agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-08-17 | [This text should be read in romana] |
Considerații despre decăderea mass-media din România
Fiind un constant telespectator dar și cititor de presă (in cele două formate) mă pot considera cu observator constant și neutru, nefiind rau intentionat, vi-o jur ci un simplu consumator al mass-media românești. Din această postura nevinovată nu mă pot abține să nu-mi pun câteva întrebări legate de fenomenul media din România, recunoscând că nu sunt ceea ce se cheama specialist în domeniu (dar chiar, trebuie să fii asta pentru a judeca ceea ce vezi?). Ce se întâmplă cu mass-media românească? Cum a involuat aceasta atât de mult de la primii ani de după noua deschidere, perioada postrevoluționară din 1989? Punându-mi-le încerc să găsesc raspunsuri. Vedem din ce în ce mai des cum reprezentanți ai mass-media românești se dau în stamba, cum violeaza intimitatea oamenilor, indiferent daca sunt președinți sau simpli oameni aflați în situații incendiare care interseaza mass-media, observăm plăcerea diabolică și perversă cu care niște oameni cruzi, care au îmbrăcat chipurile uniforma adevarului absolut, a imparțialității și moralității atacă pe toate fronturile, deciși să învingă fără a face prizonieri. Scriitorul Andrei Oișteanu scria inspirat în (Revista 22 nr. 22/2007) în editorialul intitulat „Dezamăgirea”:” Este un drept legal și moral al ziariștilor să hărțuiască fără limite persoanele publice, mai ales în timpul și în spatiul lor privat, atunci cand acestea nu doresc sa fie mediatizate? Nu au dreptul politicienii (și nu numai ei) la propria lor imagine? (...) Încercăm să limităm dreptul unor instituții de a intercepta convorbirile noastre particulare, dar ziariștii au drepturi nelimitate în această privință? Dacă este normal să amendăm abuzurile politicienilor față de oamenii de presă, cred că a sosit momentul să ridicăm și problema (mai antipatică) a penalizării abuzurilor unor jurnaliști față de persoanele publice.” Oare presa mai este cea de a 4-a putere în Stat sau a devenit între timp și fără ca noi să ne dăm seama, prima? Mass-media românească, în marea ei majoritate a coborât un drum periculos. Dacă în mod normal prima funcție a unei mass-media este aceea de a comunica și de a apăra anumite valori, să spunem cele democratice, de câtiva ani nu putem constata decât degradarea aparent inreversibilă a mass-media românești. Aceasta s-a transformat într-un imens SRL de mahala chiar dacă pe ici, pe colo mai subzistă câteva ziare, o televizune- două și câteva radiouri decente și normale. Odată perioada romantică din primii ani post-revoluționari consumată, marii profitori îmbogățiți peste măsură și-au dat seama de imensa putere de influențare a lucrurilor pe care o are mass-media drept consecință au început să investească masiv atât în cumpărarea mijloacelor mass-media existente și care-și construiseră o reputație cât și în înființarea altora. Scopul lor pare acum evident, cumpărarea / formarea adevărului lor personal dar și activarea precum în filmele SF a unui scut magnetic menit a proteja nava-mamă ( cazul clasic al Antenelor). E drept că această pseudo-credință și-a facut loc în întreaga societate românească după 1989: că totul se poate cumpăra dacă ai suma potrivită. Așa că dubios-îmbogățiții peste noapte și-au pus întrebarea legitimă: dacă totul poate fi cumpărat de ce nu și adevarul ? Toată lumea știe că nu e bine să-ți pui presa în cap. Ziariștii și-au format o aură de martiri ai liberei exprimări care nu-i mai caracterizează pe foarte mulți dintre ei: au acaparat o imensă putere iar acum o folosesc pentru a servi propriile lor interese dar mai ales ale patronilor care-i plătesc. Remarcăm nu numai imensa ipocrizie a mass-media românești care chipurile în numele corectei informări a cetățenilor își servește cu docilitate patronii dar și perdeaua de fum după care se adăpostesc vajnicii apărători ai libertății de exprimare. Impresia pe care o lasă această mass-media este că de fapt adevărul nu există, există doar felul nostru de a-l deforma pentru ca el sa le slujească cât mai bine interesele în vederea creșterii exponențiale a sumei din cont căci cu cât este schimonosit mai mult adevărul cu atat beneficiile sunt mai mari. Probabil că Adrian Nastase bănuia aceste idei căci altfel nu se explică intensul proces de adormire/ corupere a mass-media românești cu fonduri publice, un aspect față de care s-a așternut o românească și vinovată tăcere, cu complicitatea celor care au profitat, evident. O altă tendință a poluării foarte toxice și fără egal a noii mass-media românești este relativizarea tuturor valorilor pozitive existente și, implicit, a Creștinismului. Acesta din urmă a fost și el, la rândul lui, deturnat fiind folosit de diverse peronaje rupestre în vederea consolidării propriei imagini. Ce sens are să fii creștin când nu ai o cameră de luat vederi ațintită asupra ta sau, în cel mai rău caz, un ziarist zelos și bine dresat? Ați văzut vreun reportaj despre smerenie, despre frica de Dumnezeu, despre umilință? Prea puțin pentru că aceste valori sunt considerate a nu mai face rating, a nu mai fi prizate de populație chiar dacă acum câteva sute de ani aveau un rating extraordinar de mare. Despre această adevărată marotă a mass-media românești, zeul Rating, Nicoleta Fotiade scria recent în articolul „Interesul public și bussiness-ul” din Dilema Veche (numarul 173) axat din pacate doar asupra analizării programelor de știri și a știrilor în sine că: „ Rating-ul- rezultatul măsurării audienței- a devenit punct de referință acolo unde nu este cazul, adică în selecția și abordarea informațiilor de interes public în cadrul jurnalelor de știri. Este o metodă care, din păcate, a devenit unitatea de măsură în detrimentul standardelor de deontologie jurnalistică. (...) audiența a ajuns să condiționeze modul în care sunt prezentate informațiile de interes public. Prin însăși natura ei, informația de interes public cere să fie relatată publicului”. Însă ce ne facem când nu numai știrile sunt supuse imperativului rating-ului ci marea majoritate a emisiunilor? Ce ne facem când totul este tabloidizat? Avem televiziunile comericale care operează în România. Nu trebuie să ne fie frică să afirmăm că mass-media românească este la fel de răspunzatoare de situația jalnică din punct de vedere cultural a României precum Statul român și poate într-o măsură și mai mare căci dacă Statul comunist a încercat din greu să dreseze poporul român pentru a-l ține liniștit și ocupat, după 1989 aceasta sarcină a fost preluată, e drept, nu de la începutul perioadei, de către mass-media românească, din ce în ce mai dezvoltată dar din ce în ce mai coruptă și imorală care eludează total faptul că până la urmă, privată sau de stat este un serviciu public. A refuza să faci declarații, a refuza să fi filmat devine rapid un păcat capital care trebuie neapărat pedespsit ( atât în cazul președintelui la iesirea din hypermarket cât și cazul unei tinere profesoare al cărui liceean iubit s-a sinucis și care a fost aproape linșată public). Mulți ziariști consideră probabil că sfera privată nu există. Mulți ziariști par a fi adepți hotărâți ai reality-show-urilor, sunt formați în spiritul lor iar în lipsa acestora se angajează cu cerbice să le inventeze și transpună în emisiunile sau ziarele lor. Mulți analiști ai fenomenului au observat tendința de tabloidizare atât a ziarelor cât și a televiziunilor, nu este ceva nou, dar in mod clar nu și CNA care pare a trăi într-o altă realitate. Constant ne este livrat drept argument suprem faptul ca asta vrea poporul, asta face rating, o mare minciună pe care puținele mijloace media care au scapat de influența devastatoare a acestui fenomen ar trebui să o demaște neîncetat căci acest fenomen nu ne afectează indirect și tangențial, dimpotrivă, are și va avea efecte devastatoare asupra tinerelor generații, tinerii români care se nasc cu Becalli și Irinel pe buze, în sunete de manele. Aceast tip de mass-media tabloid se aseamănă, exagerând prea puțin, din păcate, cu celulele canceroase din interiorul unui organism. Impresia noastră este că principala misiune a mass-media din România nu mai este de a oferi informația, de a o găsi, de a o scoate la suprafața si de a o răspândi ci de a dezinfoma, de a ne oferi hrană infromală gata mestecată dar otravită, de a ne spune ce crede ea despre x eveniment. Atunci când anumiți critici trebuie făcuți să tacă li se spune pur si simplu, cu obraznicie că așa este peste tot, că și în Vest televiziunile și ziarele comerciale, private fac același lucru. Nimic mai fals. Pentru ca instituții atât de importante precum mijloacele mass-media să poată funcționa bine devenind repere, fiind valabile peste tot în lume ele au nevoie de credibilitate. Din pacate pentru noua mare burghezie roșie aceasta nu se poate cumpăra. Din toate aceste motive ni se pare evident că o mare parte din mass-media românească pășește în fiecare zi pe un teren minat, fără a fi conștientă de aceasta, depășind cu mult limitele decenței. I-moralitatea ei rezultă tocmai din mocirla în care s-a afundat, mocirlă populată de prostituate siliconate, politicieni pentru care cuvântul populist este un calificativ foarte bland, multi bani, multe masini de firma etc. Cum poate o astfel de mass-media sa reprezinte un reper și să ajute la cimentarea democrației în România? Cum pot acești ziariști (atentie, nu toti dar foarte mulți!), care-și servesc stăpânii precum niște câini bine dresați să se mai uite in oglindă în fiecare dimineață ? Codrut Constantinescu |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy