1.Între dorință și plăcere este o legătură ca de la cauză la efect, direct proporțională cantitativ și calitativ, însă dorința este inoculată psihic, pe când plăcerea este de natură fizică.

2.Fericirea este formală, suferința are conținut, doar plăcerea are și formă și conținut.Iubirea este o plăcere sublimată, ura este o suferință neacceptată, care se cere smulsă din omul ce urăște și aspirată de obiectul însuflețit al urii.

3.Corelațiile dintre evenimente, fenomene, lucruri se datorează calității lor intrinseci asemănătoare și întrepătrunderii sensurilor lor prime.

4.Structura minții omenești are echivalențe ce-i permit elaborarea de raționamente și judecăți reunite într-un ansamblu coerent și logic de teze, doctrine și concepții cu valoare de certitudine, și a ajutat la formarea științelor care se întemeiază pe rațiune.

5.Omul împlinit trebuie să cunoască în totalitate atât bucuriile, cât și suferințele, unele creează plăceri fizice, psihice și spirituale, altele creează experiența.

6.Mântuirea provine din răspunsul pozitiv dat purgatoriului lăuntric și iertarea acordată de forul suprem intim la greșelile inerente vieții umane.

7.Conștiința este laboratorul în care se fac experiențe cu prejudecățile și remușcările omului, este o entitate judecătorească care dă sentințe cu privire la faptele noastre, care se modelează pe sine însăși prin transfigurarea ideilor în tribunalul interogațiilor acuzatoare, în timp ce avocații noștri încearcă explicarea omului în sens pozitiv.

8.A nu avea conștiință înseamnă a nu fi om, ci doar un simulacru dat însușirilor care caracterizează omul.

9.Conștiința este laboratorul în care se creează empiric știința.Ființa este conștiința care dă semnale, pozitive sau negative, trecerii noastre prin viață.Rațiunea este acțiunea lucidă a conștiinței care fundamentează prin certitudini știința.

10.Lucrul cu spiritul trebuie să fie în armonie cu apetența rațiunii de a rezolva problemele puse de spirit, de conștiinciozitatea în activitățile la care participă rațiunea.Distinct, lucrul cu forța (brută) ca latură fizică a acțiunii este independent sau invers proporțional cu activitatea spiritului.De regulă, cei care lucrează mult cu spiritul, calitativ și cantitativ, sunt predispuși, compensatoriu, să lucreze puțin în activitățile care cer muncă fizică, și invers.