Si in cel de-al saptelea an se va trezi din morti si va bate din nou la poarta guvernamentala:

- Ce vrei tu, straine de un salariu ca al meu ?
- Eu sunt, muma de guvern! Saracia ma-nconjoara! Macar la sanul tau, ma lasa a ma hrani!
- De esti tu acel ... sarac ai fost, sarac vei fi.. nu-ti sunt eu guvern ca muma ! Nu mai am ce-ti da, iar ilegalitatea te va manca!

(Nota autorului: imi iertati neprecizia sau incorectitudinea datelor parol neguvernamentala!)



ANUNT MORTUAR:
Cu un profund pesimism, va reamintim ca se implineste o luna de cand GREVA profesorilor romani a incetat din viata noastra tragica dupa o scurta existenta dureroasa.

O viață vag ilegala si o iubire neimpartasita dintre: Ea, Greva tanara, slabuta si saraca; El Guvernul plictisit, inflexibil si ocupat de motairea unor visari serioase. Cei doi au urcat pe scena vietii noastre monoton inflationiste, El - ca un scamator profesionist, jucandu-si bine rolul de intransigent, iubind confuz si daruind altruist atat cat nu ranea pe altii, iar Ea slabita, murind educat intr-un final necesar dar nu si suficient. Amintiri uni-celulare dintr-o viata oficiala si legala, cea de demult din practica porumbului sau cea a strugurilor. O perioada scolara nedefinita ce nu a cauzat pierderi irecuperatorii copiilor stresați de chiul sau parintilor ganduri ingrijoratoare pentru invatatura primita. Oh, ce vremuri de nonexistentialitate atat a celei moarte cât si a guvernului mormon de acum. Iertare, dar lacrimile ce incetoseaza web-ul ce-l cititi (respectiv pateaza paginile ce le cititi) imi inunda privirile retroactive impiedicandu-mi impartialitatea.

Revenind la soarta ei implacabil prestabilita si fara a apuca bine ca unii dintre noi sa ne intristam de a Ei prezenta calatoare, ca a si aparut la orizont o lumina orisicare de 11,83%. Se prea poate sa fi fost doar o reflectie prezidentiala. Atentie, dar nu multul 12 sau putinul 11, ci corect guvernamental pana la ultima virgula. Iar restului turmei ce a scapat urma, dintre acei ce au iubit-o intr-atat incat chiar voiau sa-si dea sufletul necuratului, Dumnezeu cel adevarat apolitic le mai poate sti calea. A fost o lumina arzatoare ca o cometa apocaliptica a carei stralucire a spulberat intunericul din mintea romanului cea de pe urma, plina apoi de solutii bazice sau acide. A lasat in urma, pe masa unui alt Craciun de post doar semnul unei farfurii fierbinti cat e stirea de pe prima pagina de ziar. Sau dara carpita ce ar fi vrut sa stearga praful utopiei fiecarei biblioteci personale raportata la un salariu ce impreuna coexista in tara noastra intr-o alta dimensiune. Ori poate a unui scaun de cultura din fata unei piese de teatru pe care tinerii profesori deveniti peste noapte norocosi ar fi dorit sa o urmareasca ca pe o codana, macar pe furis.

Într-un final plin de cainta, vărs o lacrima la vederea mortii crude ce prea devreme a venit pentru a putea spune cu inima pe suflet ca a trait cat a trait, dar nu a fost degeaba. Sufletu-i nelinistit sa se imbucure de bucatura cea din urma.


Odihneasca-se in pace alaturi de cea din vremea taranistilor,
un Mic Membru al familiei