să ajung acolo, să rezolv şi să mă întorc. mi-am cumpărat bilet dus-întors, am ajuns, am rezolvat, dar un aspect acut legat de sănătate a făcut imposibilă întoarcerea tot cu avionul, astfel încât am fost nevoită să apelez la tren, preferatul meu. aş merge cu trenul până la capătul lumii şi înapoi, de trei ori la rând, aşa de mult îmi place acest mijloc de transport confortabil, sigur, romantic şi anacronic cică, dar numai pentru oamenii fără inimă sau fără imaginație, consider eu, căci ce poate fi mai plăcut decât să savurezi o cafeluță, un pateu, un pahar de ceva, ascultând melodia preferată şi admirând priveliştile uluitor de frumoase care se succed cu repeziciune: câmpiile, stepele, munții, livezile, pădurile, văcuțele şi oițele care pasc liniştite, câinişorii care latră şi salută călătorii dând veseli din coadă, pisicuțele lăfăindu-se la soare pe acoperişuri, rățuştele cu boboci înşirați de-a lungul gardurilor, oamenii robotind prin curți sau copiii făcând fericiți cu mâna pasagerilor? gândurile îți zboară libere şi în tihnă, ai timpul şi dispoziția să îți aminteşti, să te înduioşezi, să lăcrimezi, să ierți, să reevaluezi sau, dimpotrivă, să faci proiecții de viitor, să imaginezi, să planifici, să visezi.

mă îndrept aşadar cu încredere către frumoasa şi impozanta gară din milano, monument arhitectural şi istoric, bine întreținută, curată şi dotată cu toate facilitățile moderne: scară rulantă, automate pentru bilete, alimente şi operațiuni bancare. nu bănuiesc, în acele momente, că sunt în pragul unei călătorii epice, de care îmi voi aminti adeseori, peste ani, cu plăcere şi nostalgie, dar şi cu un zâmbet dulce-amar în colțul gurii şi al inimii. contextul, atmosfera, întâmplările, dar mai ales oamenii pe care i-am întâlnit de-a lungul acelor aproape două zile petrecute pe calea ferată au alcătuit scheletul unei construcții-simbol a ceea ce înseamnă, pentru mine şi la momentul actual, paradigma europeană. de câte ori aud discuții savante despre acest subiect, documentate ştiințific cu date şi cifre sofisticate, surâd discret şi mă reîntorc cu gândul la voiajul meu frumos şi inedit care, pe parcursul a câtorva zeci de ore şi cinci țări traversate (incluzând aici şi românia) mi-a dezvăluit despre bătrânul nostru continet (e drept, numai despre o parte a lui) mai mult decât orice tratat de specialitate. şi asta pentru că poți înțelege multe despre o națiune urmărindu-i pe exponenții ei - adică cetățenii clasei de mijloc - în acțiuni şi gesturi obişnuite, mărunte, de zi cu zi, care le relevă în mod surprinzător de exact substratul ancestral intrinsec, caracteristicile generale psiho-comportamentale modelate de secolele de istorie, cultură şi civilizație ale fiecărei seminții. urmăreşte omul de rând în parametrii lui de viață obişnuiți şi vei avea o idee suficient de bine conturată despre poporul din mijlocul căruia provine.

mă aflu deci în perimetrul gării din milano, acolo unde începe periplul meu european. nu prea zăresc italieni get-beget. e drept, este august şi oraşul pare abandonat de către locuitorii săi în brațele caniculei toropitoare. în schimb, turiştii cu rucsacurile în spate sunt numeroși şi de toate naționalitățile: predomină asiaticii mărunței şi iuți care vorbesc răstit în orice împrejurare. cetățenii din zona arabă şi africană sunt şi ei peste tot: vânzători la chioșcurile de răcoritoare, ghizi ad-hoc pe lângă maşinăriile de eliberat bilete de călătorie, simpli trecători care se oferă să-mi facă poze, văzându-mă cum mă chinui să obțin un selfie reuşit în fața gării. după fizionomie, statură şi cunoștințele mele de istorie, deduc că provin din somalia sau etiopia, foste colonii italiene. fiind o persoană cu pielea albă chiar şi după standardele noastre, darămite după cele africane, le atrag în mod natural atenția acestor oameni ciocolatii, dar îmi amintesc brusc zvonurile despre albinoşi sacrificați în ritualuri voodoo, aşa că nu mă întind mult la discuții şi intru în gară. mă aşez pe o banchetă să beau un suc şi să admir porumbeii vioi care se plimbă țanțoşi printre sutele de picioare care trec grăbite. imediat sunt abordată de o bunicuță cu înfățişare blajină, care îmi mărturiseşte cu fața luminată de fericire că se întoarce acasă. în sicilia. cât pe ce să mă înec cu sucul din sticlă, pentru că sicilia e ultima destinație pe care aş alege-o vreodată, din nişte motive evidente pentru mine şi total ascunse înțelegerii celor născuți acolo. găsesc un pretext şi mă fac nevăzută, uitându-mă peste umăr o bună bucată de vreme. intru într-un butic de suveniruri şi aleg un glob de sticlă cu domul din milano acoperit de o ploaie de picățele albe. deşi are un preț piperat, îl cumpăr şi abia apoi, având un presentiment sumbru, citesc eticheta: fabricat în prc. înghit în sec şi-mi spun în gând "ha, nici voi n-ați scăpat...", amintindu-mi de tradiționalele mărțişoare româneşti inscripționate identic.

mă aşez la o coadă impresionantă, pentru bilet: omuleți cu ochii oblici îmbrăcați fistichiu, mulatri frumoşi cu copii în brațe sau în cărucioare, africani înalți şi liniştiți, arabi cu privire melancolică, câte un european palid şi stingher. ajung la ghişeu unde mi se explică, într-o engleză onorabilă, că voi fi nevoită să schimb trenul la viena şi budapesta, de unde va trebui să cumpăr alte bilete, pentru fiecare etapă a călătoriei. pentru cursa milano-viena mi se indică un anume automat. constat că a fost luat în custodie de un băiat arab, care îmi explică afabil ce şi cum. indicațiile lui îmi sunt de un real folos, pentru că nu e chiar aşa de simplu, cum pare la prima vedere, să completezi corect şi rapid toate câmpurile solicitate de respectivul aparat pentru eliberarea tichetului. încheiem împreună operațiunea cu succes, îl răsplătesc pe ghidul meu de ocazie cu o monedă, după care mă îndrept către tren. se lasă seara şi mai apuc să fac câteva fotografii reuşite cu lumina crepusculară irizând feeric peronul.

în sfârşit, mă aşez confortabil pe locul meu, într-o cuşetă de patru persoane. curând apar şi colegele mele de voiaj: două studente din franța, copile de nici douăzeci de ani - o franțuzoaică tipică, cu păr roşu şi pistrui, şi o negresă cârlionțată tunsă scurt. fete la locul lor, ambele plinuțe, îmbrăcate mai mult decât modest, pe lângă care eu - cu hainele mele din titanul bucureştean - par o culme a eleganței. studiază ştiințele administrative şi politice, am uitat în care oraş, dar nu în paris. sunt în vacanță, merg până la viena, de acolo - vor vedea. vorbesc în şoaptă şi chicotesc, atente să nu deranjeze. două tinere cuminți, interiorizate şi sărăcuțe. este a doua mare revelație a acestei călătorii, după structura babiloniană a publicului milanez şi letargia estivală în care somnolează marele oraş: faptul că mă prezint mai bine decât două june franțuzoaice, am un aer mai... european, culmea! nu mă înțelegeți greşit, nu sunt nici pe departe o fashionistă, dar mă situez clar peste nivelul acestor fete simpatice, nu neapărat prin vestimentație, dar şi prin aspectul general, conduită, bagaj de cunoştințe, capacitate de verbalizare. pe lângă mine, ele par două provinciale şterse. acest lucru mă descumpăneşte, pentru că eu iubesc franța şi aveam alte aşteptări legate de nativii acestei mari națiuni. tinerele au bun-simț, se comportă civilizat, fără stridențele sau derapajele constatatate la alții, dar au o aparență de prăfuit şi desuet, total neașteptată, cel puțin pentru mine. reușesc să le uimesc de-a binelea, prin franceza pe care o vorbesc cursiv şi cu multă plăcere. mă întreabă dacă am învățat-o la şcoală şi le răspund că da, şi în plus, de la iubitul meu tată, care cunoaşte franceza la perfecție şi îl adoră pe hugo. tinerele sunt impresionate şi oarecum intimidate de această suporteră devotată a francofoniei pe care au descoperit-o în persoana unei pasagere românce dintr-un tren italian. ajungem cu bine la viena, unde ne despărțim în termeni călduroşi. le urez cele cuvenite, cu cea mai mare sinceritate.

nu am mult timp la dispoziție, aşa că mă precipit spre un punct de informare, unde tronează o durdulie oxigenată, în costum tirolez. vorbeşte afectat, dar entuziasmul i se domoleşte când mă adresez în engleză: privirea şi glasul ei îmi dau de înțeles că sunt trecută automat la categoria "neagreat" sau "non-arian". "mea culpa" îmi zic în gând, "de când mi-am promis să învăț germana..." îmi indică prin gesturi - pentru că nu se coboară la nivelul exprimării în engleză, sau nu o cunoaşte - unde este casa de bilete. coadă şi aici. când spun "bucureşti", în mod surprinzător, funcționara pare că se bucură şi mă serveşte rapid. cu biletul în buzunar, dau o raită prin gară şi împrejurimi. prima observație: totul arată impecabil, ordonat, ergonomic şi funcțional. a doua observație: toți pasagerii au rucsacuri uriaşe cu echipamente de schi. pare că am nimerit la un miting al montaniarzilor îmbrăcați în combinezoane negre şi bocanci. cu bluzița mea în nuanțe pastelate şi pantalonii de culoare crem, semăn cu un pui de egretă rătăcit într-un stol de corbi. câteva priviri curioase mă scrutează interogativ. gute leute, aşa se îmbracă bucureștenii în luna august, de ce mă faceți să mă simt ca un personaj de carnaval? intru în supermarketul gării, să-mi cumpăr câte ceva de ronțăit. la casă, în fața mea, un tinerel spălăcit cu ochelari, în costum de schi, bineînțeles, îşi cumpără... o banană. primeşte rest câțiva bănuți microscopici, dintre care unul cade pe jos. se apleacă şi îl caută febril, lovindu-mă cu harnaşamentul din spinare. se ridică victorios cu moneda în palmă, roşu de efort, de jenă, sau ambele. îşi cere scuze, pe care le accept, desigur, mai mult speriată decât deranjată de acest episod bizar. intru într-o agenție bancară din apropiere, cu intenția de a cumpăra euro contra lei. nu mă servesc, justificând destul de abscons refuzul de a primi lei, dar mă direcționează către o casă de schimb din interiorul gării, unde rezolv problema.

în fine, iată-mă din nou în tren, tot într-o cuşetă de patru locuri. de această dată am ca vecini de călătorie o mamă din slovacia, de vreo patruzeci şi ceva de ani, însoțită de fiul ei, de vreo douăzeci. ea - prototipul femeii simple de la țară, îmbrăcată în pantaloni, tricou şi un soi de şlapi. are fața şi brațele arse de soare, palmele bătătorite, vorbeşte tare, zâmbeşte des şi... transpiră. lucrează la un anticariat din italia, recondiționează obiecte vechi. interesant. în țara natală locuiesc într-un sat, aşa cum bine am dedus, unde au ceva pământ pe care îl lucrează. spune că fără jobul acesta din italia nu s-ar descurca, traiul e scump şi greu la ei, iar şomajul a atins cote alarmante. băiatul - înalt, curățel şi foarte liniştit - este încă elev. vorbeşte engleza bine, spre deosebire de mamă, care nu ştie o boabă. fiul îi traduce, aproape cu pedanterie, fiecare cuvânt pe care eu îl spun, iar ea îi soarbe vorbele de pe buze, privindu-l cu nedisimulată dragoste şi mândrie. e evident că tânărul reprezintă totul pentru această femeie modestă şi muncită. e atât de obosită, încât, la un moment dat, îşi dă jos cipicii din picioare şi le întinde pe bancheta din față - aşa cum mai vezi doar prin personalul ciulnița-bragadiru - pregătindu-se să ațipească. îi respect odihna şi tac şi eu, deşi mi-ar plăcea să mai aflu de la băiat câte ceva despre slovacia, o țară cu multe contraste şi trecut destul de zbuciumat. despre românia, ei nu ştiu decât că e "o țară mare". le-am povestit că avem munți şi litoral şi au fost foarte mirați, nu credeau că se mai poate face plajă şi în alt loc decât în italia... mama se trezeşte şi, imediat ce intrăm în slovacia, coboară amândoi, tăcuți şi resemnați, într-o gară anonimă. nu înainte de a primi din partea mea încurajări şi asigurări că totul va fi bine... constat cu plăcere că în acest voiaj îndeplinesc cumva rolul omului care aduce ploaia, dacă pot spune aşa.

rămân singură în cuşetă şi îmi continui în linişte drumul până la budapesta. cobor şi descopăr impresionată o gară-monument, ca şi cea din milano, poate chiar şi mai impunătoare. mă întâmpină şi itemuri familiare: învălmăşeală, etnici cu pălării negre şi fuste crețe, curățenie cam anemică, pereți scorojiți, cotloane întunecoase... mă împiedic şi sunt gata să cad, urmărind cu privirea nişte bieți fazani împăiați, suspendați de plafonul gării, spre amuzamentul unui grup de rockeri adolescenți care trec zgomotoşi pe lângă mine. găsesc cu greu casa de bilete, amplasată sibilinic într-un colț obscur. şi mai greu găsesc peronul de unde pleacă trenul meu. îl prind la mustață, după ce un bodyguard cu suflet mare îmi desenează pe o hârtiuță traseul pe care trebuie să-l urmez, atât de întortocheate sunt căile... gării din budapesta.

aferim, am urcat în trenul care mă va duce la bucureşti! lume multă, gălăgie pe măsură. nimeresc în vagon cu un celebru manelist, pe care călătorii îl recunosc imediat şi îl înconjoară cu interes. toți vorbesc în acelaşi timp, mult şi tare. eu sunt la capătul unei călătorii lungi şi obositoare, e noapte şi vreau să mă odihnesc. măcar câteva ceasuri. îmi părăsesc locul şi mă strecor, într-o cvasi-clandestinitate asumată, într-un alt vagon, cufundat în întuneric şi într-o linişte binecuvântată. mă instalez comod pe o banchetă, îmi pun o eşarfă pe cap - protecție împotriva luminii şi a curentului - şi mă cufund într-un somn adânc. după un timp mă trezesc, din instinct. care se dovedeşte a fi corect. în stânga mea zăresc o siluetă cam... golaşă. este un tânăr brunet, îmbrăcat numai cu pantaloni şi încins cu un fel de brâu în culorile alb, roşu şi verde. stă întins cât e de lung pe banchetă, într-o poziție, hai să-i spunem îndrăzneață, ca să fim eleganți. pare că doarme, dar se şi mişcă, face nişte gesturi, să le numim tot îndrăznețe, ca să fim şi de data asta eleganți. mă uit cu coada ochiului spre plasa de bagaje: are o geantă de voiaj neagră cu abțibilduri... italieneşti. în următoarele ore mă transform într-un martor mut şi involuntar al efuziunilor de extracție erotică ale acestui june rătăcitor. nu îmi permit să-mi mai schimb din nou locul, de teama controlorului vigilent, care apare la intervale regulate, şi care m-ar putea exila înapoi în vagonul manelistic. aşa că rămân în vecinătatea iubărețului peninsular, întrebându-mă retoric de ce impiegatul nu îi domoleşte avântul acestui personaj înfierbântat, cu atât mai mult cu cât, cu două banchete mai în spate, călătoreşte şi o măicuță catolică, îmbrăcată în veșminte specifice. dar poate am rămas eu în urmă în ceea ce priveşte moravurile contemporane, mai ştii?

se crapă de ziuă şi, în această formație completă şi eterogenă, intrăm în gara de nord. călătorii s-au dezmorțit după somnul de noapte şi se înşiră cuminți pe culoar, cu bagajele în mâini. măicuța se aranjează cu gesturi calme, pregătindu-se şi ea de coborâre. italianul cel focos sare în picioare, îşi ia valiza din plasă şi în câteva clipe e pe peron, nu înainte de a-mi arunca o privire scurtă, care ar putea însemna orice... oare unde se duce? în ceea ce mă priveşte, am ajuns practic acasă... visez la o baie caldă, un mic-dejun cumsecade şi o cafea cu spumă din belşug.
apoi intenționez să scriu fie o dizertație serioasă despre viitorul europei unite, fie un eseu sentimental despre călătoria pe care tocmai am încheiat-o.
rămâne de văzut pentru care variantă voi opta...

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!