Internetu' ăsta e plin de pagini moarte sau abandonate. Site-uri nemaiactualizate, dedicate unor evenimente trecute și uitate, pagini rămase în construcție... nu trebuie să navighezi prea mult ca să te lovești de așa ceva. Este normal să fie așa, există copii, bătrâni și chiar familii părăsite, există case părăsite, există orașe părăsite și uitate, o bună parte din țara noastră arată ca părăsită, de ce n-ar fi și niște pagini de internet? Nici nu trebuie să mă scotocesc prin memorie ca să știu că și eu am contribuit la aceste epave virtuale cu modestele mele cunoștințe de html.

Mi s-a spus că textele amuzante-mi ies mai bine decât cele serioase, iar acesta se vrea de-a dreptul sobru... poate c-ar trebui să mă tem de-un eșec. Tot pe linia asta se mai ivește un argument. Cum se poate scrie sobru despre moartea unui site satiric? Că de la imaginea generală de început voi coborî în concret. Nu știu câți dintre voi ați citit, regulat sau măcar din întâmplare, din textele de pe www.dbrom.ro. E vorba de un site de satiră socială, al cărui nume reprezintă prescurtarea sintagmei "din basmele românilor". Timp de cinci ani a făcut parte din așa-numita rezistență digitală română, ale cărei baze le-a pus alături de alte câteva site-uri asemănătoare reunite sub flamura Romanian Brain Reform Network. Ulterior alții au preluat și dezvoltat ideile dbrom, iar azi putem alege ce să citim dintre destule site-uri de satiră și protest social care au avut o contribuție, mică, dar important e că a existat, și în recentele schimbări politice din țară. Pentru mai multe despre dbrom ca idee, realizări și conținut intrați pe site: www.dbrom.ro.

Nu i-am cunoscut personal pe cei care au pornit dbrom'ul și nici pe cei care l-au continuat după plecarea din țară, respectiv facultate, a inițiatorilor. Citeam cam tot ce apărea pe site-ul lor și-am început să mă gândesc să le trimit un text pe care încă nu l-am scris. Voiam să bazaconizez pe ideea că deși se moare de foame mereu apar alți flămânzi, cu o întrebare-n loc de concluzie: de ce țin să trăiască și nu se sinucid cei care se luptă toată ziua doar ca să aibă ce mânca? Nu m-am apucat niciodată să scriu textul ăsta, așa că nu prea pot afirma că nu l-am terminat. E posibil să nu mă fi apucat vreodată să le scriu dar într-o zi nu mergeau site-urile ziarelor pe care le citeam regulat și de supărare am încropit un text pe care l-am trimis la dbrom. Pentru că trebuia semnat l-am inventat pe iQ666. Ei l-au publicat, iar eu am prins gustul. Cititorul lor regulat [încă din primele săptămâni de dbrom] a rămas, doar că s-a metamorfozat [ave Kafka!] într-un colaborator permanent. Vreun an jumate am învățat multe scriind pentru dbrom. Deseori un text iese mai bine dacă ești în criză de timp sau rupt de somn. Textele care-ți plac ție ca autor e foarte posibil să nu fie deloc gustate, nici apreciate, de către alții, iar cele pe care ți le simți ratate-ți pot aduce cititori permanenți și constanți. Dă mereu bine să critici guvernul, puterea în general, iar un titlu care intrigă atrage mai mult decât unul care descrie conținutul. Nu e cel mai plăcut lucru din lume să scrii sâmbătă noaptea două-trei articole pentru că duminică e termenul limită, dar e așa bine să primești un mesaj de la un necunoscut care te-a citit și vrea să-ți spună cât te apreciază. E oribil să stai câte o oră privind tastatura, ecranul, pereții și ce ți-o mai apărea-n față așteptând o idee, e plictisitor să-ți rerecitești propriul text în căutarea ultimei greșeli pe care o găsești abia după publicare, e frustrant să nu-ți fie acceptat un text. Totuși continui să cred că gazetăria e o meserie grozavă.

Din august pe dbrom nu mai apar articole noi. Am scăpat de stresul săptămânal și ar trebui să mă bucure. Mai ales că dbrom e tot online și sper că așa va rămâne cât mai mult timp. Nu-mi plac site-urile care rămân neactualizate fără nici o explicație și apoi dispar, așa că mărturisesc că deși nu le aprob gestul îi apreciez pe foștii mei colegi de dbrom. A fost frumos, le mulțumesc pentru tot. Din Dacia literară a apărut un singur număr și a fost de-ajuns ca să-nvățăm în liceu despre ea. Știu că dbrom nu va păți același lucru și nici nu are nevoie de așa ceva.

[articol aparut in EgoPHobia #8]