agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-02-24 | [This text should be read in romana] |
Dacă nu ne-am pune măștile în societate, am fi noi înșine, incapabili să mințim, însă cine știe ce poate să aducă sinceritatea nudă.Uneori minciuna ajută.Fără măști ne etalăm gândirea ca o marfă pe tarabă și prietenii vor fi surprinși să afle ce gândim despre ei.
Dacă gândirea n-ar fi ascunsă de minte, în loc de prieteni am avea dușmani. Omul este un imobil cu două picioare, cu viața locuind în camera cu chirie a sinelui și își lasă carapacea singurătății acasă, ca un melc fără cochilie expus violenței unei tălpi a realității, devenind vulnerabil în fața gurii imense și lacome a societății. Dacă gândirea nu ar fi acoperită de vălul opac al cuvintelor, atunci fiecare ar intra ca un hoț în apartamentul interior al celorlalți , distrugând mobila formată din emoții ascunse și intimități. Ca și oamenii, cuvintele poartă măști pentru a exprima ceea ce-i face plăcere partenerului de discuție și nu adevărul, împrăștie minciuna în ceilalți ca un virus al societății. Cuvântul ascuns sub masca minciunii nu doare, însă țipă adevărul printre interstițiile literelor maltratat în fraze unse cu fard onctuos. Doar în poezii cuvintele se eliberează de tirania minciunii și sunt libere să deschidă toate ușile sensurilor. Partenerul este constrâns de cuvinte să-și vopsească masca într-un zâmbet al ipocriziei sau într-o lacrimă perfidă cerșind insidios compătimirea. Iubirea este degradată , împărțită într-o sumedenie de măști într-o lume în declin, măcinată de spleen și rutină, cu viața – un univers fad lipsit de repere prin care rătăcim într-o lacrimă lungă prelungită până în ziua morții. În inima udă fleașcă de noroi existențial, cu sentimentele întinse la uscat, există un “tu” și un “eu” ,ca două cercuri de iubire fisurate ce se intersectează în interes și dorință carnală , sau ca două molecule bolnave ce fuzionează în dezgust. Strigătele mute dintr-o iubire absurdă sunt spulberate sub pașii unor oameni care se văd mărit doar pe ei înșiși, orbi și surzi la suferințele semenilor. Nostalgia după spații bucolice, idilice și după timpuri în care oamenii trăiesc în armonie, fără să fie dezbinați de ură, invidie și egoism, mă determină să mă retrag în elizeul interior și să-mi creez propria lume ca un catehism al conștiinței într-o aventură în spațiile sinelui sau într-o ascensiune pe spirala spiritului. Când întrebările vor înceta și uimirea va dispărea, se prefigurează moartea rânjind într-o mască hâdă a blazării și neputinței, ca o oroare ieșită din neantul lăuntric ce ne violează credința. Mai bine să adăpostim durerea ca un chiriaș al corpului , care să ne zgârâie chipul de zidurile ostile ale sale, să ne rănească sensibilitatea de pietrele ascuțite smulse din roca suferinței și să deschidă răni de deziluzii pe corpul străveziu al fericirii. Dorul după inefabil, după altceva, după o liniște imensă absorbită dintr-o altă lume, să disloce și să sfărâme mecanismele bolnave ale societății, iar din spuza lor să renască falansterul ideal clădit pe fundamentele adevărului, compasiunii și altruismului. Iubirea umple sufletul cu intensitatea trăirilor, iar dorul este o iubire în așteptare, căci toți căutăm în miezul dragostei fericirea care poate lua diverse forme.În căutarea fericirii rătăcim iubirea în spațiul nepotrivirilor, când vedem uneori în partener defectele și suntem orbi în fața calităților. Dorul se aseamănă cu iubirea, numai că are multiple semnificații ; pe când iubirea creează un spațiu în care intră numai doi, dorul are dimensiuni nelimitate, descriind multiple aspecte ale stărilor noastre sufletești. Dorul regenerator care să transfigureze lumea este sublimat în creație, fiind propriu artiștilor, extraoameni cu trei existențe : una spirituală, alta lăuntrică și ultima comună celorlalți oameni – realitatea exterioară -, urcând pe înălțimile spiritului, escaladând creasta unui vis și sărind în abisurile sinelui. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy