Se stie destul de bine ca de fapt oamenii nu sunt egali de la natura. Teza incontinuu reiterata a egalitatii interumane sau panspecifice este un sofism care datorita utilizarii lui recurente a ajuns sa fie considerat un adevar incontestabil, o veritabila teorema a vietii civice. Insa intre diversii subiecti umani exista nenumarate diferente individuale, tocmai ele sunt acelea care individualizeaza sau care particularizeaza fiinta umana dandu-i unicitatea psihoemotionala in baza careia niciun om nu poate sa fie confundat cu un congener de-al sau. Caracteristicile individuale sunt acelea care compun personalitatea omului. De asemenea, indivizii speciei noastre- ca si cei ai oricarei specii existente- se interdiferentiaza si datorita particularitatilor lor fizice sau somatice. Asertiunea egalitarista este un sofism socialist care a fost promovat in mediile sociale largi in scopul de a determina modificari de regimuri politice: a fost o unealta de control socio-politic. La aceasta stratagema avea sa recurga si crestinismul, cea mai populara dintre religiile euro-americane. Cata vreme traditia iudeo-crestina a fost patentata si popularizata de catre sclavii si popoarele colonizate ale Imperiului Roman nu ne este de mirare faptul ca ea contine elemente socialiste importante, chiar definitorii pentru aceasta traditie. Mostenirea prefabricata a acestor conceptii profund eronate a condus la transformarea lor in prejudecati sau in paralogisme: ele sunt deja greseli involuntare de rationare avand in vedere faptul ca ne sunt prezentate ca si cum ar fi adevaruri self-consistente si auto-evidente. Orice societate contemporana nu poate sa functioneze decat in conditiile in care cetatenii care o formeaza ii respecta legile, iar legile cele mai dezirabile pentru a fi respectate sunt acelea care urmaresc interesele tuturor cetatenilor. Insa un garant indenegabil al durabilitatii societatii egalitariste actuale il constituie pretinsul adevar etic pe care se fondeaza: egalitatea de la natura a tututor apartenentilor aceleiasi specii, a consangenilor. Daca un proiect politic precum Republica lui Platon ar fi cunoscut o aplicabilitate concreta si o continuitate diacronica probabil ca am fi asistat astazi la developarea unei situatii socio-politice sensibil disjuncte fata de cea pe care ne-a fost dat s-o experimentam multumita capriciilor istoriei. Poate ca un organism social in care fiecare isi exercita profesia cea mai adecvata calitatilor sale native s-ar fi dovedit mult mai viabil decat cel caruia ii apartinem acum. Poate ca notiunea platoniciana- si nicidecum platonica- de oikeiopragie, adica de specializare a tuturor indivizilor care sunt membri ai unui polis conform inzestrarilor lor innascute ar fi fost mult mai operationala. Oricum, un astfel de proiect socio-politic ar fi fost greu, daca nu imposibil, de generalizat. Altfel spus, chiar daca el ar fi fost implementat in unele tari ale lumii n-am fi putut nicicum sa avem pretentia raspandirii acestuia pe intrega suprafata a globului.