agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-01-19 | [This text should be read in romana] |
Cu Postmodernismul pe linia Foucault, Lacan, Lyotard, Baudrillard, Derrida, Deleuze, etc. dar și... Borges (cu "realismul" său "magic") eram relativ familiarizat. Mai multe discuții avusesem și cu prietenul C. V. Negoiță (profesor de IT, cel care împreună cu D. Ralescu publicase, în urmă cu ani, prima monografie de "Mulțimi Fuzzy" tradusă simultan în mai multe limbi; Negoiță care ieșise pe piața literară din State, tot în urmă cu ceva ani, cu un roman "algebric", postmodernist: "Pullback". De curând, de data asta în România, i-au apărut, la "Paralela 45", încă patru romane - tot "postmoderniste").
Exista în mine o tensiune, acumulată în timp, creată atât de o atracție cât și de o respingere a abordărilor postmoderniste. Ajunsesem în stadiul în care această tensiune se cerea imperios relaxată și nu prea știam cum. Lovitura de grație mi-a dat-o o cunoștință, A. M. (nu vreau să-i divulg numele). Cunoștință care tot publica (și publică) în diverse reviste povestioare și eseuri postmoderniste, unele dintre acestea strânse și în câteva volume, care literalmente mă scoseseră din sărite. Și aceasta deoarece A. M. este un tip mefistofelic, provocator și manipulator iar scrierile sale îmi creau o stare de spirit destul de neagră, dar mă și atrăgeau. Mai ales un eseu, intitulat 'In toate sensurile, prin toate simțurile. Lecturi ale hipermediei' .... "In toate sensurile, prin toate simțurile" ca în povestea cu Scufița Roșie și Scufița Albă. Când se duc în pădure amândouă și se întâlnesc cu Lupul. Scufița Roșie, care știa povestea, o ia după Lup. Scufița Albă, mai naivă, o ia în toate părțile. Eram sătul de Lupul modernist (și de a lui Scufiță Roșie) care știa s-o ia într-o singură direcție: cea a Raționalității Iluministe. Dar ceea ce mi se părea nu numai inacceptabil, ci de-a dreptul revoltător era ca mintea s-o ia "în toate părțile" – cum propuneau postmoderniștii – dar mai subtil și mai pervers decât în cazul Scufiței Albe (care, naiv, deși nu prea ortodox și moral, o "lua" în mod "spațial"). Și mai subtil și pervers deoarece ei (posmoderniștii) impuneau numai permisiunea unei mișcări ("libere"?!) doar într-o lume plată, ptolemeică, pe "realitatea" suprafeței Empirismului Pozitivist [1], interzicând categoric deplasarea pe verticală spre profunzimea adâncurilor sau a înălțimilor. Mi se părea o "hartă" (Borges, Baudrillard) a unei realități mai pustie și mai deșertică decât "realitatea" din filmul MATRIX. Complet diferită de Realitatea Postmodernă în care deja trăiam și care mi se părea extrem de vie, colorată și incintantă și, mai ales, n-dimensională, depășind "spațialitatea" convențională tri sau tetra dimensională (dacă se lua în considerare și "dimensiunea" temporală). Și care își aștepta alcătuirea unei hărți proprii. Nici soluția spațial-sferoidală – de la Grecia antică citire (Parmenide, Platon și chiar Aristotel și, mai târziu, Plotin, excepția, absolut remarcabilă, constituind-o Heraclit) – a unui echilibru static, imuabil din care să ieși prin "devenire" ("ființare") și la care – idealul idealurilor – să revii apoi, nu mi se părea mai fericită. Mă simțeam ca într-o nouă închisoare (conceptuală) extrem de complicată în diacronia ipostazelor prin care trecuse Gândirea European-Occidentală: scăpată/evadată din închisoarea tridimensionalitătii "sferei" (în Antichitate; mult mai târziu, a "elipsoidului", când Descartes formulează clar "The Hard Problem" a "dualitatii", "descentrând" sfera în cele doua "focare" ale zisului elipsoid), ca să ajungă la "Omul unidimensional" Modernist-iluminist și de aici, "marea descoperire" a Postmodernismului: să propună o nouă evadare într-o "libertate" plată, din nou limitată dar de data asta doar la două dimensiuni! Poate revenirea la Evul Mediu, la o restaurație a acestuia, însă, evident, pe alt plan, în cadrul "globalizării"– soluție propusă clar de C.V. Negoiță [2] și, într-un mod implicit, de Basarab Nicolescu (prin Transdisciplinaritate) [3] – ar fi fost de luat în considerare. Dar rămăsese de acolo, din Evul Mediu, prea multă zgură, prea multă intoleranță și sânge "religios" ca, de altfel, și din Modernitate când Iluminismul făcuse ca "raționalitatea" să eșueze în dictaturi în cadrul cărora locul Divinității îl lua "Conducătorul". În plus, o astfel de restaurație începea să aibă, uneori, un vag iz de ocultism propriu unui "New Age" ceea ce o făcea și mai puțin atractivă. În paranteză fie spus, Renașterea nu mă tenta aproape de loc dacă făceam abstracție de câteva dintre personalitățile ei profund contradictorii. Eram prins, încarcerat, din toate părțile. Era o "revoltă în genunchi" care mă exaspera. În "celula" (condiționărilor) propriului meu Context cultural: cel european-occidental. Poate o apelare la alte contexte culturale, ca, de exemplu, cel extrem-oriental, care mă interesa de ani buni, mi-ar fi oferit șansa unei evadări lămuritoare! Și o astfel de încercare părea a fi justificată de cel de al doilea pol al unei dezvoltări explozive (Japonia și, mai de curând, China și India) care începea să fie o contrapondere însemnată pentru polul european-occidental. Dar și aici trebuia să fiu atent și să evit "esoterismul" actual al unor abordări de tip "New Age", rămânând strict fixat în ceea ce era nedistorsionat, autentic în contextul cultural respectiv. Sau și aceasta nu ar fi constituit decât o nouă "condiționare"? Posibil. Dar trebuia încercat ca apoi complet depoluat, lucid, imun la orice nouă condiționare să mă lămuresc cum stau lucrurile cu "Realitatea" în care trăiam. Era posibil? Poate că nu. Mă și vedeam pus la zid de filosofii "de meserie" din tagma cărora ajunsesem să cunosc câțiva (pe unii chiar personal, atât din țară cât și din străinătate). Dar nu asta conta. Șansele unei adevărate ratări erau mult mai mari dacă puneam în balanță scopul propus și propriile posibilități și limite de care eram conștient. Dar nici acest lucru nu conta. Și nu conta în măsura în care nu luam lucrurile chiar în serios. Și mă detașam în poziția unei sinucideri cu zâmbetul pe buze. Merita de încercat. De dragul derefulării, de dragul "încercării", de dragul jocului... * Totul a început deci în joacă. Cu o "Poveste Postmodernistă". Postată pe un "Grup de discuții" pe Internet. Reacțiile (favorabile) m-au "lăsat mască". Mi-am dat apoi seama cât de periculos de atractiv era stilul "postmodernist" atunci când zisa poveste a fost considerată ca atare, adică ad literam fără a se sesiza sub-textul care, în intenția mea, trebuia s-o dinamiteze. Între timp apăruse o revistă on-line, EgoPHobia (acronim EPH), editată de un grup de tineri din Cluj, cam "șturlubatici", revoltați (furioși ?), dar extrem de simpatici, inteligenți și talentați care se auto-intitulau "Generația 2000" . Și care mă atrăgeau. Și mă atrăgeau prin modul frust, autentic de a vedea lucrurile care era departe de un non-conformism de fațadă. Mi-am zis: iată prilejul de a încerca să mă exprim într-un mod mai liber, ne auto-cenzurat, mai colorat dar, fără îndoială, mai sugestiv și astfel ușor de receptat în comparație cu o expunere seacă, cu pretenții de "seriozitate academică" pe care, dacă ași fi întâlnit-o publicată undeva, de altcineva, probabil că ași fi abandonat-o după primele rânduri citite. În plus, chiar titlul revistei (Egophobia), ca și conținutul unora dintre textele publicate în ea, mi se păreau aproape de ceea ce simțeam că ași vrut să spun. După ce la "Povestea Postmodernistă" am adăugat un comentariu în care o demontam, am trimis-o spre publicare la EPH (i.e. Egophobia). A fost aprobată fără fasoane. Cum, fără fasoane, mi-a fost și refuzat un grupaj de poezii. Înainte de apariție mi-am dat însă seama că lucrurile care mă frământau nu puteau fi explicate prin expedierea lor într-un singur text, scris dintr-o răsuflare, într-un spațiu restrâns cum era cel presupus de o singură apariție într-o revistă. Așa mi-a venit ideea unui serial căruia i-am și găsit un titlu "Postmodernitate versus Postmodernism". Nu știam cum vor evolua lucrurile pentru că ceea ce doream să spun îmi era încă destul de neclar. Așa că m-am gândit la un experiment: ce-ar fi ca după un text/unele texte al/ale seriei în textul/textele următoar/următoare să mă contrazic – mai mult sau mai puțin argumentat. Și s-o țin tot așa până reușesc (dacă reușesc) să mă lămuresc eu însumi. Prin urmare, i-am trimis un nou e-mail lui Sorin-Mihai Grad (editorul EPH, cu care începusem să corespondez și căruia îi propusesem spre publicare "Povestea Postmodernistă" urmată de comentariul de care am vorbit) în care îi anunțam intențiile mele. Și i-am atașat numai primul text din serie (O Poveste Postmodernistă) ne-însoțit de nici un comentariu, acesta urmând să constituie următorul termen al seriei. Reacția lui Sorin a fost promptă (înjurându-mă cu gingășie): "am primit și mesajul de azi; redactorii de la "filosofie" o să vă pomenească în rugăciunile lor - pentru că nu-i lăsați să șomeze". Și uite așa a început și a continuat publicarea în EPH a seriei de texte sub titlul generic "Postmodernitate versus Postmodernism" (le regăsiți în EPH # 3, 4, 5, 6, 7, 8 – a se vedea și Arhiva, rubrica "Filosofie"). Și, totodată, și ceea ce înțeleg eu prin propriul meu "experiment". * Seria de texte care o propun, începând de acum, cititorilor Agoniei, nu este, pur și simplu, o republicare a celor din EPH. Ea constituie o restructurare a acestora. Restructurare (comasări, adăugiri și rearanjare a ordinii și, în unele cazuri, chiar rescrieri) a textelor astfel încât ele să se poată constitui, în final, într-un posibil volum cu același titlu generic folosit în EPH, titlu la care nu voi renunța nici în seria din Agonia: 'Postmodernitate versus Postmodernism'. Bineînțeles că nu voi sista nici publicarea textelor în EPH, în stilul și structura celor deja apărute (de fapt, seria din EPH se va termina după încă 3 - 4 episoade). Dar, având în vedere că EPH apare bilunar, sper ca seria care va fi găzduită de Agonia să se termine mai rapid. * Încă ceva și cu asta închei. Seria de texte care va urma nu constituie capitolele unui studiu. Ele se doresc a fi numai un șir de eseuri pe o temă dată. Prin urmare, ca în cazul oricărei "încercări" de o asemenea natură, trebuie să i se acorde autorului circumstanțe atenuante sau agravante (depinde de modul în care e receptat mesajul și, mai ales, de "receptabilitatea" sa intrinsecă). Și, mai rog cititorii să considere primul episod al seriei cel care deja a apărut în Agonia și se găsește la adresa http://www.agonia.ro/index.php /prose/157964/ index.html, fiind sub-intitulat 'O Poveste Postmodernistă'. De asemenea, m-am gândit că listarea, la sfârșitul unora dintre texte, a unor reacții și comentarii apărute în EPH la cele publicate acolo, ar pute fi interesantă. Cum consider deosebit de interesantă și bine venită orice sugestie, comentariu sau reacție ale membrilor Agoniei la textele ce vor apare aici. Texte care au urmat: 1. O Poveste postmodernistă: http://www.agonia.ro/index.php /essay/157964/index.html 2. Este Realitatea o Târfă?: http://www.agonia.ro/index. Php /essay /161334/index.html 3. Este Existenta reala? - Context cultural european-occidental si Budismul: http://www.agonia.ro/index.php/essay/161834/index.html 4. Marșul triumfal (peste limite) al Empirismului pozitivist: Fizica cuantică, Logicile paraconsistent, Tehnoștiința și Postumanismul (Partea I-a) http://www.agonia.ro/index.php/essay/164051/index.html _____________________ [1] "Empirismul pozitivist (și raționalist?!)" se caracterizează prin: (a) singura "realitate" acceptată ca atare este cea perceptibilă prin "simțurile" comune, prelungite prin aparate de măsură din ce în ce mai sofisticate. Mergând, de exemplu, de la (banalii) ochelari de vedere în infraroșu, microscoape, telescoape, etc. și până la implantare de cip-uri care maresc întinderea gamelor de frecvență pentră "văz", "auz', etc.; (b) orice teorie științifică este considerată "valabilă" ("reală" și, deci "adevărată" - empiricii pozitiviștii, echivalând "adevărul" cu "realitatea" definită anterior), în măsura în care, prin experiențe "obiective", "exterioare" (independente de "subiectivism") ea (teoria) este confirmată. Prin urmare, din punctul de vedere empiric-pozitivist, o astfel de teorie este (automat) și "predictibilă". În sensul că, dacă se respectă întocmai "protocolul" experimentelor care o confirmă, se obțin, întotdeauna, aceleași rezultate. [2] C. V. Negoiță, 'Întoarcerea', Noema, vol. IV, 2005 [3] Basarab Nicolaescu, Transdisciplinaritatea - Manifest, Polirom, 1999 |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy