agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-03-22 | [This text should be read in romana] |
*
NOTA: La acest text publicat, mai întâi, în EgoPhobia #7 (http://www.egophobia.ro/7/filosofie.htm#5), s-au primit, la redacÈ›ie, o serie de comentarii din partea cititorilor, dintre care spicuiesc: 'Mi-a plăcut în mod special "descrierea experimentului meu (trăit undeva, la mare)" poate pentru că È™i eu am simÈ›it aÈ™a. Felicitări!' (Adriana Iosub Caras) 'Serialul ăsta al vostru când crezi că te plictiseÈ™te la culme devine interesant, iar când e mai interesant o ia razna în chestii tehnice de nu mai pricepi nimic. Poate că ăsta-i e de fapt farmecul È™i valoarea, o spun eu care sunt doar cititor ocazional de filozofie.' (ZimÈ›) 'Un lucru interesant pe care îl propune Gorun Manolescu în modalitatea de construcÈ›ie a unui sistem este folosirea simÈ›ului interior (mai exact în momentul de-construcÈ›iei); ceea ce ni-l face diferit de intuiÈ›ie (care poate apărea doar în faza construcÈ›iei, în faza fixării setului de reguli de inferență). AÈ™adar, cu ajutorul simÈ›ului interior - "senzaÈ›ia unei prezenÈ›e poate conduce la o percepÈ›ie pura". Ceea ce denotă că simÈ›ul interior al orientalilor este, aparent, într-o contradicÈ›ie cu apodicticitatea multor sisteme europene (modalitatea de stabilire a veridicitaÈ›ii, la orientali, depinzând tot de simÈ›uri). Fapt ce mă face sa apropii noul sistem construit, de un sistem cu trasaturi metafizice. Iar daca aprofundăm metoda, ea este bazată, pe "un dar firesc de a ghici adevărul, de a nimeri direcÈ›ia È™i locul soluÈ›iei" (I. Petrovici - Introducere în metafizică). Și au existat mulÈ›i filosofi care au justificat, mai mult sau mai puÈ›in acest tip de sistem: Platon, de exemplu, punea la origine un contact direct al sufletului, în epoca preexistenÈ›ei, cu regiunea superioară a realitaÈ›ii metafizice. Pe de alta parte, însuÈ™i Descartes punea în discuÈ›ie ideile înăscute, însa accentul situându-se de data aceasta oarecum ordinea geometrica. Din moment ce fundamentul empiric există (este vorba de senzaÈ›ia prezenÈ›ei) tot ceea ce ne rămâne de făcut este "să trăim nealterate procesele noasre lăuntice în dezvoltarea È™i creÈ™terea lor concretă" (I. Petrovici). Ultimul semn de întrebare fiind legat de natura cunoaÈ™terii (corpurilor).' (Onu Mădălin). 'Felicitări pentru (aceste) texte. Fascinante! (Constantin Virgil Negoiță) * Texte publicate anterior: 0. MotivaÈ›ie: http://www.agonia.ro/index.php/essay/161333/index.html 1. O Poveste postmodernistă: http://www.agonia.ro/index.php/essay/157964/index.html 2. Este Realitatea o Târfă?: http://www.agonia.ro/index.php/essay/161334/index.html 3. Este Existenta reala? - Context cultural european-occidental si Budismul: http://www.agonia.ro/index.php/essay/161834/index.html 4. MarÈ™ul triumfal (peste limite) al Empirismului pozitivist: Fizica cuantică, Logicile paraconsistent, TehnoÈ™tiinÈ›a È™i Postumanismul (Partea I-a) http://www.agonia.ro/index.php/essay/164051/index.html 5. MarÈ™ul triumfal (peste limite) al Empirismului pozitivist: Fizica cuantică, Logicile paraconsistent, TehnoÈ™tiinÈ›a È™i Postumanismul (Partea II-a): http://www.agonia.ro/index.php/essay/171930/index.html * Demonul îndoielii (de fapt, cel al postmodernismului) îmi È™opteÈ™te (în realitate, nu-mi È™opteÈ™te, ci mă ia la rost): Cine eÈ™ti, tu, G.M., de îți permiÈ›i, cu atâta infatuare - lipsită de cel mai elementar bun simÈ› - să iei în răspăr pe un Derrida, Baudrillard, Deleuze (pe Lancan, Foucault, Lyotard, etc. i-ai uitat) È™i, în general, post modernismul, astăzi larg acceptat? G.M.: Eu? Eu sunt un NIMENI! Demonul postmodernismului (D.p.): Aha! Un NIMENI! Infatuarea (orgoliul) umilinÈ›ei! G.M.: Aiurea! N-ai înÈ›eles nimic! EU sunt un NIMENI pentru că EU nu exist ca (EU) pe care să îl POSED! D.p.: ….?! G.M.: Experimentul 1: ' Să ne oprim un moment È™i să privim în interiorul nostru. Să încercăm să "smÈ›im" originea cea mai profundă, de bază, cea mai personală, cea mai subiectivă experiență a "EU-lui"! Care este rădăcina simÈ›irii lui "EU"!. Să încercăm să o găsim! ' (Psihiatru american Deikman[1]). D.p.: Lasă-mă cu "Experimentul" tău! N-am chef de joacă! 'EU-l nu este decât o abstracÈ›ie definită prin miliarde de atribute È™i interpretări (incluzând atributele È™i interpretările mele despre mine însumi) care compun, toate, biografia È™i autobiografia corpului meu viu È™i care devine astfel un Centru GravitaÈ›ional'(Filosoful american Dennett [2]). G.M.: Deci există sau nu există? D.p.: Există ca referință prin limbaj, i. e. ca text. Indiferent că acesta este "scris" sau nu. El există! G.M.: Ori te faci, ori eÈ™ti un ….! Nu vreau să spun ce eÈ™ti. 'Un nebun suficient de sănătos ca să-È™i dea seama că e nebun, nu mai e nebun' (Gide). Tu înlocuieÈ™te "nebun" cu ce È›i-am sugerat eu È™i îți vei da seama că rămâi ce È›i-am sugerat (adică un "prost"- m-am săturat să mai vorbesc eufemistic - pentru că nu-È›i dai seama că eÈ™ti ceea ce eÈ™ti. Ca să nu mai lungim vorba). D. p.: Trec peste insultă È™i încerc, în continuare, să te lămuresc. ' SenzaÈ›ia mea de "self" provine din imaginea pe care noi ne-o o construim pentru a ne controla comportamentul, punctul avantajos dat de simÈ›urile noastre È™i cunoaÈ™terea noastră asupra propriilor abilități - adică abilitățile corpului-creierului-minÈ›ii noastre. Atunci intervine limbajul. Limbajul se întoarce asupra lui însuÈ™i ca asupra unui lucru (text "obiectualizat" n.m. G.M.) È™i îi conferă acestuia atribute È™i putere '(Psiholoaga (tot) americană Susane Blackmore [3]). G.M.: Vrei să mă manevrezi (de fapt, te auto-manevrezi) printr-o diversiune pentru a crea confuzia. Confuzie care te cuprinde, de fapt, pe tine! Tu însuÈ›i ai devenit o "confuzie" (postmodernistă). Reducând, în ultimă instanță, totul (inclusiv EU-l) la "un obiect" = "text" pe care îl poÈ›i percepe cu simÈ›urile comune în cadrul realității macro-empirice. Tăind astfel ori ce transcendență È™i anulând, tot odată, orice "metafizică" (i.e. orice posibilitate de a "vorbi" despre transcendență). Este, totuÈ™i, un punct de vedere. DeÈ™i foarte discutabil. D. p. (victorios): Vezi! Prin urmare, poÈ›i admite, măcar de dragul jocului - pe care, la început l-am refuzat - că "EU-l" există. Și el există - sub formă de "text" (chiar È™i virtual, adică ne-aÈ™ternut pe un anumit suport: magnetic sau de hârtie) în realitatea pe care tu o numeÈ™ti "macro-empirică" . G.M.: Stop! Experimentul 2: PriveÈ™te totuÈ™i adânc în tine! … AÈ™a!… Acum închide ochii! Observi cum gândurile tale vin È™i se duc, cum memoria apare È™i le înlocuieÈ™te unele pe altele printr-o "vorbire" (de fapt, "vorbărie") interioară; cum pot apare acum dorinÈ›ele care, la rândul lor, pot dezvolta tot soiul de fantezii - inclusiv vicioase dar plăcute - pe care le poÈ›i lăsa sau nu să se consume (depinde de "barierele" tale morale, dictate de contextul cultural È™i societatea în care trăieÈ™ti È™i, mai ales, de religia ta instituÈ›ionalizată, dogmatică - dacă eÈ™ti un credincios "practicant" al religiei respective). Inclusiv poate apare o "dinamică" a propriului "EU" pe care, înainte, îl "îngheÈ›aseÈ™i" într-un "text obiectualizat". Acum mai poÈ›i afirma că "EU-l" tău există, deÈ™i nu prea mai poÈ›i să-l "descrii" (textualizezi) în "dinamica" sa de-a dreptul evanescentă? (Deikman, completat de subsemnatul, G.M.[4]). D. p.: ?! G.M.: Ai amuÈ›it? Experimentul 3: Acum încearcă È™i descrie-l (prin limbaj) pe CEL CE OBSERVÃ! Nu-i aÈ™a că nu poÈ›i?! Acesta este EU-l adevărat, egal cu "LUCIDITATEA" (awareness) care nu mai este AL TÃU, AL MEU, AL LUI dar EXISTÃ! Iată de ce am afirmat că sunt un NIMENI! De fapt, NU EXIST, dar, totuÈ™i EXIST. Și acum fi foarte atent: '[The transcendental] things are ascertainable as to their presence in every bit of our knowledge, since they are the necessary condition of the possibility of empirical knowledge in general, but they by themselves cannot be represented in a sensuous image, they are, as Dharmottara says, unattainable by (knowledge). Thus it is that …. transcendent things are constructed concepts, but they are illusions, dialectically and contradictory. Transcendental, or a priori things, as e.g., the ultimate particular, the ultimate thing as it is in itself, are not only real, but they are reality itself, although not given in a concept, since by its very essence it is non-concept.' [5]. Prin urmare "EU-l", ne putând fi 'dat (descris n.m. G.M.) prin concepte (È™i nici în alt mod, deci nu poate fi "prins" într-un "text" n.m. G.M.)' este un "lucru transcendental". Mai departe, "EU-l" fiind un "lucru transcendental", despre el nu se poate afirma nici că este individual È™i nici colectiv. Singura afirmaÈ›ie care se poate face este că "awareness" ("luciditatea") există È™i face parte din "realitatea în ea însăși" (ATENÞIE: asupra "EU-lui"="Luciditate"/"Awareness" ca un "lucru pur transcedental", voi reveni la sfârÈ™it cu nuanțări, considerându-l mai degrabă - într-o primă aproximaÈ›ie (o prima aproximatie deoarece acest lucru trebuie dezbătut pe larg È™i o fac în [6]) - drept o "poartă"/"interfață" între realitatea "micro" È™i Transcendent. Dar o astfel de nuanÈ›are nu anulează complet caracterul său "transcedental" È™i, prin urmare, "indefinibilitatea" acestuia. Numai că în spatele acestui "EU - interfață" se găseÈ™te, de data aceasta, chiar în ceea ce eu numesc acum provizoriu "Transcendent" - un alt "martor" - conform Buddhismului - mai profund, care "priveÈ™te"/"veghează" o astfel de "poartă". TRANSCENDENT care, însă '[It is] ascertainable as to their presence in every bit of our knowledge, since they are the necessary condition of the possibility of empirical knowledge'. Mai mult, deoarece 'orice ontologie este stabilită prin cunoaÈ™tere È™i, la rândul său, cunoaÈ™terea este de natură ontologică, între acestea existând o inter-relaÈ›ie greu de a i se atribui un sens preponderent ontologie -> cunoaÈ™tere, sau invers' [7], rezultă că "realitatea macro-empirică" (ea însăși) există ca (nivel) al "Realității". Un fel de "realitate" de ordin terÈ›, mult mai degradată decât "realitatea micro (nivelul particulelor elementare È™i sub-cuantic)" care ar fi o "realitate" de ordin secund, mai puÈ›in degradată în raport cu "Realitatea ultimă" (cea a ceea ce am numit, provizoriu) a "Transcendentului". Dacă o să "analizezi" cu foarte mare atenÈ›ie cele de mai sus, ai să argumentezi că, de fapt, din ele "țâșneÈ™te", prin toÈ›i porii, cea mai "pură" subiectivitate. Răspunsul meu este că "subiectivitatea" de care sunt acuzat se "dizolvă"/"obiectivează" în "Transcenent", Ultima Realitate conform Budismului. Despre care "nu se poate spune nimic", i.e. dacă în Transcendentul Budist mai există sau nu alt/alte niveluri de Realitate despre care, totuÈ™i se mai poate vorbi. Și dacă da, atunci el/ele nu mai sunt "pur" transcendentale. DeÈ™i despre Ea (Ultima Realitate Budistă) se afirmă că există È™i poate fi "experimentată" (dar numai de niÈ™te fiinÈ›e umane cu totul deosebite, i.e. IluminaÈ›i). Tocmai de aceea mă declar un "postmodern" È™i nu un "postmodrnist". Postmodernist care clamează pe toate drumuril "subictivitatea" (măcar ca "diferență" [8]) dar o "obiectualizează" în "text". Analizându-l pe acesta ca pe un "obiect" empiric oarecare (rupt de "subiectul" care îl produce). Supunându-l la diverse experienÈ›e exterioare pentru a încerca să se determine o lege "obiectivă" căreia obiectul respectiv i se supune (când e vorba de "Pozitivismul empiric", o astfel de lege trebuie să fie, musai, cauzal-predictivă, ceea ce ne aruncă în cel mai ortodox "Modernism" iluminist). De fapt, tu (ca È™i întregul context cultural European-Occidental, inclusiv "postmodernismul") cazi în capcana "dualității". Care este cuprinsă în sintagma: ' Transcendentul nu este real. Dar el există în fiecare lucru real'. Care, până la urmă conduce la ceea ce se numeÈ™te azi - plecând de la Descartes - "The hard problem". Cu menÈ›iunea ca, de fapt, tu negi, pur si simplu, existenÈ›a Transcendentului crezând că astfel ai "rezolvat" problema dualității. ÃŽn schimb, contextul cultural Budist (daca nu È™i întregul context Extrem-Oriental) se bazează pe afirmaÈ›ia: 'Transcendental, or a priori things, as e.g., the ultimate particular, the ultimate thing as it is in itself, are not only real, but they are reality itself, although not given in a concept, since by its very essence it is non-concept. [And it is] ascertainble as to their presence in every bit of our knowledge, since they are the necessary condition of the possibility of empirical knowledge'. Ceea ce înlătură orice contradicÈ›ie. PoziÈ›ie la care clar mă raliez. Pentru că îndrăznesc să adaug: pentru noi, oamenii, nu poate exista "realitate" de nici un fel, fie ea "empirică" sau, la limită, "transcendentală", în afara celei pe care o putem cunoaÈ™te. * Ajuns în acest punct al "dialogului", am observat că Demonul postmodernist dispăruse. Ajungând astfel la concluzia că întreaga mea dezbatere cu el de până acum, a fost un "mono-dialog". Pe care îl voi continua drept ceea ce, de fapt, este, i.e. un monolog. * Și acum, voi prezenta propriul meu "experiment filosofic" , utilizând simÈ›ul interior (diferit de cele uzual acceptate de psihologia convenÈ›ională), printr-o "incizie" în nivelul "realului sub-micro (subcuantic)" despre care afirm că în el sunt "conÈ›inute" rădăcinile Postmodernității (È™i nu ale postmodernismului). Postmodernitate care azi se manifestă - odată cu explozia comunicaÈ›iilor È™i apariÈ›ia Internetului - È™i la nivelul realității "macro-empirice". Lucru pe care voi încerca să-l argumentez în viitoarele texte al "serialului" pe care vi l-am propus. Mai menÈ›ionez că nivelul "subcuantic" al "Realității", nefiind cel ultim (al Transcendentului Budist) poate fi nu numai (relativ) uÈ™or de atins pentru mulÈ›i dintre noi prin intermediul simÈ›ului interior, dar È™i posibil de "descris", cu un oarecare efort. Chiar dacă nu neapărat în mod "conceptual" (deÈ™i nici o astfel de descriere nu pare a putea fi complet exclusă; precum nici una, mult mai "precisă", de gen matematic, e.g. "stringuri" sau 'superstringuri', dar exprimabilă doar destul de aproximativ în "conceptele noastre clasice") ci printr-o descriere ce poate fi considerată "literară" dar care este departe de aceasta. Și este departe deoarece o astfel de descriere nu arată lucrurile "aÈ™a ca È™i când ar fi" ci chiar "aÈ™a cum sunt". Ea constituind ceea ce s-ar putea traduce în limbajul uzual al contextului nostru cultural, "descrierea unei intuiÈ›ii". IntuiÈ›ie pe baza căreia s-ar putea, ulterior, formula unele "premise" (fie ele È™i sub forma unor "ipoteze de lucru"). Mai adaug că, în "perceperea" a ceea ce se întâmplă la nivelul "sub-micro" (al Realității) "EU-l" personal (subiectiv) pare a nu fi dispărut complet, el integrându-se într-o asemenea realitate È™i integrând-o în acelaÈ™i timp. * Iată descrierea experimentului meu (trăit undeva, la mare): "(EU) sunt o concentrare de "energie", în interiorul unui "ocean" (energetic), un fel de insulă dar care nu "pluteÈ™te" la suprafață, ci se află în interiorul acestui ocean infinit, nefiind aparent fixată de nimic, ci într-o continuă miÈ™care în raport cu alte "concentrări" similare. Și "văd", jur-împrejur, cum apar È™i dispar instantaneu "flash"-uri "energetice". Devenind conÈ™tient/lucid de "integrarea" mea în "ocean" pot "vedea" cum astfel de "flash"-uri apar nu numai jur-împrejurul meu, dar chiar în mine însumi, schimbându-mă neîncetat deÈ™i, aparent, rămân acelaÈ™i. Și mai "văd" cum în jurul meu alte entități asemănătoare mie se ivesc, se schimbă È™i apoi dispar È™i "È™tiu" că, solidar cu ele, mă nasc È™i dispar, mă nasc È™i dispar…în mii, miliarde de "flash"-uri "energetice" care constituie chiar "apa" ce mă înconjoară - acest TOT întreÈ›esut, (EU) fiind doar o "picătură" din El. Și (El) o picătură din mine" * Adaug că un astfel de "experiment (filosofic)" pare a fi consistent È™i cu cel descris de Fritjof Capra [9] (redat cu o sugestivitate, concreteÈ›e È™i frumuseÈ›e cu mult deasupra celei prezentate de mine în descrierea propriului "experiment"): 'Five years ago, I had a beautiful experience ….I was sitting by ocean one late summer afternoon watching the waves rolling in and feeling the rhythm of my breathing, when I suddenly became aware of my whole environment as being engaged in a gigantic cosmic dance. Being a physicist, I knew that sand, rocks, water, and air around me where made of vibrating molecules and atoms, and that these consisted of particles which interacted with one another by creating and destroying other particles. I knew also that the earth's atmosphere was continually bombarded by showers of "cosmic rays", particles of high energy undergoing multiple collisions as they penetrated the air. All this was familiar to me from my research in high-energy physics but until that moment I had only experienced it through graphs, diagrams, and mathematical theories. As I sat on that beach my former experiences came to life. I 'saw" cascades of energy coming down from outer space, in which particles were created and destroyed in rhythmic pulses; I "saw" the atoms of the elements and those of my body participating in this cosmic dance of energy. I felt its rhythm and I "heard" its sound' De asemenea, "experimentul" meu pare a fi consistent È™i cu cel al shamanilor tolteci descris de Carlos Castaneda [10]: 'Aplicând constant practicile vizionarismului… [shamanii] au descoperit că necunoscutul È™i cunoscutul sunt pe picior de egalitate (s.m. G.M.) deoarece amândouă se situează în câmpul percepÈ›iei umane (s.m. G.M). Primul adevăr …este că lumea înconjurătoare nu este ceea ce pare a fi, deci nu este ce credem noi despre ea. Noi credem că este o lume formată din obiecte, însă nici vorbă de aÈ™a ceva. De fapt, totul se reduce la câmpuri energetice (s. m. G.M.)….[Dar] existenÈ›a câmpurilor energetice nu poate fi atestată…de omul obiÈ™nuit. ÃŽnsă, dacă le poÈ›i vedea, atunci însemnă că eÈ™ti vizionar… Vizionarii susÈ›in că …ceea ce există cu adevărat în exterior sunt emanaÈ›iile Vulturului, fluid în continuă miÈ™care È™i totuÈ™i … etern…..' Departe de mine de a afirma că astfel de "consistenÈ›e" ar ilustra, cumva, un fel de "universalitate". Ceea ce afirm este că poate fi vorba doar de o inter-subiectivitate. ÃŽn sensul că în acest mod "alteritatea" se potenÈ›eză/estompează facilitându-se o comunicare inter-subiectivă fără ca "subiectivitatea" fiecărui actor să fie anulată definitiv (de fapt È™i aceasta este potenÈ›ată/estompată), ajungându-se astfel la un fel de stare de "echilibru" care permite inter-comunicarea printre altele È™i prin limbaj (în orice caz nu o trans-comunicare - gen Jung [11] - bazată pe arhetipuri comune tuturor contextelor culturale. Și care tinde să reînvie visul iluzoriu al modernității legat de "universalitate" È™i, în consecință, de "obiectivitate" anulând complet "subiectul"). * ÃŽn acest punct, ar fi de aÈ™teptat - din partea unora dintre cititori - să încep a "vorbi" despre niscaiva "exprimente" personale în Transcendent, sau să redau descrierile altora, deÈ™i am afirmat - È™i se afirmă de către noi europeni - că despre aÈ™a ceva nu se poate spune nimic ("whereoff cannot speak" - Wittgenstein [12]). Și, poate, aÈ™ fi în stare totuÈ™i - citându-i pe alÈ›ii - să vorbesc, având în vedere că, printre sursele "adevăratei cunoaÈ™teri" în Buddhism se găsesc È™i "spusele IluminaÈ›ilor" (i.e. al căror simÈ› interior a avut, È™i are, acuitatea de a pătrunde ACOLO, realizând astfel anumite percepÈ›ii despre "lucrurile" ce aparÈ›in acelui ACOLO, i.e. Transcendentului). Dar există un "mic" impediment: din păcate, nu sunt un ILUMINAT!. Și despre ce nu am "experimentat" chiar că nu vreau È™i nici nu pot vorbi, nici măcar citându-i pe alÈ›ii (mai "fericiÈ›i" decât mine). Și, de fapt, în contextul discuÈ›iei noastre nici nu interesează acest lucru. Pentru că am afirmat È™i reafirm: consider că "rădăcinile postmodernului" - chiar dacă nu È™i "sămânÈ›a" care a dus la apariÈ›ia lor - se află în realitatea "sub-micro" (i.e. în subuantic)". TotuÈ™i, vă rog să suportaÈ›i o mică digresiune. ÃŽn cadrul căreia nu voi prezenta o descriere a unor experienÈ›e directe în Transcendent ci numai o schiță comparativă a modului în care este "văzut" Transcendentul în cadrul celor două contexte culturale despre care se deÈ›in, de către noi europenii, mai multe informaÈ›ii. Mă refer la cel European (cu iradieri peste Ocean) È™i, respectiv, Extrem-Oriental. Referitor la contextul nostru cultural, vă recomand cu căldură lucrarea lui Derrida [13]. Și aceasta deoarece lucrarea respectivă, care este una de deplină maturitate a autorului citat, lasă la o parte interesul său pentru textele lui Niestzsche, manifestat în [14] de exemplu, justificat îndeosebi prin aceea că ele îi permit să ia distanță față de Heidegger care a tematizat "deconstrucÈ›ia" în lectura istoriei metafizicii. Dimpotrivă, de această dată, adoptă exact o "deconstrucÈ›ie de tip Heidegger" (însă nu "retro" cum procedează acesta, ci invers). Plecând de la Kant, trecând prin Hegel, Niestzsche, Marx, Husserl È™i ajungând - în final - chiar la Heidegger care, abia el, pune în lumina adevărată locul privilegiat de "pustiu în pustiu" (dincolo de "fiinÈ›a ființării"), în care poate avea loc revelaÈ›ia Divinului (care "umple" un astfel de Topos). Heidegger care astfel își "deconstruieÈ™te" (el numeÈ™te "deconstrucÈ›ia", "distrucÈ›ie") propriul proiect [15]. ÃŽn fond, Derrida în lucrarea citată (ca È™i Heidegger) procedează hermeneutic exact cum reuÈ™eÈ™te un sacerdot cu har din cadrul uneia dintre cele trei religii: iudaism, creÈ™tinism, islamism, ultimele două cu filiaÈ›ie în prima. Și anume, conduce credinciosul până în "vârful" sinagogii/bisericii/moscheiei È™i acolo îl lasă singur pentru ca acesta să capete "revelaÈ›ia", dacă este în stare (a se vedea È™i ÞuÈ›ea [16]: 'Nu există această libertate imanentă pentru că el însuÈ™i [Kant] mărturiseÈ™te în Critica RaÈ›iunii pure: "Două lucruri au miÈ™cat deopotrivă sufletul meu: cerul înstelat deasupra mea È™i legea morală din mine". Spune că el e propriul său legiuitor È™i stăpân. Lucru la care eu am făcut aÈ™a: pârÈ›! AÈ™a e el legiuitor È™i stăpân, cum sânt eu popă aici în cartier. Cum să fi legiuitor È™i stăpân într-un univers în care eÈ™ti înlănÈ›uit?…..ȘtiÈ›i dumneavoastră unde e omul, în imanență, absolut liber? ÃŽntr-o bisericuță de lemn din MaramureÈ™, unde sacerdotul creÈ™tin vorbeÈ™te despre mistere, de taine È™i se lasă învăluit de ele ca È™i credincioÈ™ii'). Nu altfel procedează, de fapt, È™i un Maestru (Iluminat) din Extremul Orient cu un discipol. Cu deosebirea că "hermeneutica" acestuia este mult mai precis elaborată, îndelungată, răbdătore. Utilizând, împreună cu discipolul, un set extrem de bogat de "tehnici" EXPERIMENTALE (chiar "protocoale È™tiinÈ›ifice"), până în momentul în care găseÈ™te "tehnica" care se potriveÈ™te cel mai bine discipolului, în funcÈ›ie de "nivelul spiritual" pe care acesta l-a atins È™i/sau îl poate atinge. Evident, nu o să vă vorbesc despre astfel de "tehnici". Și aceasta deoarece, pentru un european "raÈ›ionalist", prezentarea (È™i, mai ales, practicarea) unor asemenea tehnici înseamnă, în primul rând, ceva mai rău decât a vorbi, de exemplu, despre prostituÈ›ie (despre care noi ne ferim, de obicei, să vorbim în mod pozitiv; dar pe care - unii dintre noi - o "gustă" prin multimedia È™i, într-adevăr mai puÈ›ini, chiar o practică cu fervoarea lucrului interzis - ca sa nu mai vorbesc de politicieni care o practica în "spiritul" ei, dacă nu "literalmente"). Și acest fapt (idiosincrasia în raport cu prezentarea È™i practicarea tehnicilor despre care vorbeam) este justificat de "tradiÈ›ie" care l-a învățat pe Europeanul ("condiÈ›onat"), să-È™i cultive la maximum "raÈ›iunea" (deformată È™i sărăcită la maximum ÃŽn cadrul Modernismului iluminist în raport cu ce însemna aceasta în Antichitatea greacă - dar despre asta, altădată) în detrimentul "intuiÈ›iei" bazate pe simÈ›ul interior. Iar, în al doilea rând, datorită invaziei unor "guru" falÈ™i - unii chiar veniÈ›i din Orient, alÈ›i autohtoni - devianÈ›i până la a friza patologicul. ÃŽn plus, din punct de vedere "religios" - pentru noi: iudei, creÈ™tini, islamiÈ™ti - însăși "relgia" (instituÈ›ionalizată È™i dogmatizată care, de multe ori ocultează Sacralitatea în loc s-o reveleze), a reprezentat (È™i reprezintă) "condiÈ›ionare". ÃŽn sensul că oricât am căuta - uneori (mai ales în islamism) - să nu ne reprezentăm "iconic" chipul Divinității, noi totuÈ™i îl "personalizăm" antropologizându-l sub denumirea de "Dumnezeu", "Alah" sau diversele alte nume care se regăsesc în Scriptura originară, adică în Biblie. ÃŽn schimb, în contextul Extrem-Oriental în cadrul căruia cel puÈ›in religia (mai bine zis Sacralitatea), filosofia È™i arta sunt privite "holostic", nedivizate, Divinitatea a rămas ceea ce este: Transcendentul È™i atât! Despre care pot vorbi (când vor È™i reuÈ™esc) numai IluminaÈ›ii. Care au "pătruns" ACOLO - într-un Topos privilegiat dar fără nici un Privilegiat Suprem (Dumnezeu, Alah, Iehova etc.) care să-i subordoneze pe alÈ›ii. Și acesta pentru că Iluminarea presupune, paradoxal, cel mai acut subiectivism posibil. DeÈ™i posibilitatea Iluminării, potenÈ›ial, este oferită fiecărei fiinÈ›e umane. S-ar putea avansa ideea ca, spre deosebire de extrem-orientali care foarte rar au declanÈ™at războaie religioase (una dintre rarele excepÈ›ii o constituie japonezii în cadrul celui de al doilea Război mondial; dar aici a prevalat "accidentul" ramurii "È™intoiste" a tradiÈ›iei lor peste care Zen-ul, mult mai puternic, s-a suprapus) , ceilalÈ›i, adică È™i noi, (de religii aÈ™a zise "monoteiste") au făcut-o mai mereu. Și mai ales creÈ™tinii care trâmbiÈ›ează pe toate drumurile "toleranÈ›a". Iar aceasta, tocmai pentru că, prin personalizarea antropologică a Divinității ("Dumnezeu ne-a creat după chipul È™i asemănarea Sa"), fiecare ramură religioasă "monoteistă" s-a identificat cu propria instanță divină (Iehova,Dumnezeu, Alah), luându-i locul È™i proclamându-È™i astfel supremaÈ›ia în detrimentul celorlalÈ›i. * Ar mai fi de discutat, aÈ™a cum am promis, ce reprezintă totuÈ™i acel "EU - NIMENI" ("Luciditate"/Awareness"), despre care, în zisul "dialog" de la început, am afirmat că ar fi un lucru din Transcendent. ÃŽntr-adevăr, nu reprezintă oare ea, această "Luciditate", tocmai aÈ™a ceva ?. Se pare că nu. Conform Buddhismului, această primă (de jos în sus) "Luciditate" pare că ar constitui numai "interfaÈ›a" între realitatea "micro" È™i Transcendent (poate un nivel intermediar- cel al subcuanticului) . Dincolo de realitatea "micro" (în "subcuantic" conform fizicienilor) orice noÈ›iune de Timp È™i SpaÈ›iu pierzându-È™i sensul. Vorbindu-se astăzi , prin Teoria "Corzilor" È™i "SuperCorzilor", despre o "Fabrică de Timp È™i SpaÈ›iu" ("Luciudă"?!) care ar exista/reprezenta tocmai această "interfață" . O astfel de "Luciditate" pare a fi (conform Buddhismului însă), un fel de "oglindă", lipsită de orice fel de "personalitate" È™i de orice "afectivitate" (pozitivă sau negativă - cu excepÈ›ia uneia de tip "Compasiune", mult diferită de ceea ce se înÈ›elege prin "Mila CreÈ™tină" [17]) . Iar Transcendentul….Dar, mai bine, să recurg la o poveste Zen care exprimă mult mai mult È™i mai bine ori ce aÈ™ putea eu să spun. 'Se zice că un călugăr Zen, ajuns extrem de aproape de Iluminare, gândind că "Oglinda Lucidității" s-ar fi umplut de praf, a întins mâna s-o È™teargă. Și n-a mai găsit nici un fel de oglindă. Căpătând instantaneu Iluminarea'. ______________ [1]Deikman Artur, ' "I" = AWARENESS ', Journal of Consciousness Studies, vol. 3 (4) 1996). [2]Dennett Daniel, 'Consciousness Explained', Ed. Little Brown & Co.1991). [3]Blackmore Susane, ' Demolishing the self ', Journal of Consciousness Studies, vol. 1 (2) 1994) [4] Deikman, op. cit. [5] Stcherbatsky Theodor, 'Buddhist Logic (two volums)' New York: Dover Pub. Inc.1962. [6] Manolescu Gorun, ' Despre sursele ontologice ale adevăratei cunoaÈ™teri în Buddhism È™i o paralelă Europeană', NOEMA, vol. II (1) 2003. [7] Manolescu, op. cit. [8] Deleuze Gilles, Diferență È™i rpetiÈ›ie, Ed. Babel 1995. [9] Capra Fritjof, 'The TAO of Physics', Ed. Bantm New Age Books 1975. [10] Castaneda, Carlos, 'The Fire Within', Ed. Laugan Production 1984. [11] Jung C. G., 'Opere complete (vol. 1) - Arhetipurile È™i inconÈ™tientul colectiv', Ed. Trei 2003. [12] Wittgenstein Ludwig, 'Tractatus logico-philosophicus', Ed. Humanitas 1991. [13] Derrida Jacques, 'Credință È™i CunoaÈ™tere - Veacul È™i Iertarea', Ed. Paralela 45 2004. [14] Derrida Jacques, 'De la grammatologie', Ed. Minuit 1967. [15] Heidegger Martin, ' Ființă È™i Timp', Ed. Humanitas 2003. [16] ÞuÈ›ea Petre, 'ÃŽntre Dumnezeu È™i Neamul meu', Ed. FundaÈ›ia Anastasia 1992. [17] Thomson, E., ' Emphaty and Consciousness'. Journal of Consciousness Studies, vol. 8 (5 - 7) 2001. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy