De ziua mamei

În tinerețe am făcut o fotografie pe care am intitulat-o „De ziua mamei”. Ziua mamei mele este în 26 februarie, să-mi trăiască sănătoasă ! Deși, prea sănătoasă n-aș putea zice că e, a împlinit totuși 82 de ani. Important este însă că am o mamă. Am peste 60 de ani, sunt aproape bătrân și-mi trăiesc ambii părinți. E ceva nemaipomenit! Întradevăr mă simt copil, copilul cuiva, al unor părinți, al părinților mei. Tata împlinește 95 de ani. El zice că merge pe 96. Și nu pentru că ar fi senil, sau n-ar ști aritmetică ci, pur și simplu, se grăbește cu numărătoarea, să ajungă mai repede la o sută.
Pentru mine, deci, ziua femeii începe la sfârșitul lui februarie, mama fiind cea mai importantă ființă din lume. Aproape pentru toți oamenii. Mai sunt și-au mai fost și alte femei importante în viața mea. Din păcate, cea mai apropiată mie, nu mai e. Decât în amintire. Dar, să știți că și asta înseamnă ceva. Uneori, destul de mult. Dar nicio-dată, destul. Azi i-am dus un mărțișor. La cimitir. N-am știut ce să aleg și vânzătoarea, amabilă, mi-a arătat un coșar, zicându-mi că aduce noroc. Nu m-am putut abține să-i spun că destinatara nu mai are nevoie de noroc. N-a priceput de la început iar când a înțeles, am făcut-o să se simtă prost. Îmi pare rău. Și ea o fi fiind soție și mamă.
Mai sunt femei care-mi sunt dragi, în primul rând, fetele mele și nepoțica. Și altele mai sunt, sau or mai fi fost. Dar, dintre toate, mama se detașează printr-o iubire specială, ocrotitoare. Și nu pot crede că există cineva care nu are nevoie să fie ocrotit și, cu atât mai mult, să nu aibă nevoie de dragoste. De aceea e unică mama și iubirea acesteia. De aceea poate, în prezența mamei, ne simțim încă copii, indiferent de vârsta pe care o avem. Și fiindcă e departe, mama - dar aproape de locul unde odihnește mama lui Coșbuc - i-am trimis un pachet de ziua ei cu bunătățile simple care-i plac, iar pentru suflet, o icoană frumoasă, un mărțișor, fotografia aceasta, pe care am făcut-o acum 25 de ani și câteva versuri. E primul pachet pe care i-l trimit eu, de când mi-a murit soția. Și câte sute de pachete mi-a trimis ea, sărăcuța !
Cea mai frumoasă poveste despre dragostea de mamă se găsește în literatura scandinavă și sună cam așa: un tânăr se îndrăgostește pentru prima dată de o fată care-i cere, ca dovadă a dragostei pentru ea, inima mamei sale. Băiatul merge acasă, îi scoate mamei inima din piept și aleargă cu ea la iubita visurilor sale, dar, pe drum, se împiedică și cade, lovindu-se la genunchi. De jos, din țărână, unde căzuse inima mamei se aude un glas cunoscut: te doare dragul mamei ? Când i-am spus-o, pentru prima dată mamei mele, a plâns, iar de atunci îmi cere să i-o spun mereu.
E vremea mărțișoarelor. Să ne aducem aminte de cele dragi. Și de cele care am vrea să ne îndrăgească. Poate și de cele care ne-au îndrăgit vreodată. Oare am știut să răspundem generozității lor ? Aproape sigur, că nu. Cel puțin eu, dar oare numai eu ?